Cezar Preda: Cred că singurul om care a primit o diplomă nemeritată de la Colegiul Naţional de Informaţii e Teodorovici
Deputatul PNL Cezar Preda a apreciat că formarea pe care o asigură Colegiul Naţional de Informaţii este utilă şi că singurul care a obţinut în mod nemeritat diploma de absolvire a cursurilor ar fi ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici.
"Cred că singurul om care a primit o diplomă nemeritată este domnul Eugen Teodorovici. Eu nu am mai auzit pe altcineva să spună că a primit o diplomă nemeritat. Sper să nu fie singura diplomă pe care domnul Teodorovici a primit-o nemeritat", a arătat miercuri Preda, într-o declaraţie acordată presei la Palatul Parlamentului.
Deputatul, care este şi membru al Comisiei pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI, a apreciat că activitatea Colegiului este una utilă. El a menţionat că a frecventat cursurile colegiului şi că a dat examen de admitere.
"Eu cred, cel puţin din punctul meu de vedere, că întotdeauna este utilă o asemenea formare, pentru că ea nu îţi dă nici valenţe de lucrător de informaţii şi nici valenţe de doctor în informaţii. Îţi dă noţiunile necesare şi cunoştinţele necesare pentru a înţelege ce înseamnă SRI. (...) Bineînţeles că m-am dus acolo, am dat examen de admitere, am fost la cursuri. Nu am fost la toate, pentru că nu am putut. La finalizare am fost, dar nu sunt singurul. Cred că sunt sute de politicieni sau oameni din zona politică, acolo am văzut colegi din toate instituţiile publice, erau din MApN, din Guvernul României, oameni care se calificau prin ceea ce însemna curicula necesară de a participa la asemenea cursuri", a mai precizat el.
Deputatul a mai arătat că datorită acestui colegiu politicienii au putut să înţeleagă mai bine cum îşi desfăşoară activitatea serviciul de informaţii.
"Nu poţi fi serios în momentul în care după ceva timp spui că ai primit o diplomă la care nu ai participat. Asta face parte din discuţii de club, de seara când te duci, bei ceva la club şi pe urmă spui dimineaţa că nu ştii ce s-a întâmplat. Faptul că actuala conducere a SRI a considerat că trebuie să suspende lucrările Colegiului e o decizie pe care eu nu am de ce să o duc într-o zonă a lucrurilor bune sau rele. E decizia lor. Cert este că acest colegiu, în ceea ce priveşte mediul politic românesc, a făcut apropierea de înţelegere între ceea ce înseamnă un serviciu de informaţii şi mediul politic, care până la urmă decide modul în care aceste servicii de informaţii îşi desfăşoară activitatea. (...) Nu pot să evaluez eu pierderea. Din punctul meu de vedere, această formare pe care o are un om în ceea ce priveşte înţelegerea rolului serviciului era necesară. Nu m-a întrebat nimeni nici când s-a deschis, nici când s-a închis, aşa cum nu m-a întrebat nimeni nici când s-a făcut academia aia naţională, aia mare a oamenilor mari care primesc o rentă nemeritată în România. Cred că mai curând ar fi trebuit să fie închisă acea academie care mănâncă bani foarte mulţi de la bugetul României, nemeritat. Absolut nemeritat", a spus Preda.
Academia Naţională de Informaţii "Mihai Viteazul" (ANIMV) a anunţat miercuri că activitatea Colegiului Naţional de Informaţii (CNI) este suspendată şi că se fac verificări în privinţa tuturor absolvenţilor cursurilor CNI.
Totodată, ANIMV a precizat că a fost instituită o comisie de specialitate care a verificat respectarea procedurilor de obţinere a diplomei de absolvire în cazul lui Eugen Teodorovici, care în prezent ocupă funcţia de ministru al Finanţelor Publice. AGERPRES/(A - autor: Irinela Vişan, editor: Mihai Simionescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Bolojan, după decizia de rămânere în opoziție: PNL confirmă că este un partid cu demnitate
Președintele Partidului Național Liberal, Ilie Bolojan, a anunțat că Biroul Politic Național extins a luat o decizie ce confirmă că PNL este un partid cu demnitate, care va lucra din opoziție pentru a construi un pol de modernizare. 'A fost dezbatere lungă, au fost discuții legate de traiectoria PNL, de ceea ce trebuie să facem în pe
Simion: Nu susținem niciun prim-ministru propus de PSD; intrăm la guvernare doar cu premier AUR
Președintele Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion, a afirmat, marți seară, că AUR nu susține niciun premier propus de PSD, iar singura variantă de Guvern pe care o va susține va fi cu prim-ministru propus de AUR. 'Nu susținem niciun premier propus de către PSD. Singura varianta prin care AUR poate intra la guvernare este printr-un pr
Pauliuc: Nu sub imperiul emoțiilor luăm decizii politice; PNL trebuie să fie la guvernare
Senatoarea PNL Nicoleta Pauliuc a pledat, marți, pentru ca decizia partidului referitoare la continuarea guvernării sau intrarea în opoziție să fie amânată și să nu fie luată 'sub imperiul emoției', precizând că Partidul Național Liberal trebuie să fie 'în camera unde se iau deciziile'. 'Nu-mi doresc niciodată ca, pr
Fritz: PSD și AUR s-au unit în a susține o 'moțiune a haosului'; nu mai există o majoritate pro-europeană în Parlament
Președintele USR, Dominic Fritz, declară că PSD și AUR s-au unit în a susține o 'moțiune a haosului', care vizează oprirea reformelor începute de Guvernul Bolojan. El a opinat că varianta unui guvern minoritar este puțin probabilă. De asemenea, a menționat că, potrivit aritmeticii parlamentare, PNL și USR au mai mulți parlamentari decâ
Simion: Fac un apel la toți etnicii maghiari care vor să aibă reprezentare politică să se înscrie în AUR
Președintele Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion, a făcut, marți, un apel către toți etnicii maghiari să se înscrie în AUR dacă vor să aibă reprezentare politică, criticând, în acest context, UDMR pentru nevotarea moțiunii de cenzură. 'Etnicii maghiari, cetățeni români care au ieșit în stradă la &
Simion: Dacă nu vom fi invitați de președinte la consultările reale, mai departe nu mergem; nu participăm la această șaradă
Președintele Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion, a declarat marți că dacă formațiunea pe care o conduce nu va fi convocată de președinte la consultările 'reale' pentru găsirea unei soluții la criza politică, atunci AUR nu va merge la consultările formale, 'în condițiile în care ei se înțeleg pe sub masă'.
Sector 6: Mihaela Ștefan (USR), delegată viceprimar interimar
Reprezentanta USR Mihaela Ștefan a fost delegată să îndeplinească temporar atribuțiile de viceprimar ale lui Paul Moldovan la Primăria Sectorului 6, acesta fiind în prezent interimar la conducerea primăriei, un proiect de hotărâre în acest sens fiind adoptat în ședința Consiliului Local de marți. Mihaela Ștefan va exercita cu prio
Falcă spune că Bolojan a prezentat în ședință o rezoluție cu multe lucruri despre 'viața PNL de aici încolo'
Europarlamentarul Gheorghe Falcă a declarat că în cadrul ședinței Biroului Politic Național al PNL de marți, colegii săi de partid au întărit punctul vedere adoptat în urmă cu trei săptămâni, acela că PNL nu va lua parte la o guvernare cu PSD, iar rezoluția prezentată de Ilie Bolojan în ședință viza multe lucruri despre 'viața PNL de aici &i
Budăi (PSD): Domnul Bolojan cade și Bursa crește cu 1%
Deputatul PSD Marius Budăi arată că demiterea Guvernului nu a destabilizat economia, așa cum susțineau ''unii colegi de la USR și PNL, dar și fanii domnului Bolojan''. ''Bursa a vorbit. Domnul Bolojan cade și Bursa crește cu 1%. Romgaz, plus 4%. Hidroelectrica, plus 1%. Unii colegi de la USR și PNL, dar și fanii domnului Bolojan ne expl
VIDEO Nicușor Dan: Voi începe consultări informale cu partidele; la capătul procedurilor vom avea un guvern pro-occidental
Președintele Nicușor Dan a anunțat marți că va începe consultări informale cu partidele politice pentru formarea unui nou Guvern, după ce moțiunea de cenzură împotriva Cabinetului Bolojan a trecut de Parlament, și a asigurat că la finalul discuțiilor va exista un Executiv pro-occidental.
Muraru (PNL): Bolojan, singura propunere de prim-ministru a PNL; orice altă variantă este o trădare
Liderul PNL Iași, deputatul Alexandru Muraru, consideră că Ilie Bolojan este singura propunere viabilă de premier liberal, orice altă variantă fiind 'o trădare'. 'Propun clar și fără echivoc: Ilie Bolojan este singura propunere de prim-ministru a PNL. Orice altă variantă este o trădare a liniei politice și a electoratului nostru. Și mai mult: orice
VIDEO Președintele Nicușor Dan susține declarații de presă; ora 18:00
Președintele Nicușor Dan susține marți, la ora 18:00, declarații de presă la Palatul Cotroceni.
Mario De Mezzo (PNL): Dacă PNL vrea să-și păstreze identitatea și verticalitatea, să meargă în opoziție
Primarul municipiului Slatina, Mario De Mezzo, președinte al organizației liberale municipale, a declarat marți, pentru AGERPRES, că liberalii, pentru a-și păstra 'identitatea și verticalitatea', ar trebui să meargă în opoziție și să lase PSD și AUR să formeze un nou guvern. 'În acest moment PNL trebuie să meargă în opoziție, să l
USR își menține decizia de a nu forma o majoritate cu PSD și va propune PNL un acord politic
USR își menține decizia de a nu forma o majoritate guvernamentală cu PSD, informează Uniunea Salvați România. De asemenea, președintele partidului, Dominic Fritz, a fost mandatat să poarte discuții cu liderul PNL, Ilie Bolojan, privind un acord politic pentru o abordare coordonată în perioada următoare. 'Comitetul Politic a
SENS: Guvernul trebuia presat să facă reforme serioase, nu austeritate; căderea sa nu garantează că reformele vor veni
Mișcarea SENS consideră că Guvernul Bolojan ar fi trebuit presat să facă 'reforme serioase', precum reducerea privilegiilor, combaterea corupției și a inegalității, reforma ANAF și introducerea alegerilor locale în două tururi. Formațiunea subliniază că România are nevoie de un executiv cu direcție europeană și de politici sociale care să c




