Ploaia de meteori Geminide va atinge apogeul în zilele următoare
Iubitorii de stele căzătoare şi pasionaţii de astronomie se pot aştepta în curând la un nou spectacol interesant pe cerul nocturn, întrucât ploaia de meteori Geminide va ajunge la apogeu în zilele următoare, informează DPA.
Apogeul acestei ploi de meteori este aşteptat pentru 14 decembrie, în jurul orei 19:00 GMT.
"Cu un număr teoretic de până la 150 de meteori pe oră, Geminide este considerată cea mai bogată ploaie de meteori a anului", a anunţat VdS, o organizaţie de astronomi amatori din Germania.
"În practică, în funcţie de luminozitatea cerului nocturn, veţi vedea între 30 şi 60 de meteori, ceea ce înseamnă o stea căzătoare la fiecare 1-2 minute", a transmis asociaţia germană.
Ploaia de meteori Urside este aşteptată să sosească după alte câteva zile, puţin înainte de Crăciun. Cea mai mare activitate a acestei ploi de meteori se va produce în noaptea dintre 22 şi 23 decembrie, în jurul orei 24:00.
Pentru a vedea cel mai bine meteorii Geminide, pasionaţii de astronomie trebuie să privească bolta cerească spre est, în cursul serii. Potrivit asociaţiei germane de astronomi amatori, şi alte corpuri cereşti foarte strălucitoare vor fi la rândul lor vizibile, dacă vremea o va permite.
Aceşti meteori par să provină din constelaţia Gemenii, aflată pe bolta cerească spre sud în timpul nopţii şi spre nord-vest în cursul dimineţii.
"Imediat după ce se întunecă afară, puteţi începe să îi căutaţi cu privirea pe cer", a anunţat aceeaşi asociaţie germană.
Condiţiile de vizionare a acestui fenomen astronomic ar trebui să fie deosebit de bune, întrucât o Lună Nouă va avea loc cu doar o zi înaintea perioadei de apogeu, ceea ce înseamnă că luminozitatea din partea Lunii se va afla la un nivel minim şi nu va perturba vizionarea. AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
O nouă specie de dinozaur, descoperită pe baza unei fosile ''trecută cu vederea'' timp de 100 de ani
O nouă specie de dinozaur a fost descoperită dintr-o fosilă găsită pe Insula Wight și care a fost ''trecută cu vederea'' în cercetări de peste un secol, spun oamenii de știință, potrivit DPA și PA Media. Dinozaurul, un prădător dotat cu gheare lungi și de dimensiunile unui tigru mare, este primul dintr-un grup de carnivore cu două picioar
Un rover al NASA, Perseverance, a stabilit un record de deplasare pe planeta Marte
Deși niciun om nu a pășit vreodată pe Marte, omenirea a reușit să efectueze explorări extinse pe suprafața vecinului planetar al Pământului cu ajutorul unor rovere robotizate. Unul dintre acestea, roverul Perseverance al NASA, echipat cu șase roți, a stabilit de curând un nou record pentru cea mai mare distanță parcursă vreodată de un vehicul pe o altă pl
Modelele AI s-ar putea autoreplica în curând pe dispozitivele casnice conectate la internet, avertizează Anthropic
Anthropic a anunțat luni că modelele de inteligență artificială (AI) de dimensiuni reduse ar putea fi la doar câteva luni distanță de a se autoreplica pe dispozitivele casnice conectate la internet, generând riscul ca rețelele de tip botnet bazate pe AI să se răspândească rapid, să reziste tentativelor de eliminare și chiar să pătrundă în cent
Astronauta franceză Sophie Adenot consideră că oamenii ''nu sunt pregătiți să meargă pe Marte''
''Nu suntem pregătiți să mergem pe Marte'', a declarat astronauta franceză Sophie Adenot la revenirea ei pe Pământ, după o misiune de opt luni la bordul Stației Spațiale Internaționale (ISS), informează marți AFP. ''Nu suntem pregătiți, avem nevoie de progrese tehnologice majore'', a subliniat ea în
Incendii în Indonezia: 300 de locuințe arse, 1.000 de persoane evacuate în sudul insulei Sumatra
Un incendiu de pădure care s-a declanșat pe insula indoneziană Sumatra a distrus aproape 300 de locuințe și a forțat o mie de săteni să se evacueze în contextul în care această țară se confruntă de câteva săptămâni cu incendii devastatoare, a declarat marți un oficial local, relatează AFP. Localnicii au detectat pentru
Seismologi români se alătură unui proiect croat pentru detectarea timpurie a cutremurelor
Serviciul Seismologic al Croației a prezentat marți ''Crossnet'', un proiect finanțat de UE în valoare de 13 milioane de euro pentru dezvoltarea unei rețele de date seismice, una dintre cele mai mari investiții ale țării în infrastructura seismologică din ultimele decenii la care participă și seismologi români, transmite marți
VIDEO SpaceX a lansat o încărcătură de 2,8 tone de alimente și echipamente spre ISS
SpaceX a lansat marți dimineață (13 octombrie) cea mai recentă misiune de transport de mărfuri către Stația Spațială Internațională (ISS), cu o rachetă Falcon 9 și o capsulă automată Dragon încărcată cu 2,8 tone de alimente și echipamente, transmite marți
AI / 225 de cercetători solicită ''schimbări imediate'' în scopul prevenirii unor incidente majore
Circa 225 de oameni de știință specializați în inteligența artificială (AI) și securitate cibernetică, printre care și canadianul Yoshua Bengio, considerat unul dintre părinții inteligenței artificiale, au lansat marți un apel la ''schimbări imediate'' în practicile de utilizare a AI în scopul prevenirii unor viitoare incidente de se
Modele AI s-ar putea autoreplica în curând fără acces la centre de date, avertizează Anthropic
Compania Anthropic a afirmat luni că modele AI de mici dimensiuni ar putea în câteva luni căpăta abilitatea de a se autoreplica pe dispozitive din Internetul Lucrurilor comercial (IoT) cum ar fi cuptoare inteligente și dispozitive Android TV de la producători necunoscuți, informează Reuters. În timpul unor experimente, Anthro
Uraganul Simon înaintează de-a lungul coastei pacifice a Mexicului aducând inundații și evacuări
Uraganul Simon și-a continuat luni deplasarea spre nord-vest, în largul coastei pacifice a Mexicului, lovind statele vestice cu vânturi periculoase, ploi abundente și inundații care au pus comunități întregi în stare de alertă pentru posibile evacuări, transmite Reuters. Centrul Național pentru Uragane din SUA a anunțat
Uraganul Simon va atinge uscatul în Mexic la jumătatea acestei săptămâni
Uraganul Simon a scăzut în intensitate, însă amenință totuși să atingă uscatul în Mexic 'la jumătatea acestei săptămâni', potrivit celor mai recente prognoze publicate luni de Centrul Național pentru Uragane (NHC) din Statele Unite, informează AFP. Uraganul Simon, care evoluează lent de-a lungul coastelor mexica
Nepal/ Echipe de salvatori continuă căutarea persoanelor dispărute în urma celei mai recente viituri
Echipele de salvatori își continuau luni eforturile de căutare a cel puțin cinci persoane date dispărute după viitura care a măturat duminică valea râului Budi Gandaki, în centrul Nepalului, informează AFP. ''Continuăm operațiunile de căutare și salvare, patru elicoptere au fost mobilizate'', a precizat pentru
Anul acesta s-a înregistrat a doua cea mai caldă lună septembrie din istoria măsurătorilor (Copernicus)
În 2026 s-a înregistrat a doua cea mai caldă lună septembrie din istoria măsurătorilor la nivel global, temperatura medie ajungând la 16,27 grade Celsius, potrivit Serviciului Copernicus privind schimbările climatice, informează DPA. Luna trecută a marcat de asemenea cea de-a doua lună consecutivă anul acesta când tempe
Peste 200 de replici după seismul cu magnitudinea 7,7, înregistrat vineri în Panama
Panama a înregistrat peste 200 de replici în urma seismului cu magnitudinea 7,7 produs vineri, care a avariat sute de locuințe și elemente de infrastructură din țară, determinând guvernul să declare în weekend stare de urgență națională, informează Reuters. Nu au fost raportate decese, dar
Astronauta franceză Sophie Adenot a trecut prin întreg spectrul emoțiilor umane în timpul misiunii pe ISS
Astronauta franceză Sophie Adenot a experimentat 'întregul spectru al emoțiilor umane, de la cele mai bucuroase la cele mai dificile' momente în timpul celor opt luni petrecute în spațiu, a declarat ea în timpul primei sale apariții publice pe Pământ, sâmbătă, la Koln, Germania. La 400 km deasupra Pă











