Microbii pot supraviețui pe Enceladus, luna lui Saturn (studiu/simulare)
O serie de noi dovezi, prezentate în două lucrări științifice recente, publicate în revista Science Advances, sugerează că forme de viață microscopice ar putea supraviețui în oceanul de pe Enceladus și că jeturile acestui satelit al lui Saturn ''reorganizează'', practic, compușii și mineralele din interiorul acestuia, transmite luni Space.com.
Enceladus este al șaselea satelit ca mărime al lui Saturn, având un diametru aproximativ egal cu lățimea statului Arizona. Astronomii susțin că acesta găzduiește un ocean vast situat sub suprafață, care expulzează jeturi de apă în spațiu. Fiind unul dintre cei 145 de sateliți cunoscuți ai planetei, Enceladus a stârnit interesul oamenilor de știință care caută viață extraterestră în Sistemul Solar. Iar, potrivit unor cercetări recente, este posibil ca aceștia să caute exact acolo unde trebuie.
''Aceasta este o veste excelentă pentru căutarea vieții'', a declarat într-un comunicat Frank Postberg, autor principal al unuia dintre aceste noi studii și coautor al celuilalt, profesor la Freie Universitat Berlin. ''Viitoarele sonde spațiale vor trebui să analizeze numeroase particule individuale de gheață din cadrul jetului. Însă, dacă vor întâlni o particulă care conține material microbian, ar putea identifica relativ ușor biosemnături în acea particulă, folosind tehnologia deja existentă'', a adăugat el.
Enceladus nu este singurul loc din Sistemul Solar care conține apă, iar oamenii de știință cred că, în adâncurile acestui ocean, au loc procese hidrotermale - adică mișcări sau reacții care implică apă fierbinte situată sub suprafață.
Jeturile care țâșnesc la suprafața satelitului conțin, de asemenea, urme de săruri și compuși organici. Sonda spațială Cassini a NASA a detectat aceste urme în timp ce traversa jeturile, în urmă cu mai bine de un deceniu. Având în vedere combinația dintre activitatea hidrotermală și prezența compușilor organici și a mineralelor în apă, oceanul acestui satelit prezintă o serie de caracteristici care ar putea susține viața.
Mai mult, folosind o combinație de date de la sonda Cassini, modele teoretice și experimente de laborator, echipa condusă de Postberg a descoperit într-unul din studii că picăturile de apă din jetul ejectat în spațiu cu viteze de până la 1.000 de kilometri pe oră nu îngheață atât de repede pe cât se anticipase. Anterior, oamenii de știință credeau că înghețul se producea instantaneu odată ce picăturile ajungeau în spațiu, însă Postberg și colegii săi afirmă că au descoperit că procesul de înghețare are loc, de fapt, mult mai lent.
De asemenea, aceștia au constatat că, în timpul acestui proces de înghețare, sărurile, compușii organici (și, eventual, posibilele semne de viață) din picăturile de apă se separă unele de altele. Mai mult, echipa susține că, pe măsură ce particulele sunt proiectate în spațiu, ele se lovesc adesea de marginile înghețate ale crăpăturilor de la suprafața planetei. Acest lucru ar lăsa în urmă, în cele din urmă, mici fragmente de picături înghețate, cu componentele separate individual.
În esență, este ca și cum planeta și-ar fi organizat ingredientele oceanice sub forma unor mici fragmente de particule înghețate.
''Enceladus face, de fapt, o mare parte din munca de pregătire a probelor pentru analiză - o sarcină care, în laboratoarele chimice de pe Pământ, necesită de obicei un efort considerabil'', a declarat Postberg în același comunicat. ''Constituenții oceanici sunt separați unii de alții și, simultan, concentrați în particule individuale de gheață'', a adăugat el.
În timp ce așteptăm să vedem dacă viitoarele sonde spațiale vor reuși să colecteze mostre de picături înghețate din oceanul lui Enceladus, cercetătorii implicați într-un alt studiu au recreat în laborator condițiile din oceanul acestui satelit și au testat capacitatea acestuia de a susține viața.
Deși nu cunoaștem toate detaliile despre acest ocean și rămâne un mister dacă acesta găzduiește viață - sau măcar ingredientele necesare susținerii vieții - observațiile anterioare realizate în cadrul unor misiuni precum Cassini ne-au oferit deja câteva informații importante. De exemplu, știm că oceanul de pe Enceladus este destul de bazic și alcalin, conține foarte puțin oxigen și prezintă o abundență de carbonați și activitate hidrotermală.
Echipa de cercetători responsabilă de acest al doilea studiu a inclus toate aceste elemente pentru a recrea, în laborator, un ocean în miniatură similar celui de pe Enceladus. Pentru a vedea dacă viața ar putea supraviețui în acest ocean simulat, cercetătorii au introdus în amestec o specie microscopică: Methanothermococcus okinawensis. Pe Pământ, acest microorganism se găsește adesea în apropierea izvoarelor hidrotermale. În plus, specia nu necesită oxigen (se bazează pe hidrogen și dioxid de carbon). A fost o alegere foarte inspirată, având în vedere că și pe Enceladus există activitate hidrotermală și un nivel foarte scăzut de oxigen.
Microorganismele au prosperat în oceanul simulat, dezvoltându-se și asimilând hidrogenul din mediul înconjurător. De fapt, chiar dacă în rezervor nu exista o cantitate mare de dioxid de carbon, microorganismele au supraviețuit, adaptându-se relativ rapid la condiții.
''A fost o adevărată surpriză pentru noi'', a declarat în același comunicat Nozair Khawaja, cercetător în domeniul științelor planetare la Universitatea Liberă din Berlin și coautor al studiului. ''A fost un experiment pentru care nu ne așteptam aă obținem la un rezultat atât de reușit''.
Împreună, studiul care arată că viața se poate susține într-un mediu similar oceanului de pe Enceladus și cel care demonstrează cât de ușor ar putea viitoarele sonde spațiale să analizeze mostre provenite de pe acest corp ceresc, oferă oamenilor de știință speranța continuării căutării vieții pe acest satelit.
''Pe Enceladus, condițiile geochimice specifice ar putea permite funcționarea unuia dintre cele mai vechi sisteme metabolice cunoscute de pe Pământ, chiar și în medii puternic alcaline', a spus Postberg. 'Deși acest lucru nu înseamnă că există viață pe satelitul lui Saturn, primul nostru studiu arată că - în eventualitatea existenței acesteia - viitoarele misiuni spațiale ar putea avea șanse mari să descopere urme, dacă analizează particule individuale de gheață din jetul emis de Enceladus'', a adăugat el. AGERPRES/(AS - editor: Codruț Bălu, editor online: Gabriela Badea)
* Sursa foto: www.space.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Uraganul Polo va atinge luni zona de coastă a Mexicului de la Oceanul Pacific
Meteorologii au anunțat că uraganul Polo, care a scăzut din intensitate până la categoria a 3-a, va atinge luni seara (ora locală) zona de uscat în statul Baja California Sur, pe coasta mexicană de la Oceanul Pacific, urmând să aducă în această populară destinație turistică vânturi susținute de 100-130 km/h și ploi abundente, transmite R
Cercetătorii din China au testat cu succes panouri solare la 10 metri sub apă
O echipă de oameni de știință a testat cu succes panouri solare la 10 metri sub apă, informează luni agenția de presă WAM. Concepute pentru a capta lungimile de undă ale luminii solare care pot traversa apa de mare, panourile au generat energie din lumina soarelui la o adâncime de 10 metri în timpul unui test de două ore desfășurat în apropie
Un studiu asociază densitatea osoasă scăzută cu declinul cognitiv
Densitatea osoasă scăzută ar putea fi asociată cu declinul cognitiv, conform unui studiu realizat de o echipă de cercetători de la Universitatea Johns Hopkins din Statele Unite, citat luni de agenția de presă WAM. Cercetătorii au constatat că o densitate minerală osoasă mai scăzută la nivelul coloanei vertebrale a fost asociată cu un declin cognitiv mai rapid
Inundațiile și alunecările de teren au făcut 56 de morți în India și 14 în Nepal
Ploile torențiale și furtunile au declanșat inundații și alunecări de teren care au dus la moartea a 56 de persoane în India și a 14 în Nepal, unde alți 11 rezidenți sunt dați dispăruți, autoritățile din aceste țări avertizând duminică în legătură cu riscul producerii unor viituri suplimentare, potrivit Reuters. Statul Uttar Pradesh din
NASA anunță componența echipajului misiunii SpaceX Crew-14 către ISS
Agenția spațială americană, NASA, a anunțat componența echipajului alcătuit din patru membri al misiunii SpaceX Crew-14 către Stația Spațială Internațională (ISS), transmite agenția de presă Xinhua. Astronauții din Statele Unite, Japonia și Rusia urmează să fie lansați către ISS nu mai devreme de primăvara anului 2027, pentru o misiune științifică de lungă durată.
Inteligența artificială ar putea provoca ''un miliard de decese'' dacă nu este reglementată, afirmă Bill Gates
Bill Gates, cofondatorul Microsoft, crede că inteligența artificială ar putea fi responsabilă de ''un miliard de decese'', a spus el într-un interviu transmis vineri, în care a lansat un apel pentru reglementarea acestei tehnologii, informează DPA. ''AI este cu siguranță suficient de puternică pentru a declanșa evenimente ca
Nord-estul SUA se pregătește pentru o furtună neobișnuită pentru această perioadă a anului
Peste 40 de milioane de persoane de pe coasta de nord-vest a Statelor Unite urmează să fie afectate de vineri după-amiază până luni de o furtună timpurie pentru această perioadă a anului și care va aduce vânturi puternice și ploi torențiale, informează AFP. ''Inundații în zonele de coastă, vânturi violente, curenți periculoși, v
O descoperire genetică oferă indicii privind reversibilitatea leziunilor cerebrale cauzate de Alzheimer
Oamenii de știință care studiază cel mai puternic factor genetic al maladiei Alzheimer au declarat că au descoperit noi indicii privind modul în care acesta acționează și modul în care efectele sale nocive asupra creierului ar putea fi, în cele din urmă, inversate, informează Reuters. Medicii știau deja de multă vreme că vasele de sânge
Google plănuiește prima testare a unor cipuri AI în spațiu în cadrul Proiectului Suncatcher
Compania Google, deținută de grupul Alphabet, a anunțat joi că va lansa săptămâna viitoare un satelit-prototip, care va marca prima testare pe orbita Pământului a Proiectului Suncatcher, o inițiativă de cercetare menită să determine dacă spațiul ar putea găzdui o infrastructură de calcul bazată pe inteligența artificială (AI) și implementată la scară mare, inform
Inteligența artificială: Anthropic dezvăluie un prim rezultat obținut de laboratorul său de biologie moleculară
Anthropic, un start-up american de inteligență artificială (AI), a dezvăluit miercuri primul rezultat al noului său laborator de biologie moleculară, un sistem de enzime necunoscut până acum și identificat de modelul său Claude, pe care compania l-a prezentat ca pe o demonstrație a faptului că AI poate accelera cercetarea fundamentală, informează AFP. Po
UPDATE Cutremur cu magnitudinea 5,4 în estul Turciei; nu au fost raportate victime
Un cutremur cu magnitudinea de 5,4 care s-a produs joi dimineață în regiunea cartierului Pinarbasi din sud-estul Turciei a fost resimțit în mai multe provincii învecinate, însă nu a provocat pagube sau victime, a anunțat Agenția turcă pentru gestionare a dezastrelor, AFAD, într-un comunicat, transmite AFP. '&I
Meta mizează pe ochelarii inteligenți fără cameră, concepuți pentru Muse, asistentul său AI
Directorul general al companiei Meta, Mark Zuckerberg, a prezentat miercuri o pereche de ochelari conectați, fără cameră, concepuți ca o poartă de acces către inteligența artificială (AI) Muse, pe fondul criticilor referitoare la celelalte modele ale sale, care ar putea filma, fără consimțământ, persoanele aflate în preajma utilizatorilor.
Uraganul Polo crește din nou în intensitate și amenință coastele mexicane de la Oceanul Pacific
Uraganul Polo a revenit la categoria a 5-a după ce a crescut din nou în intensitate în largul coastelor mexicane de la Oceanul Pacific, starea de alertă fiind menținută în mai multe state din vestul țării, deși se prognozează că centrul fenomenului va rămâne în larg, transmite joi agenția de presă EFE care citează un anunț de miercuri al
El Nino ar putea cauza 451.000 de decese suplimentare asociate cu căldura (studiu)
Puternicul fenomen meteorologic El Nino, aflat în curs de desfășurare, ar putea cauza 451.000 de decese suplimentare asociate cu căldura la nivel mondial până în februarie 2027, întrucât va determina o creștere accentuată a temperaturilor globale, potrivit unor prognoze științifice publicate miercuri, informează AFP. Acest fenomen












