Strămoșii îndepărtați ai mamiferelor, care au trăit în urmă cu 250 de milioane de ani, se înmulțeau depunând ouă sau dând naștere unor pui? Analiza unui embrion de Lystrosaurus răspunde, în sfârșit, la această întrebare, informează joi AFP.

Este un mister care îi preocupă pe paleontologi de multe decenii: se crede că sinapsidele, grupul de vertebrate tetrapode din care provin mamiferele, erau animale ovipare, la fel cum sunt, dintre descendenții lor actuali, ornitorincii și echidnele.

'Însă ne lipseau dovezile concrete, iar dovezile începuseră chiar să se acumuleze în sens contrar', a declarat Julien Benoit, profesor la Institutul de Studii Evolutive din cadrul Universității Witwatersrand din Johannesburg (Africa de Sud).

La această situație a contribuit și faptul că, în 180 de ani de cercetări științifice, niciun ou de sinapside nu a fost identificat oficial ca atare.

'Aici, în Africa de Sud, s-au găsit ouă de dinozauri cu coajă moale, așa că nu exista niciun motiv să nu găsim ouă de sinapside care trăiau în același timp, în același loc și erau mult mai numeroase', a explicat același om de știință.

Studiul, pe care Julien Benoit îl semnează joi în revista PLoS ONE, aduce dovada mult așteptată grație unei fosile minuscule de Lystrosaurus, un erbivor care a trăit în urmă cu 250 de milioane de ani.

Fosila a fost descoperită acum 17 ani în bazinul Karoo (Africa de Sud), povestește într-un comunicat al Sincrotronului European din Grenoble o altă coautoare a studiului, Jennifer Botha.

'Asistentul meu, John Nyaphuli, un vânător de fosile fără egal, a identificat un mic nodul care, la început, nu dezvăluia decât fragmente minuscule de os. Pe măsură ce pregătea cu grijă specimenul, a devenit evident că era vorba despre un pui de Lystrosaurus, perfect ghemuit. Bănuiam deja la acea vreme că murise în ou, dar, pur și simplu, nu aveam tehnologia necesară pentru a confirma acest lucru', a dezvăluit aceeași profesoară de la Institutul de Studii Evolutive din cadrul Universității Witwatersrand.

'Oriunde altundeva în lume, văzând un pui ghemuit astfel, s-ar fi spus 'este doar un ou'. Dar, în Africa de Sud, este ceva destul de obișnuit să găsești fosile întregi ghemuite', explică Julien Benoit. Prinse în capcana vizuinilor lor în urma unor inundații bruște, animalele au fost îngropate în noroi în timp ce dormeau.

Supermicroscop

Atunci a intrat în scenă Sincrotronul European din Grenoble (ESRF), un 'supermicroscop' care produce raze X de 10.000 de miliarde de ori mai puternice decât cele utilizate în spitale.

'Am putut scana fosila cu o precizie maximă și, astfel, am obținut nivelul de detaliu necesar studierii acestor oase atât de mici și de fragile', a explicat Vincent Fernandez, cercetător la ESRF și coautor al studiului.

Scanările au relevat un detaliu crucial în mandibula micului Lystrosaurus, al cărui craniu măsura în total doar 4 centimetri. Acest os al maxilarului inferior este compus din două jumătăți care trebuie să fuzioneze pentru ca animalul să se poată hrăni.

'În mod normal, aceasta este o structură care se închide cu mult timp înainte de naștere. Aici, am constatat că în interior exista o gaură uriașă, care este o adevărată structură anatomică, nu doar leziuni care ar fi putut fi provocate post-mortem', a dezvăluit Julien Benoit.

La embrionii păsărilor și țestoaselor actuale, acest stadiu de dezvoltare se observă doar înainte de eclozare, dovadă că era vorba într-adevăr despre un ou.

Descoperirea explică, de asemenea, unul dintre motivele pentru care acest erbivor îndesat, echipat cu doi colți scurți, a putut domina ecosistemul epocii sale după cea mai devastatoare criză pe care a cunoscut-o viața pe Pământ: extincția în masă din Permian-Triasic.

În urma unei încălziri climatice brutale, 95% dintre speciile marine și 70% dintre vertebratele terestre au dispărut.

Cu toate acestea, Lystrosaurus a supraviețuit și a ajuns chiar să ocupe un loc predominant într-o lume marcată de temperaturi ridicate și secete prelungite.

Una dintre cheile succesului său ar fi putut fi dimensiunea ouălor sale, relativ mari, susțin autorii studiului.

La animalele moderne, ouăle mai mari rezistă mai bine la deshidratare și conțin mai mult vitellus (gălbenușul), care furnizează toate substanțele nutritive necesare dezvoltării embrionului. AGERPRES/(AS - redactor: Florin Bădescu, editor online: Andreea Preda)

Sursa fotografiilor: journals.plos.org