VIDEO Artemis 2/ 'Ziua Z' pentru lansarea misiunii spre Lună cu echipaj uman a NASA
La mai bine de 50 de ani de la sfârșitul programului Apollo și de la ultimul zbor cu echipaj uman spre Lună, trei bărbați și o femeie vor porni miercuri (joi, ora României) într-o aventură selenară de 10 zile, care va marca începutul unui nou capitol în istoria explorării spațiale americane, relatează AFP.
Această misiune a agenției spațiale americane, NASA, numită Artemis 2, este programată pentru lansare de la legendarul Centru spațial Kennedy din Florida, miercuri, la ora locală 18:24 (22:24 GMT; joi, 01:24, ora României), avându-i la bord pe americanii Reid Wiseman, Victor Glover și Christina Koch și pe canadianul Jeremy Hansen.

'Abia așteptăm, n-am mai văzut niciodată așa ceva', a exclamat pentru AFP Melinda Schuerfranz, o pensionară americană care intenționează să urmărească marea lor plecare de pe o plajă situată în apropiere.
Acest entuziasm pentru un program care a costat zeci de miliarde de dolari și a acumulat ani de întârziere contrastează cu indiferența - de până acum - a multor americani față de reeditarea unei realizări tehnologice atinsă deja în timpul Războiului Rece.
Timp de aproximativ zece zile, cei patru astronauți se vor aventura în jurul satelitului natural al Pământului, pe care îl vor orbita, dar pe care nu vor aseleniza, la fel ca misiunea Apollo 8, în 1968. Dacă totul merge bine, ei vor stabili un record călătorind mai departe de Pământ decât orice ființă umană.
O versiune ulterioară a imensei rachete alb-portocalie, cu o înălțime de 98 de metri și de unică folosință, va transporta astronauți pe suprafața Lunii până în 2028, înainte de sfârșitul mandatului lui Donald Trump. În anii următori, este planificat un proiect de bază selenară, un pas înainte în explorarea planetei Marte.
'Sperăm sincer ca această misiune să marcheze începutul unei ere în care toată lumea (...) poate privi Luna și o poate considera o destinație în sine', a insistat Christina Koch, prima femeie care va participa la un zbor selenar.

Colegii săi, Victor Glover și Jeremy Hansen, vor deveni primul bărbat de culoare, respectiv primul non-american care vor călători spre Lună.
Numită în onoarea lui Apollo, această misiune va avea loc sub presiunea implicită a Chinei, care își propune să pășească pe Lună până în 2030.
Între mizele geopolitice, strategice și științifice, motivele pentru revenirea pe Lună sunt numeroase, a subliniat astronautul canadian Joshua Kutryk într-o declarație pentru AFP. Aceasta arată, însă, și faptul 'că suntem capabili încă să ne ridicăm la înălțimea acestui tip de provocare, să realizăm lucruri cu adevărat dificile', a subliniat el.
Aventura va fi, într-adevăr, riscantă - nava spațială nu a transportat niciodată pe nimeni și trebuie să ajungă pe Lună, la peste 384.000 de kilometri de Pământ, de o mie de ori mai departe decât Stația Spațială Internațională (ISS).
'Fiecare trebuie să se asigure că își îndeplinește sarcinile la perfecție', altfel consecințele ar putea fi fatale, a subliniat Peggy Whitson, fostă astronaută a NASA.
În cazul unei probleme tehnice de ultim moment sau al unor condiții meteorologice nefavorabile, ceea ce nu este neobișnuit în Florida, lansarea ar putea fi amânată pentru zilele următoare.
Agenția spațială americană își asumă un mare risc. Obiectivul său de a reveni pe Lună în 2028 suscită îndoieli în rândul experților, deoarece astronauții vor avea nevoie de un modul de aselenizare... care este încă în curs de dezvoltare de către companiile miliardarilor Elon Musk și Jeff Bezos.

Între timp, NASA speră să reușească să reproducă miracolul misiunii Apollo 8, care, în ajunul Crăciunului din 1968, a oferit un rar moment de comuniune și speranță, după un an marcat de revolte rasiale, războiul din Vietnam și asasinarea lui Robert F. Kennedy și a lui Martin Luther King. Un miliard de persoane au urmărit la televizor călătoria echipajului format din Frank Borman, Jim Lovell și Bill Anders.
Cei trei, care au imortalizat celebrul 'Răsărit al Pământului', au 'salvat anul 1968', după cum spunea o americancă la acea vreme. Cincizeci și opt de ani mai târziu, în timp ce țara traversează o nouă perioadă marcată de diviziuni și incertitudini, echipajul misiunii Artemis 2 va căuta, la rândul său, să inspire.
'Vă garantez că, anul acesta, veți vedea mai mulți copii deghizați în astronauți de Halloween decât ați văzut de mult timp încoace', a promis săptămâna trecută șeful NASA numit de Donald Trump, Jared Isaacman. AGERPRES/(AS - redactor: Dana Purgaru, editor online: Anda Badea)
Foto: (C) CRISTOBAL HERRERAULASHKEVICH/EPA
Citeşte şi:
Artemis 2: Misiunea are 80% șanse de lansare, conform NASA
Artemis 2/ În Florida, turiștii sunt nerăbdători să asiste la un 'moment istoric'
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Universul pare să fie blocat în loc de un fenomen cuantic, ceea ce ar explica stabilitatea sa (studiu)
Universul pare să fie blocat într-o variantă care favorizează viața deși, conform teoriei, nu ar trebui să fie atât de stabil, iar această constanță a Universului este asigurată de câmpuri cuantice blocate în starea lor actuală, conform unui nou studiu publicat în Journal of Cosmology and Astroparticle Physics, transmite marți Yahoo News
Luna se micșorează în urma răcirii interiorului său, conform unei analize a faliilor de la suprafața sa
Luna se micșorează, iar oamenii de știință sunt tot mai aproape de a determina cu exactitate cât de mult s-a redus diametrul satelitului nostru natural de-a lungul timpului, conform unui studiu publicat pe 14 octombrie în revista The Planetary Science Journal, transmite Space.com. Se consideră că Luna s-a format în urma unei
Japonia lansează cu succes o sondă spațială către lunile planetei Marte pentru o misiune inedită
Agenția Japoneză de Explorare Aerospatială (JAXA) a anunțat marți că a lansat cu succes o sondă spațială în cadrul unei misiuni desfășurată în 'premieră mondială' având drept obiectiv colectarea de probe, inclusiv roci și nisip, de pe una dintre lunile planetei Marte, transmit agențiile Kyodo și AFP. Sonda, transporta
Un instrument AI chinezesc, folosit într-o serie de atacuri asupra unor afaceri japoneze
Un instrument chinezesc de securitate cibernetică bazat pe inteligență artificială, numit Artex, a fost utilizat într-o serie de atacuri cibernetice recente care au vizat companii japoneze, a anunțat marți o filială a unui important grup de internet cu sediul la Tokyo, transmite AFP. Zeci de companii japoneze, de la lanțuri de restaurant
Rezidenți salvați cu elicopterele de pe acoperișuri după ce ploile au făcut ravagii în estul Spaniei
Persoane rămase blocate pe acoperișuri au fost salvate cu ajutorul elicopterelor în urma ploilor torențiale care au făcut luni ravagii în estul Spaniei, inundațiile și furtunile provocând moartea a cel puțin trei persoane în timp ce peste 80.000 de rezidenți erau vizați de un ordin de rămânere în locuințe, potrivit Reuters.
Indonezia / Aproape două milioane de hectare de pădure au ars în perioada ianuarie-septembrie 2026
Indonezia a anunțat luni că a acceptat ajutorul Malaysiei și al Singapore pentru a lupta împotriva incendiilor care au mistuit aproape două milioane de hectare de pădure anul acesta în perioada ianuarie - sfârșitul lunii septembrie, potrivit unui raport publicat în aceeași zi, informează AFP. Suprafața arsă, de 12 ori cât suprafaț
Statele participante la COP17, chemate să-și revizuiască angajamentele față de natură
Acțiuni mai eficiente împotriva factorilor care distrug natura, împotriva poluării, defrișărilor: aproape 200 de țări se reunesc în Armenia începând de luni pentru a recupera decalajul în realizarea obiectivelor legate de protejarea biodiversității, precum și pentru a găsi finanțările necesare, informează AFP. Sarcina partic
Oamenii de știință au cartografiat atmosfera exoplanetei WASP-17b, observată cu Telescopul Spațial James Webb
Astronomii au descifrat câteva dintre secretele atmosferice ale unei lumi bizare, exoplaneta WASP-17b, de tipul 'Jupiter fierbinte', folosind date obținute de Telescopul Spațial James Webb (JWST), iar analiza acestor date a indicat existența unei atmosfere care nu are o formă circulară perfectă și în care se formează nori din nanocristale de cuarț, confor
Aproape jumătate dintre coralii care formează recife sunt expuși riscului de dispariție (studiu)
Aproximativ 44% dintre speciile de corali constructori de recife se confruntă cu un risc crescut de dispariție, stresul termic asociat schimbărilor climatice reprezentând principalul factor care determină declinul lor, conform unui nou studiu realizat în Australia și citat luni de agenția de presă Xinhua. O echipă de cercetători di
Misiunea japoneză MMX de colectare a unor mostre de pe sateliții lui Marte este pregătită de lansare
Misiunea japoneză Martian Moons eXploration (MMX), care are drept obiectiv studierea originii sateliților lui Marte Phobos și Deimos și colectarea de mostre de la suprafața lui Phobos, este pregătită de lansarea anunțată pentru luni, la ora 19:41 GMT (marți, 04:41 ora locală), transmite Space.com. Misiunea MMX va fi lansată cu o rachetă H3 de
VIDEO Spania: Inundații și ploi torențiale, un mort lângă Barcelona
Spania se pregătește să înfrunte luni apogeul unei furtuni mediteraneene puternice care a provocat deja inundații în weekend, inundând străzi și perturbând transporturile duminică, după ce a provocat moartea unei femei lângă Barcelona și a blocat mai multe persoane, relatează AFP. În fața unui 'pericol e
VIDEO Uraganul Trudy amenință vestul Mexicului cu ploi abundente și inundații în zonele costiere
Uraganul Trudy și-a menținut intensitatea în timp ce se deplasa, sâmbătă, spre coasta de vest a Mexicului, iar meteorologii avertizează că acesta s-ar putea intensifica și mai mult în orele următoare înainte de a începe să slăbească în intensitate pe parcursul zilei de duminică, informează Reuters. Centrul N
Prima hartă cuprinzătoare a solurilor de pe Marte, creată de cercetătorii australieni (studiu)
Un studiu australian a elaborat primul sistem cuprinzător de clasificare și prima hartă a solurilor marțiene, oferind un cadru care să îi ajute pe oamenii de știință să identifice locuri potențiale pentru viitoare activități de explorare, locuire și producție de alimente pe 'Planeta Roșie', informează sâmbătă agenția de presă Xinhua.
Roadster, mașina zburătoare concepută de compania Tesla, nu este o 'aeronavă', afirmă o agenție americană de reglementare
Administrația Federală a Aviației (FAA) din Statele Unite a precizat vineri că noua mașină dezvoltată de compania Tesla - Roadster, un model futurist și electric, echipat cu propulsoare care îi permit să se deplaseze prin aer - nu poate fi considerată o aeronavă, informează AFP. 'Vehiculul Tesla nu răspunde definiției FAA pentru o aeronavă', a ră
Mii de persoane evacuate și mai multe locuințe distruse de incendii de vegetație în California
Pompierii din California au anunțat că cel puțin șase locuințe au fost distruse de incendii de vegetație în partea sudică a acestui stat american, informează sâmbătă DPA și AFP. Focarul de incendiu de lângă San Clemente, la aproximativ 90 de kilometri sud de Los Angeles - denumit Norte Fire - s-a extins și a ajuns să acopere o suprafață de ap













