Un medicament împotriva infectării cu HIV, cea mai importantă descoperire ştiinţifică în 2024, potrivit revistei Science
Dezvoltarea medicamentului Lenacapavir, care previne infectarea cu HIV, este cea mai importantă descoperire ştiinţifică din 2024, a anunţat joi un juriu din cadrul revistei Science care desemnează ''Descoperirea anului'', potrivit DPA.
Potrivit programului UNAIDS (Programul Comun al Naţiunilor Unite privind HIV şi SIDA), circa 40 de milioane de persoane la nivel global sunt infectate cu virusul HIV, majoritatea în Africa Subsahariană.
Potrivit studiilor clinice, o injecţie cu Lenacapavir administrată la şase luni protejează eficient împotriva infecţiei cu acest virus. În schimb, medicamentele existente care se folosesc pentru profilaxia pre-expunere HIV (PrEP), cum ar fi Truvada, sunt sub formă de pastile şi trebuie administrate zilnic.
Dezvoltarea acestui medicament reprezintă un progres în domeniul prevenţiei HIV similar dezvoltării primelor medicamente antiretrovirale, a declarat redactorul-şef al revistei Science, Holden Thorp.
''Durata de şase luni a Lenacapavir aduce o mare îmbunătăţire, oferind o modalitate nouă şi mai bună de a oferi profilaxie unui număr mai mare de persoane din lume'', a subliniat Thorp.
Experţii subliniază că este mult mai convenabilă administrarea unei injecţii de două ori pe an decât să trebuiască să-ţi aminteşti să iei o tabletă în fiecare zi. Există şi riscul - în special în unele ţări sever afectate - de a fi etichetat ca presupus seropozitiv dacă iei zilnic o tabletă.
Producătorul tratamentului, compania Gilead, doreşte să solicite aprobarea acestui medicament ca protecţie împotriva HIV în ţări din lumea întreagă şi depune eforturi pentru a aproviziona ţările sărace. Medicamentul va fi oferit persoanelor care se confruntă cu un risc ridicat de infectare cu HIV.
În Uniunea Europeană, Lenacapavir este aprobat ca tratament antiviral pentru anumiţi pacienţi care sunt deja infectaţi. Nu este clar dacă va fi disponibil în Uniunea Europeană ca măsură preventivă. AGERPRES/(AS-autor: Simona Tatu, editor: Ana Alecu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Cel puțin 384 de călători, dintre care 291 de cetățeni străini, dispăruți în inundațiile din Nepal
Cel puțin 384 de călători, dintre care 291 de cetățeni străini au fost dați dispăruți după inundațiile produse în regiunea graniței dintre Nepal și Tibet, conform consiliului de turism al țării, transmite miercuri Reuters. Dintre cetățenii străini dispăruți, 105 sunt de naționalitate indiană. Cel puțin 9 persoane au murit în
Opt morți în inundațiile din Nepal
Armata nepaleză a intervenit miercuri cu elicoptere după ce o viitură fulgerătoare masivă a măturat satele aflate de-a lungul albiei unui râu din națiunea himalayană, ucigând opt persoane și paralizând infrastructura rutieră și energetică în zonele din apropierea Tibetului, transmite Reuters. Dincolo de graniță, Tibetul
Nepalul în alertă după inundațiile grave produse în nordul țării
Autoritățile nepaleze au anunțat miercuri desfășurarea de resurse de salvare de urgență în urma inundațiilor masive din nordul țării, pentru care nu a fost disponibilă o evaluare imediată a pagubelor, transmite AFP. 'Nu avem încă o evaluare precisă a pagubelor, dar inundațiile sunt masive și probabil au afectat multe zone locui
El Salvador: Alertă maximă din cauza secetei asociate cu fenomenul El Nino
El Salvador a declarat marți alertă maximă din cauza unei secete asociate cu fenomenul El Nino, care a provocat pierderi de culturi, a anunțat Protecția civilă, notează AFP. El Nino este un fenomen natural care apare la fiecare doi până la șapte ani. Apele de suprafață din centrul și estul Oceanului Pacific ecuatorial se încălzesc,
Zeci de noi incendii de vegetație au izbucnit în Grecia
Treizeci și nouă de incendii de vegetație au izbucnit marți în Grecia în decurs de doar câteva ore, a relatat serviciul de pompieri din această țară, informează DPA. Cel mai sever focar se află pe insula Salamis, situată în largul coastelor Atenei, potrivit pompierilor eleni. Insula Salamis găzduiește cea mai mare bază a
SpaceX va construi un complex pentru lansarea rachetelor Starship în Louisiana
SpaceX intenționează să construiască un centru de lansare a rachetelor Starship în sudul Louisianei, potrivit unui anunț făcut marți împreună cu guvernatorul acestui stat american, compania vizând începerea construcției celui de-al patrulea port spațial al său în decursul anului viitor, informează Reuters. Acel amplasament cu o su
Roboții au doborât recorduri umane în cursele de 100 de metri și 400 de metri în cadrul Jocurilor Roboților Umanoizi
Roboții umanoizi au doborât recorduri umane în cursele de 100 de metri și 400 de metri în cadrul Jocurilor Roboților Umanoizi, care se desfășoară la Beijing între 22 și 26 august, transmite marți Xinhua. Acest lucru marchează un uriaș salt înainte față de ediția inaugurală de anul trecut, care a produs o pletoră d
Case inundate, zeci de mii de persoane evacuate în sudul Chinei, pe măsură ce inundațiile se intensifică
Inundațiile pe scară largă declanșate de ploile abundente provocate de taifunul Narra s-au intensificat marți în sudul Chinei, case și magazine fiind inundate, iar mii de oameni fiind evacuați, în timp ce un alt sistem de furtuni se îndrepta spre Japonia și Taiwan, transmite Reuters. Autoritățile din Chongzuo, în regiun
Astronauta franceză Sophie Adenot va realiza o a doua ieșire extravehiculară pe orbită
La o săptămână după prima sa ieșire în spațiu istorică pentru Franța, astronauta franceză Sophie Adenot se va aventura marți în afara Stației Spațiale Internaționale (ISS) pentru a doua oară, pentru a-și finaliza misiunea, transmite AFP. Astronauta franceză în vârstă de 44 de ani și-a petrecut ziua de duminică pre
Zeci de case distruse de un incendiu de vegetație în statul american Nevada
Pompierii care luptă împotriva unui incendiu de vegetație cu răspândire rapidă în statul american Nevada au făcut progrese luni, flăcările fiind acum ținute sub control în proporție de 27%, după ce au fost distruse peste 30 de locuințe, conform pompierilor, transmite DPA. Așa-numitul incendiu Hawk, care a avut loc pe un teren deluros de
O tornadă a lovit sudul Franței, lăsând în urmă 41 răniți și pagube materiale
O tornadă a lovit prefectura Aude, în sudul Franței, luni seară, avariind peste 300 de locuințe și rănind 41 persoane, a anunțat administrația locală, transmit marți AFP și Reuters. Conform anunțului, 15 persoane dintre răniți au necesitat spitalizare. Imaginile de pe rețelele de socializare verificate de Reuters au arătat
Venezuela: Nou bilanț oficial de 6.509 morți la două luni de la dublul seism
Dublul seism care a lovit Venezuela a provocat 6.509 morți, potrivit unui nou bilanț comunicat luni de guvernul interimar, în timp ce salvatorii și rudele caută încă trupuri neînsuflețite printre dărâmături la două luni de la tragedie, notează AFP. Bilanțul oficial precedent, transmis pe 17 august, indica 6.438 de morți
VIDEO SUA: Zeci de mii de evacuări în curs în fața unui incendiu de vegetație în Nevada
Peste 90.000 de locuitori din statul Nevada au fost evacuați sau sunt pe cale de a fi, potrivit autorităților, din cauza înaintării rapide a unui incendiu de vegetație major care amenință Reno, unul dintre principalele orașe din acest stat ale Vestului american, relatează AFP. Aproximativ 42.000 de persoane și-au părăsit deja locuințele,
Oceanele lumii au înregistrat sâmbătă un record pentru o temperatură medie zilnică: 21,1°C
Temperatura apei de la suprafața oceanelor lumii a atins sâmbătă temperatura medie de 21,1°C, un record zilnic absolut, sub efectul schimbărilor climatice și al dezvoltării fenomenului El Nino, a anunțat luni observatorul european Copernicus, informează AFP. Acest record de temperatură îl depășește pe cel stabilit în martie 2024, care era
Indonezia: Bilanțul seismului din 15 august a crescut la 100 de morți
Bilanțul seismului care a afectat de curând estul Indoneziei a crescut luni la 100 de morți, a anunțat directorul agenției de gestionare a dezastrelor din această țară, în contextul în care operațiunile de aj












