logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Lupte: Răzvan Pîrcălabu (FRL) - A fost o ediție a Campionatelor Mondiale și cu plusuri, și cu minusuri

Imagine din galeria Agerpres

Președintele Federației Române de Lupte (FRL), Răzvan Pîrcălabu, a declarat, marți, pentru AGERPRES, că ediția Campionatelor Mondiale de la Astana, unde România a cucerit o medalie de bronz prin Andreea Ana, a fost una și cu plusuri, și minusuri.

'Am obținut o medalie de bronz prin Andreea Beatrice Ana, categoria 53 de kilograme, categorie olimpică. Obiectivul nostru era minim o medalie la aceste Mondiale. Dar noi aveam speranțe și la Kateryna Zelenykh, care nu a făcut o competiție foarte bună. La fel, Alexandra Anghel, care și ea e medaliată la Campionatele Mondiale și Europene, a făcut un campionat foarte slab. O surpriză plăcută a fost Răzvan Arnăut, care a pierdut la mustață în recalificări pentru accederea în finala mică, unde speram noi să lupte pentru medalia de bronz. A pierdut la mustață 6-5, el făcând niște greșeli tehnico-tactice. Dar este într-o revenire de formă foarte bună și Răzvan Arnăut, lucru care ne dă speranțe că vom califica măcar un sportiv și la băieți, la lupte greco-romane. Deci a fost o ediție a Mondialelor și cu plusuri, și cu minusuri', a afirmat președintele.

Pîrcălabu susține că Andreea Ana este într-o mare creștere de valoare care îi dă speranțe pentru un rezultat important la Jocurile Olimpice de peste doi ani.

'Andreea Ana s-a luptat extraordinar de bine. A pierdut la mustață, doar în fața vicecampioanei olimpice și multiplei vicecampioane mondiale de senioare, Yepez Guzman din Ecuador, o sportivă foarte, foarte puternică și valoroasă. O mai învinsese pe Ana tot la mustață, 4-4. De data asta a fost 4-2 pentru Guzman, numai că Ana a condus până pe final, mai era un minut și jumătate și era câștigătoare. Însă ultimul minut și jumătate Guzman a făcut o acțiune, a luat conducerea 4-2 și pe urmă Ana a atacat în continuu, dar, din păcate, n-a reușit să mai finalizeze vreo acțiune ca s-o egaleze și să câștige. Oricum, Andreea este într-o creștere mare de valoare. De la an la an este mai puternică, este mai competitivă. Și-a învins de o manieră categorică toate adversarele, în afară de americancă, pe care a învins-o cu 8-3 în finala mică pentru bronz. În rest, toate adversarele (n.r. - cu excepția lui Yepez Guzman) le-a învins la superioritate tehnică', a explicat el.

În ceea ce o privește pe Alina Vuc, președintele FRL a explicat că prezența acesteia în lotul de la Astana a făcut parte din strategia federației.

'Pentru noi a fost o strategie, am luat-o pe Alina Vuc la Campionatele Mondiale unde a făcut și cântarul. Nu eram siguri că îi vom permite să lupte pentru că ea este refăcută complet după ultima operație de ligamente încrucișate, dar din punct de vedere fizic încă nu este la nivelul pe care ni-l dorim. Așa că am decis să facă deplasarea, să vadă competiția, să fie în spatele fetelor, pentru că ea este un factor psihologic important în angrenajul lotului național de lupte feminine. Fetele când o văd sunt mult mai încrezătoare, ea știe ce să le sfătuiască. Îi pregătim deja terenul și sperăm să fie o viitoare antrenoare de succes, după Jocurile Olimpice de la Los Angeles. Am vrut ca Alina Vuc să fie în sală să-și vadă și adversarele la lucru. Mai ales că foarte multe dintre adversarele ei s-au lăsat după Olimpiada de la Paris și au apărut foarte multe tinere, pe care ea încă nu le cunoaște. Și am vrut să fie în sală, să le vadă pe acestea evoluând pe saltea. Deci totul face parte din strategia noastră ca Alina să se califice la Jocurile Olimpice de la Los Angeles și să câștige ultima și singura medalie care îi lipsește din palmares, medalia olimpică', a precizat el.

Vuc va reveni în concurs o dată cu startul campaniei de calificare la Jocurile Olimpice de la Los Angeles, în luna februarie a anului 2027.

'Un prim concurs pentru ea va fi anul viitor, în luna februarie, la Zagreb, când începem campania de calificare. La noi, la lupte, s-a schimbat criteriul de calificare. Vor fi patru turnee de Cupă Mondială, turnee de ranking, unde se vor acumula puncte. Iar după finalizarea acestor patru turnee, primii trei clasați se califică la Jocurile Olimpice. Iar anul viitor, în luna februarie, în primul weekend din februarie, la Zagreb, e primul turneu de ranking', a afirmat Pîrcălabu.

'Ca organizare, pot să spun că acesta a fost cea mai completă și mai frumoasă ediție a Campionatelor Mondiale din istorie de până acum, kazahii dispunând de resurse foarte, foarte mari. Practic n-au făcut rabat la nimic, la absolut nimic, de la resursa umană, până la resursa financiară, infrastructură, săli de antrenament, sală de încălzire. Sala de concurs a fost fabuloasă, e ceva ce-mi doresc și eu în București și cred că orice om din sportul românesc își dorește așa ceva. Totul la superlativ. Sala arhiplină în fiecare zi. Habib Nurmagomedov, celebrul luptător din UFC, a fost și el în tribună, fiind foarte, foarte bun prieten cu Abdulrașid Sadulaev, daghestanez de-al lui. Toată lumea a fost în extaz acolo, s-au făcut poze cu Habib și Sadulaev. Deci, faptul că pe toate rețelele de socializare au apărut imagini de la Campionatele Mondiale de lupte pe mine m-a bucurat enorm, pentru că s-a ridicat și a crescut ratingul luptelor la nivel mondial, foarte tare', a adăugat oficialul FRL.

În ceea ce îi privește pe luptătorii Under-23 Igor Botez, Leonard Iurașcu și Ionuț Erick Pătru, depistați pozitiv la ostarină, Răzvan Pîrcălabu a menționat că în cazul lor se așteaptă rezultatele probei B.

'Așteptăm proba B, noi am făcut demersurile necesare. Așteptăm să se finalizeze și proba B și apoi vedem ce decizii vor lua domnii de la ANAD în ceea ce privește acest caz. Sportivii în acest moment sunt suspendați', a precizat președintele.

România a fost reprezentată de nouă sportivi la Campionatele Mondiale de lupte de la Astana (Kazahstan), doi la greco-romane, trei la lupte libere feminin și patru la lupte libere masculin. Singura medalie, de bronz, a fost obținută de Andreea Ana la cat. 53 kg.
AGERPRES (A, AS-redactor: Marius Țone, editor: Mihai Țenea, editor online: Anda Badea)

Afisari: 132

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Sport Intern 02-11-2026 22:47

Handbal feminin: Victorie la limită pentru SCM Craiova cu CS Rapid, în campionat

SCM Universitatea Craiova a învins-o pe CS Rapid București cu scorul de 25-24 (13-9), luni seara, în Sala Polivalentă din Craiova, într-un meci din etapa a 8-a a Ligii Naționale de handbal feminin.ț Dijana Mugosa a fost cea mai bună marcatoare a gazdelor, cu 9 goluri. Francielle Gomes da Rocha și Rebeka Podor au înscris

Sport Intern 02-11-2026 22:34

Fotbal: Universitatea Cluj a învins-o pe FCSB (1-0), în Superligă

Universitatea Cluj a învins-o pe FCSB cu scorul de 1-0 (0-0), luni seara, pe Cluj Arena, în ultimul meci din etapa a 14-a a Superligii de fotbal. Unicul gol al partidei a fost înscris de atacantul bosniac Jovo Lukic (76), după ce portarul Ștefan Târnovanu respinsese în primă fază reluarea sala centrarea lui Issouf

Sport Intern 02-11-2026 21:48

Fotbal: Gloria Bistrița a pierdut la 'masa verde' meciul cu SCM Râmnicu Vâlcea, din Liga a II-a

CS Gloria Bistrița a pierdut cu 0-3, la ''masa verde'', meciul de pe teren propriu cu SCM Râmnicu Vâlcea, din etapa a noua a Ligii a II-a de fotbal, conform deciziei Comisiei de Disciplină a Federației Române de Fotbal. ''Admite sesizarea Departamentului de Competiții FRF. În temeiul art. 83/8 di

Sport Intern 02-11-2026 19:40

Fotbal: Farul Constanța a câștigat la Voluntari, în Superligă

Farul Constanța a învins-o pe FC Voluntari cu scorul de 2-1 (2-0), luni seara, în deplasare, într-un meci din etapa a 14-a a Superligii de fotbal. Oaspeții au deschis scorul prin Denis Alibec (16), care a profitat de o ieșire neinspirată a portarului sloven Metod Jurhar. Farul și-a majorat avantajul prin golul beninezului Matteo Ahlinvi (24),

Sport Intern 02-11-2026 17:27

Fotbal: Florin Răducioiu, instalat la Dinamo în funcția de coordonator dezvoltare academie și parteneriate internaționale

Fostul internațional Florin Răducioiu (56 de ani) a fost instalat, luni, în funcția de coordonator dezvoltare academie și parteneriate internaționale la Dinamo, informează clubul bucureștean de fotbal pe un site de socializare. Răducioiu revine la Dinamo după patru ani, el ocupând în 2022 funcția de team manager la gruparea a

Sport Intern 02-11-2026 11:26

VIDEO REPORTAJ/Tulcea: Multiple premiere la etapa finală a Campionatului Național de rally raid

Asociația Club Sportiv Buzău Offroad Adventure a organizat, la finele săptămânii trecute, în județul Tulcea, etapa finală a Campionatului Național de rally raid, prilej cu care Federația Română de Automobilism Sportiv (FRAS) a înregistrat câteva premiere.

Sport Intern 01-11-2026 23:37

Baschet masculin: Succese pentru CS Dinamo și SCM 'U' Craiova, în campionat

Două dintre cele trei reprezentante ale României în FIBA Europe Cup, CS Dinamo București și SCM ''U'' Craiova, au obținut victorii, duminică, în etapa a 5-a a Ligii Naționale de baschet masculin. CS Dinamo a întrecut-o pe CS SCM Politehnica Timișoara cu scorul de 73-67 (24-14, 17-18, 21-21, 11-14), &icir

Sport Intern 01-11-2026 23:25

Hochei: Steaua, învinsă acasă de CSM Galați, în campionat

CSA Steaua București a fost învinsă de CSM Galați cu scorul de 3-2 (0-0, 1-2, 2-0), duminică seara, pe Patinoarul ''Doru Tureanu'' din Capitală, într-un meci din Campionatul Național de hochei pe gheață. Daniil Martinov (2) și Sandor Nyika au marcat golurile oaspeților, în timp ce pentru Steaua au punctat Raul

Sport Intern 01-11-2026 23:16

Volei feminin: Campioana CSO Voluntari continuă seria victoriilor în acest debut de sezon

CSO Voluntari a învins-o pe CSM Lugoj cu scorul de 3-0 (27-25, 25-16, 25-15), duminică seara, în deplasare, în etapa a 4-a a Diviziei A1 la volei feminin. Campioana are victorii pe linie în campionat și a câștigat în acest debut de sezon și Supercupa României.

Sport Intern 01-11-2026 23:06

Handbal feminin: CSM București a câștigat clar la Iași, în campionat; Dunărea Brăila a pierdut la Brașov

CSM București a urcat provizoriu pe primul loc în Liga Națională de handbal feminin după ce a învins-o pe nou-promovata CSM Iași 2020 cu scorul de 33-13, duminică, în deplasare, în etapa a 8-a. Vicecampioana a avut nu mai puțin de 14 jucătoare care au marcat în acest meci, Emma Friis remarcându-se cu 5 golur

Sport Intern 01-11-2026 22:34

Fotbal: Victorie fără probleme pentru Dinamo în Superligă, 2-0 cu UTA

Dinamo București a învins-o pe UTA Arad fără probleme, cu scorul de 2-0 (1-0), duminică seara, pe Arena Națională, în etapa a 14-a a Superligii de fotbal. Scoțianul Danny Armstrong (44) a deschis scorul cu un șut de la 25 de metri, iar portughezul Diogo Pinto (67) a majorat diferența din pasa lui Alberto Soro. Dinamo a marcat primu

Sport Intern 01-11-2026 20:51

Scrimă: CS Rapid București a obținut Cupa României la floretă pe echipe, la masculin și feminin

CS Rapid București a obținut Cupa României la floretă pe echipe, atât la feminin, cât și la masculin, duminică, la Baza Sportivă nr. 4 UPT, în Sala ''Viorel-Aurel Șerban'' din Timișoara. La masculin, CS Rapid 1 (Andrei Ciobănică, Petar Files, Luca Juravle, Hugo Valiere) a învins-o în finală p

Sport Intern 01-11-2026 19:34

Fotbal: Universitatea Craiova a învins-o cu emoții pe FC Botoșani (2-1), în Superligă

Universitatea Craiova a învins-o la limită pe FC Botoșani, cu scorul de 2-1 (2-0), duminică seara, pe Stadionul ''Ion Oblemenco'', într-un meci din etapa a 14-a a Superligii de fotbal. Campioana a dominat prima repriză și a marcat prin David Matei (22), din centrarea lui Carlos Mora, și prin Assad Al Hamlawi (27), l

Sport Intern 01-11-2026 17:06

Fotbal: Oțelul Galați - Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 1-1, în Superligă

Oțelul Galați a terminat la egalitate cu Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, 1-1 (0-0), duminică, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 14-a a Superligii de fotbal. Oaspeții au deschis scorul prin elvețianul Dimitri Oberlin (68), angajat în careu de Fabio Vianna. Oțelul a evitat înfrângerea in extremis, după ce