Fotbal: Stafful naționalei Under-21, sancționat pentru părăsirea programului oficial în Ibiza
Federația Română de Fotbal a anunțat, vineri, într-un comunicat de presă publicat pe site-ul oficial, sancționarea selecționerului Costin Curelea, a secundului Ionuț Stancu, a directorului sportiv Marius Niculae și a team managerului Iulian Oțelea de la naționala Under-21 a României, pentru părăsirea programului oficial în timpul deplasării la Ibiza, cu ocazia meciului cu Spania, pierdut cu 1-7.
'În urma finalizării anchetei interne demarate ca urmare a aspectelor semnalate în spațiul public privind părăsirea programului oficial al Echipei Naționale U21 a României, administrația Federației Române de Fotbal, în virtutea concluziilor rezultate, a dispus sancționarea persoanelor implicate. Astfel, deși situația constatată nu a afectat activitatea sportivă propriu-zisă, comportamentul respectiv nu poate fi trecut cu vederea. Federația Română de Fotbal consideră că profesionalismul, respectarea regulilor interne și conduita ireproșabilă trebuie să reprezinte standarde constante pentru toți membrii staffurilor loturilor naționale', se arată în comunicatul federației.
Astfel, selecționerul U21, Costin Curelea, și Ionuț Stancu, antrenor secund al reprezentativei de tineret, aflați la final de contract, au fost sancționați cu diminuarea cu 25% a ultimei remunerații cuvenite.
Directorul sportiv al echipei naționale U21, Marius Niculae, și Iulian Oțelea, team managerul reprezentativei de tineret, au fost sancționați cu diminuarea cu 25% a sumelor cuvenite lunar până la finalul anului 2026. Totodată, această sancțiune are valoarea unui ultim avertisment, orice abatere similară urmând să determine încetarea raporturilor contractuale dintre părți.
'Federația Română de Fotbal reafirmă faptul că respectarea programului oficial al echipelor naționale, a Regulamentului de Ordine Interioară și a Codului de Etică reprezintă obligații fundamentale pentru toți angajații și colaboratorii săi. Indiferent de funcția ocupată, abaterile de la aceste principii vor fi tratate cu fermitate și sancționate în conformitate cu normele interne ale instituției', se mai arată în comunicatul FRF.
După umilința suferită de selecționata de tineret a României, învinsă de echipei similară a Spaniei cu scorul de 7-1 (4-1), pe Estadi Municipal de Can Misses din Ibiza, în ultimul său meci din Grupa A a preliminariilor Campionatului European de fotbal Under-21 din 2027, în spațiul public au apărut mai multe fotografii cu membri ai staffului tehnic alături de omul de afaceri Nicu Gheară.
România nu mai avea șanse de calificare, dar a încheiat campania în genunchi, ocupând locul al treilea în grupă după ce Kosovo a remizat cu Finlanda (4-4).
Spania a ocupat primul loc în grupă, cu 27 de puncte, urmată de Finlanda, 23 puncte, România, 16 puncte, Kosovo, 15 puncte, Cipru, 6 puncte, San Marino, 0 puncte.
Câștigătoarele grupelor preliminare s-au calificat direct la turneul final din Serbia și Albania, în vreme ce, din cele 9 ocupantele ale locurilor doi din toate grupele, cea mai bună echipă pe baza parcursului din preliminarii s-a calificat direct, iar celelalte 8 vor disputa un play-off de calificare, tur-retur.
Tricolorii au încheiat astfel o serie de patru participări consecutive la turneele finale U21.
AGERPRES/ (AS - redactor: Adrian Țone, editor: Mihai Țenea, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Fotbal: Farul Constanța a încheiat la egalitate cu Rapid București (1-1), în Superligă
Farul Constanța și Rapid București au terminat la egalitate, 1-1 (0-1), sâmbătă seara, la Ovidiu, într-un meci din etapa a 15-a a Superligii de fotbal. Rapid a deschis scorul prin Vladan Bubanja (32), cu un șut deviat din careu.
Hochei feminin: România a câștigat Grupa D a Cupei Europene a Națiunilor
Naționala României a câștigat Grupa D a Cupei Europene a Națiunilor la hochei pe gheață feminin, după ce a învins Ucraina cu scorul de 3-1 (2-0, 0-1, 1-0), sâmbătă, pe Patinoarul Allianz-Țiriac Arena din Otopeni. Emilia Cașu, Julia Bende și Orsolya Feher au marcat golurile tricolorelor, în timp ce pentru Ucraina a
Fotbal: Remiză între FK Csikszereda și Universitatea Cluj (0-0), în Superligă
FK Csikszereda și Universitatea Cluj au terminat la egalitate, 0-0, sâmbătă, la Miercurea Ciuc, într-un meci din etapa a 15-a a Superligii de fotbal. ''U'' a marcat în in. 63, prin Marius Ștefănescu, dar golul a fost anulat de arbitrajul video pentru ofsaid. Oaspeții putea da lovitura pe final (
Handbal feminin: Victorie la cinci goluri pentru SCM Râmnicu Vâlcea, în preliminariile EHF European League
SCM Râmnicu Vâlcea a învins echipa poloneză PGE MKS El-Volt Lublin, cu scorul de 32-27 (17-16), sâmbătă, în Sala Sporturilor ''Traian'', în prima manșă a turului al treilea preliminar al competiției de handbal feminin EHF European League. Echipa antrenată de Florentin Pera putea câștiga
Fotbal: CSM Slatina, victorioasă la Oradea, în Liga a II-a
CSM Slatina a învins-o pe FC Bihor cu scorul de 1-0 (1-0), sâmbătă, la Oradea, într-un meci din etapa a 13-a a Ligii a II-a de fotbal. Unicul gol al partidei a fost marcat de Răzvan Matiș (45+1), cu un șut de la distanță. Rezultate: Joi Chindia Târgoviște - SC Popești-Leordeni 4-1 S&a
Fotbal: Selecționerul Gheorghe Hagi a convocat 26 de jucători pentru meciurile din Liga Națiunilor
Selecționerul echipei naționale a României, Gheorghe Hagi, a convocat 26 de jucători, 18 din străinătate și 8 din campionatul intern, pentru ultimele două meciuri din grupa de Liga Națiunilor, potrivit site-ului Federației Române de Fotbal. România ca juca sâmbătă 14 noiembrie (21:45) cu Polonia, pe Arena Națională, și
Fotbal: Victorie la scor pentru Concordia Chiajna, în Liga a II-a
Concordia Chiajna a învins-o pe ASA Tg. Mureș cu scorul de 5-0, sâmbătă, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 13-a a Ligii a II-a de fotbal. Concordia are trei victorii și un egal în ultimele patru etape și a urcat provizoiu pe locul al patrulea. Rezultate: Joi Chindia Târgoviște
VIDEO Baschet feminin: Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe își menține invincibilitatea în campionat
ACS Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe este singura echipă cu victorii pe linie în Liga Națională de baschet feminin, după ce a învins-o pe CS Agronomia București cu scorul de 90-36, vineri, în Capitală, într-un meci din etapa a 6-a. Beage Riel Chut Dut (20 puncte, 10 recuperări) și Matehya Marie Bryant (19 p, 13 rec) au f
Baschet masculin: Succese pe muchie de cuțit pentru CS Vâlcea și CSM Galați, în Liga Națională
CS Vâlcea și CSM Galați au obținut victorii pe muchie de cuțit, vineri, în etapa a 6-a a Ligii Naționale de baschet masculin. CS Vâlcea 1924 Râmnicu Vâlcea a întrecut-o pe FC Argeș Pitești cu scorul de 75-74 (22-14, 16-21, 14-21, 23-18), în Sala Traian. Miryne Djuam Thomas a transformat o aruncare libe
Fotbal: Victorie dramatică pentru FC Argeș cu Dinamo (2-1), în Superligă
FC Argeș a învins-o dramatic pe Dinamo București cu scorul de 2-1 (1-0), vineri seara, pe teren propriu, la Mioveni, în etapa a 15-a a Superligii de fotbal, ultima a turului. FC Argeș a deschis scorul prin spaniolul Rober Sierra (38), cu o lovitură de cap la cornerul executat de Dorinel Oancea. Liderul a egalat cu șansă, după ce ko
Rugby: România, învinsă de Tonga cu 43-38, în Cupa Națiunilor
Reprezentativa României a fost învinsă de Tonga, cu scorul de 43-38 (22-17), vineri seara, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf din Capitală, într-un meci din Cupa Națiunilor, turneu organizat de World Rugby.
Hochei feminin: România a învins Lituania, după prelungiri, în Cupa Europeană a Națiunilor
Naționala României a învins formația Lituaniei cu scorul de 2-1 (1-1, 0-0, 0-0, 1-0), după prelungiri, vineri, în Grupa D a Cupei Europene a Națiunilor la hochei pe gheață feminin, găzduită de Patinoarul Allianz-Țiriac Arena din Otopeni. Edit Szekeres și Julia Bende au marcat golurile tricolorelor, după ce oaspetele au deschi
Fotbal: Petrolul Ploiești a câștigat la Arad, 1-0 cu UTA
Petrolul Ploiești a învins-o pe UTA Arad cu scorul de 1-0 (0-0), vineri, în deplasare, în primul meci din etapa a 15-a a Superligii de fotbal. Unicul gol al partidei a fost înscris de Mario Ioniță (71). Arădenii au avut o ocazie bună prin Marius Coman (19), dar Omar El Sawy (40) a ratat incredibil din faț
Giurgiu: Narcis Coman, fotbalistul anului în România în 1978, nu a uitat calificarea cu FC Argeș din 1967
Fostul portar Narcis Coman, giurgiuvean de origine, a declarat vineri, pentru AGERPRES, la împlinirea a 80 de ani de viață, că nu a uitat nici acum meciul în care FC Argeș s-a calificat în optimile de finală, în 1967, în Cupa Orașelor Târguri (actuala Europa League), după 5-1 cu Toulouse. 'Am împli
Fotbal: Laurențiu Reghecampf - La FCSB nu este vorba de răbdare, suntem aici să facem rezultate
Antrenorul echipei de fotbal FCSB, Laurențiu Reghecampf, a afirmat, vineri, într-o conferință de presă, înaintea meciului cu Corvinul Hunedoara, din etapa a 15-a a Superligii, că la gruparea bucureșteană nu se pune problema răbdării, întrucât toți cei implicați trebuie să obțină rezultate, acest mesaj fiind transmis jucătorilor după ultimele d











