Fotbal: Au început lucrările de demolare a vechiului stadion Corvinul din Hunedoara
Lucrările de demolare a vechiului stadion Corvinul din Hunedoara au început, luni, pe locul respectiv urmând să fie construită o nouă arenă sportivă în valoare totală de 54 de milioane de euro.
Conform unui anunț publicat pe pagina oficială de Facebook a grupării Corvinul Hunedoara, într-o primă fază va fi dezafectată jumătatea vestică a stadionului, inclusiv ''Tribuna mare''.
Termenul de finalizare a lucrărilor este de 6 luni, însă există toate premisele ca acestea să fie gata mai devreme, astfel încât, la început de 2027 să poată fi demarate lucrările pentru construirea noului Stadion Corvinul 1921 Hunedoara.
Primarul Municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, a declarat că startul demolării are o însemnătate aparte pentru toți microbiștii din oraș. El a explicat că fostul stadion nu mai putea fi modernizat și că cea mai bună soluție a fost construirea unuia nou.
''Este un moment de o însemnătate aparte pentru mine și pentru fiecare microbist hunedorean. Un moment ce îmbină o poveste frumoasă care se sfârșește pentru ca o alta, și mai frumoasă, să poată începe. Cu riscul de a mă repeta: vechiul stadion, construit între 1957 și 1960, nu mai putea fi adus la standardele actuale. Ar fi costat mult și, la final, am fi avut ... tot un stadion vechi. De aceea, încă din 2017, am început să facem demersuri pentru un stadion nou. Cu sprijinul președintelui Consiliului Județean, domnul Laurențiu Nistor, am ajuns în punctul în care, acum, există un contract de execuție pentru un nou stadion la Hunedoara, cu un proiect tehnic finalizat ce așteaptă să fie materializat începând din 2027'', a spus Bobouțanu.
Lucrările pentru demolarea vechiului stadion vor fi executate de o firmă din Cluj-Napoca și costă 1,5 milioane lei, fără TVA, fondurile provenind de la bugetul local.
În ceea ce privește noul stadion din Hunedoara, acesta va fi construit printr-un proiect derulat de Compania Națională de Investiții, în valoare totală de 54 de milioane de euro, inclusiv TVA. Primăria Hunedoara va contribui la realizarea stadionului cu 25% din valoarea lucrărilor de construcții și montaj, adică 10,3 milioane de euro, sumă care va fi alocată în mai multe tranșe, pe durata derulării lucrărilor.
Noul stadion va fi construit pe un regim de înălțime de S+P+3E (subsol + parter + 3 etaje) și va avea o capacitate de 10.209 locuri. Terenul principal de fotbal va fi dotat cu nocturne, ecran de difuzare și tabele de scor electronice.
Complexul va cuprinde și vestiare dotate cu grupuri sanitare și camere de dușuri, grupuri sanitare pentru public, cabinet medical, birouri administrative, spații tehnice și de depozitare, zonă de restaurant, săli de conferință, sală de box, săli de forță și cardio, dar și spații destinate închirierii.
Pe lângă spațiile interioare, se va propune o nouă amenajare exterioară, precum și o parcare subterană cu 430 de de locuri.
AGERPRES (AS-redactor: Marius Țone, editor: Mihai Țenea, editor online: Gabriela Badea)
* Sursa foto: FC Corvinul 1921 Hunedoara / Facebook.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Înot: ACS Aqua Sport Citius a obținut patru noi titluri la Naționalele în bazin scurt
ACS Aqua Sport Citius a obținut, sâmbătă, patru titluri la Campionatele Naționale de înot în bazin scurt (25 metri), de la Otopeni. Cristian Lăpădat a câștigat la 100 m mixt masculin, Andreea Luiza Comna s-a impus la 200 m liber, Irina Micu a ieșit victorioasă la 100 m fluture, iar Daria Asaftei la 200 m bras.
Volei feminin: CSO Voluntari și CSM Volei Alba-Blaj au obținut victorii în Divizia A1
CSO Voluntari 2005 și CSM Volei Alba-Blaj au obținut victorii, sâmbătă, în etapa a 7-a a Diviziei A1 la volei feminin. Campioana CSO Voluntari a dispus de CS Rapid București cu scorul de 3-1 (25-9, 22-25, 25-12, 25-11), în Sala Polivalentă ''Gabriela Szabo''. Laura Pascua a realizat 21 de puncte, Nicole van de
Fotbal: Tudor Băluță - Victoria cu Polonia ne dă o gură de aer și putere pentru meciul cu Bosnia
Mijlocașul Tudor Băluță a declarat, sâmbătă seara, după victoria echipei naționale de fotbal a României în fața Poloniei, cu scorul de 2-1, în Liga Națiunilor, că acest rezultat le oferă tricolorilor un moral mai bun înaintea ultimei partide din competiție, cu Bosnia-Herțegovina, dar și în perspectiva preliminariilor Campionatului
Fotbal: Gheorghe Hagi - După patru înfrângeri, jucătorii mi-au arătat azi că potențialul naționalei e enorm
Selecționerul echipei naționale de fotbal a României, Gheorghe Hagi, a declarat, sâmbătă seara, în conferința de presă de după victoria cu Polonia (scor 2-1), prima într-o partidă oficială în noul său mandat, că jucătorii i-au arătat în această seară că potențialul primei reprezentative este enorm. 'Să n
Fotbal: Radu Drăgușin - A fost o revanșă a noastră, în tur a fost o înfrângere greu de digerat
Fundașul Radu Drăgușin a declarat, sâmbătă seara, după victoria cu Polonia, scor 2-1, în Liga Națiunilor, că succesul naționalei de fotbal a României reprezintă o revanșă pentru înfrângerea suferită în meciul tur, una greu de digerat pentru tricolori. 'A fost o revanșă a noastră în fața Poloniei. N
Volei masculin: SCM 'U' Craiova, lider provizoriu în Divizia A1
SCM ''U'' Craiova a devenit lider provizoriu în Divizia A1 la volei masculin, după ce a învins-o pe CS Știința Explorări Baia Mare cu scorul de 3-1 (25-23,19-25, 25-18, 25-15), sâmbătă, în Sala Polivalentă ''Lascăr Pană'', în etapa a 5-a. Janis Eduards Medenis, cu 23 de puncte, a fo
Baschet masculin: CSM CSU Oradea și CSM Târgu Mureș, victorioase în Liga Națională
CSM CSU Raiffeisen Oradea și CSM Târgu Mureș au obținut victorii, sâmbătă, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 7-a a Ligii Naționale de baschet masculin. Vicecampioana CSM CSU Raiffeisen Oradea a dispus de CS SCM Politehnica Timișoara cu 85-70 (26-18, 18-23, 16-8, 25-21). David Christopher Nichols, cu 22 de puncte, 3 r
Fotbal: Marius Corbu - Pentru mine este o seară de vis, le mulțumesc celor care au crezut în mine
Mijlocașul Marius Corbu, care a debutat în echipa națională a României în victoria cu Polonia, scor 2-1, în Liga Națiunilor, a declarat, sâmbătă seara, că trăiește o seară de vis și le-a mulțumit tuturor celor care au avut încredere în el. 'Cred că este o victorie meritată pentru România, iar
Handbal masculin: Minaur a câștigat la Constanța, în Liga Națională
CS Minaur Baia Mare a învins-o în deplasare pe CSM Constanța cu scorul de 29-26 (13-14), sâmbătă, în etapa a 7-a a Ligii Naționale de handbal masculin. Mamadou Diocou și Antonio Ovidiu Bordeanu au marcat câte 6 goluri pentru Minaur, iar portarul Darius-Cătălin Makaria a avut 11 intervenții. CSU din
Fotbal: Alexandru Cicâldău - Cred că este victoria de care aveam nevoie
Mijlocașul Alexandru Cicâldău a declarat, sâmbătă seara, după victoria echipei naționale de fotbal a României în fața Poloniei, cu scorul de 2-1, în Liga Națiunilor, că acest succes era necesar după cele patru înfrângeri suferite anterior de tricolori și că echipa a demonstrat că poate obține rezultate în fața unor adve
Fotbal: Florinel Coman - Victoria cu Polonia ne dă încredere pentru viitor
Atacantul Florinel Coman a declarat, sâmbătă seara, după victoria echipei naționale de fotbal a României în fața Poloniei, cu scorul de 2-1, în Liga Națiunilor, că acest rezultat le oferă tricolorilor încredere pentru viitor și reprezintă un nou început pentru reprezentativa României. 'Am făcut un
Fotbal: România a învins Polonia cu 2-1, în Liga Națiunilor
Selecționata României a învins echipa Poloniei cu scorul de 2-1 (0-0), sâmbătă seara, pe Arena Națională din București, în Grupa B4 a Ligii Națiunilor la fotbal. România a obținut cu mari emoții prima victorie în grupă și, totodată, prima victorie oficială în al doilea mandat al lui Gheorghe Hagi. Tric
Rugby: România, învinsă clar de SUA, în Cupa Națiunilor
Reprezentativa României a fost învinsă de selecționata Statelor Unite, cu scorul de 53-24 (22-10), sâmbătă seara, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf din București, în Cupa Națiunilor, competiție organizată de World Rugby. ''Stejarii'' au fost dominați de echipa Statelor Unite, ocupanta loculu
Fotbal - Liga Națiunilor: România - Polonia, echipele de start
Echipele de start pentru meciul dintre selecționatele României și Poloniei, care are loc sâmbătă seara (ora 21:45), pe Arena Națională din București, în Grupa B4 a Ligii Națiunilor la fotbal: România: 12. Otto Hindrich - 2. Andrei Rațiu, 4. Andrei Coubiș, 3. Radu Drăgușin, 15. Lisav Eissat - 8. Alexandr
Baschet masculin: U-BT Cluj-Napoca, victorioasă în ABA League
U-BT Cluj-Napoca a învins echipa slovenă Perspektiva Ilirija Ljubljana, cu scorul de 77-71 (16-13, 23-15, 14-21, 24-22), sâmbătă, în BTarena, în Grupa B a competiției de baschet masculin ABA League.ț Campioana României venea după două eșecuri consecutive în competiție și cinci înfrângeri la rând în to














