#AnulNadia Nadia Comăneci și Ciprian Marica caută o nouă generație de campioni prin programul GEN10
Fosta mare gimnastă Nadia Comăneci și fostul fotbalist Ciprian Marica se implică în descoperirea și susținerea unei noi generații de talente sportive, în cadrul programului național GEN10, prin care 21 de copii vor beneficia de burse și de un an de pregătire alături de o echipă de profesioniști.
Nadia Comăneci a afirmat, marți, în cadrul evenimentului de lansare a proiectului, că GEN10 poate reprezenta o moștenire transmisă generațiilor următoare și și-a exprimat speranța ca inițiativa să aibă continuitate.
'Ne gândeam ce putem să lăsăm mai departe ca moștenire generației următoare. Această colaborare fantastică și această idee cu care au venit este ceva unic. GEN10 sper să fie o mișcare care va merge mai departe, așa cum s-a dus 10-le obținut la Montreal 50 de ani. Sperăm ca această mișcare să ducă mai departe 50 de ani și mai mult de atât, pentru că sportul a făcut foarte mult pentru noi. De aceea suntem aici și mulțumim celor care se gândesc să creeze o moștenire prin legendele sportului românesc', a declarat Nadia Comăneci
Fosta mare gimnastă a subliniat totodată rolul sportului în formarea copiilor și valorile pe care aceștia le pot câștiga prin practicarea sportului.
'Nu vorbim numai de gimnastică, ci și de fotbal, tenis și alte sporturi în care România a dat foarte multe talente. Pasiunea este extrem de importantă și dragostea pentru ceea ce faci. Însă copiii au foarte multă energie și, când văd aceste fetițe, îmi aduc aminte de ce făceam eu când aveam vârsta lor, de visele pe care le aveam și de dorința de a descoperi. Stau și mă gândesc la valorile pe care le-am învățat și care m-au educat ca om în ziua de astăzi, pe care le-am învățat prin sport, responsabilitatea, să descoperi curajul, disciplina, reziliența, să înveți cum să te ridici atunci când cazi și cum să gestionezi zilele mai dificile. Le doresc ca visele să ajungă în realitate, dar important este că au posibilitatea să practice sport și acest lucru este extrem de important', a adăugat Nadia Comăneci.
Fosta gimnastă a precizat că, spre deosebire de perioada în care a început ea sportul, copiii au astăzi nevoie de cât mai multe oportunități pentru a practica sport.
'Pe vremea mea erau foarte puține oportunități, mai ales pentru fetițe, să facă sport. Eu am avut norocul că era un loc mic de gimnastică la Onești. Fotbalul este extrem de popular și a fost mereu popular. Și noi am jucat fotbal pentru pregătire fizică, pe vremea când fetele nu jucau fotbal. Și, bineînțeles, ideea acum este să revenim la importanța sportului, pentru că nu este doar dacă avem timp să facem sport, ci să arătăm părinților și copiilor că ne interesează de viața lor, de sănătatea lor mentală, pentru că nu este numai fizică, este și o mentalitate care se crește prin sport. Și este un lucru extrem de important pentru creșterea copiilor și pentru educarea copiilor', a spus Comăneci.
Ea a adăugat că marile competiții sportive le pot oferi copiilor modele și îi pot încuraja să își dorească să practice sportul: 'Uite, a fost Cupa Mondială, toată lumea vorbea despre sport. Anul viitor este un an preolimpic. Toată lumea o să vadă mulțimea și cine va participa la Olimpiadă. Este în fiecare an o Cupă Mondială la un sport, unde copiii își găsesc un model. Păi hai să vedem dacă putem să ajutăm acești copii să aibă oportunitatea să facă sport.'
Ciprian Marica a amintit despre implicarea sa în proiectele dedicate copiilor și despre continuarea unei misiuni pe care spune că și-a asumat-o încă de la începutul activității sale în conducerea unui club de fotbal: 'Este o misiune pe care am pornit-o acum mulți ani de zile, atunci când, la 32 de ani, eram cel mai tânăr patron de club și aveam vreo 500 de copii la Farul. Astăzi sunt fondator al unui club sportiv care îmi poartă numele, Academia de Fotbal Ciprian Marica, și care își propune același lucru. Așa că această oportunitate, această misiune care mi-a fost dată, să continui ceea ce am pornit acum mulți ani de zile, nu face altceva decât să mă bucure și să fiu mândru că pot să ofer din cunoștințele, din tot ceea ce am acumulat în anii de performanță, să dau către copii.'

Foto: (c) RADU TUTA / AGERPRES FOTO
El a precizat că unul dintre obiectivele proiectului este să îi determine pe copii să își fixeze obiective mai ambițioase și să profite de șansa oferită.
'Este misiunea noastră să-i facem să își dorească mai mult. Mircea Lucescu m-a învățat, încă de când eram copil, să-mi doresc mai mult, să nu mă mulțumesc cu puțin. Tocmai asta este misiunea noastră aici, de a-i face pe copii să-și dorească mai mult, să vrea mai mult, să aibă o șansă reală. Este și rândul nostru să venim în sprijinul copiilor, pentru că despre ei este vorba. Sper ca și autoritățile să susțină la un moment dat sportul, pentru că este nevoie de acest lucru. Suntem aici să descoperim, dar, în ultimul rând, să îndrumăm, să ajutăm niște copii care chiar au nevoie de o șansă. Au nevoie de modele, au nevoie de oameni care să-i inspire, să-i ghideze, oameni care au mai făcut performanță și sunt încântat să fac parte din această echipă. Iar cu Nadia la echipă, nici de Milan nu mi-e frică!', a adăugat fostul internațional român.
Programul GEN10, susținut de Vodafone, este dedicat copiilor talentați la gimnastică și fotbal. Părinții își pot înscrie copiii prin încărcarea unui material video demonstrativ, în care aceștia își prezintă calitățile sportive.
Materialele înscrise vor fi evaluate de Nadia Comăneci și Ciprian Marica, împreună cu echipele lor, care vor identifica sportivii considerați cei mai promițători.
După etapa de selecție, finaliștii vor fi invitați la un eveniment în cadrul căruia își vor demonstra talentul sportiv. În urma acestei etape vor fi desemnați 10 gimnaste și 11 fotbaliști care vor primi bursele GEN10.
Câștigătorii vor intra într-un program intensiv de pregătire, desfășurat pe durata unui an și coordonat de Nadia Comăneci și Ciprian Marica, alături de o echipă de profesioniști.
AGERPRES/ (A, AS - redactor: Adrian Țone, editor: Mihai Țenea, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Înot: ACS Aqua Sport Citius a obținut patru noi titluri la Naționalele în bazin scurt
ACS Aqua Sport Citius a obținut, sâmbătă, patru titluri la Campionatele Naționale de înot în bazin scurt (25 metri), de la Otopeni. Cristian Lăpădat a câștigat la 100 m mixt masculin, Andreea Luiza Comna s-a impus la 200 m liber, Irina Micu a ieșit victorioasă la 100 m fluture, iar Daria Asaftei la 200 m bras.
Volei feminin: CSO Voluntari și CSM Volei Alba-Blaj au obținut victorii în Divizia A1
CSO Voluntari 2005 și CSM Volei Alba-Blaj au obținut victorii, sâmbătă, în etapa a 7-a a Diviziei A1 la volei feminin. Campioana CSO Voluntari a dispus de CS Rapid București cu scorul de 3-1 (25-9, 22-25, 25-12, 25-11), în Sala Polivalentă ''Gabriela Szabo''. Laura Pascua a realizat 21 de puncte, Nicole van de
Fotbal: Tudor Băluță - Victoria cu Polonia ne dă o gură de aer și putere pentru meciul cu Bosnia
Mijlocașul Tudor Băluță a declarat, sâmbătă seara, după victoria echipei naționale de fotbal a României în fața Poloniei, cu scorul de 2-1, în Liga Națiunilor, că acest rezultat le oferă tricolorilor un moral mai bun înaintea ultimei partide din competiție, cu Bosnia-Herțegovina, dar și în perspectiva preliminariilor Campionatului
Fotbal: Gheorghe Hagi - După patru înfrângeri, jucătorii mi-au arătat azi că potențialul naționalei e enorm
Selecționerul echipei naționale de fotbal a României, Gheorghe Hagi, a declarat, sâmbătă seara, în conferința de presă de după victoria cu Polonia (scor 2-1), prima într-o partidă oficială în noul său mandat, că jucătorii i-au arătat în această seară că potențialul primei reprezentative este enorm. 'Să n
Fotbal: Radu Drăgușin - A fost o revanșă a noastră, în tur a fost o înfrângere greu de digerat
Fundașul Radu Drăgușin a declarat, sâmbătă seara, după victoria cu Polonia, scor 2-1, în Liga Națiunilor, că succesul naționalei de fotbal a României reprezintă o revanșă pentru înfrângerea suferită în meciul tur, una greu de digerat pentru tricolori. 'A fost o revanșă a noastră în fața Poloniei. N
Volei masculin: SCM 'U' Craiova, lider provizoriu în Divizia A1
SCM ''U'' Craiova a devenit lider provizoriu în Divizia A1 la volei masculin, după ce a învins-o pe CS Știința Explorări Baia Mare cu scorul de 3-1 (25-23,19-25, 25-18, 25-15), sâmbătă, în Sala Polivalentă ''Lascăr Pană'', în etapa a 5-a. Janis Eduards Medenis, cu 23 de puncte, a fo
Baschet masculin: CSM CSU Oradea și CSM Târgu Mureș, victorioase în Liga Națională
CSM CSU Raiffeisen Oradea și CSM Târgu Mureș au obținut victorii, sâmbătă, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 7-a a Ligii Naționale de baschet masculin. Vicecampioana CSM CSU Raiffeisen Oradea a dispus de CS SCM Politehnica Timișoara cu 85-70 (26-18, 18-23, 16-8, 25-21). David Christopher Nichols, cu 22 de puncte, 3 r
Fotbal: Marius Corbu - Pentru mine este o seară de vis, le mulțumesc celor care au crezut în mine
Mijlocașul Marius Corbu, care a debutat în echipa națională a României în victoria cu Polonia, scor 2-1, în Liga Națiunilor, a declarat, sâmbătă seara, că trăiește o seară de vis și le-a mulțumit tuturor celor care au avut încredere în el. 'Cred că este o victorie meritată pentru România, iar
Handbal masculin: Minaur a câștigat la Constanța, în Liga Națională
CS Minaur Baia Mare a învins-o în deplasare pe CSM Constanța cu scorul de 29-26 (13-14), sâmbătă, în etapa a 7-a a Ligii Naționale de handbal masculin. Mamadou Diocou și Antonio Ovidiu Bordeanu au marcat câte 6 goluri pentru Minaur, iar portarul Darius-Cătălin Makaria a avut 11 intervenții. CSU din
Fotbal: Alexandru Cicâldău - Cred că este victoria de care aveam nevoie
Mijlocașul Alexandru Cicâldău a declarat, sâmbătă seara, după victoria echipei naționale de fotbal a României în fața Poloniei, cu scorul de 2-1, în Liga Națiunilor, că acest succes era necesar după cele patru înfrângeri suferite anterior de tricolori și că echipa a demonstrat că poate obține rezultate în fața unor adve
Fotbal: Florinel Coman - Victoria cu Polonia ne dă încredere pentru viitor
Atacantul Florinel Coman a declarat, sâmbătă seara, după victoria echipei naționale de fotbal a României în fața Poloniei, cu scorul de 2-1, în Liga Națiunilor, că acest rezultat le oferă tricolorilor încredere pentru viitor și reprezintă un nou început pentru reprezentativa României. 'Am făcut un
Fotbal: România a învins Polonia cu 2-1, în Liga Națiunilor
Selecționata României a învins echipa Poloniei cu scorul de 2-1 (0-0), sâmbătă seara, pe Arena Națională din București, în Grupa B4 a Ligii Națiunilor la fotbal. România a obținut cu mari emoții prima victorie în grupă și, totodată, prima victorie oficială în al doilea mandat al lui Gheorghe Hagi. Tric
Rugby: România, învinsă clar de SUA, în Cupa Națiunilor
Reprezentativa României a fost învinsă de selecționata Statelor Unite, cu scorul de 53-24 (22-10), sâmbătă seara, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf din București, în Cupa Națiunilor, competiție organizată de World Rugby. ''Stejarii'' au fost dominați de echipa Statelor Unite, ocupanta loculu
Fotbal - Liga Națiunilor: România - Polonia, echipele de start
Echipele de start pentru meciul dintre selecționatele României și Poloniei, care are loc sâmbătă seara (ora 21:45), pe Arena Națională din București, în Grupa B4 a Ligii Națiunilor la fotbal: România: 12. Otto Hindrich - 2. Andrei Rațiu, 4. Andrei Coubiș, 3. Radu Drăgușin, 15. Lisav Eissat - 8. Alexandr
Baschet masculin: U-BT Cluj-Napoca, victorioasă în ABA League
U-BT Cluj-Napoca a învins echipa slovenă Perspektiva Ilirija Ljubljana, cu scorul de 77-71 (16-13, 23-15, 14-21, 24-22), sâmbătă, în BTarena, în Grupa B a competiției de baschet masculin ABA League.ț Campioana României venea după două eșecuri consecutive în competiție și cinci înfrângeri la rând în to














