Fotbal: Daniel Pancu (FC Rapid) - Cu FC Argeș nu poți să anticipezi ce se va întâmpla, trebuie să fim atenți
Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid București, Daniel Pancu, a declarat, joi, într-o conferință de presă, că FC Argeș este o formație greu de analizat și împotriva căreia e greu să anticipezi, motiv pentru care a subliniat că jucătorii săi trebuie să fie foarte atenți în partida de vineri seara.
'FC Argeș rămâne o echipă foarte bună, care sezonul trecut a jucat în play-off și probabil are același obiectiv și acum. Are un antrenor foarte bun, este o echipă aproape imposibil de analizat, pentru că schimbă des sistemele de joc. Nu poți să anticipezi ce se va întâmpla. Va trebui să fim atenți la calitățile individuale ale jucătorilor lor, pentru că așezarea lor tactică e greu de anticipat. Chiar dacă au câteva absențe importante din cauza accidentărilor, rămân greu de învins. Va fi un meci de luptă pe un gazon care va suferi și mai mult după meciul de Europa League disputat aseară (Hapoel Beer-Sheva - Dinamo Zagreb 0-0)', a precizat el.
'Este un meci extrem de important înainte de pauza competițională. Urmează trei săptămâni în care vom disputa cel puțin două jocuri amicale, dintre care unul împotriva unui adversar puternic din Italia (n.r. - Genoa). Un insucces mâine ar afecta atmosfera din cadrul lotului. Avem jucători noi pe care trebuie să-i integrăm, iar integrarea se face mult mai ușor când moralul este ridicat. Le-am spus deja băieților că trebuie să tratăm jocul foarte, foarte serios. Este poate cel mai important meci din primele zece etape. O dată cu partida de mâine se scurge deja o treime din campionat', a adăugat antrenorul.
Pancu nu se gândește la un număr mare de goluri în partida de vineri seara, precizând că ar fi mulțumit cu o victorie la limită: 'Dacă mă întrebi acum, pentru mâine mi-aș dori tot un 1-0. Nu mă gândesc la 'spart conducta' de goluri, nu vreau să pun presiune pe atacanți. Până la urmă, toți suntem plătiți să câștigăm meciurile, iar dacă marchează un fundaș înseamnă că și ei au rolul lor. Dar nu mă gândesc la multe goluri cu FC Argeș, este o echipă care pierde foarte greu'.
Fundașul Alexandru Pașcanu are o mică leziune musculară și este posibil să nu poată juca în partida cu FC Argeș.
'Vom vedea la antrenamentul de astăzi. Nu este nimic grav la Pașcanu, dar ar putea fi grav. Acum nu are nicio ruptură musculară, ci doar o microleziune apărută acum două zile, dar nu vrem să riscăm o ruptură musculară. Vedem cum se simte', a afirmat Pancu.
El a explicat că starea gazonului de pe Stadionul Giulești influențează în mod negativ jocul formației sale. 'Nu vreau să acuz pe nimeni. Spun doar că la un club cu pretențiile Rapidului, unde există jucători cu o calitate tehnică foarte mare, un teren degradat cum este acum cel de pe Giulești influențează viteza de joc și execuțiile. Nu este normal să jucăm în astfel de condiții, dar nu știu care e soluția. Nu cunosc detalii. În sezoanele trecute gazonul arăta bine; probabil anul acesta a apărut vreo problemă, vreo ciupercă, nu mă pricep', a menționat tehnicianul.
Echipa de fotbal FC Rapid întâlnește formația FC Argeș, vineri, de la ora 21:00, pe Stadionul Giulești, într-o partidă contând pentru etapa a 9-a a Superligii.
AGERPRES (A, AS-redactor: Marius Țone, editor: Mihai Țenea, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Antrenorul Florin Bratu s-a despărțit de gruparea albaneză Partizani Tirana
Antrenorul român Florin Bratu (46 de ani) a anunțat, joi, încetarea relațiilor contractuale cu gruparea albaneză Partizani Tirana, pe care o conducea din luna iulie a acestui an. ''După aproape patru luni la conducerea echipei Partizani Tirana, am decis de comun acord să încheiem colaborarea noastră. A fost o perioadă
Fotbal: Nuno Campos (Dinamo) - Ne place să fim pe primul loc, înseamnă că ne facem treaba bine
Antrenorul echipei Dinamo, Nuno Campos, a declarat, joi, într-o conferință de presă, înaintea meciului cu FC Botoșani, din etapa a 12-a a Superligii, că îi place poziția de lider al clasamentului, care arată că formația sa își face treaba bine, dar a subliniat că dinamoviștii trebuie să rămână concentrați asupra fiecărui meci.
Baschet masculin: SCM 'U' Craiova, învinsă din nou în FIBA Europe Cup
SCM Universitatea Craiova a fost învinsă de echipa portugheză Sporting Lisabona, cu scorul de 97-77 (23-20, 25-23, 25-14, 24-20), miercuri seara, în Sala Polivalentă din Bănie, într-un meci din Grupa C a competiției de baschet masculin FIBA Europe Cup. Medaliata cu bronz din ediția trecută a Ligii Naționale a suferit al doile
Fotbal: Alexandru Cicâldău (Universitatea Craiova) - Toți ne dorim să depășim parcursul de anul trecut în Europa
Mijlocașul Alexandru Cicâldău a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, înaintea partidei cu Getafe, din faza principală a competiției de fotbal Conference League, că toți jucătorii olteni își doresc să depășească parcursul echipei Universitatea Craiova din sezonul trecut, subliniind că experiența acumulată îi poate ajuta î
Fotbal: Filipe Coelho ( Universitatea Craiova) - Este important să fim ambițioși cu Getafe și să jucăm cu inima
Antrenorul echipei Universitatea Craiova, Filipe Coelho, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că elevii săi trebuie să fie ambițioși și să joace cu inima în partida cu Getafe, de joi, din faza principală a competiției de fotbal Conference League, precizând că spaniolii constituie cea mai puternică formație întâlnită în
Fotbal: Atacantul Liviu Antal și-a anunțat retragerea din activitate
Fotbalistul Liviu Antal (37 de ani), fost campion și golgheter al României, și-a anunțat, miercuri, într-un clip video, retragerea din activitate, cu ocazia partidei dintre echipa sa, Zalgiris Vilnius, și FC Hegelmann, programată în weekend în campionatul Lituaniei, care va fi ultima pe teren propriu. 'Salutare tutu
Auto: Finala Campionatului Național de Super Rally va avea loc duminică, la București
Finala Campionatului Național de Super Rally va avea loc duminică, 18 octombrie, în jurul Sălii Palatului din București, și va stabili numele noilor campioni ai sezonului 2026, la start fiind prezente cele mai mari nume din automobilismul sportiv românesc, se arată într-un comunicat al organizatorilor, remis, miercuri, AGERPRES.
Tenis de masă: Zece români pe tablourile de simplu la Europenele de la Ljubljana
Zece români au intrat pe tablourile de simplu la Campionatele Europene individuale de tenis de masă de la Ljubljana (Slovenia), șase la feminin și patru la masculin. Dacă Bernadette Szocs, Elizabeta Samara și Andreea Dragoman au intrat direct pe tabloul principal de simplu, Adina Diaconu, Elena Zaharia și Ioana Sîngeorzan s-au cali
Hochei: Succese clare pentru Corona Brașov și ACSH Gheorgheni, în campionat
CSM Corona Brașov și ACSH Gheorgheni au obținut victorii clare în Campionatul Național de hochei pe gheață, în meciurile jucate marți. Liderul Corona Brașov a surclasat-o pe Sportul Studențesc cu 11-0 (5-0, 4-0, 2-0), pe Patinoarul Olimpic din Brașov, prin golurile marcate de Akos Mihaly (3), Dmitro Rudika (2), Andrei Vasile (2), V
Handbal masculin: CSM București a pierdut dramatic, acasă, în EHF European League
CSM București a fost învinsă dramatic de echipa bosniacă RK Izvidac, cu scorul de 25-24 (12-9), marți seara, în Sala Sporturilor ''Ioan Kunst-Ghermănescu'' din Capitală, într-un meci din Grupa C a competiției de handbal masculin EHF European League. CSM București a pierdut și al treilea său meci din grupă după
Handbal masculin: Potaissa Turda a câștigat la Constanța, în campionat
AHC Potaissa Turda a învins-o pe CSM Constanța cu scorul de 25-17 (9-10), marți seara, în deplasare, într-un meci din etapa a cincea a Ligii Naționale de handbal masculin. Prima parte a fost dominată în general de echipa gazdă, dar Potaissa a controlat jocul după pauză și s-a impus fără emoții. Irakli Kbi
Rugby: Selecționerul David Gerard a convocat 55 de jucători pentru meciurile României din Nations Cup
Selecționerul echipei naționale de rugby a României, David Gerard, a convocat un lot extins de 55 de jucători pentru meciurile primei reprezentative programate în luna noiembrie în Nations Cup, informează site-ul oficial al Federației Române de Rugby. România va disputa în luna noiembrie trei meciuri pe tere
Gimnastică artistică: România, reprezentată de 7 sportivi la Campionatele Mondiale de la Rotterdam
România va fi reprezentată de 7 sportivi, 6 la feminin și 1 la masculin, la Campionatele Mondiale de gimnastică artistică de la Rotterdam, care se vor desfășura în perioada 17-25 octombrie, a anunțat, marți, Federația Română de Gimnastică, într-un comunicat de presă. România va fi reprezentată în competiția
Tenis de masă: Sportivii români, victorii pe linie în preliminariile Europenelor de la Ljubljana
Jucătorii români au obținut victorii pe linie în grupele preliminare la Campionatele Europene individuale de tenis de masă de la Ljubljana (Slovenia). La feminin, în Grupa 1, Elena Zaharia a învins-o pe suedeza Angelina Bebawy cu 3-1 (8-11, 11-5, 11-7, 11-3), iar marți o va înfrunta pe belgianca Lessia Lewyckyj &i
VIDEO Fotbal: Victorie spectaculoasă pentru Rapid București, 4-3 cu Universitatea Cluj, în deplasare
FC Rapid București a învins-o pe Universitatea Cluj cu scorul de 4-3 (2-1), luni seara, pe Cluj Arena, în ultimul meci al etapei a 11-a a Superligii de fotbal. Rapid a revenit pe locul secund cu această victorie spectaculoasă. ''U'' a deschis scorul rapid, în al doilea minut de joc, prin Issouf














