VIDEO Fotbal: Rapid, victorioasă în derby-ul cu CFR Cluj (3-1), în Superligă
Rapid București a învins-o pe CFR Cluj cu scorul de 3-1 (3-0), duminică seara, în Giulești, în etapa a treia a Superligii de fotbal.
Rapid a avut o primă repriză excelentă, punctând de trei ori. Alexandru Dobre a reușit o dublă (28, 33), la primul gol reluând din 7 metri pasa lui Constantin Grameni, după o centrare venită de la Olimpiu Moruțan, iar la al doilea cu un șut de la 18 metri. Olimpiu Moruțan (42) a marcat al treilea gol al gazdelor, cu un șut de la 16 metri, la capătul unui contraatac.
CFR a dominat repriza secundă, marcând prin Stefan Drazic (52), care a trimis în poartă din 7 metri centrarea lui Bruno Costa, și ratând alte ocazii de gol.
Rapid a avut ocazii în prima repriză prin Bubanja (21, 36) și Grameni (37), dar portarul Vâlceanu s-a remarcat de fiecare dată.
În partea secundă, Fică a tras de trei ori periculos, dar Aioani a respins în două ori (58, 86), iar Sălceanu a deviat în corner în altă situație (79). Bunro Costa l-a pus și el la încercare pe Aioani (77), cu un șut din afara careului.
Cea mai bună oportunitate a gazdelor din partea secundă a fost șutul lui Bubanja (63), prins de Vâlceanu.
La meci au asistat 10.142 de spectatori.
Karlo Muhar (CFR) a jucat meciul său cu numărul 100 în Superligă.
Cele două echipe s-au întâlnit în principala competiție internă de 55 de ori, de 22 de ori au câștigat giuleștenii, de 20 ori s-au impus clujenii, iar alte 13 partide s-au terminat la egalitate, potrivit site-ului LPF.
Palmaresul cu Rapid gazdă este de 28 de jocuri, 16 victorii Rapid, 5 remize și 7 succese CFR Cluj.
Ultimul succes reușit de Rapid în meciurile directe din campionat data din 10 februarie 2024, 1-0 în Gruia.
Cu această victorie, Rapid a urcat provizoriu pe primul loc al clasamentului.
FC Rapid București - FC CFR 1907 Cluj 3-1 (3-0), Stadion Giulești - București
Au marcat: Alexandru Dobre (28, 33), Olimpiu Moruțan (42), respectiv Stefan Drazic (52).
Arbitru: Rareș George Vidican (Satu Mare); arbitri asistenți: Mihai Marius Marica (Bistrița), Cristi Daniel Ilinca (Craiova); al patrulea oficial: Ovidiu-George Robu (București)
Observatori: Adrian Comănescu (Râmnicu Vâlcea) - CCA, Ion Cățoi (București) - LPF
Arbitru video: Adrian Sorin Costreie (Buftea) - CCA, Cristina Trandafir (București)
AGERPRES/ (AS - editor: Mihai Țenea, editor online: Alexandru Cojocaru)
Sursa foto: FC Rapid /facebook
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Înot: Trei titluri pentru CS Universitatea Cluj și CSM Constanța, la Naționalele în bazin scurt
Clubul Sportiv Universitatea Cluj și CSM Constanța au obținut câte trei victorii, vineri, la Campionatele Naționale de înot în bazin scurt (25 metri) de la Otopeni. Mihnea Andrei Pop s-a impus la 200 m spate, Mihai Gergely a câștigat la 100 m liber, iar o altă victorie a fost obținută pentru CSU Cluj la ștafetă combinat
Handbal masculin: Victorii pentru CS Dinamo, HC Buzău și CSA Steaua, în campionat
CS Dinamo București, ACS HC Buzău 2012 și CSA Steaua București au obținut victorii, vineri, pe teren propriu, în etapa a 7-a a Ligii Naționale de handbal masculin. Campioana CS Dinamo București a învins nou-promovata CSO Teutonii Ghimbav cu scorul de 41-25 (19-12). Andrii Akimenko a marcat 6 goluri, Mads Lenbroch 5, iar Andrei Iosi
Hochei: Steaua a câștigat la Miercurea Ciuc, în campionat
CSA Steaua București a învins-o pe SC Miercurea Ciuc cu scorul de 3-2 (2-0, 0-1, 1-1), vineri seara, pe Patinoarul ''Vakar Lajos'', într-un derby de tradiție din Campionatul Național de hochei pe gheață. Vladislav Teamriuc și Szabolcs Hildebrand (2) au marcat golurile Stelei, în timp ce pentru ciucani au punct
Baschet masculin: CSO Voluntari a urcat pe primul loc în campionat după victoria de la Sibiu
CSO Voluntari e lider provizoriu în Liga Națională de baschet masculin, după ce a învins-o pe CSU Sibiu cu scorul de 81-77 (19-23, 18-13, 25-17, 19-24), vineri seara, în Sala Transilvania, într-un meci din etapa a 7-a. Kodi Andrew Justice a marcat 17 puncte pentru oaspeți, Ibrahim Durmo s-a remarcat cu 15 p, 9 recuperăr
Fotbal: Jan Urban (Polonia) - Mă aștept la o confruntare deschisă cu România, noi ne dorim locul doi în grupă
Selecționerul echipei naționale de fotbal a Poloniei, Jan Urban, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că se așteaptă la o confruntare deschisă cu România, în meciul de sâmbătă, din Liga Națiunilor, precizând că obiectivul formației sale este ocuparea locului secund în grupă. ''Mă aștept la
Handbal feminin: FRH a anunțat lotul României pentru EURO 2026
Federația Română de Handbal a anunțat, vineri, lotul naționalei feminine pentru Campionatul European - EHF EURO 2026, care va avea loc în perioada 3-20 decembrie, în România, Polonia, Cehia, Slovacia și Turcia. Din lotul pregătit de Ovidiu Mihăilă fac parte nu mai puțin de nouă jucătoare de la Dunărea Brăila, patru de l
UPDATE Ciclocros: Trei români pe podium la Europenele de masters de la Vatra Dornei
Trei sportivi români s-au clasat pe podium, vineri, la secțiunea masters, la Campionatele Europene de ciclocros pentru tineret și masters de la Vatra Dornei. La cat. 35-39 ani feminin, Eniko-Salome Stan a ocupat locul al doilea, la 49 de secunde de câștigătoare, estoniana Kristi Kuldekepp (35 min 46 sec).
VIDEO Fotbal: Gheorghe Hagi, despre partida naționalei cu Polonia - Le-am cerut jucătorilor să nu luăm goluri
Selecționerul echipei naționale de fotbal a României, Gheorghe Hagi, a dezvăluit, vineri, într-o conferință de presă, că le-a cerut jucătorilor săi să nu ia goluri și a subliniat ''nu așa de multe'' în meciul cu Polonia din Liga Națiunilor, făcând referire la eșecul cu 0-6 din partida tur. ''Jucă
Fotbal: Vlad Dragomir, înaintea partidei echipei naționale cu Polonia - Trebuie să ne ridicăm
Fotbalistul Vlad Dragomir a declarat, vineri, într-o conferință de presă susținută înaintea partidei cu Polonia de sâmbătă, că el și colegii săi din echipa națională a României trebuie să se ridice după parcursul slab de până acum și să obțină rezultate pozitive în ultimele două întâlniri din cadrul Ligii Națiunilor.
Rugby: XV-le României pentru meciul cu SUA, din Cupa Națiunilor
Stafful României a anunțat echipa de start pentru meciul cu SUA, care se va desfășura pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf din Capitală, sâmbătă (ora 18:30), în Cupa Națiunilor, turneu organizat de World Rugby. Pentru această partidă antrenorul David Gerard a operat 4 schimbări în primul XV față de meciul cu Tonga, cu Mahu, Mi
Federația Română de Gimnastică a anunțat laureații anului 2026
Federația Română de Gimnastică (FRG) a anunțat, pe un site de socializare, laureații anului 2026, câte zece sportivi pentru trei categorii, gimnastică artistică feminin, gimnastică artistică masculin și gimnastică aerobică. Conform paginii oficiale de Facebook a FRG, lista celor ce
Handbal masculin: Ibrahima Diaw, noul antrenor al echipei CS Universitatea Cluj
Franco-senegalezul Ibrahima Diaw este noul antrenor al echipei de handbal masculin CS 'U' Cluj, a anunțat, joi seara, formația ardeleană pe pagina sa de Facebook. Fost căpitan și figură emblematică a echipei PSG Handball, Ibrahima Diaw a fost campion al Franței cu gruparea pariziană în 2013. El cunoaște deja handbalul român
Înot: Steaua și Aqua Sport Citius au obținut câte trei titluri la Naționalele în bazin scurt
Cluburile CSA Steaua București și Aqua Sport Citius au obținut fiecare trei titluri, joi, la Campionatele Naționale de înot în bazin scurt (25 metri), de la Otopeni. Titlurile Stelei au fost câștigate de Robert Andrei Badea (200 m fluture masculin), Matei Cristian State (50 m bras masculin) și Diana Gabriela Stiger (400 m lib
Fotbal: Gigi Becali a anunțat că Mihai Stoica a demisionat de la FCSB
Patronul clubului de fotbal FCSB, Gigi Becali, a anunțat, joi, că Mihai Stoica a demisionat din funcția de manager și de președinte al Consiliului de Administrație ca urmare a rezultatelor slabe ale echipei din ultima perioadă. 'Cel mai important lucru care s-a întâmplat este plecarea lui Mihai Stoica. Eu știam că el va pleca,
Fotbal: FCSB anunță că Mihai Pintilii și Costin Curelea fac parte din stafful tehnic
Clubul de fotbal FCSB a anunțat, joi, pe un site de socializare, că antrenorii Mihai Pintilii și Costin Curelea fac parte începând de astăzi din stafful tehnic condus de Laurențiu Reghecampf. 'FCSB anunță că Mihai Pintilii și Costin Curelea vor face parte, începând de astăzi, din stafful tehnic al primei echipe. Clu














