Fotbal: Fundașul Paul Iacob și-a prelungit contractul cu Oțelul Galați
Echipa de fotbal Oțelul Galați a anunțat, marți, prin intermediul site-ului oficial, că a ajuns la un acord cu fundașul Paul Iacob, pentru prelungirea contractului pentru sezonul 2026-2027 al Superligii.
'Unele vești nu sunt despre transferuri. Unele sunt despre continuitate și încredere. SC Oțelul Galați anunță că fundașul central Paul Iacob și-a prelungit contractul cu clubul nostru pentru încă un sezon, urmând să îmbrace și în stagiunea 2026-2027 tricoul roș-alb-albastru. Ajuns la Galați într-un moment important al reconstrucției echipei, Paul a devenit rapid mai mult decât un jucător al Oțelului. Prin atitudine și spiritul de luptă demonstrate meci de meci, fundașul originar din Constanța și-a câștigat respectul colegilor, al staff-ului tehnic și, mai ales, al suporterilor roș-alb-albaștri', precizează sursa citată.
'Sunt fericit că voi continua la Oțelul. Am trăit momente speciale aici, iar relația pe care am construit-o cu acest club și cu suporterii săi a cântărit enorm în decizia mea. Mă simt apreciat la Galați și simt că mai avem multe obiective de îndeplinit împreună. Voi continua să dau totul pentru această echipă și pentru acești suporteri extraordinari', a declarat Paul Iacob.
Oțelul Galați precizează că în această vară au existat discuții pentru transferul jucătorului în vârstă de 30 de ani.
'În sezonul trecut, Paul Iacob, 30 de ani, a fost unul dintre liderii din vestiar și unul dintre oamenii care au contribuit la consolidarea Oțelului în elita fotbalului românesc. Disponibilitatea de a lupta pentru fiecare minge și atașamentul față de culorile clubului l-au transformat într-un reper pentru echipă. Au existat momente în această vară în care despărțirea părea inevitabilă. Însă uneori cele mai importante semnături sunt cele care confirmă că un drum început împreună merită continuat. Astăzi, Paul este din nou aici. Pe terenul de antrenament. În vestiar. Alături de colegii săi. Acolo unde îi este locul. Pentru că există jucători care trec printr-un club și există jucători care devin parte din el. Paul Iacob este unul dintre noi', se mai arată în comunicatul grupării gălățene.
Oțelul Galați a realizat în această vară trei transferuri, fundașul grec Giannis Christopoulos (OFI Creta, capverdianul Joao Paulino (Ordabasî Șimkent) și fundașul Habib Sylla (Leiria).
AGERPRES (AS-redactor: Adrian Țone, editor: Mihai Dragomir, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Tenis de masă: Două victorii pentru Bianca Mei-Roșu, în prima zi la Europe Youth Top 10
Jucătoarea română de tenis de masă Bianca Mei-Roșu a obținut două victorii în cele trei meciuri disputate, vineri, la competiția 2026 Europe Youth Top 10, de la Antibes (Franța), rezervată elitei sub 19 ani de pe continent. Bianca Mei-Roșu , principala favorită la feminin, a învins-o pe conaționala Alesia Sferlea cu 4-0 (11-9
Tenis: Radu Țurcanu, Sebastian Gima și Gabi Boitan, semifinaliști la Slobozia (ITF)
Jucătorii români de tenis Gabi Adrian Boitan (6), Radu David Țurcanu și Sebastian Gima s-au calificat, vineri, în semifinalele turneului ITF de la Slobozia (M25), dotat cu premii totale de 30.000 de dolari. Principalii doi favoriți, Filip Cristian Jianu (1) și Radu Mihai Papoe (2), au părăsit surprinzător competiția.
Hochei: Victorii pentru ACSH Gheorgheni și Corona Brașov
ACSH Gheorgheni și Corona Brașov au obținut victorii, vineri, în meciuri care au contat atât pentru Campionatul Național de hochei pe gheață, cât și pentru Erste Liga. ACSH Gheorgheni, care deține trofeul în ambele întreceri, a învins-o pe SC Miercurea Ciuc cu scorul de 2-1 (0-0, 0-1, 1-0, 0-0, 1-0), după șu
Fotbal: Gheorghe Hagi - E un rezultat care ne doare, dar totul durează o noapte; mâine o luăm de la capăt
Selecționerul României, Gheorghe Hagi a declarat, vineri seara, după înfrângerea în fața Poloniei, scor 0-6, în Liga Națiunilor, că rezultatul este unul dureros, dar a subliniat că echipa națională de fotbal trebuie să meargă mai departe, având un nou meci important peste două zile. 'E un rezultat dur, n
Volei masculin: SCM 'U' Craiova a obținut a doua sa victorie la Cupa SCM Zalău 2026
SCM ''U'' Craiova a învins-o pe SCM Zalău cu scorul de 3-0 (25-14, 25-17, 25-19), vineri, în ziua a doua a turneului de volei masculin Cupa SCM Zalău 2026, găzduit de Sala ''Gheorghe Tadici'' din Zalău. Echipa din Bănie este singura cu două succese după două zile de competiție. Î
Handbal masculin: CS Dinamo, învinsă de Poli Timișoara în Liga Națională
CS Dinamo București a fost învinsă dramatic de SCM Politehnica Timișoara, cu scorul de 27-26 (14-13), vineri, în Sala ''Constantin Jude'', într-o partidă din etapa a patra a Liga Naționale de handbal masculin. Golul victoriei a fost reușit de Alexandru George Andrei, cu zece secunde înainte de final, dup
Fotbal: Ianis Hagi - Trebuie să ne uităm în oglindă, fiecare, și să ne gândim serios în ce direcție vrem să mergem
Căpitanul echipei de fotbal a României, Ianis Hagi, a declarat, vineri seara, după înfrângerea în fața Poloniei, scor 0-6, în Liga Națiunilor, că este un moment trist pentru echipa națională și că fiecare jucător trebuie să reflecteze asupra situației și să se gândească la direcția în care trebuie să meargă prima reprezentati
Fotbal: Andrei Rațiu - Am făcut o primă repriză bună, dar să jucăm cu un om în minus nu ne-a ajutat
Fundașul Andrei Rațiu a declarat, după înfrângerea României în fața Poloniei, scor 0-6, în Liga Națiunilor, că echipa națională de fotbal a făcut o primă repriză bună, însă eliminarea lui Radu Drăgușin a afectat evoluția tricolorilor din partea secundă. 'Cred că am făcut o primă repriză bună, dar să jucă
Hochei: Ron Pasco, noul selecționer al echipei masculine a României
Federația Română de Hochei pe Gheață a ajuns la un acord cu antrenorul canadian Ron Pasco, care va prelua conducerea tehnică a echipei naționale de seniori, potrivit paginii de Facebook a FRHG. În vârstă de 54 de ani, noul selecționer vine cu o experiență importantă acumulată în hocheiul internațional, atât ca juc
Fotbal: Rapid București, victorioasă în meciul amical cu Genoa (2-0)
FC Rapid București a învins formația italiană Genoa cu scorul de 2-0 (0-0), vineri seara, pe Stadionul Giulești, într-un meci amical între cele două echipe patronate de omul de afaceri Dan Șucu. Rapid s-a impus prin golurile marcate de Filip Stojilkovic (55), dintr-o lovitură liberă de la 17 metri, deviată de un adversar, și
Fotbal: Suporterii lui Dinamo vor alege noua siglă a clubului dintre trei variante propuse
Suporterii dinamoviști vor avea un rolul de a alege noua identitate vizuală a clubului, urmând să voteze una dintre cele trei variante care vor fi propuse de agenția Klain, selectată în urma unui proces la care au participat peste 20 de agenții, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, reprezentanta companiei, Rek
Rugby: Georgia, Portugalia, România și Spania înființează Alianța Celor Patru Națiuni
București, 2 oct /Agerpres/ - Federațiile de rugby din Georgia, Portugalia, România și Spania au înființat Alianța Celor Patru Națiuni, organism care va acționa în interiorul Rugby Europe și World Rugby, a anunțat, vineri, Federația Română de Rugby, printr-un comunicat de presă. Alianța va prezenta propuneri pentru îmbunătățirea r
Tenis: Cinci români s-au calificat în sferturi la Slobozia (ITF)
Cinci jucători români de tenis s-au calificat, joi, în sferturile de finală ale turneului ITF de la Slobozia (M25), dotat cu premii totale de 30.000 de dolari. Filip Cristian Jianu (principalul favorit), Radu Mihai Papoe (2) și Gabi Adrian Boitan (6), Radu David Țurcanu și Sebastian Gima vor lupta pentru un loc în careul de a
Volei masculin: Noi victorii pentru Arcada Galați și Corona Brașov la Cupa Arcada
CSM Arcada Galați și Corona Brașov au obținut victorii în meciurile de joi, din ziua a doua a turneului de volei masculin Cupa Arcada, găzduit de Sala Sporturilor Dunărea din Galați, potrivit paginii de Facebook a clubului gazdă. Ambele obținuseră victorii și în prima zi de la cea de-a noua ediție a competiției, astfel că ele vor l
Fotbal: Gheorghe Hagi - România și Polonia sunt două echipe rănite, ambele își doresc să câștige
Selecționerul Gheorghe Hagi a declarat, joi, la Varșovia, că România și Polonia sunt 'două echipe rănite', după rezultatele obținute în primele două partide din Liga Națiunilor la fotbal, și a afirmat că ambele vor încerca să obțină victoria în meciul direct de vineri. 'Cred că suntem două echipe rănite. &Ic














