Fotbal: Corvinul Hunedoara l-a transferat pe mijlocașul slovac Andrej Fabry de la 'U' Cluj
Echipa de fotbal Corvinul Hunedoara, care a promovat în acest sezon în Superliga României, a anunțat, joi, transferul mijlocașului slovac Andrej Fabry, legitimat în sezonul trecut la Universitatea Cluj.
'Bun venit, Andrej Fabry! Clubul nostru anunță semnarea unei înțelegeri valabile pe un sezon cu mijlocașul slovac Andrej Fabry! Bun venit, Andrej!', au transmis reprezentanții echipei hunedorene.
În vârstă de 29 de ani, Fabry vine la Hunedoara după ce în stagiunea precedentă a evoluat pentru Universitatea Cluj - club pentru care a adunat 37 de apariții, un gol și șapte pase decisive, în toate competițiile.
Anterior, el a îmbrăcat tricoul echipe UTA Arad, de 56 de ori, reușind nouă goluri și șapte assist-uri pentru 'Bătrâna Doamnă'.
Fost internațional de tineret al Slovaciei, Fabry a mai jucat pentru FC Nitra, Dunajska Streda, SKF Sered și MKF Skalica în țara natală, dar și pentru FK Jablonec, din Cehia, înainte de venirea sa în România, la UTA.
În total, noul mijlocaș ofensiv al formației Corvinul Hunedoara a evoluat în peste 310 partide la nivelul primelor două ligi din Slovacia și Cehia, cu 51 de goluri și 39 de pase decisive.
Acesta este al șaselea transfer anunțat de Corvinul pentru noul sezon, după fundașul dreapta Flavius Iacob, mijlocașul central Denis Hrezdac (ambii de la UTA), portarul Adrian Frănculescu (CFR Cluj), atacantul peruan Renato Espinosa (Unirea Slobozia) și fundașul central iordanian Mohammad Abualnadi (Selangor/Malaezia).
Clubul s-a despărțit deja de Alexandru Buziuc, Denis Rența, Szabolcs Kilyen și Mihai Velisar.
AGERPRES (AS-redactor: Adrian Țone, editor: Mihai Țenea, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Tenis: România a anunțat lotul pentru meciul cu Indonezia, din Cupa Davis
Cezar Crețu, Radu Papoe, Gabriel Ghețu, Radu Țurcanu și Ștefan Haită au fost nominalizați în echipa de Cupa Davis a României pentru meciul cu Indonezia de căpitanul nejucător Adrian Marcu, potrivit site-ului Federației Române de Tenis.
Volei masculin: Debut cu stângul pentru România la Campionatul European, 1-3 cu Letonia
Naționala României a debutat cu stângul la Campionatul European de volei masculin - EuroVolley 2026, găzduit de Italia, Bulgaria, Finlanda și România, după ce a fost învinsă de Letonia cu scorul de 3-1 (26-24, 18-25, 25-21, 26-24), miercuri seara, în BTarena din Cluj-Napoca, în Grupa D. Tricolorii s-au &icir
Polo masculin: CSA Steaua și CS Dinamo, câte două victorii în Cupa României
CSA Steaua București și CS Dinamo București au obținut câte două victorii, miercuri, în prima zi a Cupei României la polo pe apă pentru seniori, de la Focșani. Steaua a surclasat-o pe CSU Oradea cu 21-3 în primul său meci, cei mai buni marcatori fiind Djordje Vucinic, Alin Pîrîianu, Jerko Marinic Kragic și Răducu Dincă, fiec
Handbal feminin: CSM București a câștigat fără probleme la Târgu Jiu, în campionat
CSM București a învins-o fără probleme pe CSM Târgu Jiu, cu scorul de 30-21 (17-13), miercuri, în deplasare, într-un meci din etapa a treia a Ligii Naționale de handbal feminin. Valeria Maslova a marcat 8 goluri pentru ''tigroaice'', Daria Dmitrieva 6, Emma Friis 5 etc. Paulina Perez Buforn a înscris
Ciclism: Ioan Stoica, unul dintre cei mai mari rutieri ai României, s-a stins la 85 de ani
Ioan Stoica, unul dintre cei mai mari rutieri ai României, s-a stins din viață, miercuri, la vârsta de 85 de ani, au anunțat CSA Steaua și Federația Română de Ciclism, pe paginile lor de Facebook. Ioan Stoica a fost legitimat la Steaua între 1956 și 1965, devenind apoi antrenor în cadrul clubului. În palmaresul său f
Fotbal: Rapid și Universitatea Craiova, sancționate de Comisia de Disciplină a FRF
Echipele de fotbal Rapid și Universitatea Craiova au fost sancționate, miercuri, de Comisia de Disciplină a Federației Române de Fotbal cu penalitate sportivă de câte 5.000 de lei, pentru incidentele petrecute în timpul partidei din cadrul etapei a 7-a a Superligii și încheiate cu scorul de 1-1. 'FC Rapid 1923 vs. Universitatea Crai
Fotbal: Mijlocașul croat Karlo Muhar va evolua la FCSB
Echipa de fotbal FCSB a anunțat, miercuri, prin intermediul paginii oficiale de Facebook, că mijlocașul croat Karlo Muhar, ultima oară la CFR Cluj și care se antrenează deja sub comanda lui Marius Baciu, va evolua la formația bucureșteană. 'Karlo Muhar este noul nostru jucător. Mijlocașul croat în vârstă de 30 de ani, care se pregătește deja al
Fotbal: Fundașul Cristian Ignat a semnat cu CFR Cluj
Fundașul Cristian Ignat, care la începutul săptămânii și-a reziliat de comun acord contractul cu FC Rapid, a semnat, miercuri, cu echipa de fotbal CFR Cluj, anunță gruparea ardeleană pe site-ul său oficial. 'Ceferiști, suntem bucuroși să vă anunțăm că, începând de astăzi, Cristian Ignat este noul nostru fundaș centr
Fotbal: CFR Cluj a anunțat și al optulea transfer efectuat luni
Echipa de fotbal CFR Cluj a anunțat la miezul nopții al optulea său transfer efectuat în decurs de câteva ore, cel al atacantului belgian Jelani Dumas, adus de la Benfica, potrivit paginii de Facebook a clubului din Gruia.
Volei masculin: Adin Cojocaru (FRV) - La Campionatul European e corect și realist ca naționala să își propună calificarea în sferturi
Președintele Federației Române de Volei (FRV), Adin Cojocaru, a declarat, pentru AGERPRES, că este 'corect și realist' ca echipa națională masculină a României să își propună calificarea în sferturile de finală ale Campionatului European de volei organizat de țara noastră alături de Bulgaria, Finlanda și Italia în perioada 9-26 s
VIDEO Fotbal: Victorie la scor pentru Universitatea Craiova (4-0), în derby-ul cu Universitatea Cluj
Universitatea Craiova a învins-o fără drept de apel pe Universitatea Cluj, cu scorul de 4-0 (0-0), luni seara, pe Stadionul ''Ion Oblemenco'', în ultimul meci din etapa a opta a Superligii de fotbal. După o repriză ''albă'', campioana s-a dezlănțuit și a marcat de trei ori în mai puțin de zece
Fotbal: CFR Cluj a legitimat șapte jucători într-o zi
Echipa de fotbal CFR Cluj a legitimat, luni, nu mai puțin de șapte jucători, portarul Arpad Tordai, fundașii Iva Ghelașvili, Leo Saca, mijlocașii Adi Nalic, Ervin Omic și atacanții Sergiu Buș și Billel Omrani, potrivit paginii de Facebook a clubului. În vârstă de 29 de ani, Arpad Tordai a crescut la Viitorul Constanța, iar alături de formația la ca
Handbal feminin: CS Rapid București a câștigat la Slatina, în Liga Națională
CS Rapid București a învins-o pe CSM Slatina cu scorul de 29-23 (12-8), luni, în deplasare, într-o partidă din etapa a doua a Ligii Naționale de handbal feminin. Oana-Doina Bors a marcat 8 goluri pentru învingătoare, iar Mina Hesselberg și Orlane Anila Kanor au reușit câte 4 goluri. Portarul Laura Glauser s-a remarcat cu 13 interv
Fotbal: Victorie la limită pentru FC Voluntari în Superligă, 1-0 cu FC Argeș
FC Voluntari a învins-o la limită pe FC Argeș, cu scorul de 1-0 (1-0), luni seara, pe teren propriu, într-un meci din etapa a opta a Superligii de fotbal. Unicul gol al partidei a fost reușit de Remus Guțea (22).
Fotbal: FC Rapid a reziliat de comun acord contractul cu fundașul Cristian Ignat
Clubul de fotbal FC Rapid a anunțat, luni, pe un site de socializare, rezilierea de comun acord a contractului cu fundașul Cristian Ignat, cel mai vechi component din lotul formației giuleștene. 'Mulțumim, Cristian Ignat! După aproape șapte ani în Giulești, Cristian Ignat și FC Rapid se despart pe cale amiabilă, prin rezilierea de comun acord a contr









