Fotbal - CM 2026: Liviu Ciobotariu - S-a diminuat mult calitatea, pentru că sunt echipe precum Curacao
Fostul internațional Liviu Ciobotariu, participant cu România la Cupa Mondială din 1998, a declarat, pentru AGERPRES, că noul format al competiției, cu 48 de echipe la start, a redus nivelul valoric al turneului final.
Acesta afirmă că extinderea competiției oferă șanse unor reprezentative care în trecut ajungeau cu dificultate la Cupa Mondială, însă consideră că diferențele dintre marile forțe ale fotbalului și selecționatele mai slab cotate rămân semnificative.
'Faptul că această formulă a dat și posibilitatea unor echipe cărora le era foarte greu să se gândească că vor ajunge la o Cupă Mondială, se poate lua ca pe un lucru pozitiv. Eu cred însă că s-a diminuat calitatea, având în vedere că sunt echipe gen Curacao sau echipe mult mai slab cotate, dar vom vedea. Surprize pot să existe în orice caz, în fotbalul actual s-au cam egalizat valorile. Dar totuși există o diferență mare între echipe gen Coracao și Spania sau Germania. Vom vedea, rămâne de văzut. Poate că va fi mai spectaculos', a declarat Ciobotariu.
Fostul fundaș al naționalei a subliniat însă că participarea la Cupa Mondială rămâne cea mai mare realizare posibilă pentru un fotbalist.
'Normal că este cea mai mare satisfacție a unui fotbalist să poată să participe la un turneu de asemenea valoare. Adică Mondialul este unul dintre cele mai titrate turnee finale, pentru că mai există și Campionatul European, mai sunt și aceste competiții de Champions League, Europa League, dar din punctul meu de vedere, Campionatul Mondial reprezintă, să zic așa, punctul maxim pentru un fotbalist pe care îl poate atinge în carieră', a precizat Ciobotariu.
Întrebat care a fost cel mai dificil adversar întâlnit la turneul final din Franța, în 1998, Ciobotariu a indicat reprezentativa Angliei: 'Toate adversarele întâlnite au fost foarte puternice, pentru că la un asemenea turneu sunt prezente cele mai bune echipe din lume, dar cred că jocul cu Anglia a fost foarte tare pentru noi, adică cel mai greu joc.'
Fostul internațional consideră că fotbalul s-a schimbat considerabil în ultimele decenii, în special din punct de vedere al intensității și al organizării tactice.
'Da, s-au schimbat foarte multe de pe vremea când jucam eu, este altă intensitate acum, ritmul este mult mai susținut. E vorba și de aspectele tactice, sunt mai mult puse la punct, chiar și aspectul ăsta fizic este foarte ridicat, deci s-a schimbat mult față de ceea ce jucam noi', a mai spus Ciobotariu.
În privința favoritelor la actuala ediție a Cupei Mondiale, Ciobotariu vede Anglia printre principalele candidate la trofeu, fără a exclude apariția unor surprize: 'Este posibil să apară surprize, dar tot echipele cu care ne-am obișnuit să joace în fazele superioare, cred că sunt favorite. Adică Spania, Anglia, care au un joc foarte OK. I-am urmărit și mie îmi place foarte mult Anglia. Pentru mine Anglia este favorita. Dar pot apărea surprize, da, de ce nu? Poate din echipele astea africane, care văd că merg destul de bine.'
Ciobotariu a vorbit și despre dezamăgirea provocată de absența României de la turneul final, afirmând că lipsa echipei naționale reduce emoția competiției pentru suporterii români.
'Pe toți ne încearcă un sentiment de tristețe și de dezamăgire. Este clar că ne-am fi dorit cu toții să fim acolo. Atât suporterii echipei naționale, cât și jucătorii echipei naționale și toți care facem parte din fenomen, antrenori, jucători și sigur că ne-am fi dorit să fim acolo. Pentru că este un eveniment foarte important pentru o țară să participe la o Cupă Mondială. Însă, nu știu, să sperăm că la următoarea vom fi prezenți. Să sperăm, nu pot să zic că este clar. Dar există un sentiment de tristețe și de dezamăgire pentru toată lumea', a mai spus Liviu Ciobotariu.
Cupa Mondială FIFA 2026 se dispută în perioada 11 iunie - 19 iulie 2026, fiind organizată în premieră de trei țări gazdă: Statele Unite ale Americii, Canada și Mexic.
Acesta este primul turneu final din istorie extins la un număr record de 48 de echipe participante, față de 32 la edițiile anterioare.
AGERPRES (A, AS-redactor: Adrian Țone, editor: Mihai Țenea, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Înot: ACS Aqua Sport Citius a obținut patru noi titluri la Naționalele în bazin scurt
ACS Aqua Sport Citius a obținut, sâmbătă, patru titluri la Campionatele Naționale de înot în bazin scurt (25 metri), de la Otopeni. Cristian Lăpădat a câștigat la 100 m mixt masculin, Andreea Luiza Comna s-a impus la 200 m liber, Irina Micu a ieșit victorioasă la 100 m fluture, iar Daria Asaftei la 200 m bras.
Volei feminin: CSO Voluntari și CSM Volei Alba-Blaj au obținut victorii în Divizia A1
CSO Voluntari 2005 și CSM Volei Alba-Blaj au obținut victorii, sâmbătă, în etapa a 7-a a Diviziei A1 la volei feminin. Campioana CSO Voluntari a dispus de CS Rapid București cu scorul de 3-1 (25-9, 22-25, 25-12, 25-11), în Sala Polivalentă ''Gabriela Szabo''. Laura Pascua a realizat 21 de puncte, Nicole van de
Fotbal: Tudor Băluță - Victoria cu Polonia ne dă o gură de aer și putere pentru meciul cu Bosnia
Mijlocașul Tudor Băluță a declarat, sâmbătă seara, după victoria echipei naționale de fotbal a României în fața Poloniei, cu scorul de 2-1, în Liga Națiunilor, că acest rezultat le oferă tricolorilor un moral mai bun înaintea ultimei partide din competiție, cu Bosnia-Herțegovina, dar și în perspectiva preliminariilor Campionatului
Fotbal: Gheorghe Hagi - După patru înfrângeri, jucătorii mi-au arătat azi că potențialul naționalei e enorm
Selecționerul echipei naționale de fotbal a României, Gheorghe Hagi, a declarat, sâmbătă seara, în conferința de presă de după victoria cu Polonia (scor 2-1), prima într-o partidă oficială în noul său mandat, că jucătorii i-au arătat în această seară că potențialul primei reprezentative este enorm. 'Să n
Fotbal: Radu Drăgușin - A fost o revanșă a noastră, în tur a fost o înfrângere greu de digerat
Fundașul Radu Drăgușin a declarat, sâmbătă seara, după victoria cu Polonia, scor 2-1, în Liga Națiunilor, că succesul naționalei de fotbal a României reprezintă o revanșă pentru înfrângerea suferită în meciul tur, una greu de digerat pentru tricolori. 'A fost o revanșă a noastră în fața Poloniei. N
Volei masculin: SCM 'U' Craiova, lider provizoriu în Divizia A1
SCM ''U'' Craiova a devenit lider provizoriu în Divizia A1 la volei masculin, după ce a învins-o pe CS Știința Explorări Baia Mare cu scorul de 3-1 (25-23,19-25, 25-18, 25-15), sâmbătă, în Sala Polivalentă ''Lascăr Pană'', în etapa a 5-a. Janis Eduards Medenis, cu 23 de puncte, a fo
Baschet masculin: CSM CSU Oradea și CSM Târgu Mureș, victorioase în Liga Națională
CSM CSU Raiffeisen Oradea și CSM Târgu Mureș au obținut victorii, sâmbătă, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 7-a a Ligii Naționale de baschet masculin. Vicecampioana CSM CSU Raiffeisen Oradea a dispus de CS SCM Politehnica Timișoara cu 85-70 (26-18, 18-23, 16-8, 25-21). David Christopher Nichols, cu 22 de puncte, 3 r
Fotbal: Marius Corbu - Pentru mine este o seară de vis, le mulțumesc celor care au crezut în mine
Mijlocașul Marius Corbu, care a debutat în echipa națională a României în victoria cu Polonia, scor 2-1, în Liga Națiunilor, a declarat, sâmbătă seara, că trăiește o seară de vis și le-a mulțumit tuturor celor care au avut încredere în el. 'Cred că este o victorie meritată pentru România, iar
Handbal masculin: Minaur a câștigat la Constanța, în Liga Națională
CS Minaur Baia Mare a învins-o în deplasare pe CSM Constanța cu scorul de 29-26 (13-14), sâmbătă, în etapa a 7-a a Ligii Naționale de handbal masculin. Mamadou Diocou și Antonio Ovidiu Bordeanu au marcat câte 6 goluri pentru Minaur, iar portarul Darius-Cătălin Makaria a avut 11 intervenții. CSU din
Fotbal: Alexandru Cicâldău - Cred că este victoria de care aveam nevoie
Mijlocașul Alexandru Cicâldău a declarat, sâmbătă seara, după victoria echipei naționale de fotbal a României în fața Poloniei, cu scorul de 2-1, în Liga Națiunilor, că acest succes era necesar după cele patru înfrângeri suferite anterior de tricolori și că echipa a demonstrat că poate obține rezultate în fața unor adve
Fotbal: Florinel Coman - Victoria cu Polonia ne dă încredere pentru viitor
Atacantul Florinel Coman a declarat, sâmbătă seara, după victoria echipei naționale de fotbal a României în fața Poloniei, cu scorul de 2-1, în Liga Națiunilor, că acest rezultat le oferă tricolorilor încredere pentru viitor și reprezintă un nou început pentru reprezentativa României. 'Am făcut un
Fotbal: România a învins Polonia cu 2-1, în Liga Națiunilor
Selecționata României a învins echipa Poloniei cu scorul de 2-1 (0-0), sâmbătă seara, pe Arena Națională din București, în Grupa B4 a Ligii Națiunilor la fotbal. România a obținut cu mari emoții prima victorie în grupă și, totodată, prima victorie oficială în al doilea mandat al lui Gheorghe Hagi. Tric
Rugby: România, învinsă clar de SUA, în Cupa Națiunilor
Reprezentativa României a fost învinsă de selecționata Statelor Unite, cu scorul de 53-24 (22-10), sâmbătă seara, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf din București, în Cupa Națiunilor, competiție organizată de World Rugby. ''Stejarii'' au fost dominați de echipa Statelor Unite, ocupanta loculu
Fotbal - Liga Națiunilor: România - Polonia, echipele de start
Echipele de start pentru meciul dintre selecționatele României și Poloniei, care are loc sâmbătă seara (ora 21:45), pe Arena Națională din București, în Grupa B4 a Ligii Națiunilor la fotbal: România: 12. Otto Hindrich - 2. Andrei Rațiu, 4. Andrei Coubiș, 3. Radu Drăgușin, 15. Lisav Eissat - 8. Alexandr
Baschet masculin: U-BT Cluj-Napoca, victorioasă în ABA League
U-BT Cluj-Napoca a învins echipa slovenă Perspektiva Ilirija Ljubljana, cu scorul de 77-71 (16-13, 23-15, 14-21, 24-22), sâmbătă, în BTarena, în Grupa B a competiției de baschet masculin ABA League.ț Campioana României venea după două eșecuri consecutive în competiție și cinci înfrângeri la rând în to














