#AnulNadia Nadia Comăneci a devenit ambasadoarea UVT Liberty Marathon din Timișoara
Fosta mare gimnastă Nadia Comăneci a devenit ambasadoare a maratonului UVT Liberty, care va avea loc în Timișoara, semnătura ei urmând să fie imprimată pe medaliile primite de alergători, se arată într-un comunicat al organizatorilor, remis, marți, AGERPRES.
'Nadia Comăneci devine ambasadoarea UVT Liberty Marathon 2026, la 50 de ani de când scria istorie cu 'zecele perfect' obținut la Jocurile Olimpice de la Montreal. UVT Liberty Marathon, competiția de alergare pe șosea care s-a consacrat drept cel mai prestigios maraton din vestul României, continuă tradiția prin care mari campioni olimpici devin parte din povestea comunității de alergători din Timișoara. Pentru ediția a IX-a, care va avea loc în 3 și 4 octombrie 2026, ambasadoarea competiției este Nadia Comăneci, legenda care a schimbat pentru totdeauna istoria sportului mondial prin primul '10 perfect' obținut la Jocurile Olimpice de la Montreal. Anunțul are o semnificație aparte, într-un an în care întreaga lume sportivă celebrează 50 de ani de la momentul care a redefinit excelența în sport și a transformat numele Nadiei Comăneci într-un simbol recunoscut pe toate continentele', precizează sursa citată.
În cadrul UVT Liberty Marathon 2026, Nadia Comăneci va semna medalia oficială a competiției. În fiecare an, medalia oferită la final poartă semnătura unui mare campion olimpic român, 'transformând-o într-un simbol al curajului, perseverenței și performanței'.
Semnătura Nadiei Comăneci se alătură astfel unei unor nume emblematice ale sportului românesc precum Constantina Diță, Simona Amânar, Camelia Potec, Andreea Răducan, Mihai Covaliu, Ana-Maria Brânză, Gabriela Szabo și Alina Dumitru.
'Un campion devine campion când reușește să navigheze la o competiție într-o zi proastă, pentru că dacă totul este perfect și totul merge bine, este mult mai ușor. E bine să încerci să controlezi numai ce poți controla, dar și să ai plan B și plan C, când nu iese totul cum trebuie. Întotdeauna m-am gândit la ce pot oferi eu, ce știu că am pregătit la antrenament, am încercat să nu mă gândesc la presiunea din afară. Chiar dacă uneori simți că nu poți, dorința de a-ți testa limitele este reală și vrei să încerci, așa realizezi că poți mai mult. Perfecțiunea este un statut pe care îl are un campion care dorește să ajungă la excelență prin propriile puteri, prin talentul său propriu, este tocmai descoperirea acelui talent. Că este creativitatea, sau inovația, sau identificarea unor detalii performative ascunse la prima vedere, toate acestea stau la baza perfecțiunii. Unui campion nu îi este frică, chiar dacă poate avea uneori emoții. Faptul că pot să-i inspir pe alții prin rezultatele mele, înseamnă pentru mine că am avut și mi-am atins un scop. Felicitări UVT, mă bucur enorm să fiu prezentă ca ambasadoare UVT Liberty Marathon și mă bucur să fiu alături de rectorul UVT, Marilen Pirtea, și de Mihai Covaliu, președintele COSR', a declarat Nadia Comăneci la evenimentul de anunțare a ambasadoarei UVT Liberty Marathon 2026.
Desemnarea Nadiei Comăneci drept ambasadoare a UVT Liberty Marathon a fost salutată și de Mihai Covaliu, președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, partener al Universității de Vest din Timișoara.
'2026 este un an special, un an în care aniversăm un sportiv imens, un sportiv planetar, cum i-am spus noi, pentru că Nadia nu este cunoscută și apreciată doar în România, ci peste tot în lume. Anul acesta i-a fost dedicat în întregime, pentru că aniversăm 50 de ani de la acel moment care a schimbat istoria sportului la nivel mondial, și spun acest lucru pentru că este primul sportiv din lume care, printr-un exercițiu, prin evoluția ei la Jocurile Olimpice, a atins perfecțiunea, a obținut acel scor perfect pe care tabela nu era pregătită să-l arate, iar de atunci Nadia a marcat momentul în care un sportiv a ajuns să obțină nota maximă, nota perfectă, care a intrat în istorie. Iată că, după 50 de ani, suntem în momentul în care putem să ne bucurăm împreună pentru că un sportiv din România, Nadia Comăneci, a fost acel sportiv care a schimbat istoria, în sportul mondial. COSR se bucură de parteneriatul cu UVT, un parteneriat aproape de sufletul nostru, pentru că la UVT sunt oameni care iubesc sportul, care an de an organizează acest maraton. Pentru noi este o onoare și o bucurie că suntem parteneri și putem aduce sportivi și mari performeri ai României pentru a fi ambasadori ai UVT Liberty Marathon, așa cum este în acest an, cu atât mai onorant, când Nadia Comăneci este ambasadoarea acestui eveniment, care sunt convins că va fi de foarte mare succes', a declarat Covaliu.
Rectorul UVT, prof. univ. dr. Marilen Gabriel Pirtea, a afirmat că ediția 2026 a a maratonului poartă numele celei mai importante sportive românce, binecunoscută pe toate continentele.
'Într-un an aniversar, la 50 de ani de când zecele legendar a apărut simbolizat pe tabela de la Montreal, Nadia Comăneci este ambasadoarea ediției 2026 a UVT Liberty Marathon. Organizăm a noua ediție a maratonului libertății la Timișoara și, ca în fiecare an, desemnăm un campion olimpic, alături de COSR, ca ambasador al competiției. Anul acesta, Nadia Comăneci va fi imaginea maratonului, va semna medalia maratonului și va pune o semnătură pe diplomele și însemnele celor peste cinci mii de participanți la UVT Liberty Marathon. Cum spunem de fiecare dată, va fi o sărbătoare a libertății, a sportului, a fair-play-ului, a ambiției, a muncii, a perseverenței, a spiritului de echipă și, până la urmă, chiar a distracției. Dincolo de sport, în sine, dincolo de alergarea pe traseul maratonului din Timișoara, mai sunt multe alte mesaje pe care le transmitem, legate de implicare socială, eliberare, depășirea limitelor, cu care noi îi învățăm pe studenți la UVT, pentru a deveni cetățeni buni ai țării și orașelor în care vor trăi', a spus Pirtea.
UVT Liberty Marathon va avea loc în weekendul 3-4 octombrie 2026, la Timișoara, și propune probe accesibile pentru orice nivel de pregătire, de la 2 la 42 km. Înscrierile sunt deschise pe https://libertymarathon.uvt.ro.
AGERPRES (AS-redactor: Adrian Țone, editor: Mihai Țenea, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Înot: ACS Aqua Sport Citius a obținut patru noi titluri la Naționalele în bazin scurt
ACS Aqua Sport Citius a obținut, sâmbătă, patru titluri la Campionatele Naționale de înot în bazin scurt (25 metri), de la Otopeni. Cristian Lăpădat a câștigat la 100 m mixt masculin, Andreea Luiza Comna s-a impus la 200 m liber, Irina Micu a ieșit victorioasă la 100 m fluture, iar Daria Asaftei la 200 m bras.
Volei feminin: CSO Voluntari și CSM Volei Alba-Blaj au obținut victorii în Divizia A1
CSO Voluntari 2005 și CSM Volei Alba-Blaj au obținut victorii, sâmbătă, în etapa a 7-a a Diviziei A1 la volei feminin. Campioana CSO Voluntari a dispus de CS Rapid București cu scorul de 3-1 (25-9, 22-25, 25-12, 25-11), în Sala Polivalentă ''Gabriela Szabo''. Laura Pascua a realizat 21 de puncte, Nicole van de
Fotbal: Tudor Băluță - Victoria cu Polonia ne dă o gură de aer și putere pentru meciul cu Bosnia
Mijlocașul Tudor Băluță a declarat, sâmbătă seara, după victoria echipei naționale de fotbal a României în fața Poloniei, cu scorul de 2-1, în Liga Națiunilor, că acest rezultat le oferă tricolorilor un moral mai bun înaintea ultimei partide din competiție, cu Bosnia-Herțegovina, dar și în perspectiva preliminariilor Campionatului
Fotbal: Gheorghe Hagi - După patru înfrângeri, jucătorii mi-au arătat azi că potențialul naționalei e enorm
Selecționerul echipei naționale de fotbal a României, Gheorghe Hagi, a declarat, sâmbătă seara, în conferința de presă de după victoria cu Polonia (scor 2-1), prima într-o partidă oficială în noul său mandat, că jucătorii i-au arătat în această seară că potențialul primei reprezentative este enorm. 'Să n
Fotbal: Radu Drăgușin - A fost o revanșă a noastră, în tur a fost o înfrângere greu de digerat
Fundașul Radu Drăgușin a declarat, sâmbătă seara, după victoria cu Polonia, scor 2-1, în Liga Națiunilor, că succesul naționalei de fotbal a României reprezintă o revanșă pentru înfrângerea suferită în meciul tur, una greu de digerat pentru tricolori. 'A fost o revanșă a noastră în fața Poloniei. N
Volei masculin: SCM 'U' Craiova, lider provizoriu în Divizia A1
SCM ''U'' Craiova a devenit lider provizoriu în Divizia A1 la volei masculin, după ce a învins-o pe CS Știința Explorări Baia Mare cu scorul de 3-1 (25-23,19-25, 25-18, 25-15), sâmbătă, în Sala Polivalentă ''Lascăr Pană'', în etapa a 5-a. Janis Eduards Medenis, cu 23 de puncte, a fo
Baschet masculin: CSM CSU Oradea și CSM Târgu Mureș, victorioase în Liga Națională
CSM CSU Raiffeisen Oradea și CSM Târgu Mureș au obținut victorii, sâmbătă, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 7-a a Ligii Naționale de baschet masculin. Vicecampioana CSM CSU Raiffeisen Oradea a dispus de CS SCM Politehnica Timișoara cu 85-70 (26-18, 18-23, 16-8, 25-21). David Christopher Nichols, cu 22 de puncte, 3 r
Fotbal: Marius Corbu - Pentru mine este o seară de vis, le mulțumesc celor care au crezut în mine
Mijlocașul Marius Corbu, care a debutat în echipa națională a României în victoria cu Polonia, scor 2-1, în Liga Națiunilor, a declarat, sâmbătă seara, că trăiește o seară de vis și le-a mulțumit tuturor celor care au avut încredere în el. 'Cred că este o victorie meritată pentru România, iar
Handbal masculin: Minaur a câștigat la Constanța, în Liga Națională
CS Minaur Baia Mare a învins-o în deplasare pe CSM Constanța cu scorul de 29-26 (13-14), sâmbătă, în etapa a 7-a a Ligii Naționale de handbal masculin. Mamadou Diocou și Antonio Ovidiu Bordeanu au marcat câte 6 goluri pentru Minaur, iar portarul Darius-Cătălin Makaria a avut 11 intervenții. CSU din
Fotbal: Alexandru Cicâldău - Cred că este victoria de care aveam nevoie
Mijlocașul Alexandru Cicâldău a declarat, sâmbătă seara, după victoria echipei naționale de fotbal a României în fața Poloniei, cu scorul de 2-1, în Liga Națiunilor, că acest succes era necesar după cele patru înfrângeri suferite anterior de tricolori și că echipa a demonstrat că poate obține rezultate în fața unor adve
Fotbal: Florinel Coman - Victoria cu Polonia ne dă încredere pentru viitor
Atacantul Florinel Coman a declarat, sâmbătă seara, după victoria echipei naționale de fotbal a României în fața Poloniei, cu scorul de 2-1, în Liga Națiunilor, că acest rezultat le oferă tricolorilor încredere pentru viitor și reprezintă un nou început pentru reprezentativa României. 'Am făcut un
Fotbal: România a învins Polonia cu 2-1, în Liga Națiunilor
Selecționata României a învins echipa Poloniei cu scorul de 2-1 (0-0), sâmbătă seara, pe Arena Națională din București, în Grupa B4 a Ligii Națiunilor la fotbal. România a obținut cu mari emoții prima victorie în grupă și, totodată, prima victorie oficială în al doilea mandat al lui Gheorghe Hagi. Tric
Rugby: România, învinsă clar de SUA, în Cupa Națiunilor
Reprezentativa României a fost învinsă de selecționata Statelor Unite, cu scorul de 53-24 (22-10), sâmbătă seara, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf din București, în Cupa Națiunilor, competiție organizată de World Rugby. ''Stejarii'' au fost dominați de echipa Statelor Unite, ocupanta loculu
Fotbal - Liga Națiunilor: România - Polonia, echipele de start
Echipele de start pentru meciul dintre selecționatele României și Poloniei, care are loc sâmbătă seara (ora 21:45), pe Arena Națională din București, în Grupa B4 a Ligii Națiunilor la fotbal: România: 12. Otto Hindrich - 2. Andrei Rațiu, 4. Andrei Coubiș, 3. Radu Drăgușin, 15. Lisav Eissat - 8. Alexandr
Baschet masculin: U-BT Cluj-Napoca, victorioasă în ABA League
U-BT Cluj-Napoca a învins echipa slovenă Perspektiva Ilirija Ljubljana, cu scorul de 77-71 (16-13, 23-15, 14-21, 24-22), sâmbătă, în BTarena, în Grupa B a competiției de baschet masculin ABA League.ț Campioana României venea după două eșecuri consecutive în competiție și cinci înfrângeri la rând în to














