Fotbal - CM 2026: Cristian Dulca - Vreau să nu mai fiu printre ultimii care au participat cu România la o Cupă Mondială
Fostul internațional Cristian Dulca, component al primei reprezentative la CM 1998, a declarat, pentru AGERPRES, că își dorește să nu mai fie cunoscut ca unul dintre jucătorii care au participat ultima oară cu echipa națională de fotbal a României la o ediție a Cupei Mondiale.
''E o surpriză neplăcută pentru mine că nu ne-am calificat la Cupa Mondială. Adică toți ne dorim și ne facem speranțe mereu o dată la patru ani. Chiar glumeam cu un prieten, că după ediția asta o să mă uit la o Cupă Mondială peste patru ani, când o să am 58 de ani. Sărim din 4 în 4 ani. Și noi încă nu am revenit acolo, să participăm din nou la un Campionat Mondial. Dar e greu... Nu aș fi crezut să treacă 28 de ani și să nu ne calificăm. Îl citez pe Gică Hagi de atunci, mi-aduc aminte când zicea în fața jurnaliștilor că 'O să vă fie dor de noi, că uite ce performanțe am făcut'. Și nimeni nu-l credea. Dar așa este. În perioada respectivă noi nu ne dădeam seama ce valoare au fotbaliștii aceia. Și unde a ajuns România. Îmi doresc să nu mai fiu unul dintre ultimii care au participat cu România la o Cupă Mondială'', a afirmat Dulca.
''Lumea tot timpul mă întreabă cum a fost atunci, în 1998. Ce pot să spun, eu am avut marea șansă să fiu convocat pentru că am făcut un campionat foarte bun cu Mircea Lucescu la Rapid. Spun că am avut șansă pentru că era foarte, foarte greu atunci să ajungi în lotul României, mai ales la un turneu final. Pentru că echipa națională era 80 și ceva la sută structurată pe jucători români care evoluau în campionatele puternice din străinătate. Și mai erau doar câteva locuri în lot ca să intri... exact ca la facultate la medicină. De asta spun că era greu să prinzi lotul României atunci și că am avut șansa să particip la Cupa Mondială'', a adăugat el.
Fostul fundaș a rămas cu amintiri foarte plăcute de la participarea la CM din Franța 1998.
''Eu în primul rând nu știam ce înseamnă Cupa Mondială când ne-am calificat. Noi am participat la preliminarii și la meciurile care erau în grupă, dar eu, ca jucător, nu-mi dădeam seama ce înseamnă o Cupă Mondială. A fost incredibil, să întâlnești cei mai buni jucători din lume, să vezi ce echipe sunt acolo, ce spectacole se fac, a fost ceva cu totul deosebit. Pentru mine, de fapt, nu numai pentru mine, Cupa Mondială e competiția la cel mai înalt nivel. Eu am jucat un singur meci atunci, cu Tunisia, dar să treci pe lângă Beckham, pe lângă Campbell, pe lângă Prosinecki, să mai și faci schimb de tricouri cu ei... e ceva fantastic. Eu am făcut schimb de tricouri cu Campbell și cu Prosinecki după meciuri, chiar dacă n-am jucat în meciurile respective. Și acum mai am prieteni care vor să-mi cumpere tricourile alea, dar n-am cum să le vând. Erau fotbaliști foarte mari, uriași. Nu pot să spun unul care m-a impresionat mai mult, dar au fost jucători foarte buni la acea Cupă Mondială'', a explicat Dulca.
Întrebat dacă sistemul cu 48 de echipe care se va implementa la Cupa Mondială găzduită de Statele Unite ale Americii, Canada și Mexic este unul bun, fostul internațional a afirmat: ''Nu pot să răspund, pentru că nu știm dacă va fi sau nu spectacol. Dacă mă uit pe grupe, nu știu ce să spun... De exemplu, nu mai știu Coreea de Sud ce nivel are, dar în 1999, când am jucat eu acolo, avea un nivel foarte bun. Dovadă că în 2002, la Mondiale, a terminat pe 4. Deci nu îmi dau seama, nu am urmărit echipele astea, Canada, Qatar, Haiti și așa mai departe. Dar sper să fie un campionat cu multe surprize. Adică e bine să avem un campionat spectaculos''.
Brazilia, Germania, Franța și Spania sunt printre favorite la câștigarea Cupei Mondiale din acest an, este de părere Cristian Dulca.
''E greu să anticipezi cine va câștiga trofeul la Cupa Mondială, întotdeauna e greu. Mie îmi place Brazilia mult. Brazilia ca echipă, ca jucători... am avut elev brazilian. Deci Brazilia îmi place, apoi cred că Germania și Franța. Astea cred vor fi acolo pe podium, dar nu știu care va ridica trofeul. Sigur, eu nu exclud nici Spania, dar nu știu. Pentru mine e o dezamăgire Italia, și nu doar că nu s-a calificat, dar ca și joc. Am văzut ultimele meciuri ale lor. Știam Italia când mergea la toate Campionatele Europene și Mondiale și era mereu una dintre echipele care se băteau pentru trofeu. Dar acum Italia nu mai e ce a fost'', a menționat Dulca.
''Nu știu dacă pot să-i zic surpriză, dar mă gândesc la Croația că poate avea un parcurs lung. A avut mereu jucători buni și tot timpul a făcut jocuri bune la turneele finale. Deci poate fi o surpriză la Mondiale. Altele e greu de spus, nu știu... poate Paraguay, poate Scoția. Dar eu zic că sus de tot vor ajunge tot echipele astea care au participat constant și au experiență. Experiența contează foarte, foarte mult. La fel se întâmplă și la nivel de club, ne uităm la Champions League, la Europa League, sunt echipe care au experiență în cupele europene și câștigă prin experiența acumulată. Asta contează foarte mult'', a mai spus el.
Fostul internațional are încredere că noul selecționer Gheorghe Hagi poate ajuta echipa națională să fie din nou o prezență constantă la turneele finale.
''Eu privesc cu încredere acest nou început al echipei naționale în primul rând pentru că e Gică Hagi acolo. Cred că el era singurul cel mai în măsură și mai îndreptățit să preia echipa națională. Cunoaște jucătorii, i-a antrenat, îi știe pe majoritatea. Regăsim în echipa națională jucători pe care el i-a descoperit, i-a promovat, i-a propulsat. Adică sunt convins că se formează echipa după modelul lui Gică. Și, ca la orice început de drum, am speranțe. Cu toți antrenorii am avut speranțe. Noi toți sperăm să ajungem mai întâi să participăm la European, după aceea la din nou la un Mondial. Eu am încredere în Gică. Eu zic că n-a acceptat doar ca să fie antrenor la echipa națională. A acceptat pentru a face performanță, să ducă naționala la nivelul la care era când juca el. Probabil e și o ambiție pentru el. Pentru că atunci când a fost prima dată n-a reușit calificarea, la acel baraj cu Slovenia. Dar eu am încredere în Gică. Eu m-aș bucura să nu mai zică lumea că am fost ultima oară în '98 la Cupa Mondială. Vreau ca noi să fim lăsați uitării'', a precizat Cristian Dulca.
Cupa Mondială FIFA 2026 se dispută în perioada 11 iunie - 19 iulie 2026, fiind organizată în premieră de trei țări gazdă: Statele Unite ale Americii, Canada și Mexic.
Acesta este primul turneu final din istorie extins la un număr record de 48 de echipe participante, față de 32 la edițiile anterioare.
AGERPRES (A, AS-redactor: Marius Țone, editor: Mihai Țenea, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Înot: ACS Aqua Sport Citius a obținut patru noi titluri la Naționalele în bazin scurt
ACS Aqua Sport Citius a obținut, sâmbătă, patru titluri la Campionatele Naționale de înot în bazin scurt (25 metri), de la Otopeni. Cristian Lăpădat a câștigat la 100 m mixt masculin, Andreea Luiza Comna s-a impus la 200 m liber, Irina Micu a ieșit victorioasă la 100 m fluture, iar Daria Asaftei la 200 m bras.
Volei feminin: CSO Voluntari și CSM Volei Alba-Blaj au obținut victorii în Divizia A1
CSO Voluntari 2005 și CSM Volei Alba-Blaj au obținut victorii, sâmbătă, în etapa a 7-a a Diviziei A1 la volei feminin. Campioana CSO Voluntari a dispus de CS Rapid București cu scorul de 3-1 (25-9, 22-25, 25-12, 25-11), în Sala Polivalentă ''Gabriela Szabo''. Laura Pascua a realizat 21 de puncte, Nicole van de
Fotbal: Tudor Băluță - Victoria cu Polonia ne dă o gură de aer și putere pentru meciul cu Bosnia
Mijlocașul Tudor Băluță a declarat, sâmbătă seara, după victoria echipei naționale de fotbal a României în fața Poloniei, cu scorul de 2-1, în Liga Națiunilor, că acest rezultat le oferă tricolorilor un moral mai bun înaintea ultimei partide din competiție, cu Bosnia-Herțegovina, dar și în perspectiva preliminariilor Campionatului
Fotbal: Gheorghe Hagi - După patru înfrângeri, jucătorii mi-au arătat azi că potențialul naționalei e enorm
Selecționerul echipei naționale de fotbal a României, Gheorghe Hagi, a declarat, sâmbătă seara, în conferința de presă de după victoria cu Polonia (scor 2-1), prima într-o partidă oficială în noul său mandat, că jucătorii i-au arătat în această seară că potențialul primei reprezentative este enorm. 'Să n
Fotbal: Radu Drăgușin - A fost o revanșă a noastră, în tur a fost o înfrângere greu de digerat
Fundașul Radu Drăgușin a declarat, sâmbătă seara, după victoria cu Polonia, scor 2-1, în Liga Națiunilor, că succesul naționalei de fotbal a României reprezintă o revanșă pentru înfrângerea suferită în meciul tur, una greu de digerat pentru tricolori. 'A fost o revanșă a noastră în fața Poloniei. N
Volei masculin: SCM 'U' Craiova, lider provizoriu în Divizia A1
SCM ''U'' Craiova a devenit lider provizoriu în Divizia A1 la volei masculin, după ce a învins-o pe CS Știința Explorări Baia Mare cu scorul de 3-1 (25-23,19-25, 25-18, 25-15), sâmbătă, în Sala Polivalentă ''Lascăr Pană'', în etapa a 5-a. Janis Eduards Medenis, cu 23 de puncte, a fo
Baschet masculin: CSM CSU Oradea și CSM Târgu Mureș, victorioase în Liga Națională
CSM CSU Raiffeisen Oradea și CSM Târgu Mureș au obținut victorii, sâmbătă, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 7-a a Ligii Naționale de baschet masculin. Vicecampioana CSM CSU Raiffeisen Oradea a dispus de CS SCM Politehnica Timișoara cu 85-70 (26-18, 18-23, 16-8, 25-21). David Christopher Nichols, cu 22 de puncte, 3 r
Fotbal: Marius Corbu - Pentru mine este o seară de vis, le mulțumesc celor care au crezut în mine
Mijlocașul Marius Corbu, care a debutat în echipa națională a României în victoria cu Polonia, scor 2-1, în Liga Națiunilor, a declarat, sâmbătă seara, că trăiește o seară de vis și le-a mulțumit tuturor celor care au avut încredere în el. 'Cred că este o victorie meritată pentru România, iar
Handbal masculin: Minaur a câștigat la Constanța, în Liga Națională
CS Minaur Baia Mare a învins-o în deplasare pe CSM Constanța cu scorul de 29-26 (13-14), sâmbătă, în etapa a 7-a a Ligii Naționale de handbal masculin. Mamadou Diocou și Antonio Ovidiu Bordeanu au marcat câte 6 goluri pentru Minaur, iar portarul Darius-Cătălin Makaria a avut 11 intervenții. CSU din
Fotbal: Alexandru Cicâldău - Cred că este victoria de care aveam nevoie
Mijlocașul Alexandru Cicâldău a declarat, sâmbătă seara, după victoria echipei naționale de fotbal a României în fața Poloniei, cu scorul de 2-1, în Liga Națiunilor, că acest succes era necesar după cele patru înfrângeri suferite anterior de tricolori și că echipa a demonstrat că poate obține rezultate în fața unor adve
Fotbal: Florinel Coman - Victoria cu Polonia ne dă încredere pentru viitor
Atacantul Florinel Coman a declarat, sâmbătă seara, după victoria echipei naționale de fotbal a României în fața Poloniei, cu scorul de 2-1, în Liga Națiunilor, că acest rezultat le oferă tricolorilor încredere pentru viitor și reprezintă un nou început pentru reprezentativa României. 'Am făcut un
Fotbal: România a învins Polonia cu 2-1, în Liga Națiunilor
Selecționata României a învins echipa Poloniei cu scorul de 2-1 (0-0), sâmbătă seara, pe Arena Națională din București, în Grupa B4 a Ligii Națiunilor la fotbal. România a obținut cu mari emoții prima victorie în grupă și, totodată, prima victorie oficială în al doilea mandat al lui Gheorghe Hagi. Tric
Rugby: România, învinsă clar de SUA, în Cupa Națiunilor
Reprezentativa României a fost învinsă de selecționata Statelor Unite, cu scorul de 53-24 (22-10), sâmbătă seara, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf din București, în Cupa Națiunilor, competiție organizată de World Rugby. ''Stejarii'' au fost dominați de echipa Statelor Unite, ocupanta loculu
Fotbal - Liga Națiunilor: România - Polonia, echipele de start
Echipele de start pentru meciul dintre selecționatele României și Poloniei, care are loc sâmbătă seara (ora 21:45), pe Arena Națională din București, în Grupa B4 a Ligii Națiunilor la fotbal: România: 12. Otto Hindrich - 2. Andrei Rațiu, 4. Andrei Coubiș, 3. Radu Drăgușin, 15. Lisav Eissat - 8. Alexandr
Baschet masculin: U-BT Cluj-Napoca, victorioasă în ABA League
U-BT Cluj-Napoca a învins echipa slovenă Perspektiva Ilirija Ljubljana, cu scorul de 77-71 (16-13, 23-15, 14-21, 24-22), sâmbătă, în BTarena, în Grupa B a competiției de baschet masculin ABA League.ț Campioana României venea după două eșecuri consecutive în competiție și cinci înfrângeri la rând în to














