Handbal feminin: Gloria Bistrița a cucerit în premieră titlul de campioană națională
CS Gloria Bistrița a câștigat în premieră titlul de campioană națională la handbal feminin, după ce a surclasat-o pe CSM Galați cu scorul de 38-21, sâmbătă, în etapa a 22-a a Ligii Naționale, ultima a sezonului.
Sonia-Mariana Seraficeanu a marcat 7 goluri pentru Gloria, Danila Patricia So Delgado Pinto 6, Cristina Laslo, Bianca-Maria Bazaliu, câte 5 goluri, etc.
De la ultima clasată s-au remarcat Andreea Roxana Sandu, cu 10 goluri, și Andreea Loredana Prescură, cu 8 goluri.
CSM București, care a încheiat sezonul pe locul al doilea, a dispus de CSM Târgu Jiu cu 36-27, în Sala Apollo. Trine Oestergaard Jensen a reușit 6 goluri pentru ''tigroaice'', Elizabeth Omoregie 5, Tatijana Brnovic, Valeria Maslova, câte 4 goluri, iar portarul Evelina Maria Louise Eriksson a avut 11 intervenții.
SCM Râmnicu Vâlcea a câștigat la limită cu CSM Corona Brașov, 31-30, condusă de Tuva Hoeve Ulsaker (9 goluri).
Într-un meci care a avut drept miză locul cinci, HC Dunărea Brăila a învins-o pe CSM Slatina cu 34-28. Cele mai bune de la învingătoare au fost Elena Roșu, cu 8 goluri, și portarul Kira Trusova, cu 10 intervenții.
Clasamentul final
1. CS Gloria Bistrița 42 puncte
2. CSM București 41
3. CSM Corona Brașov 30
4. SCM Râmnicu Vâlcea 29
5. HC Dunărea Brăila 25
6. CSM Slatina 24
7. CS Rapid București 21
8. CS Minaur Baia Mare 19
9. SCM Universitatea Craiova 13
10. CSM Târgu Jiu 12
11. CS HC Zalău 7
12. CSM Galați 1
AGERPRES/ (AS - editor: Mihai Țenea, editor online: Alexandru Cojocaru)
Sursa foto: FRH/facebook
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Hochei: Corona Brașov a câștigat derby-ul cu ACSH GHeorgheni
CSM Corona Brașov a învins-o pe ACSH Gheorgheni cu scorul de 3-1 (1-0, 2-0, 0-1), duminică, pe Patinoarul Olimpic din Brașov, într-un meci care a contat atât pentru Campionatul Național de hochei pe gheață, cât și pentru Erste Liga. Jared Michael Van Wormer (19:39), Jeremy Douglas Welsh (34:50) și Konsta Mesikammen (35:
Tenis de masă: Bianca Mei-Roșu, clasată pe locul al treilea la Europe Youth Top 10
Jucătoarea română de tenis Bianca Mei-Roșu s-a clasat pe locul al treilea la competiția 2026 Europe Youth Top 10, care a reunit, de joi până duminică, la Antibes (Franța), elita Under-19 de pe continent. În clasamentul final la feminin, Bianca Mei-Roșu a totalizat 14 puncte, fiind devansată de franțuzoaicele Leana Hochart (16
Auto: Jerome France a obținut un nou titlu de campion național la viteză în coastă
Jerome France a câștigat un nou titlu, al patrulea consecutiv, în Campionatul Național de Viteză în Coastă, după ce s-a impus, duminică, în etapa a șaptea a sezonului, în Cupa Mediașului. Jerome France (Nova NP01) a ieșit învingător la Mediaș cu timpul cumulat de 02 min 39 sec 607/1000, 1 min 19 sec 108/1000
Handbal feminin: Victorie în deplasare pentru CSM Slatina, în campionat
CSM Slatina a învins-o în deplasare pe CSM Târgu Mureș, cu scorul de 30-25 (14-13), duminică seara, într-o partidă din etapa a cincea a Ligii Naționale de handbal feminin. Greta Kacsor a marcat 6 goluri pentru învingătoare, iar Sonia Vasiliu și Adrianna-Faustyna Gorna au reușit câte 4. Portarul Sakura Hauge
Baschet masculin: CSM Târgu Mureș a câștigat la Timișoara, în prima etapă a sezonului
CS SCM Politehnica Timișoara a fost învinsă pe teren propriu de CSM Târgu Mureș, cu scorul de 78-72 (17-21, 11-20, 31-14, 19-17), duminică, într-un meci din prima etapă a Ligii Naționale de baschet masculin. Bănățenii au dominat prima repriză și aveau 13 puncte avans la jumătatea întâlnirii, dar mureșenii au avut
Fotbal: Victor Lindelof (Suedia) - Chiar dacă nu are atacant, România va încerca să ne pună probleme
Căpitanul echipei naționale de fotbal a Suediei, Victor Lindelof, a declarat, duminică, într-o conferință de presă, că, în ciuda faptului că nu va avea un atacant clasic, după accidentările lui Daniel Bîrligea și Louis Munteanu, România va încerca oricum să pună probleme în meciul direct de luni seara. &Icir
Fotbal: Graham Potter (Suedia), înaintea partidei cu România - Vrem să câștigăm și să încheiem această serie cu 10 puncte
Selecționerul echipei naționale de fotbal a Suediei, Graham Potter, a declarat, duminică, într-o conferință de presă, că își dorește să câștige partida cu România de la București pentru a încheia seria de patru meciuri din Liga Națiunilor cu un total de 10 puncte. 'Responsabilitatea noastră este să încer
Handbal feminin: Victorie importantă pentru Corona Brașov, în preliminariile EHF European League
CSM Corona Brașov a învins echipa sârbă ZRK Steaua Roșie Belgrad, cu scorul de 32-25 (13-13), duminică, în Sala ''Dumitru Popescu-Colibași'', în prima manșă a turului al doilea preliminar al competiției de handbal feminin EHF European League. Corona a luat o opțiune importantă pentru calificarea în
Auto: David Cosma Cristofor, locul 3 la Sepang, în Formula Trophy Malaysia
Pilotul român David Cosma Cristofor a obținut locul 3 și a urcat pe podium pe circuitul de la Sepang, în cadrul Formula Trophy Malaysia, competiție desfășurată în weekendul de Formula 1 Bahrain Grand Prix, se arată într-un comunicat de presă, remis, duminică, AGERPRES. 'Reprezentând România și echipa Eva
Fotbal: Gheorghe Hagi - Voi pleca atunci când o să cred eu; sper să rămân cât mai mult
Selecționerul Gheorghe Hagi a declarat, duminică, într-o conferință de presă, înaintea meciului cu Suedia, că el va decide momentul în care va pleca de la echipa națională de fotbal și a subliniat că speră să rămână cât mai mult în funcție, în ciuda startului cu trei înfrângeri în primele trei partide oficia
Fotbal: Nicolae Stanciu - Trebuie să rămânem împreună, avem nevoie de un rezultat pozitiv
Căpitanul echipei naționale a României, Nicolae Stanciu, a declarat, duminică, într-o conferință de presă susținută înaintea meciului cu Suedia, că tricolorii traversează un moment dificil și au nevoie să rămână uniți pentru a obține un rezultat pozitiv în ultima partidă din această fereastră a Ligii Națiunilor. &
Tenis de masă: Trei noi victorii pentru Bianca Mei-Roșu, la Europe Youth Top 10
Jucătoarea română de tenis de masă Bianca Mei-Roșu a obținut trei victorii, sâmbătă, la competiția 2026 Europe Youth Top 10, de la Antibes (Franța), după cele două reușite vineri. La U19 feminin, Bianca Mei-Roșu a dispus de belgianca Lilou Massart cu 4-2 (11-8, 10-12, 11-8, 7-11, 11-8, 11-3), a trecut de cehoaica Veronika Polakova
Handbal masculin: Vicecampioana HC Buzău a pierdut la Vaslui, în Liga Națională
Vicecampioana ACS HC Buzău 2012 a fost învinsă de CSM Vaslui cu scorul de 35-29 (18-12), sâmbătă, la Vaslui, în etapa a patra a Ligii Naționale de handbal masculin. HC Buzău a suferit a treia înfrângere consecutivă în campionat, după cele cu Poli Timișoara și cu campioana CS Dinamo București.
Baschet masculin: CSM CSU Oradea, SCM 'U' Craiova și CS Dinamo au debutat cu victorii în noul sezon
Vicecampioana CSM CSU Raiffeisen Oradea, SCM ''U'' Craiova, medaliată cu bronz în sezonul trecut, și CS Dinamo București, care a încheiat campionatul trecut pe patru, au obținut victorii în deplasare, sâmbătă, în prima etapă a Ligii Naționale de baschet masculin. CSM CSU Raiffeisen Oradea a trecut
Baschet feminin: Victorie la scor pentru CSM CSU Târgoviște, în prima etapă a Ligii Naționale
CSM CSU Târgoviște a surclasat-o pe CSU Politehnica Timișoara cu scorul de 127-13 (30-5, 27-2, 31-2, 39-4), sâmbătă, în Sala CSS ''Ioan Valerian'', în prima etapă a Ligii Naționale de baschet feminin. Cameron Lynn Thomas, cu 22 puncte, 8 recuperări, 5 pase decisive, Bride Victoria Kennedy Hopoate, 18 p,











