logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

VIDEO Box feminin: Antrenoarea Mihaela Lăcătuș - Acești oameni care ne contestă mi-au amenințat copilul

Imagine din galeria Agerpres

Mihaela Lăcătuș, antrenor secund al lotului feminin al României, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că persoanele care contestă Federația Română de Box și performanțele realizate de ea și soțul său, Adrian Lăcătuș, i-au amenințat fiica telefonic.

'Sunt 16 ani de când suntem atacați nonstop. Noi încercăm să ne facem treaba cât mai bine și să ducem boxul feminin românesc cât mai sus. Încercăm să câștigăm acea medalie olimpică, singura care lipsește boxului feminin românesc. Din păcate, acești oameni care ne contestă, aceste personaje mi-au sunat copilul și l-au amenințat. Este normal? S-a mers prea departe. Copilul a fost sunat de pe număr necunoscut și i s-a spus să asculte ce vorbim noi și să spună că altfel merge la presă. Dar pot să facă ce vor, copilul a venit și ne-a spus. El este foarte bine, chiar am vrut să mergem la poliție, să facem reclamație, dar copilul a zis că nu e nevoie. I-am schimbat numărul de telefon', a spus fosta sportivă cu ochii în lacrimi.

Ea a subliniat că nu înțelege de ce este atacată în continuu deși nici ea și nici soțul său nu sunt salariați și nu primesc niciun ban de la Federația Română de Box.

'Eu sunt din 2008 antrenoare alături de soțul meu la lotul feminin. Și noi nu am fost niciodată plătiți de Federația Română de Box. Niciun leu, niciodată. Singura noastră recompensă sunt aceste premieri după medaliile cucerite. Dacă și aceste premieri au ajuns să fie contestate... că de ce le luăm... Atunci pentru ce muncim? Toată lumea vrea performanță, dar când să se plătească acea performanță nu se mai poate. Sunt 16 ani de când acești oameni ne înjură, ne atacă în continuu. Asta nu mai e liberă exprimare, este hărțuire', a adăugat ea.

Antrenorul coordonator al lotului feminin de box al României, Adrian Lăcătuș, a precizat că îi va acționa în instanță pe cei care îl acuză că primește ilegal premierile de la ANS.

'Problema mea este că de doi ani nu am primit premierile. Acum am găsit soluția de a-i da în judecată pe contestatarii noștri pentru a recupera cumva premierea de la ei. Pentru că eu o să câștig procesul. Noi nu ne vom opri aici, s-a mers prea departe', a precizat Lăcătuș.
AGERPRES (A, AS-redactor: Marius Țone, editor: Mihai Țenea, editor online: Ady Ivaşcu)

Afisari: 900

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Sport Intern 15-11-2026 01:59

Înot: ACS Aqua Sport Citius a obținut patru noi titluri la Naționalele în bazin scurt

ACS Aqua Sport Citius a obținut, sâmbătă, patru titluri la Campionatele Naționale de înot în bazin scurt (25 metri), de la Otopeni. Cristian Lăpădat a câștigat la 100 m mixt masculin, Andreea Luiza Comna s-a impus la 200 m liber, Irina Micu a ieșit victorioasă la 100 m fluture, iar Daria Asaftei la 200 m bras.

Sport Intern 15-11-2026 01:38

Volei feminin: CSO Voluntari și CSM Volei Alba-Blaj au obținut victorii în Divizia A1

CSO Voluntari 2005 și CSM Volei Alba-Blaj au obținut victorii, sâmbătă, în etapa a 7-a a Diviziei A1 la volei feminin. Campioana CSO Voluntari a dispus de CS Rapid București cu scorul de 3-1 (25-9, 22-25, 25-12, 25-11), în Sala Polivalentă ''Gabriela Szabo''. Laura Pascua a realizat 21 de puncte, Nicole van de

Sport Intern 15-11-2026 01:21

Fotbal: Tudor Băluță - Victoria cu Polonia ne dă o gură de aer și putere pentru meciul cu Bosnia

Mijlocașul Tudor Băluță a declarat, sâmbătă seara, după victoria echipei naționale de fotbal a României în fața Poloniei, cu scorul de 2-1, în Liga Națiunilor, că acest rezultat le oferă tricolorilor un moral mai bun înaintea ultimei partide din competiție, cu Bosnia-Herțegovina, dar și în perspectiva preliminariilor Campionatului

Sport Intern 15-11-2026 01:15

Fotbal: Gheorghe Hagi - După patru înfrângeri, jucătorii mi-au arătat azi că potențialul naționalei e enorm

Selecționerul echipei naționale de fotbal a României, Gheorghe Hagi, a declarat, sâmbătă seara, în conferința de presă de după victoria cu Polonia (scor 2-1), prima într-o partidă oficială în noul său mandat, că jucătorii i-au arătat în această seară că potențialul primei reprezentative este enorm. 'Să n

Sport Intern 15-11-2026 01:04

Fotbal: Radu Drăgușin - A fost o revanșă a noastră, în tur a fost o înfrângere greu de digerat

Fundașul Radu Drăgușin a declarat, sâmbătă seara, după victoria cu Polonia, scor 2-1, în Liga Națiunilor, că succesul naționalei de fotbal a României reprezintă o revanșă pentru înfrângerea suferită în meciul tur, una greu de digerat pentru tricolori. 'A fost o revanșă a noastră în fața Poloniei. N

Sport Intern 15-11-2026 01:01

Volei masculin: SCM 'U' Craiova, lider provizoriu în Divizia A1

SCM ''U'' Craiova a devenit lider provizoriu în Divizia A1 la volei masculin, după ce a învins-o pe CS Știința Explorări Baia Mare cu scorul de 3-1 (25-23,19-25, 25-18, 25-15), sâmbătă, în Sala Polivalentă ''Lascăr Pană'', în etapa a 5-a. Janis Eduards Medenis, cu 23 de puncte, a fo

Sport Intern 15-11-2026 00:49

Baschet masculin: CSM CSU Oradea și CSM Târgu Mureș, victorioase în Liga Națională

CSM CSU Raiffeisen Oradea și CSM Târgu Mureș au obținut victorii, sâmbătă, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 7-a a Ligii Naționale de baschet masculin. Vicecampioana CSM CSU Raiffeisen Oradea a dispus de CS SCM Politehnica Timișoara cu 85-70 (26-18, 18-23, 16-8, 25-21). David Christopher Nichols, cu 22 de puncte, 3 r

Sport Intern 15-11-2026 00:41

Fotbal: Marius Corbu - Pentru mine este o seară de vis, le mulțumesc celor care au crezut în mine

Mijlocașul Marius Corbu, care a debutat în echipa națională a României în victoria cu Polonia, scor 2-1, în Liga Națiunilor, a declarat, sâmbătă seara, că trăiește o seară de vis și le-a mulțumit tuturor celor care au avut încredere în el. 'Cred că este o victorie meritată pentru România, iar

Sport Intern 15-11-2026 00:36

Handbal masculin: Minaur a câștigat la Constanța, în Liga Națională

CS Minaur Baia Mare a învins-o în deplasare pe CSM Constanța cu scorul de 29-26 (13-14), sâmbătă, în etapa a 7-a a Ligii Naționale de handbal masculin. Mamadou Diocou și Antonio Ovidiu Bordeanu au marcat câte 6 goluri pentru Minaur, iar portarul Darius-Cătălin Makaria a avut 11 intervenții. CSU din

Sport Intern 15-11-2026 00:12

Fotbal: Alexandru Cicâldău - Cred că este victoria de care aveam nevoie

Mijlocașul Alexandru Cicâldău a declarat, sâmbătă seara, după victoria echipei naționale de fotbal a României în fața Poloniei, cu scorul de 2-1, în Liga Națiunilor, că acest succes era necesar după cele patru înfrângeri suferite anterior de tricolori și că echipa a demonstrat că poate obține rezultate în fața unor adve

Sport Intern 15-11-2026 00:07

Fotbal: Florinel Coman - Victoria cu Polonia ne dă încredere pentru viitor

Atacantul Florinel Coman a declarat, sâmbătă seara, după victoria echipei naționale de fotbal a României în fața Poloniei, cu scorul de 2-1, în Liga Națiunilor, că acest rezultat le oferă tricolorilor încredere pentru viitor și reprezintă un nou început pentru reprezentativa României. 'Am făcut un

Sport Intern 14-11-2026 23:42

Fotbal: România a învins Polonia cu 2-1, în Liga Națiunilor

Selecționata României a învins echipa Poloniei cu scorul de 2-1 (0-0), sâmbătă seara, pe Arena Națională din București, în Grupa B4 a Ligii Națiunilor la fotbal. România a obținut cu mari emoții prima victorie în grupă și, totodată, prima victorie oficială în al doilea mandat al lui Gheorghe Hagi. Tric

Sport Intern 14-11-2026 20:49

Rugby: România, învinsă clar de SUA, în Cupa Națiunilor

Reprezentativa României a fost învinsă de selecționata Statelor Unite, cu scorul de 53-24 (22-10), sâmbătă seara, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf din București, în Cupa Națiunilor, competiție organizată de World Rugby. ''Stejarii'' au fost dominați de echipa Statelor Unite, ocupanta loculu

Sport Intern 14-11-2026 20:40

Fotbal - Liga Națiunilor: România - Polonia, echipele de start

Echipele de start pentru meciul dintre selecționatele României și Poloniei, care are loc sâmbătă seara (ora 21:45), pe Arena Națională din București, în Grupa B4 a Ligii Națiunilor la fotbal: România: 12. Otto Hindrich - 2. Andrei Rațiu, 4. Andrei Coubiș, 3. Radu Drăgușin, 15. Lisav Eissat - 8. Alexandr

Sport Intern 14-11-2026 16:12

Baschet masculin: U-BT Cluj-Napoca, victorioasă în ABA League

U-BT Cluj-Napoca a învins echipa slovenă Perspektiva Ilirija Ljubljana, cu scorul de 77-71 (16-13, 23-15, 14-21, 24-22), sâmbătă, în BTarena, în Grupa B a competiției de baschet masculin ABA League.ț Campioana României venea după două eșecuri consecutive în competiție și cinci înfrângeri la rând în to