A muncit de patru ori mai mult decât avea talent pentru a cuceri lumea. Și a fost timp de cinci ani regele boxului profesionist, campionul mondial IBF la supermijlocie. După 25 de ani petrecuți în ring, Lucian Bute le transmite tinerilor care aleg boxul că pentru a reuși au nevoie de 80% sacrificiu, peste talentul de doar 20 de procente.

Cu ocazia celebrării a 100 de ani de box în România, fostul campion mondial Lucian Bute oferă o perspectivă onestă asupra evoluției acestui sport, rememorând gloriile trecutului și analizând provocările prezentului.

Bute a afirmat într-un interviu, pentru AGERPRES, că succesul său nu s-a datorat doar talentului, ci mai ales unei discipline de fier și valorilor insuflate de părinți la Pechea (jud. Galați).

Stabilit de peste două decenii în Canada, Bute își împarte timpul între afacerile de familie și educația celor doi copii, fără a uita însă nicio clipă de unde a plecat.

Deși vede boxul masculin într-un moment de recul, campionul rămâne optimist, afirmând că acest sport are nevoie de investiții masive la nivel de juniori și de răbdare pentru construirea unei noi generații de campioni.

Foto: (c) SIMION MECHNO / AGERPRES FOTO

AGERPRES: Ce înseamnă pentru tine acest moment aniversar pentru boxul românesc și cum vezi evoluția boxului românesc în acest secol?
Lucian Bute: Mă bucur că au trecut 100 de ani de box în România și că am avut atât de multe performanțe. Cunosc în mare parte istoria boxului de la noi, medaliile olimpice... E adevărat, avem un singur campion olimpic, pe Nicolae Linca, dar avem în total 25 de medalii la Jocurile Olimpice, sportivi foarte valoroși și performanțe la nivel mondial. Să nu mai vorbesc de Francisc Vaștag, triplu campion mondial, de Leonard Doroftei sau Mihai Leu. Da, e un moment istoric și asta înseamnă că boxul românesc este pe direcția bună. Observ că în ultimii ani se fac performanțe, cel puțin la nivelul boxului feminin. Ele au crescut mult în ultima perioadă și sper ca în viitor să reușim să aducem și boxul masculin la același nivel cum era odată, în anii 2000 și înainte, pe vremea lui Feri Vaștag, a lui Doroftei sau a fraților Simion.

AGERPRES: În acești 100 de ani evoluția a fost cu urcușuri și coborâșuri. Care crezi că a fost cauza acestor fluctuații?
Lucian Bute: Nu știu dacă este o cauză anume, sunt generații și generații, sportivi și sportivi. Au fost perioade cu sportivi foarte valoroși care au performat și altele în care nu s-a reușit un traseu la fel de bun. Am avut sportivi buni, dar au existat și momente de ghinion la tragerea la sorți, spre exemplu, unde dădeau din primul meci peste adversari de nivel înalt, cum erau înainte cei din Uniunea Sovietică sau cubanezii, care erau foarte puternici. Atunci, deși ar fi putut să ia o medalie la Mondiale sau la Olimpiadă, faptul că picau din primul tur cu favoriții i-a oprit. Pe lângă faptul că trebuie să muncești, să fii disciplinat și dedicat acestui sport, îți trebuie și un pic de noroc. Dar în acest sport nu merge ''cu jumătăți de măsură'' sau să spui că ''fac mâine''. Este un sport individual, te urci singur în ring acolo, iar dacă nu ești pregătit fizic și psihic, poți să reușești pe moment, dar pe termen lung nu va merge. Dacă nu ești un sportiv disciplinat, este destul de greu. Puțini sunt cei care au reușit altfel.

Foto: (c) IONUŢ ANGHEL / AGERPRES FOTO

AGERPRES: Vorbeai despre generații. Unde ai vedea boxul românesc în momentul de față, într-un clasament mondial?
Lucian Bute: Cu părere de rău, cel puțin în boxul masculin, suntem un pic departe de ce eram odată. Înainte ne băteam de la egal la egal cu cubanezii sau cu rușii. Acum nu mai avem aceeași prezență. Să nu uităm că ultima medalie olimpică a fost în 2004, deci acum 20 de ani. Din acest punct de vedere, boxul masculin este un pic în cădere. Dar să sperăm că tinerii care sunt acum la lotul național au potențial. Am văzut că au obținut ceva medalii pe la Europene. Sperăm să avem cât mai mulți calificați pentru următoarele Jocuri Olimpice, măcar 3-4 sportivi care să reprezinte România. Până la urmă, toți se antrenează pentru asta în sportul amator, Olimpiada este cel mai important turneu.

AGERPRES: Crezi că are puterea boxul românesc să aducă o medalie la următoarea ediție a Jocurilor Olimpice? Sau ar trebui să mai treacă timp?
Lucian Bute: Sincer, eu sunt optimist în sufletul meu, dar este dificil. Poate să ne 'lipim' de o medalie de bronz, dar un titlu olimpic e un obiectiv foarte greu de atins pentru următoarea ediție. Dacă vorbim despre ediția de la Los Angeles. Noi trebuie să începem de la bază: de la juniori, de la copii. Trebuie investiții în box ca să îl dezvoltăm. Este nevoie de cel puțin două cicluri olimpice ca să poți construi performanță. Așa au făcut și francezii și alte țări, au resetat totul, au luat-o de jos și au avut răbdare. Eu cred că răbdarea, munca și disciplina aduc rezultate. Avem copii valoroși în România care își doresc performanță, dar trebuie să avem răbdare cu ei. Nu se poate peste noapte.

Foto: (c) LIVIU ŞOVA / AGERPRES FOTO

AGERPRES: Referitor la istoria de 100 de ani a boxului românesc, unde s-ar situa Lucian Bute în această ierarhie?
Lucian Bute: Mă cunoașteți deja, îmi știți felul de a fi. Nu sunt un om care să înceapă să spună despre sine ''cine am fost eu și ce am făcut''. Las spectatorii și specialiștii din domeniu să facă clasamentele. Nu pot să mă situez eu pe niciun loc. Sunt doar mulțumit și fericit că am reprezentat România atât la boxul amator, cât și la cel profesionist. Am reușit performanțe la amatori, cu medalii la Campionatele Mondiale, iar la profesionism știți parcursul meu. Au fost sportivi care au însemnat poate mai mult, alții mai puțin, dar las specialiștii să vorbească. Eu sunt Lucian Bute și sunt foarte împlinit cu rezultatele pe care le-am obținut. Mă mândresc cu ele, restul e treaba istoricilor sportului.

Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO

AGERPRES: Un răspuns de mare campion. Spune-mi atunci dacă te-a schimbat boxul ca om, ca personalitate? Dacă nu făceai box, crezi că ai fi fost altfel?
Lucian Bute: Habar n-am ce ar fi fost dacă nu era boxul. Nu cred că performanțele mi-au schimbat neapărat personalitatea, ci poate au șlefuit-o. Dar cu caracterul te naști, plus cei șapte ani de acasă. Educația oferită de părinți a contat cel mai mult. Să vă spun o poveste: în 1996, când am ieșit prima dată campion național, aveam 16 ani, eram un copil. Am venit acasă cu medalia și cu centura și aveam, așa, un pic de mândrie, de măreție în mine. Mama s-a uitat la mine și mi-a zis: ''Măi copile, ești același om, nu te-ai schimbat cu nimic prin faptul că ești campion''. Vorbele ei mi-au intrat foarte bine în minte. Din acel moment am încercat să rămân cât mai umil, chiar și mai târziu, când am devenit campion mondial la profesioniști și am vândut 22.000 de bilete, umplând sălile și în România, și în Canada. Cred că modestia, bunul simț și respectul față de cei din jur m-au ajutat enorm în carieră și în viață.

AGERPRES: Cine sunt oamenii care au contribuit cel mai mult la drumul tău?
Lucian Bute: Am lucrat cu mulți antrenori de-a lungul anilor. Totul a început la Pechea, cu Felix Păun. Dacă el nu ar fi deschis acea sală în comuna mea natală, poate n-aș fi făcut niciodată box. El mi-a pus primele mănuși în mâini în '93-'94. Apoi, o contribuție majoră a avut-o Octavian Tabără - Dumnezeu să-l ierte! - care m-a preluat la Centrul Olimpic din Galați. Cu dânsul am avut o perioadă foarte lungă și bună, devenind campion național și obținând medalia de bronz la Mondialele din America, de la Houston. Ulterior, la lotul național, în perioada 1999-2002, toți cei de acolo au contribuit la dezvoltarea mea. Aceștia au fost cei mai importanți piloni ai carierei mele. Felix Păun, primul meu antrenor, cel care mi-a pus mănușile în mâini, apoi Octavian Tabără la Galați, care m-a format pentru marea performanță și apoi Feri Vaștag. Dar au fost mai mulți antrenori care au contribuit decisiv la dezvoltarea carierei mele. Aceștia au fost pilonii de bază.

Foto: (c) IONUŢ ANGHEL / AGERPRES FOTO

AGERPRES: Tot referitor la cariera ta, spune-mi te rog dacă ai vreun regret, dacă ai luat o decizie de care îți pare rău?
Lucian Bute: Ar fi, dar nu vreau să fiu să fie interpretată chestia asta. S-a întâmplat cu foarte mulți ani în urmă, vorbim de 13-14 ani, mai exact despre meciul ăla din Anglia. Atunci aveam toate motivele să amân meciul, toate motivele. Antrenorul știa, aveam mâna accidentată, mi-au făcut infiltrații în seara de dinaintea meciului. În plus am avut o infecție la degetul mare de la picior și luasem antibiotic. Dar încă o dată, repet, nu vreau să sune ca o scuză. Absolut, mi-am asumat. Asta e, am fost până la capăt, dar poate ar fi stat altfel lucrurile dacă ar fi fost amânat meciul câteva luni. Asta a fost, face parte din cariera mea, un moment pe care mi-l asum cu toată responsabilitatea. L-am felicitat pe Froch, a fost în acea seară mai bun decât mine. Și atât. Faptul e consumat.

AGERPRES: Spune-mi ce faci acum în Canada, cum arată viața ta de zi cu zi acolo?
Lucian Bute: Suntem foarte bine. Am doi copii cărora, împreună cu soția, încercăm să le oferim o educație foarte bună. Avem și un business de care ne ocupăm împreună, ca familie. Avem mulți prieteni aici și ducem o viață liniștită. Pot să spun că acum chiar mă bucur de tot ceea ce am realizat în cariera de sportiv; profit de acest timp, pentru că, după cum bine știți, timp de 25 de ani am făcut câte două antrenamente zilnic, cu slăbiri, cu muncă continuă... Nu a fost ușor, dar acum mă bucur de roadele acelei munci.

Foto: (c) SIMION MECHNO / AGERPRES FOTO

AGERPRES: Deci Canada ți-a oferit, de fapt, ceea ce căutai?
Lucian Bute: Nu neapărat doar Canada, poate aș fi reușit și în alte părți, dar s-a întâmplat să vin aici acum 21 de ani, deci aproape jumătate din viața mea am trăit-o aici. Copiii s-au născut în Canada, suntem foarte mulțumiți de cum s-au adaptat, dar asta nu înseamnă că am uitat de unde am plecat. Vin în fiecare an în România, îmi iubesc țara, am familia acolo și sunt la curent cu tot ce se întâmplă. Avem posturi TV românești, păstrăm tradițiile. Cred că mai români decât mine sunt foarte puțini. Îmi place România foarte, foarte mult și aduc copiii des în țară, îi duc la țară la părinții mei, să le arăt unde am crescut și de unde am început. Îi învăț tot ce înseamnă valorile noastre. Din punctul meu de vedere, sunt un om foarte liniștit și mulțumit cu viața pe care o am acum, după sport.

Foto: (c) LIVIU ŞOVA / AGERPRES FOTO

AGERPRES: Ce mesaj le-ai transmite tinerilor boxeri? Dacă ai fi acum în fața lor și ți-ar cere un sfat, ce le-ai spune?
Lucian Bute: Le spun tuturor celor tineri care intră în sala de box, cu toată deschiderea și din toată inima, un lucru în care eu am crezut mereu: talentul este ceva cu care te naști, îl ai de la Dumnezeu sau de la părinți. Ești talentat, e adevărat, dar dacă nu muncești și nu te sacrifici, dacă nu transpiri în sala de antrenament, nu o să funcționeze. Doar cu talentul poți ajunge, poate, la un nivel mai mic, dar nu poți reuși performanțe majore. Din punctul meu de vedere, talentul reprezintă cam 20%, restul de 80% înseamnă muncă și transpirație. Trebuie să muncească, să se sacrifice, să fie gata să dea totul în sală. Doar așa vor putea face performanță. Dacă nu ești într-o formă fizică și psihică de top și nu te antrenezi așa cum trebuie, doar cu talentul nu cred că poți reuși în boxul de mare nivel.

Foto: (c) LIVIU ŞOVA / AGERPRES FOTO

Boxul românesc sărbătorește în acest an centenarul, la 26 martie 1926 fiind înființată Federația Română de Box.

Reprezentanții boxului profesionist din România au înființat în anul 1925 ''Federațiunea profesionistă de box'', dar aceasta a fost oficializată abia la 26 martie 1926, sub denumirea de ''Federația Română de box - profesionist'', sub președinția lui Nicolae Niculescu-Ianca. Prima Adunare Generală a FR Box s-a desfășurat la 2 aprilie 1926, iar în același an federația s-a afiliat la International Boxing Union (IBU).

De-a lungul timpului boxul românesc a cucerit 25 de medalii olimpice, una de aur, prin Nicolae Linca (1956), nouă de argint, prin Vasile Tiță (1952), Gheorghe Negrea și Mircea Dobrescu (1956), Ion Monea (1968), Ion Alexe (1972), Simion Cuțov și Mircea Simon (1976), Daniel Dumitrescu (1988), Marian Simion (2000), și 15 de bronz, prin Gheorghe Fiat (1952), Constantin Dumitrescu (1956), Ion Monea (1960), Calistrat Cuțov (1968), Victor Zilberman, Alec Năstac și Costică Dafinoiu (1976), Valentin Silaghi și Dumitru Cipere (1980), Mircea Fulger (1984), Leonard Doroftei (1992), Marian Simion și Leonard Doroftei (1996), Dorel Simion (2000) și Ionuț Gheorghe (2004).
AGERPRES (A, AS-redactor: Adrian Țone, editor: Mihai Țenea, editor online: Gabriela Badea)