Fotbal: Nicolae Stanciu - Nici eu, nici colegii mei nu avem dreptul de a renunța la națională
Căpitanul echipei de fotbal a României, Nicolae Stanciu, a declarat, luni, într-o conferință de presă, cu ocazia partidei amicale cu Slovacia, că deși unii au ratat ultima șansă de a evolua la Cupa Mondială, în urma înfrângerii cu Turcia (0-1), în barajul de calificare la CM 2026, tricolorii nu au dreptul de a renunța la echipa națională.
''Cu siguranță am simțit că a fost ultima șansă de a ajunge la un Mondial și nu s-a schimbat nimic nici acum. La următorul Mondial voi avea 37-38 de ani, așa că consider că pentru mine a fost ultima șansă. Dar consider că atâta timp cât ești jucător în activitate și vei fi chemat la echipa națională e datoria ta să vii și să încerci să ajuți. Nu consider că unul dintre noi are dreptul de a se retrage de la echipa națională, dar în același timp încerc să îi înțeleg pentru cei care au făcut lucrul acesta, fiecare are motivele lui. Dar personal consider că atât timp cât ești în activitate nici eu, nici un alt coleg de-al meu nu am făcut îndeajuns pentru echipa națională încât să avem acest drept de a renunța'', a declarat Stanciu.
El spune că tricolorii își doresc o victorie în meciul cu Slovacia pe care să o dedice selecționerului Mircea Lucescu, aflat în spital după ce i s-a făcut rău în timpul ședinței de pregătire de duminică dimineața.
''Atâta timp cât îmbrăcăm acest tricou și reprezentăm o țară întreagă nu se poate vorbi despre un meci amical. Atâta timp cât ai emblema cu România și știi că o țară întreagă te urmărește nu ai cum să nu intri pe teren și să dai 100%. Meciul are importanță pentru coeficient, pentru noi, în primul rând să ne respectăm meseria, să respectăm tricoul și pe toți ceilalți pe care îi reprezentăm. Cu siguranță meciul cu Slovacia va fi pentru domnul Lucescu. Sper să-i facem o bucurie, pentru că știm cât de mult înseamnă fotbalul pentru el. Știm că și-ar fi dorit să fie aici alături de noi. Pentru el ne dorim să facem un meci bun și la final să-i dedicăm victoria'', a afirmat Stanciu.
''Vreau să-i transmit sănătate domnului Lucescu și să vă spun că toată lumea este mai liniștită și mai bucuroasă pentru că știm că este sănătos și are o stare stabilă acum. Chiar ne-a transmis niște mesaje prin intermediul staffului. A fost un șoc, dar acum suntem mai bine. Suntem mai liniștiți și ne bucurăm foarte mult că dânsul este bine, asta este cel mai important. A fost onoare și o plăcere pentru mine să am un antrenor ca Lucescu, unul dintre cei mai mari antrenori ai lumii. Nu pot să mă consider decât norocos că am avut șansa să lucrez cu el și dacă meciul din Turcia a fost ultimul împreună vreau să-i urez multă sănătate și în continuare să facă ceea ce își dorește dânsul cel mai mult'', a mai spus căpitanul României.
Selecționerul Mircea Lucescu a fost internat de urgență într-un spital din Capitală, după ce i s-a făcut rău, duminică, în timpul ședinței tehnice premergătoare unui antrenament.
La începutul acestui an, Mircea Lucescu a fost internat într-un spital din Capitală pentru un tratament cu antibiotic în urma unei infecții subcutanate. Ulterior, tehnicianul a plecat în străinătate pentru a obține o a doua opinie privind o altă problemă medicală.
Echipa națională de fotbal a României va disputa, marți, la Bratislava (ora 21:45), un meci amical în compania selecționatei Slovaciei, ambele formații fiind eliminate din barajul de calificare la Cupa Mondială 2026.
AGERPRES/ (A, AS - redactor: Adrian Țone editor: Mihai Țenea, editor online: Gabriela Badea)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Înot: ACS Aqua Sport Citius a obținut patru noi titluri la Naționalele în bazin scurt
ACS Aqua Sport Citius a obținut, sâmbătă, patru titluri la Campionatele Naționale de înot în bazin scurt (25 metri), de la Otopeni. Cristian Lăpădat a câștigat la 100 m mixt masculin, Andreea Luiza Comna s-a impus la 200 m liber, Irina Micu a ieșit victorioasă la 100 m fluture, iar Daria Asaftei la 200 m bras.
Volei feminin: CSO Voluntari și CSM Volei Alba-Blaj au obținut victorii în Divizia A1
CSO Voluntari 2005 și CSM Volei Alba-Blaj au obținut victorii, sâmbătă, în etapa a 7-a a Diviziei A1 la volei feminin. Campioana CSO Voluntari a dispus de CS Rapid București cu scorul de 3-1 (25-9, 22-25, 25-12, 25-11), în Sala Polivalentă ''Gabriela Szabo''. Laura Pascua a realizat 21 de puncte, Nicole van de
Fotbal: Tudor Băluță - Victoria cu Polonia ne dă o gură de aer și putere pentru meciul cu Bosnia
Mijlocașul Tudor Băluță a declarat, sâmbătă seara, după victoria echipei naționale de fotbal a României în fața Poloniei, cu scorul de 2-1, în Liga Națiunilor, că acest rezultat le oferă tricolorilor un moral mai bun înaintea ultimei partide din competiție, cu Bosnia-Herțegovina, dar și în perspectiva preliminariilor Campionatului
Fotbal: Gheorghe Hagi - După patru înfrângeri, jucătorii mi-au arătat azi că potențialul naționalei e enorm
Selecționerul echipei naționale de fotbal a României, Gheorghe Hagi, a declarat, sâmbătă seara, în conferința de presă de după victoria cu Polonia (scor 2-1), prima într-o partidă oficială în noul său mandat, că jucătorii i-au arătat în această seară că potențialul primei reprezentative este enorm. 'Să n
Fotbal: Radu Drăgușin - A fost o revanșă a noastră, în tur a fost o înfrângere greu de digerat
Fundașul Radu Drăgușin a declarat, sâmbătă seara, după victoria cu Polonia, scor 2-1, în Liga Națiunilor, că succesul naționalei de fotbal a României reprezintă o revanșă pentru înfrângerea suferită în meciul tur, una greu de digerat pentru tricolori. 'A fost o revanșă a noastră în fața Poloniei. N
Volei masculin: SCM 'U' Craiova, lider provizoriu în Divizia A1
SCM ''U'' Craiova a devenit lider provizoriu în Divizia A1 la volei masculin, după ce a învins-o pe CS Știința Explorări Baia Mare cu scorul de 3-1 (25-23,19-25, 25-18, 25-15), sâmbătă, în Sala Polivalentă ''Lascăr Pană'', în etapa a 5-a. Janis Eduards Medenis, cu 23 de puncte, a fo
Baschet masculin: CSM CSU Oradea și CSM Târgu Mureș, victorioase în Liga Națională
CSM CSU Raiffeisen Oradea și CSM Târgu Mureș au obținut victorii, sâmbătă, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 7-a a Ligii Naționale de baschet masculin. Vicecampioana CSM CSU Raiffeisen Oradea a dispus de CS SCM Politehnica Timișoara cu 85-70 (26-18, 18-23, 16-8, 25-21). David Christopher Nichols, cu 22 de puncte, 3 r
Fotbal: Marius Corbu - Pentru mine este o seară de vis, le mulțumesc celor care au crezut în mine
Mijlocașul Marius Corbu, care a debutat în echipa națională a României în victoria cu Polonia, scor 2-1, în Liga Națiunilor, a declarat, sâmbătă seara, că trăiește o seară de vis și le-a mulțumit tuturor celor care au avut încredere în el. 'Cred că este o victorie meritată pentru România, iar
Handbal masculin: Minaur a câștigat la Constanța, în Liga Națională
CS Minaur Baia Mare a învins-o în deplasare pe CSM Constanța cu scorul de 29-26 (13-14), sâmbătă, în etapa a 7-a a Ligii Naționale de handbal masculin. Mamadou Diocou și Antonio Ovidiu Bordeanu au marcat câte 6 goluri pentru Minaur, iar portarul Darius-Cătălin Makaria a avut 11 intervenții. CSU din
Fotbal: Alexandru Cicâldău - Cred că este victoria de care aveam nevoie
Mijlocașul Alexandru Cicâldău a declarat, sâmbătă seara, după victoria echipei naționale de fotbal a României în fața Poloniei, cu scorul de 2-1, în Liga Națiunilor, că acest succes era necesar după cele patru înfrângeri suferite anterior de tricolori și că echipa a demonstrat că poate obține rezultate în fața unor adve
Fotbal: Florinel Coman - Victoria cu Polonia ne dă încredere pentru viitor
Atacantul Florinel Coman a declarat, sâmbătă seara, după victoria echipei naționale de fotbal a României în fața Poloniei, cu scorul de 2-1, în Liga Națiunilor, că acest rezultat le oferă tricolorilor încredere pentru viitor și reprezintă un nou început pentru reprezentativa României. 'Am făcut un
Fotbal: România a învins Polonia cu 2-1, în Liga Națiunilor
Selecționata României a învins echipa Poloniei cu scorul de 2-1 (0-0), sâmbătă seara, pe Arena Națională din București, în Grupa B4 a Ligii Națiunilor la fotbal. România a obținut cu mari emoții prima victorie în grupă și, totodată, prima victorie oficială în al doilea mandat al lui Gheorghe Hagi. Tric
Rugby: România, învinsă clar de SUA, în Cupa Națiunilor
Reprezentativa României a fost învinsă de selecționata Statelor Unite, cu scorul de 53-24 (22-10), sâmbătă seara, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf din București, în Cupa Națiunilor, competiție organizată de World Rugby. ''Stejarii'' au fost dominați de echipa Statelor Unite, ocupanta loculu
Fotbal - Liga Națiunilor: România - Polonia, echipele de start
Echipele de start pentru meciul dintre selecționatele României și Poloniei, care are loc sâmbătă seara (ora 21:45), pe Arena Națională din București, în Grupa B4 a Ligii Națiunilor la fotbal: România: 12. Otto Hindrich - 2. Andrei Rațiu, 4. Andrei Coubiș, 3. Radu Drăgușin, 15. Lisav Eissat - 8. Alexandr
Baschet masculin: U-BT Cluj-Napoca, victorioasă în ABA League
U-BT Cluj-Napoca a învins echipa slovenă Perspektiva Ilirija Ljubljana, cu scorul de 77-71 (16-13, 23-15, 14-21, 24-22), sâmbătă, în BTarena, în Grupa B a competiției de baschet masculin ABA League.ț Campioana României venea după două eșecuri consecutive în competiție și cinci înfrângeri la rând în to














