#CentenarBox COSR a acordat Ordinul de Excelență Olimpică Federației Române de Box, la împlinirea a 100 de ani
Secretarul general al Comitetului Olimpic și Sportiv Român, George Boroi, a acordat Ordinul de Excelență Olimpică Federației Române de Box, în numele forului pe care îl reprezintă, cu prilejul împlinirii a 100 de ani de existență a forului național care gestionează destinele ''nobilei arte'', joi, în cadrul unei ceremonii desfășurate la Muzeul Sportului din Capitală.
''Sărbătorim 100 de ani de existență a Federației Române de Box, 100 de ani de glorie, mii de oameni care au asimilat locul acestei discipline în istoria sportului românesc. Munca lor titanică în sălile de antrenament, în careul magic, ambiția și suferințele lor, sacrificiile marilor campioni i-au obligat să devină din ce în ce mai buni și mai puternici, iar aceste lucruri au făcut Federația Română de Box o federație apreciată, o federație admirată și respectată. Sărbătorim zece decenii de pasiune, de sudoare, de lacrimi, de bucurie și de momente neprețuite în care imnul României a răsunat în toate colțurile lumii'', a spus președintele Federației Române de Box, Vasile Cîtea, în discursul său.
Cîtea a amintit că boxul românesc a obținut 25 de medalii olimpice (1-9-15) și 558 la campionate mondiale și europene.
''Această sărbătoare nu este doar despre cifre, este și despre campionii boxului românesc, este despre pionierii care în urmă cu o 100 de ani au avut viziunea de a pune bazele acestei structuri, despre cei de ieri, de azi și de mâine'', a subliniat Cîtea.
Președintele federației a amintit că ultima medalie olimpică a boxului românesc datează din 2004, când Ionuț Gheorghe obținea bronzul la JO de la Atena: ''Pentru că ultima medalie olimpică a României la box datează din 2004, este de datoria și noastră a tuturor celor care se află în Federația Română de Box să facem tot ceea ce este posibil ca să revenim în elită''.
''Suntem datori să păstrăm tradiția, dar și să inovăm, să perseverăm și să credem în nobila artă și în vremuri grele să menținem boxul în topul disciplinelor care aduc mândrie României și care inspiră generațiile tinere'', a concluzionat fostul pugilist.
Agenția Națională pentru Sport a fost reprezentată de secretarul general Dan Caracote, care a vorbit despre ''un secol de tradiție, un secol de pasiune, un secol de performanță în ceea ce numim cu respect și admirație nobila artă.
''Boxul românesc a oferit generații întregi de sportivi care au urcat pe podiumuri internaționale, care au făcut să răsune imnul României și au demonstrat că talentul, munca și determinarea pot învinge orice obstacol. S-au făcut mari sacrificii, în săli poate obscure, eforturi monumentale. În spatele fiecărei medalii stau ani de sacrificii, de antrenamente dure și de visuri neclintite, dar foarte frumoase atunci când sunt împlinite. (...) Avem datoria de a duce mai departe această moștenire, de a investi în tineri, de a cinsti trecutul, de a ne bucura de prezent și de a privi cu speranță în viitor, de a păstra vie flacăra nobilei arte'', a mai spus Dan Caracote.
Tot joi, Romfilatelia și Poșta Română au lansat o emisiune filatelică aniversară dedicată centenarului boxului românesc, intitulată 'Federația Română de Box, 100 de ani'.
Emisiunea este compusă din două mărci poștale, o coliță dantelată, un plic 'prima zi', un set de două cărți poștale maxime pentru pasionații de maximafilie și o mapă filatelică cu produse speciale în tiraj limitat.
Pe marca poștală cu valoarea nominală de 21 lei este redată imaginea campionului olimpic Nicolae Linca, care, la Jocurile Olimpice de la Melbourne, din 1956, a cucerit prima medalie olimpică de aur pentru România, iar pe marca poștală cu valoarea nominală de 9 lei este ilustrat Francisc Vaștag, triplu campion mondial.
Pe colița dantelată a emisiunii, având timbrul cu valoarea nominală de 32 lei, este redată o imagine dintr-un meci de box al Regelui Mihai I cu un coleg de școală în prezența antrenorului Gheorghe Axioti.
Plicul 'prima zi' îl are ca protagonist pe regretatul sportiv Mihai Leu, campion mondial WBO la categoria semimijlocie, în 1997, alături de centura câștigată.
Totodată, Federația Română de Box a prezentat noul logo al centenarului, care va fi prezent pe toate echipamentele sportive ale forului național.
Federația Română de Box a acordat cu acest prilej ''Trofeul Centenarului'' unor personalități din boxul românesc, foști sportivi, antrenori sau oameni careu au contribuit la gloria nobilei arte: Mihaela Lăcătuș, Ronald Gavril, Steluța Duță, Gabriel Dinu, Claudia Nechita, Vasile Nistor, Alex Năstac, Luminița Turcin, Lăcrămioara Perijoc, Daniel Dumitrescu, Bogdan Dobrescu, Adrian Fetecău.
Președintele FR Box, Vasile Cîtea, a afirmat că va mai fi organizat un eveniment, de o amploare mai mare, în care vor fi premiați și alți campioni ai boxului românesc, care nu au putut fi prezenți la această primă festivitate. De asemenea, ceremonii dedicate centenarului vor avea loc și cu prilejul unor competiții naționale pe care le organizează federația.
AGERPRES/ (A, AS - redactor: Mihai Țenea, editor: Mihai Dragomir, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Federația Română de Fotbal anunță oficial încheierea colaborării cu selecționerul naționalei U21 a României, Costin Curelea
Federația Română de Fotbal (FRF) a anunțat, joi, pe site-ul său oficial, încheierea colaborării cu selecționerul naționalei U21 a României, Costin Curelea, contractul acestuia fiind considerat încheiat o dată cu ratarea calificării la Campionatul European Under-21 din 2027. 'Colaborarea dintre Federația Română
Fotbal: Daniel Pancu (Rapid) - Meciul cu FK Csikszereda se anunță complicat din punct de vedere mental
Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid București, Daniel Pancu, a declarat, joi, într-o conferință de presă, că partida cu FK Csikszereda, din etapa a 14-a a Superligii, se anunță unul complicat pentru jucătorii săi din punct de vedere mental, fiind primul din campionat după înfrângerea cu 1-4 din derby-ul cu FCSB. 'Suntem în fața un
VIDEO Fotbal: Universitatea Cluj a câștigat derby-ul cu CFR Cluj (3-1), în Cupa României
Universitatea Cluj a învins-o pe CFR Cluj cu scorul de 3-1 (2-1), miercuri seara, în Gruia, într-un derby local disputat în etapa a doua a grupelor Cupei României la fotbal. ''U'', finalista ediției trecute, a deschis scorul prin Marius Ștefănescu (20), lansat în careu de Jug Stanojev. Atacan
Volei feminin: O nouă înfrângere pentru vicecampioana CSM Volei Alba-Blaj
Vicecampioana CSM Volei Alba-Blaj a fost învinsă de CSM Corona Brașov cu scorul de 3-2 (25-19, 15-25, 17-25, 25-17, 15-11), miercuri, sub Tâmpa, în etapa a treia a Diviziei A1 la volei feminin. Echipa din Blaj a pierdut al doilea meci la rând în campionat și al treilea consecutiv, după cel din Supercupa Româ
Polo masculin: Steaua a pierdut acasă în Liga Campionilor
Steaua București a fost învinsă de echipa franceză CN Marseille cu scorul de 14-10 (1-2, 3-3, 4-2, 6-3), miercuri seara, în Bazinul Steaua din Capitală, în Grupa D a Ligii Campionilor la polo pe apă masculin. Campioana României a dominat prima jumătate a meciului, a condus cu 3-1 și 5-3, dar formația din Hexagon a fost
Baschet masculin: SCM Craiova, la prima victorie în acest sezon al FIBA Europe Cup
SCM Universitatea Craiova a obținut prima sa victorie în Grupa C a competiției de baschet masculin FIBA Europe Cup, 103-86 (16-16, 21-17, 37-22, 29-31) cu echipa bulgară Rilski Sportist Samokov, miercuri seara, în Sala Polivalentă din Bănie. Medaliata cu bronz în sezonul trecut al Ligii Naționale pierduse primele sale trei me
Fotbal: Victorie în deplasare pentru FC Argeș în Cupa României
FC Argeș a învins formația de liga a treia CSM Corona Brașov cu scorul de 3-0, miercuri, în deplasare, într-un meci din etapa a doua a Grupei C a Cupei României la fotbal. Gabriel Charpentier (17), Silviu Balaure (26) și Taylor Luvambo (90+3) au marcat golurile piteștenilor, care au obținut primele puncte în grupă
Înot: Daria Silișteanu - Îmi doresc foarte mult o medalie la Jocurile Olimpice de Tineret
Înotătoarea Daria Silișteanu a declarat, miercuri, la evenimentul de prezentare a lotului României pentru Jocurile Olimpice de Tineret de la Dakar, că își dorește foarte mult să câștige o medalie la competiția din Senegal. 'Va fi o competiție frumoasă. N-am mai fost niciodată și chiar mi-am dorit foarte mult să part
COSR a prezentat lotul de 16 sportivi care va reprezenta România la Jocurile Olimpice de Tineret Dakar 2026
Comitetul Olimpic și Sportiv Român (COSR) a prezentat, miercuri, în cadrul unui eveniment organizat la Casa Olimpică din București, lotul de 16 sportivi care va reprezenta România la cea de-a patra ediție de vară a Jocurilor Olimpice de Tineret, programate la Dakar (Senegal), în perioada (31 octombrie - 13 noiembrie). C
Bihor: Judo-ul orădean, o tradiție construită în aproape șase decenii
De la primele antrenamente organizate în anii '60 ai secolului trecut la Casa Pionierilor, până la medaliile europene și participările olimpice, Oradea și-a câștigat un loc important pe harta judo-ului românesc. De Ziua Mondială a Judo-ului, marcată pe 28 octombrie, foștii și actualii sportivi duc mai departe o tradiție a performanț
Fotbal: Remiză între Corvinul și Rapid (0-0), în Cupa României
Corvinul Hunedoara și Rapid București au terminat la egalitate, 0-0, marți seara, la Petroșani, într-un meci din Grupa A a Cupei României la fotbal. Ambele echipe au câștigat în prima etapă. Cele două echipe s-au întâlnit și în campionat, în etapa a 12-a, la București, iar Rapid s-
Baschet masculin: CS Dinamo București a pierdut acasă în FIBA Europe Cup
CS Dinamo București a fost învinsă de echipa slovacă Patrioti Levice, cu scorul de 78-76 (27-14, 18-21, 15-19, 18-22), marți seara, în Sala Dinamo, într-un meci din Grupa B a competiției de baschet masculin FIBA Europe Cup. Dinamo a fost condusă practic de la un capăt la altul al meciului, după ce a fost 21 de secunde î
Fotbal: Victorie la scor pentru Petrolul Ploiești în Cupa României, 6-0 cu Progresul Spartac
Petrolul Ploiești a surclasat formația de liga a treia Progresul Spartac cu scorul de 6-0 (2-0), marți seara, în deplasare, la Clinceni, într-un meci din Grupa B a Cupei României la fotbal. Rareș Leescu, un tânăr de doar 17 ani, a reușit un hat-trick (27, 56, 88), iar David Paraschiv, care a împlinit recent 20 de
Fotbal: FK Csikszereda, învinsă acasă de FC Bihor, în Cupa României
FK Csikszereda a fost învinsă de formația de ligă secundă FC Bihor cu scorul de 2-1 (1-1), marți, pe Stadion Municipal din Miercurea Ciuc, într-un meci din Grupa C a Cupei României la fotbal. Orădenii au deschis scorul prin Dragoș Tescan (23), dar ''lanterna roșie'' din Superligă, care venea după primul său su
Handbal masculin: Sandu Iacob - Obiectivul este să ne luăm la trântă cu Franța și să câștigăm cu Polonia
Noul selecționer al echipei naționale de handbal masculin a României, Sandu Iacob, a declarat, marți, într-o conferință de presă, că obiectivul său imediat este obținerea unei victorii în fața Poloniei și o replică pe măsură contra selecționatei Franței, calificarea la Campionatul European din 2028 fiind o clauză pentru menținerea sa în funcți













