Fotbal: Eugen Neagoe (Petrolul) - 'Dacă vom fi concentrați și inspirați vom reuși un meci bun' cu Metaloglobus
Antrenorul echipei de fotbal Petrolul Ploiești, Eugen Neagoe, a spus, vineri, într-o conferință de presă, că dacă jucătorii săi vor fi concentrați și inspirație pe toată durata jocului vor face un meci bun cu Metaloglobus.
''Suntem în fața celui de-al doilea joc din play-out. (...) Adversarii noștri vin după două rezultate bune de când a venit antrenor Florin Bratu. Au avut cele două rezultate de egalitate cu UTA și cu FSCB. Probabil și încrederea lor este foarte bună, nici nu mă gândesc cum vor aborda jocul și nu mă interesează prea mult ce vor face ei. Pe noi ne preocupă foarte mult cum vom arăta noi, cum trebuie să arătăm de fapt, pentru că băieții la antrenament au fost concentrați, implicați. Au avut o atitudine corectă, dar sper să fim și inspirați pe tot ceea ce facem pe parcursul jocului, atât pe faza defensivă, cât și pe faza ofensivă. Dacă vom fi concentrați la cel mai înalt nivel, cu siguranță vom reuși o partidă bună. Bineînțeles îmi doresc cele trei puncte'', a declarat Neagoe.
''Jocul nu a fost rău. Am dominat Farul la ea acasă. Cred că și statistica a arătat acest lucru, din toate punctele de vedere, în ceea ce privește posesia, șuturile, cornerele. Din păcate, tabela de marcaj a arătat cu totul altceva. Pentru că, iarăși spun, am făcut acele greșeli, însă acest joc a trecut, este istorie'', a explicat Neagoe înfrângerea cu Farul Constanța.
Întrebat despre presiunea existentă pentru că se joacă pentru evitarea retrogradării și dacă mai trebuie să ceară el jucătorilor să joace concentrați în această situație, Neagoe a spus: ''Le cerem acest lucru jucătorilor, chiar dacă ei sunt conștienți de importanța jocului pe toată durata partidei, îmi doresc ca ei să rămână la un nivel de concentrare foarte bună''.
Fostul atacant Eugen Neagoe a spus și ce le lipsește atacanților echipei sale și ce le recomandă: ''Inspirație, execuție le trebuie. Chiar dacă am exersat săptămână de săptămână aceste exerciții de finalizare din toate zonele terenului, dar acolo este vorba despre inspirație, este vorba despre execuție, trebuie luată decizia rapid în fracțiuni de secundă. Noi în fața porții am fost precipitați, nu am luat cele mai bune decizii, pentru că și la Constanța am avut ocazii mari de a marca. Au fost trei situații foarte mari de a marca și mă refer la ocazii foarte bune, ocazii clare pe care le-am avut în repriza a doua''.
Privind greșeala de plasament a portarului ploieștenilor Raul Bălbărău la golul al doilea primit la Constanța, Neagoe a spus: ''Nu iau decizii capitale. Bălbărău trebuia să fie mai atent, nu trebuia să fie acolo. Am încredere în el, am vorbit cu el. El va apăra mâine. A avut șapte jocuri cu evoluție bună, din păcate nu a luat decizia corectă acolo și a fost taxat. Și execuția lui Ișfan a fost una foarte bună, foarte inspirată''.
În ceea ce privește problemele de lot, Neagoe a precizat că ''singura problemă de lot este (Andres) Dumitrescu, care nu s-a antrenat în ultimele două zile și nu va face parte din lot pentru jocul de mâine''.
''Facem tot ce depinde de noi să jucăm ofensiv, să practicăm un joc bun, nu întotdeauna ne-a ieșit, dar sigur că este un joc important și îmi doresc maximum de la fiecare joc, nu doar pentru că întâlnim mâine ultima clasată. Dacă ne uităm în clasament, așa stau lucrurile, dar este o echipă care s-a ridicat la un nivel bun la foarte multe jocuri, și cu Mihai Teja, și acum cu Florin Bratu. Trebuie să fim foarte atenți, foarte concentrați, cu atitudinea corectă, pentru că dacă doar mergem și credem că va fi așa un joc floare la ureche nu vom avea nicio șansă'', a subliniat antrenorul Petrolului.
''Repet, de când este Florin Bratu, au făcut egal 2-2 cu UTA și egal 0-0 cu FCSB. Au practicat un fotbal bun în cele două jocuri. Dar nici înainte, cu Mihai Teja, echipa nu a arătat rău. Atunci, Metaloglobus a făcut egal cu CFR, egal cu Craiova, a câștigat cu FCSB, cu Farul, deci au avut rezultate imprevizibile, la care nimeni nu se aștepta. Nu mă tem de meci, nu m-am temut și nu mă tem niciodată de niciun adversar. Dacă jucători noștri se vor ridica la nivelul maxim al nostru, cu siguranță vom avea un joc bun și sigur că da și un rezultat bun, dar cel mai important este ca jucătorii noștri să se ridice la nivelul pe care ni-l dorim cu toții'', a mai spus Neagoe.
Întrebat de ce îl preferă pe spaniolul Rafinha în locul lui Vali Gheorghe, Neagoe a explicat: ''Pentru că a dat gol la Botoșani, dar Rafinha poate juca și număr 9. Poziția lor în teren este de mijlocaș extremă stângă''.
Petrolul Ploiești întâlnește echipa Metaloglobus București, sâmbătă, de la ora 15:00, la Clinceni, în etapa a doua din play-out-ul Superligii. AGERPRES/(A, AS - redactor: Liviu Tatu, editor: Mihai Țenea, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Înot: ACS Aqua Sport Citius a obținut patru noi titluri la Naționalele în bazin scurt
ACS Aqua Sport Citius a obținut, sâmbătă, patru titluri la Campionatele Naționale de înot în bazin scurt (25 metri), de la Otopeni. Cristian Lăpădat a câștigat la 100 m mixt masculin, Andreea Luiza Comna s-a impus la 200 m liber, Irina Micu a ieșit victorioasă la 100 m fluture, iar Daria Asaftei la 200 m bras.
Volei feminin: CSO Voluntari și CSM Volei Alba-Blaj au obținut victorii în Divizia A1
CSO Voluntari 2005 și CSM Volei Alba-Blaj au obținut victorii, sâmbătă, în etapa a 7-a a Diviziei A1 la volei feminin. Campioana CSO Voluntari a dispus de CS Rapid București cu scorul de 3-1 (25-9, 22-25, 25-12, 25-11), în Sala Polivalentă ''Gabriela Szabo''. Laura Pascua a realizat 21 de puncte, Nicole van de
Fotbal: Tudor Băluță - Victoria cu Polonia ne dă o gură de aer și putere pentru meciul cu Bosnia
Mijlocașul Tudor Băluță a declarat, sâmbătă seara, după victoria echipei naționale de fotbal a României în fața Poloniei, cu scorul de 2-1, în Liga Națiunilor, că acest rezultat le oferă tricolorilor un moral mai bun înaintea ultimei partide din competiție, cu Bosnia-Herțegovina, dar și în perspectiva preliminariilor Campionatului
Fotbal: Gheorghe Hagi - După patru înfrângeri, jucătorii mi-au arătat azi că potențialul naționalei e enorm
Selecționerul echipei naționale de fotbal a României, Gheorghe Hagi, a declarat, sâmbătă seara, în conferința de presă de după victoria cu Polonia (scor 2-1), prima într-o partidă oficială în noul său mandat, că jucătorii i-au arătat în această seară că potențialul primei reprezentative este enorm. 'Să n
Fotbal: Radu Drăgușin - A fost o revanșă a noastră, în tur a fost o înfrângere greu de digerat
Fundașul Radu Drăgușin a declarat, sâmbătă seara, după victoria cu Polonia, scor 2-1, în Liga Națiunilor, că succesul naționalei de fotbal a României reprezintă o revanșă pentru înfrângerea suferită în meciul tur, una greu de digerat pentru tricolori. 'A fost o revanșă a noastră în fața Poloniei. N
Volei masculin: SCM 'U' Craiova, lider provizoriu în Divizia A1
SCM ''U'' Craiova a devenit lider provizoriu în Divizia A1 la volei masculin, după ce a învins-o pe CS Știința Explorări Baia Mare cu scorul de 3-1 (25-23,19-25, 25-18, 25-15), sâmbătă, în Sala Polivalentă ''Lascăr Pană'', în etapa a 5-a. Janis Eduards Medenis, cu 23 de puncte, a fo
Baschet masculin: CSM CSU Oradea și CSM Târgu Mureș, victorioase în Liga Națională
CSM CSU Raiffeisen Oradea și CSM Târgu Mureș au obținut victorii, sâmbătă, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 7-a a Ligii Naționale de baschet masculin. Vicecampioana CSM CSU Raiffeisen Oradea a dispus de CS SCM Politehnica Timișoara cu 85-70 (26-18, 18-23, 16-8, 25-21). David Christopher Nichols, cu 22 de puncte, 3 r
Fotbal: Marius Corbu - Pentru mine este o seară de vis, le mulțumesc celor care au crezut în mine
Mijlocașul Marius Corbu, care a debutat în echipa națională a României în victoria cu Polonia, scor 2-1, în Liga Națiunilor, a declarat, sâmbătă seara, că trăiește o seară de vis și le-a mulțumit tuturor celor care au avut încredere în el. 'Cred că este o victorie meritată pentru România, iar
Handbal masculin: Minaur a câștigat la Constanța, în Liga Națională
CS Minaur Baia Mare a învins-o în deplasare pe CSM Constanța cu scorul de 29-26 (13-14), sâmbătă, în etapa a 7-a a Ligii Naționale de handbal masculin. Mamadou Diocou și Antonio Ovidiu Bordeanu au marcat câte 6 goluri pentru Minaur, iar portarul Darius-Cătălin Makaria a avut 11 intervenții. CSU din
Fotbal: Alexandru Cicâldău - Cred că este victoria de care aveam nevoie
Mijlocașul Alexandru Cicâldău a declarat, sâmbătă seara, după victoria echipei naționale de fotbal a României în fața Poloniei, cu scorul de 2-1, în Liga Națiunilor, că acest succes era necesar după cele patru înfrângeri suferite anterior de tricolori și că echipa a demonstrat că poate obține rezultate în fața unor adve
Fotbal: Florinel Coman - Victoria cu Polonia ne dă încredere pentru viitor
Atacantul Florinel Coman a declarat, sâmbătă seara, după victoria echipei naționale de fotbal a României în fața Poloniei, cu scorul de 2-1, în Liga Națiunilor, că acest rezultat le oferă tricolorilor încredere pentru viitor și reprezintă un nou început pentru reprezentativa României. 'Am făcut un
Fotbal: România a învins Polonia cu 2-1, în Liga Națiunilor
Selecționata României a învins echipa Poloniei cu scorul de 2-1 (0-0), sâmbătă seara, pe Arena Națională din București, în Grupa B4 a Ligii Națiunilor la fotbal. România a obținut cu mari emoții prima victorie în grupă și, totodată, prima victorie oficială în al doilea mandat al lui Gheorghe Hagi. Tric
Rugby: România, învinsă clar de SUA, în Cupa Națiunilor
Reprezentativa României a fost învinsă de selecționata Statelor Unite, cu scorul de 53-24 (22-10), sâmbătă seara, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf din București, în Cupa Națiunilor, competiție organizată de World Rugby. ''Stejarii'' au fost dominați de echipa Statelor Unite, ocupanta loculu
Fotbal - Liga Națiunilor: România - Polonia, echipele de start
Echipele de start pentru meciul dintre selecționatele României și Poloniei, care are loc sâmbătă seara (ora 21:45), pe Arena Națională din București, în Grupa B4 a Ligii Națiunilor la fotbal: România: 12. Otto Hindrich - 2. Andrei Rațiu, 4. Andrei Coubiș, 3. Radu Drăgușin, 15. Lisav Eissat - 8. Alexandr
Baschet masculin: U-BT Cluj-Napoca, victorioasă în ABA League
U-BT Cluj-Napoca a învins echipa slovenă Perspektiva Ilirija Ljubljana, cu scorul de 77-71 (16-13, 23-15, 14-21, 24-22), sâmbătă, în BTarena, în Grupa B a competiției de baschet masculin ABA League.ț Campioana României venea după două eșecuri consecutive în competiție și cinci înfrângeri la rând în to














