Fotbal: Răzvan Burleanu - Nu există niciun risc ca președintele CCA, Kyros Vassaras, să fie înlocuit
Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a anunțat, luni, într-o conferință de presă, că nu există niciun risc ca președintele Comisiei Centrale a Arbitrilor (CCA), Kyros Vassaras, să fie înlocuit pe fondul greșelilor de arbitraj din ultima perioadă.
'Nu există niciun risc ca președintele Kyros Vassaras să fie înlocuit. Nu există acest subiect pe agenda noastră. Infirm inclusiv informațiile potrivit cărora Vassaras va fi înlocuit cu Hațegan. Ovidiu face parte din echipa noastră, din echipa lui Vassaras. Alături de acesta va contribui la creșterea implementării VAR în România', a afirmat Burleanu.
Centralul Istvan Kovacs, cel acuzat că a greșit validând golul 2 al echipei Rapid în victoria cu 3-2 din derby-ul cu Dinamo, este în opinia lui Burleanu 'cel mai bun arbitru român din istorie'.
'Din punctul meu de vedere, și înainte de acest derby Rapid - Dinamo, și după el, Istvan Kovacs rămâne cel mai bun arbitru român din istorie. El este primul care a arbitrat trei finale de competiții europene intercluburi. Dacă a greșit? Depinde pe cine întrebi. Când se termină un meci, de fiecare dată cei care pierd se consideră dezavantajați și dau vina pe arbitru. Iar ceilalți ori tac, ori nu spun nimic, ca să mă exprim așa. Avem VAR-ul care este o plasă de siguranță pentru arbitri. Nu trebuie să uităm de la ce am plecat. Când l-am implementat ne-am dorit să aducem un plus în ceea ce privește integritatea competiției. Dar nu vreau să vorbesc despre un meci sau despre evoluția unui arbitru pentru că asta ar presupune o imixtiune în arbitrajul românesc. Așa că acesta este atributul exclusiv al Comisiei Centrale a Arbitrilor', a spus președintele FRF.
'Din păcate, persoanele care își dau acum cu părerea despre arbitrajul lui Istvan Kovacs sunt chiar cele care făceau în trecut delegările în fotbalul românesc. Este vorba despre o perioadă marcată de foarte multă corupție în arbitraj. Și mă refer aici direct la domnul Ionuț Lupescu. Și acum o să îi vedem pe cei care au făcut parte din acel sistem cum o să sară în apărarea acestuia', a adăugat Burleanu.
Oficialul FRF consideră că arbitrajul românesc este pe o pantă ascendentă.
'Dacă e să comparăm arbitrajul românesc cu cel european putem spune că arbitrajul românesc arată din ce în ce mai bine. Vedem de multe ori discuții despre anumite greșeli 2-3 săptămâni... pentru că nu au fost alte greșeli care să apară această perioadă. Eu mi-aș dori să avem capacitatea de a fi sinceri cu noi', a explicat el.
Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a participat, luni, la o conferință de presă organizată cu ocazia reînnoirii parteneriatului cu compania Maspex România, precum și extinderea portofoliului de branduri implicate în susținerea fotbalului românesc.
AGERPRES (A, AS-redactor: Marius Țone, editor: Mihai Țenea, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: FK Csikszereda, la prima sa victorie în acest sezon al Superligii, 2-1 cu FC Voluntari
FK Csikszereda, ultima clasată, a obținut prima sa victorie în acest sezon al Superligii de fotbal a României, 2-1 (1-0) cu FC Voluntari, sâmbătă, pe teren propriu, în etapa a 13-a. Marton Eppel (23) a marcat primul gol al ciucanilor, dar Godfried Roemeratoe, participant cu naționala Curacao la Cupa Mondială din America
Fotbal: Viorel Păunescu, fostul președinte al Stelei, a încetat din viață la 91 de ani
Viorel Păunescu, fostul președinte al Consiliului de Administrație al clubului Steaua în perioada 1998-2003, a încetat din viață la vârsta de 91 de ani, a anunțat, sâmbătă, Liga Profesionistă de Fotbal pe site-ul său oficial. Născut pe 11
VIDEO Fotbal: Universitatea Cluj a dispus de Corvinul Hunedoara cu 3-0, în Superligă
Universitatea Cluj a învins-o pe Corvinul Hunedoara cu scorul de 3-0 (1-0), vineri seara, pe Stadionul ''Petre Libardi'' din Petroșani, în etapa a 13-a a Superligii de fotbal. Toate golurile au fost marcate de atacantul bosniac Jovo Lukic (4, 81, 90). Primul a fost reușit după o neînțelegere între Nicola
Hochei: Corona Brașov și ACSH Gheorgheni, victorioase acasă
CSM Corona Brașov și ACSH Gheorgheni au obținut victorii, vineri seara, pe propriile patinoare, în meciuri care au contat atât pentru Campionatul Național de hochei pe gheață, cât și pentru Erste Liga. CSM Corona Brașov a dispus de SC Miercurea Ciuc cu scorul de 4-1 (1-0, 1-1, 2-0), prin golurile marcate de Jeremy Douglas Wel
Fotbal: Petrolul Ploiești a câștigat fără probleme la Botoșani (3-1), în Superligă
Petrolul Ploiești a învins-o pe FC Botoșani fără drept de apel, cu scorul de 3-1 (2-0), vineri seara, în deplasare, în primul meci din etapa a 13-a a Superligii de fotbal. Portughezul Rodrigo Martins a reușit o dublă (27, 54), primul gol cu o ''scăriță'' peste portarul Giannis Anestis, iar al doilea cu un lob
VIDEO Hochei: Canadianul Ron Pasco, prezentat oficial ca selecționer al României - Scopul meu e să contribui la reușitele naționalei
Antrenorul canadian Ron Pasco a declarat, vineri, în conferința de presă în cadrul căreia a fost prezentat oficial în funcția de selecționer al echipei naționale de hochei pe gheață a României, că scopul său este să contribuie la succesele primei reprezentative. 'Mulțumesc Federației Române de Hochei pe Gheață pentru oportunit
Fotbal: Laurențiu Reghecampf (FCSB) - În momentul de față Rapid e favorită, ăsta e adevărul
Antrenorul echipei de fotbal FCSB, Laurențiu Reghecampf, a declarat vineri, într-o conferință de presă, că Rapid este favorită în derby-ul de sâmbătă, din etapa a 13-a a Superligii, având în vedere rezultatele din ultima perioadă și locul ocupat în clasament, dar a precizat că miza și încărcătura emoțională a unui asemenea meci pot f
Fotbal: Daniel Pancu - Este o prostie ca Rapid să fie considerată favorită într-un meci în deplasare cu FCSB
Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid București, Daniel Pancu, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că este o prostie ca formația sa să fie considerată favorită într-un meci în deplasare cu FCSB. 'Favorită Rapid? Mâine-poimâine se fac 30 de ani de când am venit la Rapid prima dată și cred că j
Hochei: Fostul jucător și antrenor Janos Basa a decedat la vârsta de 82 de ani
Fostul hocheist și antrenor Janos Basa, participant cu echipa României la Jocurile Olimpice de iarnă de la Grenoble, din 1968, a decedat la vârsta de 82 de ani, a anunțat, vineri, Federația Română de Hochei pe Gheață, prin intermediul paginii oficiale de Facebook. 'Hocheiul românesc își ia rămas bun de la Jano
Fotbal: Assad Al Hamlawi (U Craiova) - Suntem foarte fericiți pentru cele trei puncte
Atacantul Assad Al Hamlawi a declarat, joi seara, după victoria cu 3-1 cu Inter Club d'Escaldes, în Conference League la fotbal, că el și colegii săi de la Universitatea Craiova sunt foarte fericiți pentru cele trei puncte câștigate. 'Suntem foarte fericiți pentru cele trei puncte. Dar în același timp sunt recunoscăto
Baschet feminin: Universitatea Cluj a pierdut fără drept de apel în EuroCup
Universitatea Cluj a fost învinsă fără drept de apel echipa letonă TTT Riga, cu scorul de 84-62 (25-17, 19-14, 27-12, 13-19), joi seara, în Sala Sporturilor ''Horia Demian'', în Grupa F a competiției feminine de baschet EuroCup. ''U'' a pierdut al doilea său meci la rând. C
Fotbal: Filipe Coelho (U Craiova) - Cred că românii pot fi mulțumiți de evoluția noastră
Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Filipe Coelho, a declarat, joi, că românii pot fi mulțumiți de evoluția formației sale în meciul cu Inter Club d'Escaldes, câștigat cu scorul de 3-1, în Conference League, tehnicianul portughez apreciind atitudinea jucătorilor săi și considerând că victoria este meritată.
Fotbal: Ștefan Baiaram (U Craiova) - Puteam să înscriem mai multe goluri, dar mă bucur că am câștigat
Fotbalistul Ștefan Baiaram a declarat, joi seara, după victoria cu 3-1 obținută de Universitatea Craiova în deplasare cu Inter Club d'Escaldes, că formația sa putea să înscrie mai multe goluri, dar este bucuros de victorie. 'Ne bucurăm că am câștigat, am făcut o primă repriză extraordinară. Cred că a fost cea mai bună
Fotbal: Ricardo Sousa (Petrolul) - Meciul cu Botoșani este unul dificil, dar sper într-un joc de calitate
Antrenorul echipei de fotbal Petrolul Ploiești, portughezul Ricardo Sousa, a declarat, joi, într-o conferință de presă, că meciul cu FC Botoșani va fi unul dificil, de luptă, cu două formații care vor să câștige, și speră la un joc bun calitativ din partea elevilor săi. ''Știm că Botoșani este o echipă dificilă pe teren pro
Fotbal: Florin Maxim (Corvinul) - Meciul cu 'U' Cluj este unul foarte important pentru noi
Antrenorul echipei de fotbal Corvinul Hunedoara, Florin Maxim, a declarat joi, într-o conferință de presă, că meciul cu Universitate Cluj este foarte important și îl așteaptă cu interes. ''Va fi cu totul și cu totul alt meci și pentru noi și pentru Universitatea Cluj. Vom vedea cum se va prezenta gazonul stadionului nostru











