logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

#AnulNadia Corina Ungureanu (CS Petrolul Ploiești): Ambiția noastră este să ajungem în primul pluton al cluburilor

Image

Fostă campioană mondială și europeană la gimnastică, antrenoarea Corina Ungureanu pregătește la Clubul Sportiv (CS) Petrolul Ploiești copii și juniori, ambiția ei și a colegilor săi fiind aceea de a ajunge 'în primul pluton al cluburilor', alături de nume precum Dinamo, Steaua, Deva, Onești și Constanța.

După retragerea din activitatea competițională, Corina Ungureanu a rămas aproape de gimnastică, iar într-o sală mică dintr-o clădire veche situată în zona stadionului 'Ilie Oană' din Ploiești, pregătește zi de zi mici sportive care visează la o carieră inspirată de cea a Nadiei Comăneci.

'Nadia a fost deschizătoarea de drumuri către gimnastica de dificultate, de eleganță și cu siguranță o inspirație pentru fiecare dintre noi, cele care facem parte din generația care a continuat tradiția gimnasticii românești. Nadia este a noastră, a României, iar cei 50 de ani de când ea a luat prima notă de 10 din istoria gimnasticii trebuie și merită să fie celebrați', a declarat, pentru AGERPRES, Corina Ungureanu.

Copiii continuă să vină către acest sport, însă problemele majore sunt legate de lipsa antrenorilor și a spațiului adecvat pregătirii micilor sportivi.


Foto: (c) Corina Ungureanu/Arhiva personală


'Copiii vin, problema este că nu avem antrenori. Noi am vrea să o promovăm mai mult, pentru că gimnastica este sportul de bază pentru tot ce înseamnă alte sporturi. Ne-am dori, doar că sala este mică, nu avem suficienți antrenori și suntem limitați din aceste puncte de vedere. Nu mai vin nici măcar foste sportive... E atât de complex sportul acesta și vine cu atât de mare responsabilitate la pachet, indiferent de nivelul pe care îl practici ca antrenor... Aici suntem patru doamne. Mai avem o fostă gimnastă care vine și ne ajută pe partea asta de grupe pentru toate vârstele. Și de acolo extragem și noi cât un vârfuleț pe care îl promovăm în grupe avansate și mergem mai departe cu el. Încercăm să nu mai promovăm către performanța asta de 5 ore pe zi, 6 zile din 7 decât copiii care într-adevăr au acel ceva care poate promite pentru viitor', spune Corina Ungureanu.

Antrenorii de la CS Petrolul Ploiești și-au propus ca numele clubului să fie aliniat celor din 'primul pluton', iar primele rezultate notabile deja au apărut și există perspective importante pentru noi reușite.

'Ambiția noastră este de a ajunge în primul pluton al cluburilor, adică să fim și noi cu Dinamo, Steaua, Deva, Onești și Constanța. Cumva eram în spate și am început puțin, ușor, ușor, să mai urcăm. Lucrăm împreună pe generațiile acestea din 2021. Eu cred că deja anul acesta ne vom mai apropia, cred că deja de anul viitor ne putem să avem pretenții. Am fost cu două fetițe, Bianca Bârlă și Daria Mihai, la testări pentru aceste burse olimpice, pentru un lot de junioare, și așteptăm rezultatele. Ele se încadrează ca vârstă. Pentru anul viitor, mai sunt încă doi copii care considerăm noi că ar putea să acceadă într-un lot de junioare. Și ar fi extraordinar să avem 3-4 fetițe într-un lot de junioare pentru o perioadă. Avem aici și o fetiță de 6 ani, care are acel zvâc pe care îl aștepți o dată într-o carieră. Sigur, mai e mult până departe, dar e un prim pas și asta se întâmplă după foarte mulți, mulți ani, să putem avea o echipă închegată de fetițe junioare care pot să se bată și să aibă o motivație de a merge mai departe. Asta e un lucru foarte bun în secție, că reușim cu multă muncă și cu multe sacrificii și cu multe lipsuri să convingem totuși niște copii să vină după 5-6 ore de școală încă 5 ore aici', a arătat antrenoarea.

Una dintre marile provocări în lucrul cu generațiile actuale este legată de faptul că antrenorii trebuie să se plieze pe caractere tot mai puternice și mai variate și să aducă fiecare sportivă până în punctul în care să fie aptă de antrenament sau de concurs.


Foto: Anamaria Constantin/AGERPRES


Nicio intervenție sau motivație din partea antrenorilor nu este însă, suficientă, dacă micile gimnaste nu iubesc acest sport despre care Corina Ungureanu spune că nu este plictisitor, fiind un sport al imaginației, dar este greu.

'Nu-i un sport plictisitor. Noi putem alinia o sută de zile de antrenamente și nu o să semene o zi cu alta. Este foarte variat. Ai libertatea de a face lucruri. Sigur, te supui cerințelor tehnice, de execuție, tot. Dar este un sport al imaginației. Trebuie să știi tu ca antrenor, când le simți că începi să se plictisească de un anume exercițiu, să ai capacitatea să înțelegi, să cunoști pe fiecare și să intervii, să schimbi, să adaptezi. Noi stăm cu ele mai mult decât stau cu părinții acasă. Le vedem de când intră în sală, care zâmbește, care nu, care-i obosită, de cum încep să alerge. (...) Trebuie să adaptezi cumva seriozitatea și munca, să faci copiii să-și dorească enorm de demult să se autodepășească și nu-i ușor să-i tragi din toată povestea asta cu telefoane și tot felul de influențe. Alți copii se duc la mall, noi venim la sală sâmbăta, alți copii fac niște lucruri, noi venim și muncim. Nu-i ușor. Cine nu vrea să facă treaba asta și nu iubește ce facem, nu va reuși nimic. E simplu. Nu există secrete sau alte rețete', a explicat fosta campioană.

La acest moment, Secția de gimnastică a CS Petrolul Ploiești are 14 fetițe care reprezintă clubul în mod oficial în concursul național, dintre care 8 sunt antrenate de Corina Ungureanu și Camelia Rădulescu.


Foto: (c) Corina Ungureanu/Arhiva personală


În anul în care se împlinesc 50 de ani de când Nadia Comăneci a lua prima notă de 10 din istoria gimnasticii, la Ploiești va reveni, după trei ani, Rising Stars Trophy - o competiție internațională pentru juniori la gimnastică artistică feminină la care se estimează că vor participa 60-70 de sportive din aproximativ 10 țări.

'Sunt doar două competiții internaționale în România, Cupa ''Nadia Comăneci'', de la Onești, care este în mai, și a noastră - Rising Stars Trophy. (...) Vom profita de tot ce înseamnă promovare a gimnasticii și de acest nume, Nadia, care trebuie să ne ajute cumva să ieșim puțin cu gimnastica la liman', a declarat Corina Ungureanu.

La 10 iulie 2025, președintele Nicușor Dan a semnat decretul pentru promulgarea Legii privind instituirea anului 2026 ca 'Anul Nadia Comăneci', pentru a marca împlinirea a 50 de ani de la legendarele performanțe ale gimnastei române la cea de-a XXI-a ediție a Jocurilor Olimpice de vară, desfășurate în 1976, la Montreal, prima notă de 10 obținută în gimnastica mondială. În cadrul acestui proiect vor fi organizate mai multe evenimente pe perioada anului 2026, Comitetul Olimpic și Sportiv Român fiind coordonatorul acestora.

'Cu prilejul marcării Anului 'Nadia Comăneci', legendă a sportului național și mondial, autoritățile administrației publice centrale și locale, instituțiile sportive din țară, precum și organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale pot organiza acțiuni și evenimente cu caracter sportiv, educativ și artistic', prevede actul normativ.

Totodată, Parlamentul, Administrația Prezidențială, Guvernul, autoritățile administrației publice locale, precum și instituțiile publice aflate în subordinea sau în coordonarea acestora pot aloca fonduri din bugetele proprii sau din alte surse atrase potrivit legii, pentru a organiza sau sprijini logistic și/sau financiar manifestările sportive, culturale, artistice, educaționale sau programele de promovare organizate în limita bugetelor aprobate.

Jocurile Olimpice de vară de la Montreal au rămas în istorie, pe bună dreptate, sub numele de 'Olimpiada Nadiei Comăneci', fiind asociată cu perfecțiunea atinsă în gimnastica artistică de Nadia Comăneci. În premieră absolută, românca a primit nota 10 la paralele, notă care nu a putut fi afișată de tabela electronică. Aparatura electronică dedicată gimnasticii nu a avut programată și nota 10, nimeni nu a crezut că se poate atinge o asemenea cotă.

La vârsta de 14 ani, Nadia Comăneci a devenit o stea a Jocurilor Olimpice. Nu numai că a fost prima gimnastă care a obținut nota perfectă de 10 la Olimpiadă, dar a reușit această performanță de nu mai puțin șapte ori într-un singur concurs de amploarea Jocurilor Olimpice, un record istoric. A câștigat trei medalii de aur, la individual compus, la bârnă și la paralele inegale, o medalie de argint cu echipa și una de bronz, la sol. AGERPRES/(A, AS - redactor: Anamaria Constantin, editor: Mihai Țenea, editor online: Andreea Lăzăroiu)

Afisari: 1423

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Sport Intern 15-11-2026 01:59

Înot: ACS Aqua Sport Citius a obținut patru noi titluri la Naționalele în bazin scurt

ACS Aqua Sport Citius a obținut, sâmbătă, patru titluri la Campionatele Naționale de înot în bazin scurt (25 metri), de la Otopeni. Cristian Lăpădat a câștigat la 100 m mixt masculin, Andreea Luiza Comna s-a impus la 200 m liber, Irina Micu a ieșit victorioasă la 100 m fluture, iar Daria Asaftei la 200 m bras.

Sport Intern 15-11-2026 01:38

Volei feminin: CSO Voluntari și CSM Volei Alba-Blaj au obținut victorii în Divizia A1

CSO Voluntari 2005 și CSM Volei Alba-Blaj au obținut victorii, sâmbătă, în etapa a 7-a a Diviziei A1 la volei feminin. Campioana CSO Voluntari a dispus de CS Rapid București cu scorul de 3-1 (25-9, 22-25, 25-12, 25-11), în Sala Polivalentă ''Gabriela Szabo''. Laura Pascua a realizat 21 de puncte, Nicole van de

Sport Intern 15-11-2026 01:21

Fotbal: Tudor Băluță - Victoria cu Polonia ne dă o gură de aer și putere pentru meciul cu Bosnia

Mijlocașul Tudor Băluță a declarat, sâmbătă seara, după victoria echipei naționale de fotbal a României în fața Poloniei, cu scorul de 2-1, în Liga Națiunilor, că acest rezultat le oferă tricolorilor un moral mai bun înaintea ultimei partide din competiție, cu Bosnia-Herțegovina, dar și în perspectiva preliminariilor Campionatului

Sport Intern 15-11-2026 01:15

Fotbal: Gheorghe Hagi - După patru înfrângeri, jucătorii mi-au arătat azi că potențialul naționalei e enorm

Selecționerul echipei naționale de fotbal a României, Gheorghe Hagi, a declarat, sâmbătă seara, în conferința de presă de după victoria cu Polonia (scor 2-1), prima într-o partidă oficială în noul său mandat, că jucătorii i-au arătat în această seară că potențialul primei reprezentative este enorm. 'Să n

Sport Intern 15-11-2026 01:04

Fotbal: Radu Drăgușin - A fost o revanșă a noastră, în tur a fost o înfrângere greu de digerat

Fundașul Radu Drăgușin a declarat, sâmbătă seara, după victoria cu Polonia, scor 2-1, în Liga Națiunilor, că succesul naționalei de fotbal a României reprezintă o revanșă pentru înfrângerea suferită în meciul tur, una greu de digerat pentru tricolori. 'A fost o revanșă a noastră în fața Poloniei. N

Sport Intern 15-11-2026 01:01

Volei masculin: SCM 'U' Craiova, lider provizoriu în Divizia A1

SCM ''U'' Craiova a devenit lider provizoriu în Divizia A1 la volei masculin, după ce a învins-o pe CS Știința Explorări Baia Mare cu scorul de 3-1 (25-23,19-25, 25-18, 25-15), sâmbătă, în Sala Polivalentă ''Lascăr Pană'', în etapa a 5-a. Janis Eduards Medenis, cu 23 de puncte, a fo

Sport Intern 15-11-2026 00:49

Baschet masculin: CSM CSU Oradea și CSM Târgu Mureș, victorioase în Liga Națională

CSM CSU Raiffeisen Oradea și CSM Târgu Mureș au obținut victorii, sâmbătă, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 7-a a Ligii Naționale de baschet masculin. Vicecampioana CSM CSU Raiffeisen Oradea a dispus de CS SCM Politehnica Timișoara cu 85-70 (26-18, 18-23, 16-8, 25-21). David Christopher Nichols, cu 22 de puncte, 3 r

Sport Intern 15-11-2026 00:41

Fotbal: Marius Corbu - Pentru mine este o seară de vis, le mulțumesc celor care au crezut în mine

Mijlocașul Marius Corbu, care a debutat în echipa națională a României în victoria cu Polonia, scor 2-1, în Liga Națiunilor, a declarat, sâmbătă seara, că trăiește o seară de vis și le-a mulțumit tuturor celor care au avut încredere în el. 'Cred că este o victorie meritată pentru România, iar

Sport Intern 15-11-2026 00:36

Handbal masculin: Minaur a câștigat la Constanța, în Liga Națională

CS Minaur Baia Mare a învins-o în deplasare pe CSM Constanța cu scorul de 29-26 (13-14), sâmbătă, în etapa a 7-a a Ligii Naționale de handbal masculin. Mamadou Diocou și Antonio Ovidiu Bordeanu au marcat câte 6 goluri pentru Minaur, iar portarul Darius-Cătălin Makaria a avut 11 intervenții. CSU din

Sport Intern 15-11-2026 00:12

Fotbal: Alexandru Cicâldău - Cred că este victoria de care aveam nevoie

Mijlocașul Alexandru Cicâldău a declarat, sâmbătă seara, după victoria echipei naționale de fotbal a României în fața Poloniei, cu scorul de 2-1, în Liga Națiunilor, că acest succes era necesar după cele patru înfrângeri suferite anterior de tricolori și că echipa a demonstrat că poate obține rezultate în fața unor adve

Sport Intern 15-11-2026 00:07

Fotbal: Florinel Coman - Victoria cu Polonia ne dă încredere pentru viitor

Atacantul Florinel Coman a declarat, sâmbătă seara, după victoria echipei naționale de fotbal a României în fața Poloniei, cu scorul de 2-1, în Liga Națiunilor, că acest rezultat le oferă tricolorilor încredere pentru viitor și reprezintă un nou început pentru reprezentativa României. 'Am făcut un

Sport Intern 14-11-2026 23:42

Fotbal: România a învins Polonia cu 2-1, în Liga Națiunilor

Selecționata României a învins echipa Poloniei cu scorul de 2-1 (0-0), sâmbătă seara, pe Arena Națională din București, în Grupa B4 a Ligii Națiunilor la fotbal. România a obținut cu mari emoții prima victorie în grupă și, totodată, prima victorie oficială în al doilea mandat al lui Gheorghe Hagi. Tric

Sport Intern 14-11-2026 20:49

Rugby: România, învinsă clar de SUA, în Cupa Națiunilor

Reprezentativa României a fost învinsă de selecționata Statelor Unite, cu scorul de 53-24 (22-10), sâmbătă seara, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf din București, în Cupa Națiunilor, competiție organizată de World Rugby. ''Stejarii'' au fost dominați de echipa Statelor Unite, ocupanta loculu

Sport Intern 14-11-2026 20:40

Fotbal - Liga Națiunilor: România - Polonia, echipele de start

Echipele de start pentru meciul dintre selecționatele României și Poloniei, care are loc sâmbătă seara (ora 21:45), pe Arena Națională din București, în Grupa B4 a Ligii Națiunilor la fotbal: România: 12. Otto Hindrich - 2. Andrei Rațiu, 4. Andrei Coubiș, 3. Radu Drăgușin, 15. Lisav Eissat - 8. Alexandr

Sport Intern 14-11-2026 16:12

Baschet masculin: U-BT Cluj-Napoca, victorioasă în ABA League

U-BT Cluj-Napoca a învins echipa slovenă Perspektiva Ilirija Ljubljana, cu scorul de 77-71 (16-13, 23-15, 14-21, 24-22), sâmbătă, în BTarena, în Grupa B a competiției de baschet masculin ABA League.ț Campioana României venea după două eșecuri consecutive în competiție și cinci înfrângeri la rând în to