Fostul mare jucător și antrenor Valeriu Irimescu a încetat din viață, marți, la vârsta de 85 de ani, a anunțat Federația Română de Rugby pe site-ul său oficial.

''O nouă zi neagră pentru Ovalul nostru: jucătorul de legendă al rugby-ului românesc, Valeriu Irimescu, s-a stins din viață astăzi, la vârsta de 85 de ani. Considerat unanim unul dintre marii jucători și antrenori, 'Jiri' pentru coechipieri și 'Profesorul' pentru zecile de generații de sportivi pe care i-a format, Valeriu Irimescu a revoluționat sportul cu balonul oval din România'', se arată în comunicat.

Căpitan al echipei naționale, a jucat de 12 ori împotriva Franței, cea mai memorabilă partidă fiind cea din 1968, de la București, câștigată de România cu 15-14, când toate punctele noastre au fost marcate de el. A rămas celebră prima pagină din L'Equipe, care titra în 2 decembrie 1968, 'Bucarest: Irimescu 15 - France 14'.

Născut la București pe 3 noiembrie 1940, Irimescu a făcut primii pași în rugby, la sfatul tatălui său Vladimir Irimescu, sub îndrumarea antrenorului Tudor Georgescu Ahoe, debutând la 10 ani pentru echipa de copii a clubului Locomotiva - Grivița Roșie. A trecut apoi la echipa de seniori a clubului, RC Grivița, unde i-a avut ca antrenori pe Gheorghe Pârcălăbescu și Viorel Morariu, cu care a cucerit de 8 ori titlul de campion național, iar în 1964 a câștigat Cupa Campionilor Europeni.

Ca jucător s-a specializat pe linia de treisferturi, ca fundaș, fiind și un executant al transformărilor și al loviturilor de picior căzute (dropgoluri).

Valeriu Irimescu a debutat la 19 ani în echipa națională, pe 5 iunie 1960, în victoria României contra Franței, scor 11-5. A devenit apoi unul dintre titularii echipei naționale, care a avut o serie de 25 de meciuri de test fără înfrângere, între mai 1959 și noiembrie 1964.

De-a lungul timpului a evoluat de 30 de ori pentru echipa națională între 1960 și 1970.

În 1970 a plecat în Franța, unde evoluează pentru Paris Universite Club (PUC) și Sporting Club D'Angouleme, jucând și în selecționata Parisului, împotriva echipei Londrei.

La finalul carierei de jucător a revenit în țară, la sfârșitul anului 1972, ca după câteva luni, să fie numit antrenor federal, postură în care se va găsi până în 1991, făcând parte din colectivul care a calificat România la cea de-a doua ediție a Cupei Mondiale, din 1991. În 1990, în același mandat de antrenor federal, România a înregistrat singura victorie în deplasare împotriva Franței (12-6 la Auch).

În 1991 a plecat din nou în Franța, unde a antrenat o echipă din apropiere de Toulouse, ca ulterior să devină antrenorul echipei Metro Paris.

Între 1974 și 1991 a activat ca vicepreședinte al FIRA și a fost membru al Comisiei Tehnice FIRA și apoi al Federației Române de Rugby din 2006 și al Clubului Seniorilor al FRR din 2007, iar în 2008 a fost numit președinte de onoare al Asociației Internaționalilor de Rugby din România (AIR).
AGERPRES/ (AS - redactor: Mihai Țenea, editor: Mihai Dragomir, editor online: Ada Vîlceanu)

Sursa foto: Rugby Romania/Facebook.com