Handbal feminin: Constantin Din - O medalie la European nu e un obiectiv nerealizabil
Președintele Federației Române de Handbal, Constantin Din, a afirmat, luni, într-o conferință de presă, că obținerea unei medalii la Campionatul European de handbal feminin - EHF EURO 2026, competiție găzduită de România alături de Polonia, Cehia, Slovacia și Turcia, nu este un obiectiv nerealizabil.
Oficialul FRH își pune mari speranțe în unitatea grupului format la echipa națională de handbal feminin a României.
'Nu cred că este un obiectiv nerealizabil obținerea unei medalii la Campionatul European. Am văzut cum a evoluat echipa națională la ultimul Campionat Mondial. Cred că sunt perspective foarte bune și aș vrea să scot în evidență atmosfera din ce în ce mai bună din interiorul acestei echipe naționale. Am simțit că fetele țin una la alta, că vin cu mare drag să evolueze pentru echipa națională a României și cred că ăsta este obiectivul principal, să putem să oferim o atmosferă foarte bună în interiorul echipei naționale. Dacă vom reuși acest lucru o să vedeți niște rezultate foarte, foarte bune', a declarat Din.
Fosta jucătoare Aurelia Brădeanu, medaliată cu bronz la Europeanul din 2010, și cu bronz și argint la Campionatul Mondial, s-a arătat încrezătoare că 'tricolorele' vor face o figură frumoasă la ediția din acest an a Campionatului European.
'Pentru mine, tot timpul handbalul va fi o prioritate și voi fi alături zi și noapte de acest sport. Am trăit sentimentul în 2000 când a fost organizat Campionatul European în România. Sunt convinsă că jucătoarele sunt într-un moment în care vor evolua mult mai bine decât au prestat la ultimul campionat și vor face o figură frumoasă', a declarat Brădeanu.
România organizează Campionatul European de handbal feminin - EHF EURO 2026 (3-20 decembrie 2026), competiție găzduită de România alături de Polonia, Cehia, Slovacia și Turcia, cu meciuri programate la Oradea și Cluj-Napoca.
AGERPRES (A, AS-redactor: Adrian Țone, editor: Mihai Țenea, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ciclism: Cristian Răileanu, campion național de fond
Cristian Răileanu a câștigat proba de fond, duminică, în cadrul Campionatelor Naționale de ciclism pe șosea de la Loamneș (Sibiu), după ce se impusese și în cea de contratimp. Răileanu (CSA Steaua), care s-a impus în proba de fond și în 2024, a fost cronometrat cu timpul de 03 h 47 min 32 sec, fiind urmat de Horea
Atletism: România a cucerit opt medalii la Campionatele Balcanice de la Volos
România a cucerit opt medalii, dintre care patru de aur și patru de argint, la Campionatele Balcanice de atletism desfășurate sâmbătă și duminică la Volos (Grecia), a anunțat Federația Română de Atletism pe pagina sa de Facebook. La 400 m feminin, Andrea Mikos
VIDEO Tenis de masă: Bianca Mei-Roșu, medaliată cu aur la simplu feminin la Europenele U21 de la Cluj-Napoca
Jucătoarea română Bianca Mei-Roșu a cucerit medalia de aur la simplu feminin, duminică, la Campionatele Europene de tenis de masă Under-21 la Cluj-Napoca, după ce a învins-o în finală pe slovena Sara Tokic cu 4-1 (11-8, 11-8, 5-11, 13-11, 13-11). În semifinale, Bianca Mei-Roșu a învinsese pe poloneza Zuzanna Wielg
Tenis de masă: Românii și-au asigurat trei medalii la Europenele Under-21 de la Cluj-Napoca
Sportivii români și-au asigurat trei medalii, vineri, la Campionatele Europene de tenis de masă Under-21 la Cluj-Napoca. Iulian Chirița și galeza Anna Hursey vor juca în semifinale cu slovenii Brin Vovk/Sara Tokic, după ce s-au impus în sferturi cu 3-1 (11-5, 11-5, 11-13, 11-8) în fața polonezilor Anna Brzyska/Mateusz Z
Ciclism: Cristian Răileanu, campion național în proba de contratimp
Ciclistul Cristian Răileanu (CSA Steaua București) a câștigat proba de contratimp din cadrul Campionatelor Naționale de șosea, la categoria Elite masculin, vineri, în localitatea Loamneș (județul Sibiu). Titlul la Elite feminin a revenit Cătălinei Cătineanu (CSA Steaua București), potrivit paginii de Facebook a Federației Române de Ciclism.
Fotbal: Brazilianul Gabriel Gama da Silva va evolua la FC Botoșani
Clubul de fotbal FC Botoșani a anunțat, vineri, pe site-ul său oficial, transferul mijlocașului ofensiv Gabriel Gama da Silva, care a evoluat ultima oară în Qatar, la formația Al-Mesaimeer. 'Gabriel Gama da Silva poate evolua atât ca mijlocaș central cât și în ambele flancuri ale atacul
FRB organizează o competiție de baschet pentru copii cu 5.000 de participanți
Federația Română de Baschet organizează în perioada 20 iunie - 4 iulie două competiții, BabyBaschet și MiniBaschet, la Costinești, la care sunt înscrise peste 300 de echipe și aproximativ 5.000 de participanți cu vârste de până în 12 ani, se arată într-un comunicat al FRB. 'Start Competiția Naționa
Fotbal: Argentinianul Lucho Vega va evolua la Petrolul Ploiești
Mijlocașul argentinian Lucho Vega, legitimat ultima oară la gruparea de ligă secundă portugheză Leiria, va evolua la Petrolul Ploiești, el semnând un contract valabil pe următoarele două sezoane cu clubul prahovean. 'FC Petrolul Ploiești și jucătorul Lucho Vega (27 ani, 1.87 metri) au ajuns la un acord, mijlocașul central argentinian
Fotbal: Oțelul Galați l-a transferat pe fundașul grec Giannis Christopoulos
Echipa de fotbal Oțelul Galați a anunțat, vineri, prin intermediul site-ului oficial, realizarea celui de-al treilea transfer al acestei veri, fundașul grec Giannis Christopoulos, care a semnat un contract valabil pentru următoarele două sezoane. 'Christopoulos, noul stâlp al defensivei Oțelului. O nouă zi, un nou transfer! SC Oțelul
Fotbal: Atacantul Ismet Sinani a semnat cu UTA
Clubul de fotbal UTA a anunțat, vineri, pe site-ul său oficial, transferul lui Ismet Sinani, atacant cu dublă cetățenie, kosovară și albaneză, care a evoluat ultima oară în liga a treia din Italia, la formația AC Bra. 'UTA și atacantul Ismet Sinani (27 ani) au ajuns la un acord valabil pentru sezonul 2026-2027, cu opțiune de prelungi
Fotbal: Tobias Christensen s-a transferat de la Rapid la Wieczysta Cracovia
FC Rapid și KS Wieczysta Cracovia au ajuns la un acord pentru transferul definitiv al mijlocașului Tobias Christensen la nou-promovata în prima ligă poloneză de fotbal, a anunțat clubul bucureștean, joi seara, pe site-u său oficial. Sosit la Rapid în septembrie 2024, norvegianul a îmbrăcat tricoul Rapidului în 73 de par
Tenis de masă: Victorii în serie pentru români în grupe la Europenele Under-21 de la Cluj-Napoca
Jucătorii români au obținut victorii în marea majoritate a meciurilor pe care le-au disputat, joi, în primele faze ale Campionatelor Europene de tenis de masă Under-21 la Cluj-Napoca. La simplu masculin, Iulian Chirița i-a învins în faza a doua a grupelor pe turcul Gorkem Ocal, cu 4-0 (11-3, 11-4, 11-5, 11-9), și
Fotbal: Tidiane Keita (CFR Cluj), cedat la Ordabasî Șimkent
Cluburile de fotbal CFR 1907 Cluj și FC Ordabasî Șimkent au ajuns la un acord privind transferul mijlocașului Tidiane Keita la formația din Kazahstan, a anunțat gruparea din Gruia, joi, pe site-ul său oficial. Sosit în Gruia la începutul sezonului trecut, francezul Keita a bifat 34 de apariții în tricoul vișiniu. El evo
Fotbal: Dinamo București a transferat trei tineri jucători
Echipa de fotbal Dinamo București a transferat trei tineri jucători, mijlocașii ofensivi Adriano Manole, Ianis Doană și fundașul Răzvan Radu, a anunțat clubul, joi, pe pagina sa de Facebook. Adriano Manole
Fotbal: Oțelul Galați i-a transferat pe jucătorii Mario Contra și Teodor Lungu
Clubul de fotbal Oțelul Galați a anunțat pe site-ul său oficial transferurile portarului Mario Contra și mijlocașului Teodor Lungu, ambii semnând contracte valabile până în vara anului 2028. 'În vârstă de 25 de ani, Mario Roberto Mihai Contra sosește la Galați din postura de jucător liber de contract, după exp














