Fotbal: Zeljko Kopic (Dinamo) - Cu Farul trebuie să găsim o cale de a fi mai periculoși
Antrenorul echipei Dinamo, Zeljko Kopic, a afirmat, marți, într-o conferință de presă, că jucătorii săi trebuie să găsească o cale de a fi mai periculoși în partida cu Farul Constanța, formație care se apără foarte bine.
'Farul are două victorii consecutive, este o echipă bună, a arătat bine în aceste două meciuri. Au avut momente foarte bune împotriva Craiovei, au câștigat meciul la o diferență mare. Desigur, în acest moment au încredere și înțelegem că ne așteaptă un meci dificil. În ceea ce privește echipa noastră, suntem într-o formă bună după cele două victorii consecutive pe care le-am avut și egalul cu Petrolul. Ne așteptam la mai mult, ne așteptam să câștigăm meciul, dar din punctul de vedere al prestației au fost multe lucruri bune. Acum trebuie să ne adaptăm. Jucăm împotriva unui bloc defensiv foarte jos, împotriva unei echipe care se apără cu 10-11 jucători. Trebuie să găsim o cale de a fi și mai periculoși, cum să marcăm mai multe goluri în acest tip de meciuri', a declarat Kopic.
Tehnicianul croat se așteaptă la meciuri dificile în continuare pentru echipa sa, care trebuie să strângă cât mai multe puncte înaintea finalului sezonului regulat.
'Fiecare echipă are capacitatea de a crește, de a deveni mai bună, iar asta este exact ceea ce se întâmplă acum. Unele echipe cresc și fac lucrurile și mai complicate în privința pay-off-ului și va fi o luptă foarte interesantă și mare pentru locul 6 până la ultimul meci. Dar acest lucru este bun pentru fotbalul românesc, pentru suporteri. Chiar mă bucur de acest campionat. Avem o competiție interesantă, avem multe echipe care luptă pentru play-off. De asemenea, echipele de jos vor să strângă cât mai multe puncte pentru a avea un start bun în play-out și fiecare meci este interesant. Știm că ne așteaptă meciuri dificile, dar nu există meciuri ușoare, nu există puncte ușoare. Trebuie să fim stabili, să jucăm cel mai bun fotbal posibil și la finalul sezonului regulat să avem cât mai multe puncte. După aceea vom vedea unde suntem și care poate fi ambiția pentru play-off. Dar mai întâi trebuie să strângem punctele necesare pentru a fi în cursă, pentru a ajunge în această poziție de play-off, să avem prestații bune și apoi vom vedea', a declarat acesta.
Întrebat dacă victoria cu 4-1 a formației Farul Constanța în etapa trecută cu Universitatea Craiova a fost o surpriză pentru el, Kopic a spus că în Superliga pot apărea oricând astfel de rezultate: 'Pentru mine, în Superligă, nu văd niciun meci ca pe o mare surpriză, ceva neașteptat. De fiecare dată există calitate, fiecare echipă are o structură, spirit de luptă, mentalitate bună. Pentru mine, fiecare meci este deschis și dacă nu ești concentrat 100%, așa cum am văzut în ultimul nostru meci, unde aveam totul în mâinile noastre, dintr-o singură greșeală am primit gol. Până la finalul acestor șase meciuri, totul este posibil și nu văd nimic care să mă poată surprinde'.
Referitor la situația atacantului Stipe Perica, Kopic a afirmat că în următoarele zile se va decide dacă el va mai juca la Dinamo sau își va continua cariera la o altă echipă.
'Noi avem lotul complet, încă așteptăm să vedem care va fi decizia finală în privința lui Stipe. Unele opțiuni pe care le-am avut, ceea ce i s-a propus, nu le-a acceptat. Vom vedea acum dacă va rămâne cu noi și va continua alături de noi sau dacă va găsi o altă provocare. Vom vedea în următoarele zile. Perica este jucătorul nostru, sub contract. Este o discuție între club și el pentru a vedea care este cea mai bună opțiune pentru viitorul lui', a spus antrenorul croat, care a precizat că nu au existat discuții despre o eventuală întoarcere a lui Dennis Politic de la FCSB.
Echipa de fotbal Dinamo va întâlni, miercuri, de la ora 20:30, la Ovidiu, formația Farul Constanța, într-un meci din cadrul etapei a 25-a a Superligii.
AGERPRES (A, AS-redactor: Adrian Țone, editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Înot: ACS Aqua Sport Citius a obținut patru noi titluri la Naționalele în bazin scurt
ACS Aqua Sport Citius a obținut, sâmbătă, patru titluri la Campionatele Naționale de înot în bazin scurt (25 metri), de la Otopeni. Cristian Lăpădat a câștigat la 100 m mixt masculin, Andreea Luiza Comna s-a impus la 200 m liber, Irina Micu a ieșit victorioasă la 100 m fluture, iar Daria Asaftei la 200 m bras.
Volei feminin: CSO Voluntari și CSM Volei Alba-Blaj au obținut victorii în Divizia A1
CSO Voluntari 2005 și CSM Volei Alba-Blaj au obținut victorii, sâmbătă, în etapa a 7-a a Diviziei A1 la volei feminin. Campioana CSO Voluntari a dispus de CS Rapid București cu scorul de 3-1 (25-9, 22-25, 25-12, 25-11), în Sala Polivalentă ''Gabriela Szabo''. Laura Pascua a realizat 21 de puncte, Nicole van de
Fotbal: Tudor Băluță - Victoria cu Polonia ne dă o gură de aer și putere pentru meciul cu Bosnia
Mijlocașul Tudor Băluță a declarat, sâmbătă seara, după victoria echipei naționale de fotbal a României în fața Poloniei, cu scorul de 2-1, în Liga Națiunilor, că acest rezultat le oferă tricolorilor un moral mai bun înaintea ultimei partide din competiție, cu Bosnia-Herțegovina, dar și în perspectiva preliminariilor Campionatului
Fotbal: Gheorghe Hagi - După patru înfrângeri, jucătorii mi-au arătat azi că potențialul naționalei e enorm
Selecționerul echipei naționale de fotbal a României, Gheorghe Hagi, a declarat, sâmbătă seara, în conferința de presă de după victoria cu Polonia (scor 2-1), prima într-o partidă oficială în noul său mandat, că jucătorii i-au arătat în această seară că potențialul primei reprezentative este enorm. 'Să n
Fotbal: Radu Drăgușin - A fost o revanșă a noastră, în tur a fost o înfrângere greu de digerat
Fundașul Radu Drăgușin a declarat, sâmbătă seara, după victoria cu Polonia, scor 2-1, în Liga Națiunilor, că succesul naționalei de fotbal a României reprezintă o revanșă pentru înfrângerea suferită în meciul tur, una greu de digerat pentru tricolori. 'A fost o revanșă a noastră în fața Poloniei. N
Volei masculin: SCM 'U' Craiova, lider provizoriu în Divizia A1
SCM ''U'' Craiova a devenit lider provizoriu în Divizia A1 la volei masculin, după ce a învins-o pe CS Știința Explorări Baia Mare cu scorul de 3-1 (25-23,19-25, 25-18, 25-15), sâmbătă, în Sala Polivalentă ''Lascăr Pană'', în etapa a 5-a. Janis Eduards Medenis, cu 23 de puncte, a fo
Baschet masculin: CSM CSU Oradea și CSM Târgu Mureș, victorioase în Liga Națională
CSM CSU Raiffeisen Oradea și CSM Târgu Mureș au obținut victorii, sâmbătă, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 7-a a Ligii Naționale de baschet masculin. Vicecampioana CSM CSU Raiffeisen Oradea a dispus de CS SCM Politehnica Timișoara cu 85-70 (26-18, 18-23, 16-8, 25-21). David Christopher Nichols, cu 22 de puncte, 3 r
Fotbal: Marius Corbu - Pentru mine este o seară de vis, le mulțumesc celor care au crezut în mine
Mijlocașul Marius Corbu, care a debutat în echipa națională a României în victoria cu Polonia, scor 2-1, în Liga Națiunilor, a declarat, sâmbătă seara, că trăiește o seară de vis și le-a mulțumit tuturor celor care au avut încredere în el. 'Cred că este o victorie meritată pentru România, iar
Handbal masculin: Minaur a câștigat la Constanța, în Liga Națională
CS Minaur Baia Mare a învins-o în deplasare pe CSM Constanța cu scorul de 29-26 (13-14), sâmbătă, în etapa a 7-a a Ligii Naționale de handbal masculin. Mamadou Diocou și Antonio Ovidiu Bordeanu au marcat câte 6 goluri pentru Minaur, iar portarul Darius-Cătălin Makaria a avut 11 intervenții. CSU din
Fotbal: Alexandru Cicâldău - Cred că este victoria de care aveam nevoie
Mijlocașul Alexandru Cicâldău a declarat, sâmbătă seara, după victoria echipei naționale de fotbal a României în fața Poloniei, cu scorul de 2-1, în Liga Națiunilor, că acest succes era necesar după cele patru înfrângeri suferite anterior de tricolori și că echipa a demonstrat că poate obține rezultate în fața unor adve
Fotbal: Florinel Coman - Victoria cu Polonia ne dă încredere pentru viitor
Atacantul Florinel Coman a declarat, sâmbătă seara, după victoria echipei naționale de fotbal a României în fața Poloniei, cu scorul de 2-1, în Liga Națiunilor, că acest rezultat le oferă tricolorilor încredere pentru viitor și reprezintă un nou început pentru reprezentativa României. 'Am făcut un
Fotbal: România a învins Polonia cu 2-1, în Liga Națiunilor
Selecționata României a învins echipa Poloniei cu scorul de 2-1 (0-0), sâmbătă seara, pe Arena Națională din București, în Grupa B4 a Ligii Națiunilor la fotbal. România a obținut cu mari emoții prima victorie în grupă și, totodată, prima victorie oficială în al doilea mandat al lui Gheorghe Hagi. Tric
Rugby: România, învinsă clar de SUA, în Cupa Națiunilor
Reprezentativa României a fost învinsă de selecționata Statelor Unite, cu scorul de 53-24 (22-10), sâmbătă seara, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf din București, în Cupa Națiunilor, competiție organizată de World Rugby. ''Stejarii'' au fost dominați de echipa Statelor Unite, ocupanta loculu
Fotbal - Liga Națiunilor: România - Polonia, echipele de start
Echipele de start pentru meciul dintre selecționatele României și Poloniei, care are loc sâmbătă seara (ora 21:45), pe Arena Națională din București, în Grupa B4 a Ligii Națiunilor la fotbal: România: 12. Otto Hindrich - 2. Andrei Rațiu, 4. Andrei Coubiș, 3. Radu Drăgușin, 15. Lisav Eissat - 8. Alexandr
Baschet masculin: U-BT Cluj-Napoca, victorioasă în ABA League
U-BT Cluj-Napoca a învins echipa slovenă Perspektiva Ilirija Ljubljana, cu scorul de 77-71 (16-13, 23-15, 14-21, 24-22), sâmbătă, în BTarena, în Grupa B a competiției de baschet masculin ABA League.ț Campioana României venea după două eșecuri consecutive în competiție și cinci înfrângeri la rând în to














