Handbal feminin: CSM București a pierdut primul punct în acest campionat
CSM București a încheiat seria de victorii în Liga Națională de handbal feminin, după ce a remizat cu CS Minaur Baia Mare, 27-27, miercuri seara, în deplasare, în etapa a 12-a.
CSMB, care venea după o victorie răsunătoare pe terenul echipei daneze Odense (finalista Ligii Campionilor în sezonul trecut, a fost egalată de Alba Chiara Spugnini Santome, când mai erau nouă secunde de disputat.
Meciul cu Minaur, care a reușit o victorie spectaculoasă cu Larvik, în Norvegia, în EHF European League, a fost unul foarte echilibrat, existând o singură dată o diferență de trei goluri (5-8).
Valeria Maslova a marcat 8 goluri pentru CSMB, iar Anne Mette Hansen a reușit 6 goluri, în timp ce de la Minaur s-au evidențiat Alba Chiara Spugnini Santome, cu 8 goluri, și Jessica Quintino Ribeiro, cu 6 goluri.
În alt meci, CS Gloria Bistrița a dispus de HC Zalău cu scorul de 34-17, în deplasare.
Iaroslava Burlacenko a marcat 9 goluri pentru Gloria, Monika Anna Kobylinska și Larissa Nusser, câte 5, iar portarul Renata Lais De Arruda a avut 10 intervenții.
Alexia Niță a fost cea mai bună marcatoare a gazdelor, cu 5 goluri, iar Andreea-Vasilica Nastasă a apărat 10 șuturi.
Clasament
1. CSM București 23 puncte (12 jocuri)
2. CS Gloria Bistrița 22 (12)
3. CSM Corona Brașov 18 (12)
4. CSM Slatina 14 (12)
5. HC Dunărea Brăila 12 (11)
6. SCM Râmnicu Vâlcea 11 (11)
7. CS Rapid București 11 (11)
8. CS Minaur Baia Mare 11 (11)
...
AGERPRES/ (AS - editor: Mihai Țenea, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Handbal feminin: Costică Buceschi, numit antrenor la SCM Craiova
Echipa de handbal feminin SCM ''U'' Craiova a anunțat, marți, pe pagina sa de Facebook, numirea lui Costică Buceschi în funcția de antrenor principal. În vârstă de 55 ani, Costică Buceschi are o vastă e
Fotbal: FC Argeș cere publicarea discuțiilor arbitrilor, în caz contrar urmând să se adreseze instanțelor de judecată
Echipa de fotbal FC Argeș a transmis, marți, o cerere către Comisia Centrală a Arbitrilor și Federația Română de Fotbal prin care solicită publicarea transcrierii înregistrărilor audio cu discuțiile arbitrilor din timpul meciului cu Petrolul Ploiești, pierdut cu 1-2 în urma unei greșeli de arbitraj. Reprezentanții echipei piteștene precizează
România va fi reprezentată de doi sportivi la Jocurile Paralimpice de iarnă Milano-Cortina 2026
România va fi reprezentată la Jocurile Paralimpice de iarnă de la Milano-Cortina (6-15 martie 2026) de doi sportivi, Mihăiță Papară la para snowboard și Andrei-Sorin Popa la para schi alpin, informează Comitetul Național Paralimpic într-un comunicat de presă. Participarea celor doi sportivi a fost confirmată oficial de Federația Internațională de S
Baschet masculin: U-BT Cluj-Napoca și CSM CSU Oradea vor juca finala Cupei României
U-BT Cluj-Napoca și CSM CSU Raiffeisen Oradea vor juca finala Cupei României la baschet masculin, după ce au obținut victorii, luni seara, în Oradea Arena, gazda turneului Final 8 al competiției. În prima semifinală, campioana U-BT Cluj-Napoca a trecut de CS Dinamo București cu scorul de 85-67. Mitchell Creek,
VIDEO Fotbal: Dinamo - Unirea Slobozia 1-0, în Superligă
Dinamo București a învins-o pe Unirea Slobozia cu scorul de 1-0 (0-0), luni seara, pe Arena Națională din Capitală, în ultimul meci din etapa a 27-a a Superligii de fotbal. Golul a fost marcat de fundașul stânga Raul Opruț (71), cu o lovitură de cap, la centrarea lui Daniel Armstrong. Opruț a mai avut o bară (5
Handbal feminin: Constantin Din - O medalie la European nu e un obiectiv nerealizabil
Președintele Federației Române de Handbal, Constantin Din, a afirmat, luni, într-o conferință de presă, că obținerea unei medalii la Campionatul European de handbal feminin - EHF EURO 2026, competiție găzduită de România alături de Polonia, Cehia, Slovacia și Turcia, nu este un obiectiv nerealizabil. Oficialul FRH își p
Handbal feminin: Sorina Grozav - Fiecare dintre noi își dorește să joace o semifinală la Campionatul European
Jucătoarea echipei naționale de handbal feminin Sorina Grozav a afirmat, luni, într-o conferință de presă, că fiecare componentă a lotului își dorește să ajungă să joace o semifinală la Campionatul European (EHF EURO 2026) din luna decembrie, turneu găzduit de România, alături de Polonia, Cehia, Slovacia și Turcia. 'Cred
Constantin Din (FRH): 2026 este un an de referință pentru handbalul românesc
Președintele Federației Române de Handbal, Constantin Din, a afirmat, luni, într-o conferință de presă, că 2026 este un an de referință pentru handbalul românesc ținând cont că România organizează trei turnee finale, Campionatul European masculin U20, Campionatul Mondial feminin U18 și Campionatul European de senioare.
Termenul limită pentru depunerea candidaturilor la președinția Federației Române de Fotbal este 2 martie
Termenul limită pentru depunerea candidaturilor la președinția Federației Române de Fotbal a fost stabilit pentru data de 2 martie 2026, informează, luni, FRF pe site-ul său oficial. 'Alegerile pentru funcția de președinte al Federației Române de Fotbal și alegerile membrilor Comitetului Executiv al FRF vor avea loc în ca
Polo masculin: CSM Oradea va înfrunta echipa spaniolă CN Terrassa, în optimile Euro Cup
CSM Oradea, campioana României, va întâlni echipa spaniolă CN Terrassa în optimile de finală ale competiției masculine de polo pe apă Euro Cup, potrivit tragerii la sorți efectuate luni, la Nyon, anunță site-ul clubului. Prima manșă va avea loc pe 25 februarie, în Bazinul Olimpic ''Ioan Alexandrescu'' din Oradea, i
Baschet masculin: U-BT Cluj-Napoca și CS Dinamo, calificate în semifinalele Cupei României
U-BT Cluj-Napoca și CS Dinamo București s-au calificat, duminică, în semifinalele Cupei României la baschet masculin, după victorii obținute în sferturi, în Oradea Arena. U-BT Cluj-Napoca, la primul său meci intern din acest sezon competițional, a trecut de CSA Steaua Sharks București cu scorul de 100-77, condusă de Ive
VIDEO Fotbal: Universitatea Craiova a câștigat derbyul cu FCSB (1-0), în Superligă
Liderul Universitatea Craiova a învins campioana FCSB cu scorul de 1-0 (1-0), duminică seara, pe Stadionul ''Ion Oblemenco'', într-un derby jucat în etapa a 27-a a Superligii de fotbal. Unicul gol al partidei a fost înscris de atacantul palestinian Assad Al Hamlawi (23), cu un șut cu efect cu stâng
România a învins Belgia cu 23-6, în Rugby Europe Championship
Reprezentativa României a învins echipa Belgiei, cu scorul de 23-6 (6-6), duminică seara, pe Stadionul ''Emil Alexandrescu'' din Iași, într-un meci din Rugby Europe Championship 2026. ''Stejarii'' au mai atenuat din gustul amar al eșecului din meciul de debut al sezonului, 24-30 cu Germania.
VIDEO Fotbal: Farul o învinge pe Rapid (3-1), în Superligă
Farul Constanța a învins-o pe Rapid București cu scorul de 3-1 (2-1), duminică seara, la Ovidiu, într-un meci din etapa a 27-a a Superligii de fotbal. Alexandru Ișfan (19) a deschis scorul pentru gazde, după ce a trecut de fundașul Alexandru Pașcanu. Andrei Borza (40), fost jucător al constănțenilor, a egalat din centrarea lui Clau
Handbal feminin: Victorie la limită pentru Gloria Bistrița în Liga Campionilor, 32-31 cu DVSC Schaeffler
CS Gloria Bistrița a învins echipa maghiară DVSC Schaeffler, cu scorul de 32-31 (16-17), duminică seara, în Teraplast Arena, în Grupa A a Ligii Campionilor la handbal feminin. Gloria și-a asigurat locul al patrulea în grupă cu acest succes, conturat greu, după ce Alicia Toublanc a ratat o aruncare de la 7 metri pentru o












