Mihai Covaliu (COSR): FOTE Brașov 2027 e o investiție strategică în viitorul sportului românesc
Președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, Mihai Covaliu, a afirmat, marți, cu ocazia Adunării Generale a FOTE Brașov 2027, care a avut loc la Casa Olimpică, că această competiție reprezintă o investiție strategică în viitorul sportului și o oportunitate pentru România de a demonstra că poate organiza evenimente multisport la cel mai înalt nivel.
'FOTE (Festivalul Olimpic al Tineretului European) Brașov 2027 este o investiție strategică în viitorul sportului românesc. Pentru tinerii sportivi, acest festival reprezintă prima experiență olimpică majoră, iar pentru România este o oportunitate de a demonstra, din nou, că poate organiza evenimente multisport de cel mai înalt nivel', a declarat Covaliu, conform unui comunicat al COSR, remis AGERPRES.
Adunarea Generală a proiectului FOTE Brașov 2027 a reunit reprezentanți ai Comitetului Olimpic și Sportiv Român, ai Guvernului României, autorităților locale, federațiilor sportive și ai Comitetului de Organizare, într-o etapă-cheie a pregătirilor pentru evenimentul din 2027.
La ședința de la Casa Olimpică au participat președintele Asociației Comitetelor Europene Olimpice (EOC), Spyros Capralos, aflat în vizită în România, Octavian Morariu, membru CIO pentru România, viceprim-ministrul Tanczos Barna, conducător al Comitetului interministerial de coordonare pentru pregătirea, organizarea și desfășurarea Festivalului Olimpic al Tineretului European, ediția de iarnă, 2027 și Thomas Moldovan, președintele interimar al Agenției Naționale pentru Sport.
La ședința condusă de președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român Mihai Covaliu, alături de George Boroi, secretarul general al COSR, au fost toți reprezentanții Consiliului Director ai Asociației Comitetului de Organizare: George Scripcaru - primar Brașov, Dan Ghiță - viceprimar Brașov, Adrian Veștea - președinte Consiliu Județean Brașov, Horia Motrescu - primar Râșnov, Sorin Ciobanu - primar Predeal, Istvan Barna - administrator public Sfântu Gheorghe, Ovidiu Gârbacea și Alex Gârbacea, de la resortul Cheile Grădiștei.
La ședință au fost invitați președinți ai federațiilor sportive naționale: Puiu Gaspar - schi și biatlon, Attila Nagy - hochei pe gheață, Maria Coroamă - patinaj artistic și short-track, Karoly Szocz - schi alpinism.
Echipa administrației Comitetului Olimpic și Sportiv Român a fost condusă de Florin Mișcă, secretar general adjunct și membru al Comisiei de Coordonare EOC pentru FOTE.
Viceprim-ministrul Tanczos Barna a reafirmat sprijinul ferm al Guvernului României pentru organizarea Festivalului Olimpic al Tineretului European, subliniind importanța strategică a evenimentului pentru sportul românesc, dezvoltarea infrastructurii sportive și promovarea României pe plan internațional. Oficialul guvernamental a confirmat că pregătirile vor beneficia de susținere instituțională și financiară, inclusiv prin mecanisme guvernamentale dedicate.
Președintele Comitetelor Olimpice Europene, Spyros Capralos, a felicitat echipa de organizare pentru progresele realizate și a evidențiat faptul că 48 de Comitete Naționale Olimpice Europene și-au confirmat deja participarea, un nivel fără precedent la această distanță față de startul competiției. Acesta a subliniat că FOTE 2027 reprezintă prima mare experiență olimpică pentru tinerii sportivi europeni și un pas esențial în drumul lor spre Jocurile Olimpice.
Octavian Morariu a amintit succesul ediției FOTE Brașov 2013, subliniind importanța continuității, a colaborării interinstituționale și a determinării în organizarea unui eveniment de asemenea anvergură, apreciind că FOTE Brașov 2027 este un proiect de țară, cu impact pe termen lung.
Președintele interimar al Agenției Naționale pentru Sport, Thomas Moldovan ,a evidențiat rolul instituțional al ANS: 'Agenția Națională pentru Sport va sprijini federațiile și Comitetul Olimpic în pregătirea sportivilor și a competițiilor. FOTE Brașov 2027 este o oportunitate majoră pentru sportul românesc și pentru promovarea României ca destinație sportivă și turistică'.
Președintele Comitetului de Organizare, George Scripcaru, a prezentat stadiul actual al pregătirilor, confirmând că proiectul se află pe un parcurs solid, cu implicarea directă a autorităților locale din Brașov și zonele învecinate, precum și cu investiții care vor genera o moștenire durabilă pentru sporturile de iarnă și comunitățile gazdă.
'Pentru România înseamnă mult, înseamnă un lucru bun, iar aceste evenimente internaționale contează foarte mult și vrem să reprezentăm numai Brașovul. Reprezentăm România în tot ce înseamnă acest Festival pe care îl vom organiza. Ca președinte al Comitetului de Organizare, vreau să vă asigur că sunt conectat la toate aceste probleme, la necesități și la parcursul pe care îl avem noi de urmat. Experiența Brașov 2013 ne este de mare ajutor', a declarat George Scripcaru.
Președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, s-a arătat încrezător că proiectul va fi o reușită: 'Spun cu toată convingerea că vom avea o reușită în organizarea acestui eveniment. Mă bucur că am făcut parte din delegația care a convins Guvernul să ofere scrisoare de garanție pentru această competiție. Sunt conectat la toate realitățile și la infrastructura pe care bazele pe care le vom pune la dispoziție o necesită și am toată convingerea că, împreună cu sprijinul Guvernului, cu sprijinul nostru de la nivel județean sau al autorităților locale, vom reuși'.
COSR precizează că Adunarea Generală a reconfirmat că FOTE Brașov 2027 este un proiect solid, bine coordonat și susținut la nivel european și național, iar următoarele luni vor fi dedicate finalizării cadrului bugetar, dezvoltării infrastructurii și intensificării pregătirilor operaționale.
În cadrul Adunării Generale FOTE Brașov 2027 au fost prezentate și validate structura organizatorică și responsabilitățile operaționale. Totodată, s-a discutat pe marginea programului sportiv provizoriu, aliniat Cartei EOC și standardelor Comitetelor Olimpice Europene, s-a aprobat bugetul estimat și au fost prezentate concluziile întâlnirii dintre prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și președintele EOC, Spyros Capralos. De asemenea, s-a semnat Acordul de aderare și de respectare a Contractului Orașului Gazdă pentru ediția a XVIII-a a FOTE Brașov România și s-a prezentat identitatea vizuală FOTE Brașov 2027, aflată în proces de înregistrare, care urmează a fi lansată oficial într-o etapă ulterioară.
AGERPRES (AS-redactor: Adrian Țone, editor: Mihai Țenea, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Înot: ACS Aqua Sport Citius a obținut patru noi titluri la Naționalele în bazin scurt
ACS Aqua Sport Citius a obținut, sâmbătă, patru titluri la Campionatele Naționale de înot în bazin scurt (25 metri), de la Otopeni. Cristian Lăpădat a câștigat la 100 m mixt masculin, Andreea Luiza Comna s-a impus la 200 m liber, Irina Micu a ieșit victorioasă la 100 m fluture, iar Daria Asaftei la 200 m bras.
Volei feminin: CSO Voluntari și CSM Volei Alba-Blaj au obținut victorii în Divizia A1
CSO Voluntari 2005 și CSM Volei Alba-Blaj au obținut victorii, sâmbătă, în etapa a 7-a a Diviziei A1 la volei feminin. Campioana CSO Voluntari a dispus de CS Rapid București cu scorul de 3-1 (25-9, 22-25, 25-12, 25-11), în Sala Polivalentă ''Gabriela Szabo''. Laura Pascua a realizat 21 de puncte, Nicole van de
Fotbal: Tudor Băluță - Victoria cu Polonia ne dă o gură de aer și putere pentru meciul cu Bosnia
Mijlocașul Tudor Băluță a declarat, sâmbătă seara, după victoria echipei naționale de fotbal a României în fața Poloniei, cu scorul de 2-1, în Liga Națiunilor, că acest rezultat le oferă tricolorilor un moral mai bun înaintea ultimei partide din competiție, cu Bosnia-Herțegovina, dar și în perspectiva preliminariilor Campionatului
Fotbal: Gheorghe Hagi - După patru înfrângeri, jucătorii mi-au arătat azi că potențialul naționalei e enorm
Selecționerul echipei naționale de fotbal a României, Gheorghe Hagi, a declarat, sâmbătă seara, în conferința de presă de după victoria cu Polonia (scor 2-1), prima într-o partidă oficială în noul său mandat, că jucătorii i-au arătat în această seară că potențialul primei reprezentative este enorm. 'Să n
Fotbal: Radu Drăgușin - A fost o revanșă a noastră, în tur a fost o înfrângere greu de digerat
Fundașul Radu Drăgușin a declarat, sâmbătă seara, după victoria cu Polonia, scor 2-1, în Liga Națiunilor, că succesul naționalei de fotbal a României reprezintă o revanșă pentru înfrângerea suferită în meciul tur, una greu de digerat pentru tricolori. 'A fost o revanșă a noastră în fața Poloniei. N
Volei masculin: SCM 'U' Craiova, lider provizoriu în Divizia A1
SCM ''U'' Craiova a devenit lider provizoriu în Divizia A1 la volei masculin, după ce a învins-o pe CS Știința Explorări Baia Mare cu scorul de 3-1 (25-23,19-25, 25-18, 25-15), sâmbătă, în Sala Polivalentă ''Lascăr Pană'', în etapa a 5-a. Janis Eduards Medenis, cu 23 de puncte, a fo
Baschet masculin: CSM CSU Oradea și CSM Târgu Mureș, victorioase în Liga Națională
CSM CSU Raiffeisen Oradea și CSM Târgu Mureș au obținut victorii, sâmbătă, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 7-a a Ligii Naționale de baschet masculin. Vicecampioana CSM CSU Raiffeisen Oradea a dispus de CS SCM Politehnica Timișoara cu 85-70 (26-18, 18-23, 16-8, 25-21). David Christopher Nichols, cu 22 de puncte, 3 r
Fotbal: Marius Corbu - Pentru mine este o seară de vis, le mulțumesc celor care au crezut în mine
Mijlocașul Marius Corbu, care a debutat în echipa națională a României în victoria cu Polonia, scor 2-1, în Liga Națiunilor, a declarat, sâmbătă seara, că trăiește o seară de vis și le-a mulțumit tuturor celor care au avut încredere în el. 'Cred că este o victorie meritată pentru România, iar
Handbal masculin: Minaur a câștigat la Constanța, în Liga Națională
CS Minaur Baia Mare a învins-o în deplasare pe CSM Constanța cu scorul de 29-26 (13-14), sâmbătă, în etapa a 7-a a Ligii Naționale de handbal masculin. Mamadou Diocou și Antonio Ovidiu Bordeanu au marcat câte 6 goluri pentru Minaur, iar portarul Darius-Cătălin Makaria a avut 11 intervenții. CSU din
Fotbal: Alexandru Cicâldău - Cred că este victoria de care aveam nevoie
Mijlocașul Alexandru Cicâldău a declarat, sâmbătă seara, după victoria echipei naționale de fotbal a României în fața Poloniei, cu scorul de 2-1, în Liga Națiunilor, că acest succes era necesar după cele patru înfrângeri suferite anterior de tricolori și că echipa a demonstrat că poate obține rezultate în fața unor adve
Fotbal: Florinel Coman - Victoria cu Polonia ne dă încredere pentru viitor
Atacantul Florinel Coman a declarat, sâmbătă seara, după victoria echipei naționale de fotbal a României în fața Poloniei, cu scorul de 2-1, în Liga Națiunilor, că acest rezultat le oferă tricolorilor încredere pentru viitor și reprezintă un nou început pentru reprezentativa României. 'Am făcut un
Fotbal: România a învins Polonia cu 2-1, în Liga Națiunilor
Selecționata României a învins echipa Poloniei cu scorul de 2-1 (0-0), sâmbătă seara, pe Arena Națională din București, în Grupa B4 a Ligii Națiunilor la fotbal. România a obținut cu mari emoții prima victorie în grupă și, totodată, prima victorie oficială în al doilea mandat al lui Gheorghe Hagi. Tric
Rugby: România, învinsă clar de SUA, în Cupa Națiunilor
Reprezentativa României a fost învinsă de selecționata Statelor Unite, cu scorul de 53-24 (22-10), sâmbătă seara, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf din București, în Cupa Națiunilor, competiție organizată de World Rugby. ''Stejarii'' au fost dominați de echipa Statelor Unite, ocupanta loculu
Fotbal - Liga Națiunilor: România - Polonia, echipele de start
Echipele de start pentru meciul dintre selecționatele României și Poloniei, care are loc sâmbătă seara (ora 21:45), pe Arena Națională din București, în Grupa B4 a Ligii Națiunilor la fotbal: România: 12. Otto Hindrich - 2. Andrei Rațiu, 4. Andrei Coubiș, 3. Radu Drăgușin, 15. Lisav Eissat - 8. Alexandr
Baschet masculin: U-BT Cluj-Napoca, victorioasă în ABA League
U-BT Cluj-Napoca a învins echipa slovenă Perspektiva Ilirija Ljubljana, cu scorul de 77-71 (16-13, 23-15, 14-21, 24-22), sâmbătă, în BTarena, în Grupa B a competiției de baschet masculin ABA League.ț Campioana României venea după două eșecuri consecutive în competiție și cinci înfrângeri la rând în to














