logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

RETROSPECTIVĂ 2025 Adin Cojocaru (volei): Cel mai bun rezultat e locul 3 obținut în Golden League

Imagine din galeria Agerpres

Președintele Federației Române de Volei, Adin Cojocaru, a declarat, pentru AGERPRES, că rezultatul cel mai bun în anul 2025 este reprezentat de locul trei obținut de echipa națională feminină la Golden League, o premieră pentru România.

Oficialul a menționat că surpriza a fost reprezentată însă de calificarea selecționatei masculine a României la Campionatul Mondial Under-17 de anul viitor.

'2025 a fost un an așa cum îl gândisem, așa cum îl creionasem. Pentru că știam de această participare la Campionatul Mondial a echipei naționale masculine. Proiectasem la Golden League să ne întoarcem cu o medalie și iată că fetele au reușit să o câștige pe cea de bronz. De asemenea, ne gândeam la calificarea la Campionatul European feminin. Deci lucrurile pe care noi le aveam în strategie pentru 2025 le-am îndeplinit, ceea ce este un lucru foarte bun. Ceea ce nu era prins în obiective, să spun așa, dar ne-a bucurat extrem de mult, este calificarea acestor copii la Campionatul Mondial. Mă refer la naționala masculină Under-16, calificată la Mondialul Under-17. E un lucru fantastic, asta înseamnă că se lucrează bine la nivel juvenil și avem viitor. Dar cel mai bun rezultat, cea mai bună performanță pe 2025 este însă acel loc trei reușit de naționala feminină în Golden League. Este o premieră pentru România, noi nu am luat niciodată o medalie la Golden League. Deci e un prim pas în această competiție, sperăm noi la următoarele ediții să mergem cât mai sus. Se putea chiar și anul acesta să ajungem în finală, dar nu a fost să fie. Noi tot jucasem cu Ungaria, dacă facem o comparație în timp a întâlnirilor aceasta este net în favoarea României. Acum însă, iată că și Ungaria are o generație valoroasă și spun eu că începe să conteze în Europa. Dar asta nu este o scuză, noi trebuia să ne facem treaba noastră și să ne calificăm în finală', a spus președintele.

Echipei naționale masculine a României, care a participat la Campionatul Mondial din Filipine i-a lipsit experiența la competițiile de nivel înalt, este de părere Adin Cojocaru.

'La Campionatul Mondial, factorul primordial al evoluțiilor noastre a fost lipsa de experiență. Jucătorii nu au reușit să gestioneze presiunea, nu emoția în sine, pentru că în competiții importante mai jucaseră. La un Campionat Mondial, după o pauză așa de lungă, se resimte un alt trac, o altă presiune, pentru că ai în fața ta echipe valoroase. Nu neapărat mult peste tine, dar care au mai fost acolo, au experiența Campionatului Mondial, știu să găsească soluțiile cele mai bune la acest nivel, știu să gestioneze perioadele mai slabe în care sunt conduse pe tabelă... or la noi aceste lucruri au lipsit. Însă toată lumea voleiului a apreciat valoarea naționalei României. Din păcate lipsa de experiență la nivel înalt ne-a trădat', a explicat el.

Susținerea financiară din partea Comitetului Olimpic și Sportiv Român pentru pregătirea și participarea reprezentativei masculine la Campionatul Mondial a ajutat Federația Română de Volei să se încadreze în bugetul primit la începutul anului din partea Agenției Naționale pentru Sport.

'Niciodată partea financiară nu este una îmbucurătoare, care să te mulțumească. Noi am avut anul acesta un buget din partea Agenției Naționale pentru Sport care ne-a ajuns să spun așa. Dar ne-a ajuns pentru că am reușit să avem o înțelegere și cu Comitetul Olimpic și Sportiv Român, care ne-a sprijinit pentru pregătirea și participarea cu naționala masculină la Campionatul Mondial. Ceea ce a însemnat enorm de mult. Pentru că în aceste condiții ne-am putut desfășura toate celelalte activități așa cum erau prevăzute în plan pentru anul 2025', a afirmat Cojocaru.

Obiectivele Federației Române de Volei sunt legate în 2026 de participările naționalelor feminine și masculine la Campionatele Europene. La masculin, președintele își dorește o clasare mai bună de locul 7, obținut obținut la ediția din 2023, ținând cont că România este gazda unor partide din cadrul Campionatului European.

'Un obiectiv important pentru anul următor este reprezentat de organizarea la Cluj-Napoca a unei grupe de Campionat European la masculin. Trebuie să respectăm condițiile din regulamentul de organizare. Sincer, nici nu mă gândesc că nu le vom putea respecta, pentru că riscăm să fim penalizați. România are totuși experiență, a organizat în 2021 și Europeanul feminin și am primit numai cuvinte de laudă din partea Confederației Europene, deci nu va fi o problemă. Eu m-aș gândi însă mai mult la partea sportivă, adică la depășirea de către echipa națională a acelui loc 7 (n.r. - sferturi de finală) pe care l-am avut în 2023 la Campionatul European. Iar pentru naționala feminină ne gândim la intrarea cel puțin în optimile de finală la Campionatul European de anul viitor. Acestea ar fi cele două obiective majore. Iar în ceea ce îi privește pe acești copii de la Under-17 eu îmi doresc ca ei să aibă puterea și echilibrul de a juca la Campionatul Mondial 2026. Pentru că este pentru prima oară când participă la un nivel atât de înalt. Să dea Dumnezeu să își poată stăpâni emoțiile și să pună în practică tot ceea ce au învățat până acum', a menționat oficialul FRV.

Jucătorii Bela Bartha (Itas Trentino/Italia) și Diana Vereș (CSM Volei Alba Blaj), componenți ai echipelor naționale ale României, sunt voleibaliștii anului 2025.

'Bela și Diana sunt cei mai buni jucători ai noștri la masculin și feminin. Colegiul de antrenori a decis în baza unei grile, iar eu consider că ierarhia este cât se poate de corectă. Pentru că se primește punctaj în urma competițiilor la care participă. Diana a câștigat titlul și Cupa României, deci maximum în țară, plus locul 3 de la Golden League cu naționala. Iar la masculin, cred că nimeni nu poate contesta ceea ce a reușit Bela Bartha, adică el este campion în Italia, țara campioană europeană, mondială și olimpică. În plus, a participat cu naționala României la Campionatul Mondial', a explicat el.

În opinia președintelui FRV, sportivul anului 2025 este David Popovici, dublu medaliat la Campionatele Mondiale de natație.

'Cred că în 2025 David Popovici este cel care merită să primească distincția de sportivul anului. El a dat câteva semnale că poate fi un lider în sportul românesc. Are puterea de a exprima anumite lucruri normale în societatea de astăzi', a adăugat Adin Cojocaru.

Echipa națională de volei masculin a României a participat pentru prima oară după o pauză de 43 de ani la o ediție a Campionatului Mondial. La Singapore, România a pierdut toate cele trei partide din Grupa B, 0-3 cu Polonia, 0-3 cu Olanda și 1-3 cu Qatar.

În Golden League, selecționata masculină a încheiat pe locul 4 în faza principală, ratând calificarea la turneul Final Four al competiției.

La feminin, România a reușit în premieră un loc trei în Golden League, după o calificare de pe prima poziție la turneul Final Four. În ultima faza a competiției, naționala a pierdut cu 2-3 în fața Ungariei, dar a câștigat finala mică disputată împotriva Suediei cu 3-2.

De asemenea, reprezentativa feminină a reușit calificarea la Campionatul European de anul viitor din Azerbaidjan, Cehia, Suedia și Turcia. România s-a clasat pe locul doi în Grupa F a preliminariilor, la egalitate de puncte, 9, cu liderul Croația.

Selecționata masculină Under-16 a României a obținut locul 3 în grupă la Campionatul European U16, cu 4 victorii și 3 înfrângeri, în spatele reprezentativelor Poloniei și Spaniei. Poziția a treia a asigurat României calificarea la Campionatul Mondial Under-17, care va avea loc anul viitor în Qatar.

La nivel de cluburi, cel mai bun rezultat a fost înregistrat de echipa feminină CSM Volei Alba Blaj, care a disputat finala Cupei CEV, ediția 2024-2025. În ultimul act, formația ardeleană a fost învinsă de echipa italiană Igor Gorgonzola Novara în ambele manșe, 3-1 în deplasare și 3-0 pe teren propriu. Pentru Volei Alba Blaj a fost a treia finală a Cupei CEV pe care o pierde după cele din 2019 și 2023.
AGERPRES (A, AS-redactor: Marius Țone, editor: Mihai Țenea, editor online: Adrian Dădârlat)

Afisari: 613

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Sport Intern 15-11-2026 01:59

Înot: ACS Aqua Sport Citius a obținut patru noi titluri la Naționalele în bazin scurt

ACS Aqua Sport Citius a obținut, sâmbătă, patru titluri la Campionatele Naționale de înot în bazin scurt (25 metri), de la Otopeni. Cristian Lăpădat a câștigat la 100 m mixt masculin, Andreea Luiza Comna s-a impus la 200 m liber, Irina Micu a ieșit victorioasă la 100 m fluture, iar Daria Asaftei la 200 m bras.

Sport Intern 15-11-2026 01:38

Volei feminin: CSO Voluntari și CSM Volei Alba-Blaj au obținut victorii în Divizia A1

CSO Voluntari 2005 și CSM Volei Alba-Blaj au obținut victorii, sâmbătă, în etapa a 7-a a Diviziei A1 la volei feminin. Campioana CSO Voluntari a dispus de CS Rapid București cu scorul de 3-1 (25-9, 22-25, 25-12, 25-11), în Sala Polivalentă ''Gabriela Szabo''. Laura Pascua a realizat 21 de puncte, Nicole van de

Sport Intern 15-11-2026 01:21

Fotbal: Tudor Băluță - Victoria cu Polonia ne dă o gură de aer și putere pentru meciul cu Bosnia

Mijlocașul Tudor Băluță a declarat, sâmbătă seara, după victoria echipei naționale de fotbal a României în fața Poloniei, cu scorul de 2-1, în Liga Națiunilor, că acest rezultat le oferă tricolorilor un moral mai bun înaintea ultimei partide din competiție, cu Bosnia-Herțegovina, dar și în perspectiva preliminariilor Campionatului

Sport Intern 15-11-2026 01:15

Fotbal: Gheorghe Hagi - După patru înfrângeri, jucătorii mi-au arătat azi că potențialul naționalei e enorm

Selecționerul echipei naționale de fotbal a României, Gheorghe Hagi, a declarat, sâmbătă seara, în conferința de presă de după victoria cu Polonia (scor 2-1), prima într-o partidă oficială în noul său mandat, că jucătorii i-au arătat în această seară că potențialul primei reprezentative este enorm. 'Să n

Sport Intern 15-11-2026 01:04

Fotbal: Radu Drăgușin - A fost o revanșă a noastră, în tur a fost o înfrângere greu de digerat

Fundașul Radu Drăgușin a declarat, sâmbătă seara, după victoria cu Polonia, scor 2-1, în Liga Națiunilor, că succesul naționalei de fotbal a României reprezintă o revanșă pentru înfrângerea suferită în meciul tur, una greu de digerat pentru tricolori. 'A fost o revanșă a noastră în fața Poloniei. N

Sport Intern 15-11-2026 01:01

Volei masculin: SCM 'U' Craiova, lider provizoriu în Divizia A1

SCM ''U'' Craiova a devenit lider provizoriu în Divizia A1 la volei masculin, după ce a învins-o pe CS Știința Explorări Baia Mare cu scorul de 3-1 (25-23,19-25, 25-18, 25-15), sâmbătă, în Sala Polivalentă ''Lascăr Pană'', în etapa a 5-a. Janis Eduards Medenis, cu 23 de puncte, a fo

Sport Intern 15-11-2026 00:49

Baschet masculin: CSM CSU Oradea și CSM Târgu Mureș, victorioase în Liga Națională

CSM CSU Raiffeisen Oradea și CSM Târgu Mureș au obținut victorii, sâmbătă, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 7-a a Ligii Naționale de baschet masculin. Vicecampioana CSM CSU Raiffeisen Oradea a dispus de CS SCM Politehnica Timișoara cu 85-70 (26-18, 18-23, 16-8, 25-21). David Christopher Nichols, cu 22 de puncte, 3 r

Sport Intern 15-11-2026 00:41

Fotbal: Marius Corbu - Pentru mine este o seară de vis, le mulțumesc celor care au crezut în mine

Mijlocașul Marius Corbu, care a debutat în echipa națională a României în victoria cu Polonia, scor 2-1, în Liga Națiunilor, a declarat, sâmbătă seara, că trăiește o seară de vis și le-a mulțumit tuturor celor care au avut încredere în el. 'Cred că este o victorie meritată pentru România, iar

Sport Intern 15-11-2026 00:36

Handbal masculin: Minaur a câștigat la Constanța, în Liga Națională

CS Minaur Baia Mare a învins-o în deplasare pe CSM Constanța cu scorul de 29-26 (13-14), sâmbătă, în etapa a 7-a a Ligii Naționale de handbal masculin. Mamadou Diocou și Antonio Ovidiu Bordeanu au marcat câte 6 goluri pentru Minaur, iar portarul Darius-Cătălin Makaria a avut 11 intervenții. CSU din

Sport Intern 15-11-2026 00:12

Fotbal: Alexandru Cicâldău - Cred că este victoria de care aveam nevoie

Mijlocașul Alexandru Cicâldău a declarat, sâmbătă seara, după victoria echipei naționale de fotbal a României în fața Poloniei, cu scorul de 2-1, în Liga Națiunilor, că acest succes era necesar după cele patru înfrângeri suferite anterior de tricolori și că echipa a demonstrat că poate obține rezultate în fața unor adve

Sport Intern 15-11-2026 00:07

Fotbal: Florinel Coman - Victoria cu Polonia ne dă încredere pentru viitor

Atacantul Florinel Coman a declarat, sâmbătă seara, după victoria echipei naționale de fotbal a României în fața Poloniei, cu scorul de 2-1, în Liga Națiunilor, că acest rezultat le oferă tricolorilor încredere pentru viitor și reprezintă un nou început pentru reprezentativa României. 'Am făcut un

Sport Intern 14-11-2026 23:42

Fotbal: România a învins Polonia cu 2-1, în Liga Națiunilor

Selecționata României a învins echipa Poloniei cu scorul de 2-1 (0-0), sâmbătă seara, pe Arena Națională din București, în Grupa B4 a Ligii Națiunilor la fotbal. România a obținut cu mari emoții prima victorie în grupă și, totodată, prima victorie oficială în al doilea mandat al lui Gheorghe Hagi. Tric

Sport Intern 14-11-2026 20:49

Rugby: România, învinsă clar de SUA, în Cupa Națiunilor

Reprezentativa României a fost învinsă de selecționata Statelor Unite, cu scorul de 53-24 (22-10), sâmbătă seara, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf din București, în Cupa Națiunilor, competiție organizată de World Rugby. ''Stejarii'' au fost dominați de echipa Statelor Unite, ocupanta loculu

Sport Intern 14-11-2026 20:40

Fotbal - Liga Națiunilor: România - Polonia, echipele de start

Echipele de start pentru meciul dintre selecționatele României și Poloniei, care are loc sâmbătă seara (ora 21:45), pe Arena Națională din București, în Grupa B4 a Ligii Națiunilor la fotbal: România: 12. Otto Hindrich - 2. Andrei Rațiu, 4. Andrei Coubiș, 3. Radu Drăgușin, 15. Lisav Eissat - 8. Alexandr

Sport Intern 14-11-2026 16:12

Baschet masculin: U-BT Cluj-Napoca, victorioasă în ABA League

U-BT Cluj-Napoca a învins echipa slovenă Perspektiva Ilirija Ljubljana, cu scorul de 77-71 (16-13, 23-15, 14-21, 24-22), sâmbătă, în BTarena, în Grupa B a competiției de baschet masculin ABA League.ț Campioana României venea după două eșecuri consecutive în competiție și cinci înfrângeri la rând în to