Fotbal: Alexandru Crețu (Universitatea Craiova) - Puteam să scoatem un rezultat bun dacă intram cu 1-0 la pauză
Fotbalistul Alexandru Crețu a declarat, joi seara, după eșecul, 1-2, cu Sparta Praga, din etapa a cincea a Conference League, că Universitatea Craiova putea obține un rezultat bun dacă nu rata penalty-ul din prima repriză și o începea pe cea de-a doua în avantaj.
'Puteam să scoatem un rezultat bun în seara asta, având în vedere că în prima repriză am ratat un penalty. Dacă intram cu 1-0 la pauză poate altul era meciul. Dar totuși am revenit de la 0-1 și am luat golul de 1-2 în minutul 89. Am întâlnit o echipă puternică, cea mai puternică pe care am întâlnit-o până acum. Asta a fost soarta jocului', a menționat Crețu la postul Prima Sport.
'Pot să spun că am greșit la primul gol primit. Important este însă că am revenit și am egalat. Nu știu însă dacă la 1-1 am făcut pasul înapoi. Chiar am întâlnit o echipă foarte bună, care a pus presiune pe noi. Deci cred că jocul lor ne-a împins în spate. Mai avem un meci, dar eu cred că putem realiza o calificare', a adăugat el.
Universitatea Craiova a fost învinsă de Sparta Praga cu scorul de 2-1 (0-0), joi seara, pe Stadionul ''Ion Oblemenco'' din Craiova, în etapa a cincea a competiției de fotbal Conference League.
Universitatea a fost aproape să obțină un rezultat bun, însă a cedat pe final, după ce a ratat un penalty la 0-0, prin Anzor Mekvabișvili (38). Albion Rrahmani (50) și Matej Rynes (89) au marcat golurile oaspeților, în timp ce pentru craioveni a înscris Steven Nsimba (79).
Aceasta este prima înfrângere de la venirea antrenorului portughez Filipe Coelho la Universitatea.
Universitatea rămâne cu șapte puncte, după 0-2 cu Rakow Czestochowa (deplasare), 1-1 cu FC Noah (acasă), 1-0 cu Rapid Viena (deplasare), 1-0 cu Mainz (acasă) și 1-2 cu Sparta Praga (acasă). Echipa din Bănie mai are de jucat un meci, cu AEK Atena, pe 18 decembrie, în deplasare.
AGERPRES (A, AS-redactor: Marius Țone, editor: Mihai Țenea, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Nuno Campos (Dinamo): Rapid este un adversar foarte dificil, dar avem armele noastre
Antrenorul formației Dinamo București, Nuno Campos, a declarat, vineri, într-o conferință de presă susținută înaintea derby-ului cu Rapid, din etapa a 5-a a Superligii, că giuleștenii reprezintă un adversar foarte dificil, dar a subliniat că echipa sa are propriile arme și trebuie să se concentreze în primul rând asupra propriului joc.
Fotbal: Raul Opruț (Dinamo) - Derby-ul cu Rapid va fi deschis oricărui rezultat
Fotbalistul echipei Dinamo, Raul Opruț, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că derby-ul cu FC Rapid va fi deschis oricărui rezultat și a menționat că el și colegii săi au început să se adapteze din ce în ce mai mult la cerințele antrenorului Nuno Campos. 'Ne-am pregătit în această săptămână, am &ic
Fotbal: Daniel Pancu (Rapid) - Dinamo e cea mai bună echipă a primelor patru etape
Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid, Daniel Pancu, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că Dinamo, adversara din derby-ul de sâmbătă seara, este cea mai bună formație din Superligă după disputarea primelor patru etape și a subliniat că elevii săi vor avea nevoie de mai mult de un gol pentru a câștiga. 'Î
Fotbal: Denis Ciobotariu (Rapid) - Sperăm că va fi un derby cu multe goluri date de noi și niciunul de Dinamo
Fotbalistul echipei FC Rapid, Denis Ciobotariu, a declarat, vineri, într-o conferință de presă susținută înaintea derby-ului cu Dinamo, din etapa a 5-a a Superligii, că speră ca meciul să fie unul cu multe goluri înscrise de formația sa și niciunul de adversari. 'Ne-am antrenat foarte bine toată săptămâna și sunt si
VIDEO Fotbal: Filipe Coelho (U Craiova) - Suntem foarte fericiți, este al doilea obiectiv îndeplinit în acest sezon
Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Filipe Coelho, a declarat, joi seara, după victoria cu 2-1 cu KuPS Kuopio, din manșa secundă a turului 3 preliminar al Europa League, că este foarte fericit deoarece formația sa a îndeplinit al doilea său obiectiv din acest sezon și anume calificarea în grupele unei cupe europene.
Handbal feminin: Dunărea Brăila și CS Rapid București, victorioase în prima zi a Cupei Craiovei
HC Dunărea Brăila și CS Rapid București au obținut victorii, joi, în prima zi a turneului de handbal feminin Cupa Craiovei, găzduit de Sala Polivalentă din Bănie. În primul meci, HC Dunărea Brăila a dispus de CSM Slatina cu scorul de 30-23. SCM Universitatea Craiova a fost învinsă de CS Rapid București cu 25-24
Fotbal: Ștefan Baiaram (U Craiova) - Puteam să câștigăm mai categoric; sunt dezamăgit de prestația mea
Fotbalistul Ștefan Baiaram a declarat, joi seara, după victoria cu 2-1 cu KuPS Kuopio, din manșa secundă a turului 3 preliminar al Europa League, că Universitatea Craiova putea să câștige mai categoric, arătându-se în același timp dezamăgit de prestația sa din acest meci. 'Nu e vorba că îmi lipsește ceva. Sunt bucur
Fotbal: Vladimir Screciu (U Craiova) - Această calificare aduce mai multă motivație
Fundașul Vladimir Screciu a afirmat, joi seara, la finalul meciului cu formația finlandeză KuPS Kuopio, câștigat de Universitatea Craiova cu scorul de 2-1 (1-1), în manșa secundă din turul al treilea preliminar al Europa League la fotbal, că accederea în play-off-ul competiției aduce mai multă motivație pentru gruparea olteană.
VIDEO Fotbal: Universitatea Craiova s-a calificat în play-off-ul Europa League, după 2-1 cu KuPS Kuopio
Universitatea Craiova s-a calificat în play-off-ul Europa League la fotbal, după ce a învins formația finlandeză KuPS Kuopio cu scorul de 2-1 (1-1), joi seara, pe Stadionul ''Ion Oblemenco'' din Craiova, în manșa secundă din turul al treilea preliminar. După 1-1 în prima manșă, campioana României a
Fotbal: Steaua București - FK Csikszereda și FC Bihor - Farul Constanța, în play-off-ul Cupei României
Echipa de fotbal Steaua București va întâlni FK Csikszereda, iar FC Bihor pe Farul Constanța în play-off-ul Cupei României, conform tragerii la sorți care a avut loc, joi, la Casa Fotbalului. Alte șase formații din Superligă vor evolua în faza play-off-ului competiției după cum urmează: Minaur Baia Mare - Corvinul Hunedoara, CS Af
Fotbal: FC Argeș l-a transferat pe atacantul congolez Gabriel Charpentier
Echipa de fotbal FC Argeș a anunțat, joi, prin intermediul site-ului oficial, transferul atacantului congolez Gabriel Charpentier, care a evoluat ultima oară în Polonia, la KS Cracovia. 'Gabriel Charpentier face parte din Familia Vulturilor. 500.000 de euro este cota de piață a lui Gabriel, potrivit site-ului de specialitate transfermarkt.com. Mult s
Fotbal: Fostul jucător al Universității Craiova Dumitru Marcu a decedat la 76 de ani
Fostul jucător al Universității Craiova Dumitru Marcu, câștigător a două titluri de campion al României cu formația craioveană, a decedat, joi, la vârsta de 76 de ani, a anunțat Liga Profesionistă de Fotbal, prin intermediul site-ului oficial. LPF
Fotbal: Filipe Coelho (U Craiova) - Cu siguranță putem merge mai departe în Europa League
Antrenorul echipei Universitatea Craiova, Filipe Coelho, a afirmat, miercuri, într-o conferință de presă, înaintea meciului cu echipa finlandeză KuPS Kuopio din manșa a doua a turului trei preliminar al Europa League la fotbal, că este convins că formația sa are șanse mari să meargă mai departe în această competiție. 'Este un meci importa
Fotbal: Cluburile FCSB, Rapid, Petrolul Ploiești și FC Argeș, sancționate de Comisia de Disciplină
Comisia de Disciplina din cadrul Federației Române de Fotbal a sancționat, miercuri, cluburile FCSB, Rapid, Petrolul Ploiești și FC Argeș în urma partidelor din ultimele două etape ale Superligii, informează site-ul oficial al Ligii Profesioniste de Fotbal. Pentru probleme organizatorice, FCSB a primit o penalitate financiară de 5.000 de le
Fotbal: Clubul Universitatea Craiova a încheiat un parteneriat sportiv cu CSM Slatina
Clubul de fotbal Universitatea Craiova a anunțat, miercuri, încheierea unui parteneriat sportiv cu gruparea din eșalonul secund CSM Slatina. 'Universitatea Craiova și CSM Slatina au încheiat un acord de parteneriat, în baza Regulamentului de Cooperare a Cluburilor, aprobat în această vară de FRF. Cinci dintre tinerii 'lei' a




