RETROSPECTIVĂ 2025 Ioan Bîrlădeanu (kaiac-canoe): Putea să fie un an foarte bun, dar am rămas la stadiu de bine
Federația Română de Kaiac-Canoe (FRKC) putea să aibă un an foarte bun, după medaliile cucerite de canoistul Cătălin Chirilă la Europene, dar acesta a dezamăgit la Mondiale, unde se conta pe alte două podiumuri, a declarat președintele Ioan Bîrlădeanu pentru AGERPRES.
''La Campionatul European de seniori a fost bine, la Campionatul European de tineret - bine, la juniori, în schimb, am fost mai slăbuți, dar și generația asta, încă mai are un an la juniori, unii chiar doi ani, așa că o să capete experiență, sperăm. Putea să fie foarte bine, dar am rămas totuși la stadiu de bine. Iar am mers din greșeală în greșeală. N-am învățat nimic după Jocurile Olimpice. Necalificarea în finala probei de 500 m și locul patru la 1.000 m ale lui Chirilă la Mondiale nu au fost de valoarea lui, să spunem așa'', a declarat președintele FRKC.
Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO
Canoistul Cătălin Chirilă începuse anul în forță, cu medalie de aur la 1.000 m și bronz la 500 m la Europene, dar la Mondiale nu a prins finala la 500 m și a venit al patrulea la 1.000 m.
Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO
''A mers mai târziu și nu s-a putut acomoda cu apa. La început au mers foarte, foarte slab și după aia din ce în ce mai bine. Dar ne mai trebuiau vreo două zile ca să ne îndeplinim obiectivele propuse. Dar așa e sportul. A mers prea târziu, adică ar fi trebuit să meargă cu cel puțin două zile mai devreme. Așa a ajuns luni și miercuri a început concursul. Dacă ajungea de vineri, aveam sâmbătă-duminică la dispoziție, pentru că apa pe canalul ăsta de la Milano e o apă foarte ușoară. Ai ritm, dar nu simți greutatea în pală, cum spunem noi. Deci de vâslit am vâslit, dar nu am prins viteză. După aceea, încet încet a început să se acomodeze și era cât pe aici să luăm medalie, dar dacă eram adaptați perfect, nici nu se punea problema să nu luăm două medalii și la 500 și la 1.000 m'', a explicat Bîrlădeanu.
La Mondiale se spera la un podium și de la canoe dublu (Ilie Sprîncean și Oleg Nuță), dar unul dintre sportivi a avut probleme medicale, a adăugat Bîrlădeanu: ''Am avut și acolo iar ghinion, dar scuze se găsesc. Ilie Sprîncean s-a îmbolnăvit cu două săptămâni înainte, a făcut o enterocolită și patru zile nu a putut să facă antrenament, a slăbit vreo 3 kg. Și acolo la 70 kg, cât are el, a contat. Până atunci au mers foarte bine, adică erau la medalii 100%. Dar astea nu se cuantifică din nefericire''.
Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO
Subfinanțarea din acest an a afectat puternic FR de Kaiac-Canoe, care a fost nevoită să apeleze la susținerea sponsorilor și a părinților pentru a-și respecta calendarul competițional stabilit, iar pe de altă parte unii sportivi au renunțat din cauza lipsei de susținere financiară.
''Bugetul a fost foarte mic, față de ce ne-a trebuit, dar ne-a ajutat substanțial Comitetul Olimpic și Sportiv Român. Deci am completat de acolo, dar am ajuns în faza în care la Campionatul Mondial de juniori și tineret care s-a ținut în Portugalia, să nu avem finanțare. Am făcut și noi ce face toată lumea, am apelat la social media. Ne-am plâns și a venit farmacia Dona să ne ajute, am completat cu ce mai era nevoie de la părinți. Când intervin părinții, lucrurile nu sunt pe făgașul normal, pentru că părinții cu bani nu au și cei mai buni sportivi. Automat, rezultatele au avut de suferit. Nu e un lucru bun absolut deloc. La anul nu mai procedez la fel. Am acceptat-o că nu am avut experiență, că nu mi s-a întâmplat niciodată chestia asta. Nu înseamnă că acei copii pentru care au plătit părinții nu sunt de perspectivă, că altfel părinții nu i-ar fi susținut financiar. Acum, la anul nu mai accept așa, dacă sunt dispuși să susțină, să sponsorizeze federația și federația stabilește echipa care pleacă. Dacă e în echipă, pleacă, dacă nu, îmi pare rău. Dar așa am făcut un compromis și după aia o să fie din ce în ce mai slabă finanțarea și o să aibă pretenții'', a spus fostul caiacist, medaliat cu bronz la JO 1980 de la Moscova.
FR de Kaiac-Canoe s-a despărțit de soții Marcel și Georgiana Glăvan, cooptați în stafful tehnic după despărțirea de antrenorul coordonator Florin Popescu de anul trecut, în parte și din motive financiare. De asemenea lipsa banilor a determinat și plecarea unor sportivi.
''Din cauza banilor nu am mai putut să-i susținem pe soții Glăvan în continuare. Nici nu și-au îndeplinit obiectivul, dar la nivelul ăla nu am mai avut posibilitate. Ne-am despărțit amiabil la sfârșitul sezonului, în august. Acum am cooptat un antrenor cu experiență vastă, Lungu Gheorghe, și fac pregătire împreună. Sunt patru sportivi la lotul olimpic, condusă de Florin Scoică - principal, Gheorghe Lungu - secund și restul staffului. Dar în paralel am cuplat, să zicem așa, într-o proporție de 80% și lotul de tineret. Adică avem o pregătire unitară, seniorii cu tineretul. La junioare am avut șase fete la lot, dar patru nu s-au ridicat la nicio valoare. Și faptul că bugetul e strâns și asta, a trebuit să renunțăm la o parte din ele care s-au și lăsat, de fapt. La lotul feminin de tineret, s-au lăsate toate. Va fi foarte complicat în conjunctura când nu ai finanțare. Copiii, cel puțin juniorii până în 18 ani, aveau indemnizații de 500 de lei indiferent de valoare, numai dacă erai la lot, acum n-a mai fost nici aia. Și părinții care n-au bani cum să-i susțină? Și atunci te duci la școală, mai găsești un serviciu paralel. N-avem ce face. Înțelegem, e o situație dificilă pentru toată țara, dar haideți cât de cât să punem niște priorități. Noi, acum, privind performanța în perspectivă, ce să facem? Avem 22 de sportivi la trei loturi, juniori, tineret și seniori. Ce pretenție să mai ai? Când înainte aveam o grupă de 15 sportivi la fiecare, 45 de sportivi aveam pe un lot'', a mai spus șeful FRKC.
Bîrlădeanu i-a mai remarcat pe Alexei Domentean și Georgel Bărăgău, care au cucerit aurul european, în proba de canoe dublu masculin pe 1.000 de metri, la Under-23, și pe kaiacista Bianca Istrătescu - medaliată cu bronz în proba de kaiac simplu junioare pe 1.000 de metri la Mondiale: ''La tineret, avem doi băieți de perspectivă, în ciuda faptului că nu e niciunul stângaci, deși la canoea dublu se recomandă. Ideal ar fi să fie stânga-dreapta, dar îi avem pe ambii dreptaci. E greu, la canoe nu ai cârmă și trebuie numai să scoți din degajare și asta înseamnă fracțiuni de secunde întârziere. La 200 de lovituri vă dați seama că se adună. Dacă au câștigat și așa medalii înseamnă că au valoare. O să vină 1-2 stângaci din urmă și perspectiva e bună. Dacă Istrătescu Bianca se ține de treabă la modul serios s-ar putea spera, dar va depinde și de sistemul de calificare la JO. Că dacă ne pune deja de la anul să strângem puncte, va fi complicat, că la anul e încă junioară''.
Sistemul de calificare la JO 2028 de la Los Angeles nu a fost încă definitivat, dar cel mai probabil se va trece la criteriul de clasament mondial, astfel că sportivii vor avea ca obiectiv acumularea a cât mai multe puncte la marile competiții de la anul pentru a obține biletele la Olimpiadă.
''Obiectivul nostru este calificarea la Jocurile Olimpice la canoe simplu și la canoe dublu. Programul va fi foarte complicat, pentru că se schimbă sistemul de calificare pentru Jocurile Olimpice. Încă nu e definitiv, cred, dar dacă s-a definitivat să vedem cum îl face, pentru că ne obligă să participăm la mai multe competiții pentru a strânge niște puncte, într-un clasament. Pentru Europa o să fie 6 locuri la canoe. Și se califică primii 6 care au strâns punctele la competiții la care au participat - Cupe Mondiale, Campionatul European și Campionatul Mondial. În plus, din nefericire, la JO 2028 avem doar două probe la canoe, simplu la 1.000 m și dublu la 500 m'', a precizat președintele FRKC.
Federația a încercat să naturalizeze două sportive de perspectivă din Ucraina - Kateryna Chabaniul și Olena Hryhorieva, dar acestea au renunțat să mai primească cetățenia română. ''Când le-a ieșit documentația să meargă să-și ia cetățenie nu s-a mai dus. Au plecat, nu știu unde au plecat. E complicat, e un alt sistem, dar erau de perspectivă'', a precizat Bîrlădeanu.
În acest an, FRKC a organizat cu succes Europenele de juniori și Under-23 la Bascov și în 2026 va găzdui Campionatele Europene de kaiac-canoe maraton, cu probe de la 5.000 m la 26 km, tot la Bascov, alături de un concurs internațional de paddle.
''Campionatul European maraton din iunie e o competiție dată deja de trei ani, de juniori, tineret, seniori și masters. Și ne-au rugat de fapt să luăm și o Cupă ICF la paddle, un concurs internațional din cadrul Federației Internaționale de Kaiac-Canoe în premieră, numai pentru juniori. Avem un om cu suflet mare de la Constanța unde a implementat deja acolo o secție puternică și și-a luat angajamentul că el susține financiar toată chestiunea la Bascov. Va fi cu o săptămână înaintea Campionatului European'', a declarat Bîrlădeanu.
Cătălin Chirilă și medaliații de la juniori și Under-23 sunt cei mai buni sportivi ai federației pe anul 2025, în timp ce fetele de la canotaj merită premiul pentru cel mai bun sportiv al României, a opinat președintele FRKC: ''Noi nu facem un clasament, le spunem laureații anului, cei care au luat medalii. Avem 10.000 de lei de premiere, oficial, de la buget, și avem o ședință să vedem cum împărțim banii. Că nu pot să-i dai lui Chirilă cu două medalii, la fel cu juniorii care au luat o medalie. Fetele de la canotaj (Simona Radiș și Magdalena Rusu, duble campioane mondiale și europene) sunt cele mai bune în 2025, cine nu vrea să recunoască, e problema lui.
xxx
La Mondialele de la Milano, Cătălin Chirilă s-a clasat doar pe locul al patrulea în proba de canoe simplu 1.000 de metri și a câștigat Finala B la canoe simplu pe 500 de metri. Sportivii români Ilie Sprîncean și Oleg Nuță s-au clasat pe locul secund în Finala B a probei masculin de canoe dublu pe 500 de metri.
La Campionatele Europenele de kaiac-cane de la Racice (Cehia), Chirilă a cucerit al treilea său titlu continental consecutiv în proba olimpică de 1.000 m și l-a învins pe campionul olimpic Martin Fuksa pe propriul teren. Chirilă a început noul ciclu olimpic în stil de mare campion, cu două medalii, aur la 1.000 m și bronz la 500 m.
La dublu canoe masculin pe 500 de metri, românii Ilie Sprîncean/Oleg Nuță s-au clasat pe locul al patrulea.
Cătălin Chirilă a câștigat două medalii de bronz la canoe simplu, pe 500 și 1.000 de metri, la Cupa Mondială de kaiac-canoe de la Szeged (Ungaria).
România a obținut o singură medalie la Campionatele Mondiale de kaiac-canoe pentru juniori și tineret (U23) de la Montemor-o-Velho (Portugalia). Bianca Istrătescu a cucerit medalia de bronz în proba de kaiac simplu junioare pe 1.000 de metri. La canoe-4 masculin U23 pe 500 de metri, România (Alexei Domentean, Ioan Rotundu, Andrei Roșioru, Georgel Bărăgău) s-a clasat pe locul șase în finală.
La Campionatele Europene de kaiac-canoe pentru juniori și tineret (Under-23) de la Bascov, Alexei Domentean și Georgel Bărăgău au cucerit aurul, în proba de canoe dublu masculin pe 1.000 de metri, la Under-23. Darius Vlaicu a obținut argintul la canoe simplu juniori pe 500 de metri. Ioan Rotundu și Braulio Flores-Mateescu au câștigat bronzul la canoe dublu U23 pe 500 de metri. AGERPRES/(AS-redactor: Teodor Ciobanu, editor: Mihai Țenea, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Fotbal: Universitatea Cluj a dispus de Corvinul Hunedoara cu 3-0, în Superligă
Universitatea Cluj a învins-o pe Corvinul Hunedoara cu scorul de 3-0 (1-0), vineri seara, pe Stadionul ''Petre Libardi'' din Petroșani, în etapa a 13-a a Superligii de fotbal. Toate golurile au fost marcate de atacantul bosniac Jovo Lukic (4, 81, 90). Primul a fost reușit după o neînțelegere între Nicola
Hochei: Corona Brașov și ACSH Gheorgheni, victorioase acasă
CSM Corona Brașov și ACSH Gheorgheni au obținut victorii, vineri seara, pe propriile patinoare, în meciuri care au contat atât pentru Campionatul Național de hochei pe gheață, cât și pentru Erste Liga. CSM Corona Brașov a dispus de SC Miercurea Ciuc cu scorul de 4-1 (1-0, 1-1, 2-0), prin golurile marcate de Jeremy Douglas Wel
Fotbal: Petrolul Ploiești a câștigat fără probleme la Botoșani (3-1), în Superligă
Petrolul Ploiești a învins-o pe FC Botoșani fără drept de apel, cu scorul de 3-1 (2-0), vineri seara, în deplasare, în primul meci din etapa a 13-a a Superligii de fotbal. Portughezul Rodrigo Martins a reușit o dublă (27, 54), primul gol cu o ''scăriță'' peste portarul Giannis Anestis, iar al doilea cu un lob
VIDEO Hochei: Canadianul Ron Pasco, prezentat oficial ca selecționer al României - Scopul meu e să contribui la reușitele naționalei
Antrenorul canadian Ron Pasco a declarat, vineri, în conferința de presă în cadrul căreia a fost prezentat oficial în funcția de selecționer al echipei naționale de hochei pe gheață a României, că scopul său este să contribuie la succesele primei reprezentative. 'Mulțumesc Federației Române de Hochei pe Gheață pentru oportunit
Fotbal: Laurențiu Reghecampf (FCSB) - În momentul de față Rapid e favorită, ăsta e adevărul
Antrenorul echipei de fotbal FCSB, Laurențiu Reghecampf, a declarat vineri, într-o conferință de presă, că Rapid este favorită în derby-ul de sâmbătă, din etapa a 13-a a Superligii, având în vedere rezultatele din ultima perioadă și locul ocupat în clasament, dar a precizat că miza și încărcătura emoțională a unui asemenea meci pot f
Fotbal: Daniel Pancu - Este o prostie ca Rapid să fie considerată favorită într-un meci în deplasare cu FCSB
Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid București, Daniel Pancu, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că este o prostie ca formația sa să fie considerată favorită într-un meci în deplasare cu FCSB. 'Favorită Rapid? Mâine-poimâine se fac 30 de ani de când am venit la Rapid prima dată și cred că j
Hochei: Fostul jucător și antrenor Janos Basa a decedat la vârsta de 82 de ani
Fostul hocheist și antrenor Janos Basa, participant cu echipa României la Jocurile Olimpice de iarnă de la Grenoble, din 1968, a decedat la vârsta de 82 de ani, a anunțat, vineri, Federația Română de Hochei pe Gheață, prin intermediul paginii oficiale de Facebook. 'Hocheiul românesc își ia rămas bun de la Jano
Fotbal: Assad Al Hamlawi (U Craiova) - Suntem foarte fericiți pentru cele trei puncte
Atacantul Assad Al Hamlawi a declarat, joi seara, după victoria cu 3-1 cu Inter Club d'Escaldes, în Conference League la fotbal, că el și colegii săi de la Universitatea Craiova sunt foarte fericiți pentru cele trei puncte câștigate. 'Suntem foarte fericiți pentru cele trei puncte. Dar în același timp sunt recunoscăto
Baschet feminin: Universitatea Cluj a pierdut fără drept de apel în EuroCup
Universitatea Cluj a fost învinsă fără drept de apel echipa letonă TTT Riga, cu scorul de 84-62 (25-17, 19-14, 27-12, 13-19), joi seara, în Sala Sporturilor ''Horia Demian'', în Grupa F a competiției feminine de baschet EuroCup. ''U'' a pierdut al doilea său meci la rând. C
Fotbal: Filipe Coelho (U Craiova) - Cred că românii pot fi mulțumiți de evoluția noastră
Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Filipe Coelho, a declarat, joi, că românii pot fi mulțumiți de evoluția formației sale în meciul cu Inter Club d'Escaldes, câștigat cu scorul de 3-1, în Conference League, tehnicianul portughez apreciind atitudinea jucătorilor săi și considerând că victoria este meritată.
Fotbal: Ștefan Baiaram (U Craiova) - Puteam să înscriem mai multe goluri, dar mă bucur că am câștigat
Fotbalistul Ștefan Baiaram a declarat, joi seara, după victoria cu 3-1 obținută de Universitatea Craiova în deplasare cu Inter Club d'Escaldes, că formația sa putea să înscrie mai multe goluri, dar este bucuros de victorie. 'Ne bucurăm că am câștigat, am făcut o primă repriză extraordinară. Cred că a fost cea mai bună
Fotbal: Ricardo Sousa (Petrolul) - Meciul cu Botoșani este unul dificil, dar sper într-un joc de calitate
Antrenorul echipei de fotbal Petrolul Ploiești, portughezul Ricardo Sousa, a declarat, joi, într-o conferință de presă, că meciul cu FC Botoșani va fi unul dificil, de luptă, cu două formații care vor să câștige, și speră la un joc bun calitativ din partea elevilor săi. ''Știm că Botoșani este o echipă dificilă pe teren pro
Fotbal: Florin Maxim (Corvinul) - Meciul cu 'U' Cluj este unul foarte important pentru noi
Antrenorul echipei de fotbal Corvinul Hunedoara, Florin Maxim, a declarat joi, într-o conferință de presă, că meciul cu Universitate Cluj este foarte important și îl așteaptă cu interes. ''Va fi cu totul și cu totul alt meci și pentru noi și pentru Universitatea Cluj. Vom vedea cum se va prezenta gazonul stadionului nostru
Auto: Simone Tempestini va concura în finala Campionatului European, în Portugalia
Proaspăt campion național absolut pentru a 11-a oară în ultimele 12 sezoane, Simone Tempestini își poate trece în palmares al doilea titlu continental consecutiv pe echipe cu MRF Tyres, în acest weekend, în Raliul Portugaliei, se arată într-un comunicat remis, joi, AGERPRES. Cursa îl poate duce și pe l
Fotbal: Cristiano Bergodi (U Cluj) - Meciul cu Corvinul este unul greu, dar vrem să câștigăm
Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Cluj, Cristiano Bergodi, a declarat joi, într-o conferință de presă, că partida cu Corvinul Hunedoara va fi una dificilă, cu o formație surpriză a campionatului, dar vrea ca elevii săi să obțină cele trei puncte. ''Va fi un meci dificil, jucăm la doar patru zile distanță de meciul cu FC










