Fotbal: Constantin Gâlcă (Rapid) - Ne dorim să facem un meci perfect și să o punem în dificultate pe CFR Cluj
Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid București, Constantin Gâlcă, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că își dorește ca formația sa să facă un meci perfect și să o pună în dificultate pe CFR Cluj.
'Toate meciurile jucate până acum au fost grele. Indiferent că se află în prima sau a doua jumătate a clasamentului, echipele sunt bune, echilibrate. CFR trece printr-o perioadă mai puțin bună, a schimbat antrenorul. Am văzut atitudinea jucătorilor la ultimul meci și pot spune că echipa s-a schimbat în bine, are o energie pozitivă. Dar noi ne dorim să facem un meci perfect și să o punem în dificultate pe CFR Cluj. Vrem să avem acel echilibru defensiv pentru a putea ține adversarul în jumătatea lui și să marcăm cât mai multe goluri dacă e posibil', a afirmat Gâlcă.
'Duelul va fi cu CFR-ul, nu cu noul antrenor (n.r. - Daniel Pancu). Știm că CFR are jucători cu experiență, ei trec printr-un moment mai puțin bun, dar își doresc să intre în play-off. Normal că și antrenorul lor își dorește mult să câștige acest meci, să se impună cât mai repede, să se vadă amprenta lui. Dar important e ce facem noi, încrederea pe care o avem. Campionatul nu s-a terminat, mai avem meciuri importante de jucat', a adăugat tehnicianul.
Întrebat dacă va folosi doi jucători Under-21, ținând cont că Andrei Borza este refăcut după accidentare, iar Cătălin Vulturar traversează o formă bună, Constantin Gâlcă a răspuns: 'De ce nu? Pentru noi nu e importantă vârsta, ci ceea ce ei demonstrează la fiecare meci. Important e să avem și jucători tineri și să avem un echilibru în acest sens. Iar dacă merită să joace noi vom juca cu doi sau chiar trei jucători Under-21. Toți jucătorii au încrederea mea, dar trebuie să demonstreze în teren'.
Echipa de fotbal FC Rapid întâlnește formația CFR Cluj, duminică, de la ora 20:30, pe Stadionul ''Dr. Constantin Rădulescu'' din Cluj-Napoca, într-o partidă contând pentru etapa a 17-a a Superligii.
AGERPRES (A, AS-redactor: Marius Țone, editor: Mihai Țenea, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Fotbal: Universitatea Cluj a dispus de Corvinul Hunedoara cu 3-0, în Superligă
Universitatea Cluj a învins-o pe Corvinul Hunedoara cu scorul de 3-0 (1-0), vineri seara, pe Stadionul ''Petre Libardi'' din Petroșani, în etapa a 13-a a Superligii de fotbal. Toate golurile au fost marcate de atacantul bosniac Jovo Lukic (4, 81, 90). Primul a fost reușit după o neînțelegere între Nicola
Hochei: Corona Brașov și ACSH Gheorgheni, victorioase acasă
CSM Corona Brașov și ACSH Gheorgheni au obținut victorii, vineri seara, pe propriile patinoare, în meciuri care au contat atât pentru Campionatul Național de hochei pe gheață, cât și pentru Erste Liga. CSM Corona Brașov a dispus de SC Miercurea Ciuc cu scorul de 4-1 (1-0, 1-1, 2-0), prin golurile marcate de Jeremy Douglas Wel
Fotbal: Petrolul Ploiești a câștigat fără probleme la Botoșani (3-1), în Superligă
Petrolul Ploiești a învins-o pe FC Botoșani fără drept de apel, cu scorul de 3-1 (2-0), vineri seara, în deplasare, în primul meci din etapa a 13-a a Superligii de fotbal. Portughezul Rodrigo Martins a reușit o dublă (27, 54), primul gol cu o ''scăriță'' peste portarul Giannis Anestis, iar al doilea cu un lob
VIDEO Hochei: Canadianul Ron Pasco, prezentat oficial ca selecționer al României - Scopul meu e să contribui la reușitele naționalei
Antrenorul canadian Ron Pasco a declarat, vineri, în conferința de presă în cadrul căreia a fost prezentat oficial în funcția de selecționer al echipei naționale de hochei pe gheață a României, că scopul său este să contribuie la succesele primei reprezentative. 'Mulțumesc Federației Române de Hochei pe Gheață pentru oportunit
Fotbal: Laurențiu Reghecampf (FCSB) - În momentul de față Rapid e favorită, ăsta e adevărul
Antrenorul echipei de fotbal FCSB, Laurențiu Reghecampf, a declarat vineri, într-o conferință de presă, că Rapid este favorită în derby-ul de sâmbătă, din etapa a 13-a a Superligii, având în vedere rezultatele din ultima perioadă și locul ocupat în clasament, dar a precizat că miza și încărcătura emoțională a unui asemenea meci pot f
Fotbal: Daniel Pancu - Este o prostie ca Rapid să fie considerată favorită într-un meci în deplasare cu FCSB
Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid București, Daniel Pancu, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că este o prostie ca formația sa să fie considerată favorită într-un meci în deplasare cu FCSB. 'Favorită Rapid? Mâine-poimâine se fac 30 de ani de când am venit la Rapid prima dată și cred că j
Hochei: Fostul jucător și antrenor Janos Basa a decedat la vârsta de 82 de ani
Fostul hocheist și antrenor Janos Basa, participant cu echipa României la Jocurile Olimpice de iarnă de la Grenoble, din 1968, a decedat la vârsta de 82 de ani, a anunțat, vineri, Federația Română de Hochei pe Gheață, prin intermediul paginii oficiale de Facebook. 'Hocheiul românesc își ia rămas bun de la Jano
Fotbal: Assad Al Hamlawi (U Craiova) - Suntem foarte fericiți pentru cele trei puncte
Atacantul Assad Al Hamlawi a declarat, joi seara, după victoria cu 3-1 cu Inter Club d'Escaldes, în Conference League la fotbal, că el și colegii săi de la Universitatea Craiova sunt foarte fericiți pentru cele trei puncte câștigate. 'Suntem foarte fericiți pentru cele trei puncte. Dar în același timp sunt recunoscăto
Baschet feminin: Universitatea Cluj a pierdut fără drept de apel în EuroCup
Universitatea Cluj a fost învinsă fără drept de apel echipa letonă TTT Riga, cu scorul de 84-62 (25-17, 19-14, 27-12, 13-19), joi seara, în Sala Sporturilor ''Horia Demian'', în Grupa F a competiției feminine de baschet EuroCup. ''U'' a pierdut al doilea său meci la rând. C
Fotbal: Filipe Coelho (U Craiova) - Cred că românii pot fi mulțumiți de evoluția noastră
Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Filipe Coelho, a declarat, joi, că românii pot fi mulțumiți de evoluția formației sale în meciul cu Inter Club d'Escaldes, câștigat cu scorul de 3-1, în Conference League, tehnicianul portughez apreciind atitudinea jucătorilor săi și considerând că victoria este meritată.
Fotbal: Ștefan Baiaram (U Craiova) - Puteam să înscriem mai multe goluri, dar mă bucur că am câștigat
Fotbalistul Ștefan Baiaram a declarat, joi seara, după victoria cu 3-1 obținută de Universitatea Craiova în deplasare cu Inter Club d'Escaldes, că formația sa putea să înscrie mai multe goluri, dar este bucuros de victorie. 'Ne bucurăm că am câștigat, am făcut o primă repriză extraordinară. Cred că a fost cea mai bună
Fotbal: Ricardo Sousa (Petrolul) - Meciul cu Botoșani este unul dificil, dar sper într-un joc de calitate
Antrenorul echipei de fotbal Petrolul Ploiești, portughezul Ricardo Sousa, a declarat, joi, într-o conferință de presă, că meciul cu FC Botoșani va fi unul dificil, de luptă, cu două formații care vor să câștige, și speră la un joc bun calitativ din partea elevilor săi. ''Știm că Botoșani este o echipă dificilă pe teren pro
Fotbal: Florin Maxim (Corvinul) - Meciul cu 'U' Cluj este unul foarte important pentru noi
Antrenorul echipei de fotbal Corvinul Hunedoara, Florin Maxim, a declarat joi, într-o conferință de presă, că meciul cu Universitate Cluj este foarte important și îl așteaptă cu interes. ''Va fi cu totul și cu totul alt meci și pentru noi și pentru Universitatea Cluj. Vom vedea cum se va prezenta gazonul stadionului nostru
Auto: Simone Tempestini va concura în finala Campionatului European, în Portugalia
Proaspăt campion național absolut pentru a 11-a oară în ultimele 12 sezoane, Simone Tempestini își poate trece în palmares al doilea titlu continental consecutiv pe echipe cu MRF Tyres, în acest weekend, în Raliul Portugaliei, se arată într-un comunicat remis, joi, AGERPRES. Cursa îl poate duce și pe l
Fotbal: Cristiano Bergodi (U Cluj) - Meciul cu Corvinul este unul greu, dar vrem să câștigăm
Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Cluj, Cristiano Bergodi, a declarat joi, într-o conferință de presă, că partida cu Corvinul Hunedoara va fi una dificilă, cu o formație surpriză a campionatului, dar vrea ca elevii săi să obțină cele trei puncte. ''Va fi un meci dificil, jucăm la doar patru zile distanță de meciul cu FC










