Carmen Tocală: Europa baschetbalistică se schimbă major prin înființarea NBA Europe
Președinta Federației Române de Baschet, Carmen Tocală, a declarat, vineri, la Palatul Parlamentului, cu ocazia celei de-a 8-a reuniuni a boardului de conducere a FIBA Europe, că această disciplină se află într-un proces de schimbare majoră pe continent prin înființarea NBA Europa.
Ea a precizat totodată că România și-a prezentat la această reuniune intenția de a organiza competiții continentale.
'Este probabil una dintre cele mai importante ședințe pe care FIBA Europe o are, pentru că Europa baschetbalistică se schimbă major și înființează NBA Europa. Organizația există de mai multă vreme, dar se pregătește competiția. NBA este cea mai puternică competiție de pe planetă și se bate cu un continent care are un fotbal la fel de puternic. Se discută și situația politică, pentru că știm că avem la granița un război care nu se sfârșește așa cum ne așteptam noi acum câteva luni. Se discută despre intențiile Comitetului Internațional Olimpic pe viitor și despre celelalte probleme, despre promovarea jucătorilor și asigurarea de burse pentru jucătorii de baschet din Europa. Anul acesta, 951 de jucătoare din Europa, și noi avem cinci, sunt plecate în NCAA (n.r. - Campionatul Universitar Nord-American), deci există o investiție a părinților în copii. Și fetele vor obține bursele care sunt extrem de valoroase, pentru că este foarte importantă și educația academică. Pe de altă parte, România își dorește să organizeze campionate europene. În primul rând pentru a ne promova țara, de aceea suntem aici în Palatul Parlamentului', a declarat Tocală.
Președinta FRB consideră că prin NBA Europe și Euroliga, baschetul de pe continent va avea de câștigat: 'Baschetul european s-a dovedit a fi cel mai puternic la nivel de națiuni. Europa activează în acest moment prin cluburi care pot fi profesioniste sau nu. Dezvoltarea unei ligi profesioniste de două tipuri franciză, NBA și Euroliga, nu înseamnă că baschetul este divizat, ci înseamnă că vor să producă mai mult, pentru că toți ne dorim să fie primul sport de pe planetă'.
Ea a afirmat că organizarea la Palatul Parlamentului din București a acestei reuniuni reprezintă un plus pentru baschetul european.
'Sunt impresionați de Palatul Parlamentului. Toată lumea mă întreabă dacă este cea mai mare clădire de pe glob sau a doua. Trebuie să recunoaștem cu sinceritate că înseamnă foarte mult pentru toți membri europeni faptul că noi găzduim o ședință într-un loc special și bine organizat, încât dăm importanță boardului FIBA Europe. Arătăm tuturor cât de importantă este Europa în acest moment și nu numai România', a mai spus Carmen Tocală.
Palatul Parlamentului din București a găzduit vineri a 8-a reuniune a boardului de conducere a FIBA Europe, cel mai important for decizional al baschetului european. La reuniunea de la București au participat președintele FIBA, șeicul Saud Ali Ahmed Al Thani, secretarul general FIBA, Andreas Zagklis, președintele FIBA Europe, Jorge Garbajosa, și directorul executiv al FIBA Europe, Kamil Novak.
Președinta Federației Române de Baschet, Carmen Tocală, ocupă și funcția de vicepreședinte al forului european și face parte din boardul de conducere al Federației Internaționale de Baschet (FIBA).
AGERPRES (A, AS-redactor: Adrian Țone, editor: Mihai Țenea, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Înot: ACS Aqua Sport Citius a obținut patru noi titluri la Naționalele în bazin scurt
ACS Aqua Sport Citius a obținut, sâmbătă, patru titluri la Campionatele Naționale de înot în bazin scurt (25 metri), de la Otopeni. Cristian Lăpădat a câștigat la 100 m mixt masculin, Andreea Luiza Comna s-a impus la 200 m liber, Irina Micu a ieșit victorioasă la 100 m fluture, iar Daria Asaftei la 200 m bras.
Volei feminin: CSO Voluntari și CSM Volei Alba-Blaj au obținut victorii în Divizia A1
CSO Voluntari 2005 și CSM Volei Alba-Blaj au obținut victorii, sâmbătă, în etapa a 7-a a Diviziei A1 la volei feminin. Campioana CSO Voluntari a dispus de CS Rapid București cu scorul de 3-1 (25-9, 22-25, 25-12, 25-11), în Sala Polivalentă ''Gabriela Szabo''. Laura Pascua a realizat 21 de puncte, Nicole van de
Fotbal: Tudor Băluță - Victoria cu Polonia ne dă o gură de aer și putere pentru meciul cu Bosnia
Mijlocașul Tudor Băluță a declarat, sâmbătă seara, după victoria echipei naționale de fotbal a României în fața Poloniei, cu scorul de 2-1, în Liga Națiunilor, că acest rezultat le oferă tricolorilor un moral mai bun înaintea ultimei partide din competiție, cu Bosnia-Herțegovina, dar și în perspectiva preliminariilor Campionatului
Fotbal: Gheorghe Hagi - După patru înfrângeri, jucătorii mi-au arătat azi că potențialul naționalei e enorm
Selecționerul echipei naționale de fotbal a României, Gheorghe Hagi, a declarat, sâmbătă seara, în conferința de presă de după victoria cu Polonia (scor 2-1), prima într-o partidă oficială în noul său mandat, că jucătorii i-au arătat în această seară că potențialul primei reprezentative este enorm. 'Să n
Fotbal: Radu Drăgușin - A fost o revanșă a noastră, în tur a fost o înfrângere greu de digerat
Fundașul Radu Drăgușin a declarat, sâmbătă seara, după victoria cu Polonia, scor 2-1, în Liga Națiunilor, că succesul naționalei de fotbal a României reprezintă o revanșă pentru înfrângerea suferită în meciul tur, una greu de digerat pentru tricolori. 'A fost o revanșă a noastră în fața Poloniei. N
Volei masculin: SCM 'U' Craiova, lider provizoriu în Divizia A1
SCM ''U'' Craiova a devenit lider provizoriu în Divizia A1 la volei masculin, după ce a învins-o pe CS Știința Explorări Baia Mare cu scorul de 3-1 (25-23,19-25, 25-18, 25-15), sâmbătă, în Sala Polivalentă ''Lascăr Pană'', în etapa a 5-a. Janis Eduards Medenis, cu 23 de puncte, a fo
Baschet masculin: CSM CSU Oradea și CSM Târgu Mureș, victorioase în Liga Națională
CSM CSU Raiffeisen Oradea și CSM Târgu Mureș au obținut victorii, sâmbătă, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 7-a a Ligii Naționale de baschet masculin. Vicecampioana CSM CSU Raiffeisen Oradea a dispus de CS SCM Politehnica Timișoara cu 85-70 (26-18, 18-23, 16-8, 25-21). David Christopher Nichols, cu 22 de puncte, 3 r
Fotbal: Marius Corbu - Pentru mine este o seară de vis, le mulțumesc celor care au crezut în mine
Mijlocașul Marius Corbu, care a debutat în echipa națională a României în victoria cu Polonia, scor 2-1, în Liga Națiunilor, a declarat, sâmbătă seara, că trăiește o seară de vis și le-a mulțumit tuturor celor care au avut încredere în el. 'Cred că este o victorie meritată pentru România, iar
Handbal masculin: Minaur a câștigat la Constanța, în Liga Națională
CS Minaur Baia Mare a învins-o în deplasare pe CSM Constanța cu scorul de 29-26 (13-14), sâmbătă, în etapa a 7-a a Ligii Naționale de handbal masculin. Mamadou Diocou și Antonio Ovidiu Bordeanu au marcat câte 6 goluri pentru Minaur, iar portarul Darius-Cătălin Makaria a avut 11 intervenții. CSU din
Fotbal: Alexandru Cicâldău - Cred că este victoria de care aveam nevoie
Mijlocașul Alexandru Cicâldău a declarat, sâmbătă seara, după victoria echipei naționale de fotbal a României în fața Poloniei, cu scorul de 2-1, în Liga Națiunilor, că acest succes era necesar după cele patru înfrângeri suferite anterior de tricolori și că echipa a demonstrat că poate obține rezultate în fața unor adve
Fotbal: Florinel Coman - Victoria cu Polonia ne dă încredere pentru viitor
Atacantul Florinel Coman a declarat, sâmbătă seara, după victoria echipei naționale de fotbal a României în fața Poloniei, cu scorul de 2-1, în Liga Națiunilor, că acest rezultat le oferă tricolorilor încredere pentru viitor și reprezintă un nou început pentru reprezentativa României. 'Am făcut un
Fotbal: România a învins Polonia cu 2-1, în Liga Națiunilor
Selecționata României a învins echipa Poloniei cu scorul de 2-1 (0-0), sâmbătă seara, pe Arena Națională din București, în Grupa B4 a Ligii Națiunilor la fotbal. România a obținut cu mari emoții prima victorie în grupă și, totodată, prima victorie oficială în al doilea mandat al lui Gheorghe Hagi. Tric
Rugby: România, învinsă clar de SUA, în Cupa Națiunilor
Reprezentativa României a fost învinsă de selecționata Statelor Unite, cu scorul de 53-24 (22-10), sâmbătă seara, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf din București, în Cupa Națiunilor, competiție organizată de World Rugby. ''Stejarii'' au fost dominați de echipa Statelor Unite, ocupanta loculu
Fotbal - Liga Națiunilor: România - Polonia, echipele de start
Echipele de start pentru meciul dintre selecționatele României și Poloniei, care are loc sâmbătă seara (ora 21:45), pe Arena Națională din București, în Grupa B4 a Ligii Națiunilor la fotbal: România: 12. Otto Hindrich - 2. Andrei Rațiu, 4. Andrei Coubiș, 3. Radu Drăgușin, 15. Lisav Eissat - 8. Alexandr
Baschet masculin: U-BT Cluj-Napoca, victorioasă în ABA League
U-BT Cluj-Napoca a învins echipa slovenă Perspektiva Ilirija Ljubljana, cu scorul de 77-71 (16-13, 23-15, 14-21, 24-22), sâmbătă, în BTarena, în Grupa B a competiției de baschet masculin ABA League.ț Campioana României venea după două eșecuri consecutive în competiție și cinci înfrângeri la rând în to














