Sarichioi, una dintre cele mai importante localități de ruși lipoveni din județul Tulcea, încearcă de câțiva ani să se pună în valoare și din punct de vedere turistic. Autoritățile au amenajat un mini-port pe malul lacului Razelm, localnicii au grijă de grădinile cu flori din fața gospodăriilor de la drum, dar și de tradițiile învățate din străvechi. Oare și de Cătălin Chirilă?

L-am întâlnit pe canoistul Cătălin Chirilă, în satul lui natal, la cea de-a II-a ediție a regatei ''Nod în papură'', un eveniment organizat de prietenul lui din copilărie, Alexandru Onofrei. Este sâmbătă, o zi dedicată de locuitorii credincioși, în mod tradițional, pregătirii pentru sărbătoarea sfintei duminici, iar mini-portul este plin cu tineri care se pregătesc să urce, unii dintre ei pentru prima oară, într-o barcă cu vele. Cătălin Chirilă a făcut asta acum vreo 14 ani, cu un prieten din copilărie.

'Alex Onofrei e un prieten vechi cu care am crescut. Se știe că am fost băiat de altar, ajutor de preot. Eram în biserică împreună și ajutam la tot ce era de făcut în curtea bisericii. Prima noastră ieșire pe lac a fost cu lotca bunicului lui Alex și a fost una pe furiș. Aveam 12-13 ani și atunci am experimentat lotca cu vele. Am ieșit pe lacul Razelm și a fost magnific. Îmi dau seama că de acolo s-a născut tot ce face el astăzi', își amintește Cătălin pe o bancă din apropierea locului de joacă pentru copii din mini-port.

Vorbește cu ton așezat, este calm, zâmbește și recunoaște influența religiei în viața lui.

'Părintele Fodor este un om de suflet pentru mine. A influențat în totalitate educația mea, l-a influențat pe Cătălin de azi, datorită anilor în care am crescut în biserică. Și după ce am plecat din curtea bisericii și am mers mai departe, la Snagov, unde am întemeiat o familie și încercăm să legăm rădăcini, părintele ține legătura cu mine. La Campionatul Mondial, am simțit că sunt neputincios, că-mi este greu să răzbesc în lupta cu mine, înainte de toate, și l-am sunat. Iar sfaturile pe care mi le-a dat au fost medicament pentru suflet, iar în final, campionatul s-a încheiat într-o notă pozitivă. La Snagov, îmi este dificil să ajung într-o astfel de biserică, chiar dacă știu că în București există o biserică de ruși lipoveni, însă credința persistă. Credința nu este doar despre a merge la biserică. Era aparte însă energia pe care ți-o oferă slujbele din Sarichioi, fie că vorbim despre biserica de pe 'strada de jos', cum era numită în copilărie biserica la care mergeam eu, fie despre cea de pe 'strada de sus'. Nu o dată am simțit că plutesc după ce ies din biserică', spune Cătălin Chirilă.

Povestește despre el că era un copil ''amotric'', fără aptitudini sportive, în care, ca antrenor, nu ar fi crezut. Totuși, acum, din cei 12 sportivi selectați în același an de CSM Danubiu, doar Cătălin Chirilă mai practică sportul de performanță.

'Când am urcat pentru prima dată într-o barcă, pe lacul Ciuperca (municipiul Tulcea, n.red.), îmi aduc aminte că-mi era foarte greu să vâslesc, să stau în barcă, iar când am căpătat echilibru, îmi era greu să mă întorc la mal. Nu știam să gestionez loviturile, cum să țin direcția înainte și mă învârteam în cerc. Singura cale pentru a mă întoarce pe uscat era să mă răstorn și să înot până la mal. Îmi place să cred că de-a lungul carierei, toți oamenii care au fost în jurul meu l-au influențat pe Cătălin de astăzi, părintele din sat, părinții, bunicii mei, prietenii cu care am copilărit. Practic, sunt dator moral față de oamenii care au luat decizii foarte bune pentru mine, decizii pe care nu aveam ocazia să le iau. Nu eram un sportiv talentat, mai degrabă amotric. Eu nici măcar cu alergatul nu mă împăcam, îmi era greu să alerg, să țin pasul cu colegii de vârsta mea. Eu nu aș fi luat deciziile pe care ei le-au luat pentru mine. Dacă aș avea ocazia să-l întâlnesc pe Cătălin la 12 ani, nu cred i-aș oferi foarte multe șanse. Oamenii aceia le-au văzut. Și dacă a existat o șansă, au mizat pe acea decizie, acea șansă', spune el.

De la CSM Danubiu din Tulcea, Cătălin a plecat la lotul național de juniori, la Pitești, iar primele antrenamente au fost dureroase.

'Singurul lucru pe care l-am simțit atunci, ca sportiv, a fost grupul de sportivi în care m-am aflat. La Danubiu, vorbim de sportivi începători care-și doresc să ajungă la lotul național, sportivi mai mult sau mai puțin talentați. Era un ambient în antrenamente de începători, toată lumea învăța să vâslească, făcea același lucru. La lotul național, am intrat în antrenament la start cu sportivi care erau campioni europeni, campioni mondiali și era dureros. Primele antrenamente pe care le-am făcut la lotul național de juniori din Pitești au fost dureroase. Am și plâns de câteva ori. În timp ce vâsleam plângeam, pentru că era frustrant. Eram frustrat, pentru că nu puteam ține pasul cu sportivii mai mari. Unul dintre ei plecase tot de la Danubiu Tulcea. Practic, era pentru mine și un prieten, însă ușor-ușor, după ce am început să cresc ca valoare, am început să aduc primele rezultate, am devenit colegi la loturile mai mari, iar datorită sau din cauză că vâsleam pe aceeași parte am devenit rivali. Cu toții știm că există o latură destul de fină între rivalitate și prietenie. Cumva, când este vorba de o miză, de competiție, se pierde puțin din prietenie. După ce Leonid Carp s-a lăsat de sport - pentru că despre el este vorba, este un nume mare, a obținut și el rezultate notabile, ținem legătura. Prietenia a existat mereu, dar am eclipsat-o noi prin rivalitate sportivă', a explicat Cătălin Chirilă.

E de acord însă cu faptul că fără o concurență de calitate în sportul de performanță nu ar fi ajuns pe podium.

'Doar prin concurență apar rezultate. Concurență la antrenament, în competițiile naționale înainte de toate, pentru că e foarte important să ai pe cineva care să-ți întindă limitele, oricât de bun ai fi. Am simțit-o pe propria piele, acum când am ajuns la cel mai înalt nivel, când visez doar la medalia de la Jocurile Olimpice. E greu când nu ai pe cineva care să te împingă de la spate sau să te tragă după el, dacă este cazul, și încă de la juniori am simțit că am devenit eu acel ghimpe care era în coastă, între ghilimele, celorlalți colegi mai mari. Fiind mai tânăr decât ei, reușeam să-i întrec. Și acesta era un semn pentru antrenori, care și la lotul național de juniori au luat decizii pentru mine', revine el la oamenii care i-au influențat cariera de sportiv de performanță.

Cele mai grele momente din cariera lui au fost după ce a câștigat primul titlu de campion mondial.

'Trebuie să recunosc că a fost destul de complicat să trec peste primul titlu mondial. Îmi aduc aminte că am și vorbit despre acele mici jaloane printre care am fost obligat să trec, să-mi dau seama mai târziu că am făcut greșeli. Primul titlu parcă m-a propulsat prea mult de la pământ, parcă m-a făcut să mă cred invincibil. Și de la acea experiență spun că este greu de gestionat un titlu mondial. Cred că foarte mulți sportivi care au obținut un singur rezultat, poate prea modest pentru ce capacitate aveau ei ca sportivi, se opresc din cauza acestui lucru - li s-a urcat la cap, cum am denumit eu fenomenul. Am trecut și eu prin asta, am conștientizat la timp pentru binele meu și rezultatele următoare au apărut. Acum, deja nu pot să vorbesc decât despre obișnuință, o obișnuință în antrenament, în pregătire. Este despre faptul că știu cum e acolo sus, știu cum se câștigă medaliile, știu cum trebuie să o fac din perspectiva mea. Am nevoie doar de ajutorul echipei din spatele meu, ajutorul unor oameni profesioniști și totul se rezolvă. Atât de simplu e', zâmbește Cătălin Chirilă.

Îl întreb despre infrastructura din România, iar el subliniază importanța oamenilor din imediata apropiere și cea a încrederii în puterea proprie de a proiecta sau de a visa.

'Am vorbit adesea despre stafful meu tehnic și, cu părere de rău, am constatat des că nu e complet privind la ceilalți sportivi care vin din alte ramuri, privind la ceilalți sportivi internaționali, văzându-i cu ce echipe vin în spate. De fiecare dată însă, am văzut partea plină a paharului, am privit întreg acest tablou prin simplul fapt că am reușit să înving de-a lungul timpului sportivi care au o echipă poate mai numeroasă, o echipă cu și mai mulți specialiști, dar cu toate acestea dorința a primat. De-a lungul timpului, am avut nevoie doar de curaj. Este nevoie de curaj să visezi, să începi ceea ce visezi și, cu siguranță, rezultatele vor apărea, indiferent de ce domeniu vorbim', spune el.

Jocurile Olimpice din anul 2028 par departe, dar antrenamentele continuă ca o luptă continuă cu propria persoană, pentru rezultate mai bune.

'Anul acesta a fost unul reușit. Am avut ceva probleme în pregătire. După Jocurile Olimpice, s-au produs ceva schimbări. S-au făcut schimbări la jumătatea pregătirii și după acea decizie radicală, împreună cu antrenorul și ceilalți membri ai staffului, fiind conștienți de gravitatea situației, am zis că trebuie să mergem ca printre jaloane, efectiv să facem câteva eschive să reușim, cu toate armele, să ne luptăm în competiție, chiar dacă poate nu ne vom simți cel puțin la fel de pregătiți ca în competițiile precedente. Și am reușit. În proporție de 70%, am reușit. La Campionatul European, am spus că acea cursă de 1.000 de metri prin care am devenit practic a patra oară campion european a fost o cursă de la Dumnezeu. A fost cursa de care aveam nevoie să rămân în picioare, să nu mă dezechilibrez, pentru că acea competiție venea după Paris. După cum știu foarte mulți, Paris pentru mine nu a fost o experiență foarte plăcută, însă a fost o experiență necesară, un cumul de lecții pe care poate le-am conștientizat și nu le-am învățat întru totul și a mai trebuit să treacă un an cu noi lecții, noi competiții. Cursa a fost cea care a trebuit să mă mențină în cont pe picioare. Chiar dacă îmi aduc aminte că, din 1.000 de metri, am vâslit doar 600 de metri conștient, în rest doar inerție. Nici nu pot să explic cum am reușit să stau în barcă până la ultima baliză. A fost destul de greu, pentru că pregătirea mea a avut ceva probleme. Sunt de părere că marii sportivi trebuie să reușească să câștige lupta cu ei, pentru că înainte de adversari e o luptă cu tine. E o bătălie grea. Este important să crezi și să ai curaj să visezi. De fiecare dată când am visat și prin exerciții de imaginație mi-am proiectat cursele, așa s-a și întâmplat. Dar au fost și curse pe care nu am reușit să le proiectez, nu am avut curajul să mă visez acolo. Toate acestea fac parte din cariera mea de sportiv. Și totuși rămân la ora actuală probabil cel mai titrat sportiv în proba de simplu, dacă nu greșesc, din istoria canoei românești', își încheie Cătălin povestea.

Îi fac fotografii pe malul lacului Razelm și spune că niciodată nu a văzut un nivel atât de scăzut al apei. Dă un autograf unui localnic, care-l oprește la intrarea pe drumul cherhanalelor din mini-port.

'Sarichioi reprezintă, înainte de toate, familia mea. Rădăcinile mele sunt aici și indiferent unde voi trăi în această țară, de fiecare dată când mă voi întoarce, emoția nu se va schimba', mai spune Cătălin Chirilă.

Se întoarce printre tinerii de pe ponton care au participat la regata ''Nod în papură''. Îi premiază, le zâmbește, stă la fotografii de parcă nu ar fi unul dintre cei mai buni sportivi ai României, un model pentru copii, ci un simplu tânăr care se bucură de un concurs amical în aer liber. AGERPRES/(A, AS - redactor: Luisiana Bîgea, editor: Mihai Țenea, editor online: Simona Aruştei)