Fotbal: Rapid l-a împrumutat pe El Sawy la Universitatea Cluj
Echipele de fotbal Universitatea Cluj și FC Rapid București au ajuns la un acord privind împrumutul atacantului de bandă dreapta Omar El Sawy (21 de ani), pe durata acestui sezon, la formația ardeleană, au anunțat, luni, cele două cluburi.
Născut la Târgu Mureș, jucătorul cu dublă cetățenie, română și egipteană, a început fotbalul la ACS Kinder Sângeorgiu de Mureș, după care a făcut pasul la echipele locale ASA 2013 Târgu Mureș și CSM Târgu Mureș. După câte un sezon petrecut la aceste două formații tot la nivel de juniori, El Sawy s-a alăturat echipei FK Csikszereda în vara lui 2019.
În tricoul ciucanilor, a câștigat Liga de Tineret în sezonul 2020-2021 în urma unei finale cu Viitorul (2-1), pentru ca în stagiunea următoare să debuteze în UEFA Youth League în dubla preliminară cu francezii de la Angers. Anul competițional 2021-2022 a venit cu un nou trofeu pentru El Sawy, care, marcator atât în semifinala cu FCSB, cât și în finala cu Sepsi, a contribuit din plin la câștigarea Cupei de Tineret. El a câștigat, de asemenea, o nouă ediție a Ligii de Tineret, reușind să înscrie în ultimul act chiar împotriva Universității.
Începutul stagiunii 2022-2023 i-a adus fotbalistului de bandă primul gol în UEFA Youth League, în meciul tur al 'dublei' cu Galatasaray. Apoi, pentru El Sawy a urmat pasul la echipa de seniori, la care a strâns 21 de prezențe în liga secundă, reușind să marcheze o dată, împotriva celor de la Gloria Buzău (3-2).
Evoluțiile sale au atras atenția celor de la Rapid București, care l-au achiziționat în vara lui 2023. În sezonul de debut pe prima scenă, El Sawy a evoluat în șase partide, iar după alte trei meciuri în începutul sezonului 2024-2025, a fost împrumutat de către giuleșteni la Sepsi OSK. Acolo, El Sawy s-a integrat aproape instant și a devenit un om important al echipei, jucând în 24 de meciuri de Superligă și Cupa României și contribuind cu șase goluri, alături de două pase decisive.
Jucătorul care a evoluat în două partide în acest început de sezon pentru Rapid are selecții la nivelul naționalelor de juniori ale României, evoluând, atât la selecționata U17 (un meci), cât și la cele U18 (trei meciuri, un gol), U19 (cinci meciuri) și U20 (cinci meciuri).
'Vă mulțumesc tuturor pentru această perioadă scurtă, dar frumoasă, după revenirea mea la Rapid. Vă doresc mult succes în acest sezon și să vă îndepliniți obiectivele', a declarat El Sawy pentru site-ul clubului Rapid.
Mijlocașul de 21 de ani nu va avea drept de joc în meciurile cu Rapid.
AGERPRES (AS-editor: Mihai Țenea, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Baschet masculin: Victorii pentru CS Dinamo și FC Argeș, în prima zi a Memorialului 'George Ziguli'
CS Dinamo București și FC Argeș au obținut victorii, vineri, în prima zi a turneului de baschet masculin Memorialul ''George Ziguli'', găzduit de Pitești Arena. CS Dinamo București a trecut de CSU Sibiu cu scorul de 100-95, de la învingători remarcându-se Radu Vîrnă (18 puncte, 3 recuperări, 3 intercepți
Polo masculin: CSA Steaua București și CSM Oradea vor juca finala Cupei României
Finala Cupa României la polo pe apă masculin va opune echipele CSA Steaua București și CSM Oradea, sâmbătă, la Focșani, de la ora 16:00. Sâmbătă, Steaua a dispus de CS Rapid București cu scorul de 16-8, în semifinale, golurile învingătorilor fiind reușite Vlad Georgescu (4), Andrei Neamțu (4), Jerko Marinic Kragic
Baschet masculin: CS Vâlcea a pierdut primul meci din cadrul turneului Autumn Cup
CS Vâlcea 1924 a fost învinsă de echipa elenă Iraklis Salonic cu scorul de 87-82 (24-27, 22-16, 16-24, 25-15), vineri, în primul meci al turneului de baschet masculin Boromir Autumn Cup, găzduit de Sala Traian din Râmnicu Vâlcea. Cele două echipe au alternat la conducere pe tabela de marcaj, dar Iraklis a făcut di
Handbal masculin: CS Dinamo s-a impus în derby-ul cu CSA Steaua, în Liga Națională
CS Dinamo București a învins-o pe CSA Steaua București cu scorul de 30-23 (13-11), vineri, în Sala Dinamo, într-un derby de tradiție al sportului românesc, disputat în etapa a doua a Ligii Naționale de handbal masculin. Campioana a controlat jocul după un prim sfert de oră echilibrat. Daniel Stanciuc a marcat 6 go
VIDEO Fotbal: Dinamo a câștigat fără emoții la Miercurea Ciuc, 3-1 cu FK Csikszereda, în Superligă
Liderul Dinamo București a învins ''lanterna roșie'' FK Csikszereda cu scorul de 3-1 (3-1), vineri seara, la Miercurea Ciuc, într-un meci din etapa a 9-a a Superligii de fotbal. Gazdele au deschis scorul rapid, prin Marton Eppel (5), cu o lovitură de cap din 7 metri, la lovitura liberă executată de Lorand Paszko.
Volei masculin: România a obținut prima sa victorie la Campionatul European, 3-1 cu Elveția
Naționala României a obținut prima sa victorie la Campionatul European de volei masculin - EuroVolley 2026, găzduit de Italia, Bulgaria, Finlanda și România, 3-1 (25-21, 25-23, 13-25, 25-20) cu Elveția, vineri seara, în BTarena din Cluj-Napoca, în Grupa D. Tricolorii, după 1-3 cu Letonia, la debut, au reușit să câ
Rugby: CS Dinamo, calificată în semifinalele Ligii Naționale, după o victorie cu Rapid
CS Dinamo București și-a asigurat calificarea în semifinalele Ligii Naționale de rugby, după ce a învins-o pe limită pe CS Rapid București, cu scorul de 34-33 (19-7), vineri, pe Stadionul ''Florea Dumitrache'' din Capitală, într-un meci din etapa a 14-a, ultima a sezonului. Centrul Mihai Graure, care a marcat
Fotbal: Victorie fără dubii pentru Farul Constanța în Superligă, 4-2 cu UTA
Farul Constanța a învins-o pe UTA Arad cu scorul de 4-2 (3-1), vineri seara, la Ovidiu, în primul meci din etapa a 9-a a Superligii de fotbal. Gazdele au deschis scorul rapid prin beninezul Matteo Ahlinvi (3), din centrarea lui Cristian Ganea. Farul s-a desprins prin golul lui Eduard Radaslavescu (20), cu un șut din unghi la colțul lung.
Handbal feminin: Victorie categorică pentru CS Rapid București, 35-20 cu CSM Iași
CS Rapid București a învins-o pe nou-promovata CSM Iași 2020 cu scorul de 35-20 (15-9), vineri, în Sala Rapid, într-un meci din etapa a treia a Ligii Naționale de handbal feminin. Rapid a reușit să scape în câștigătoare după ce primele 20 de minute au fost echilibrate. Djazz Moreen Clara Chambertin
UPDATE Ciclism: Maghiarul Barnabas Vas s-a impus în etapa a treia a Turului României, la Băile Balvanyos
Ciclistul maghiar Barnabas Vas (Team United Shipping) a câștigat etapa a treia a Turului României, desfășurată vineri de la Piatra Neamț la Băile Balvanyos. Vas a fost cronometrat pe cei 200 km ai etapei cu timpul de 4 h 26 min 54 sec, urmat de Enea Sambinello, component al echipei Italiei, și de coechipierul său Andras Gustav Pakot, ambii cu acela
Fotbal: Daniel Pancu (Rapid), înaintea partidei cu FC Voluntari - Cred că este un joc periculos
Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid București, Daniel Pancu, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că meciul de pe teren propriu cu FC Voluntari, din etapa a 9-a a Superligii, este unul 'periculos'. 'Nu exclud posibilitatea de a câștiga iar în ultimul minut nici pentru jocul de mâine, chiar dacă
Fotbal: FRF introduce cartonașul negru pentru combaterea comportamentului abuziv în fotbalul juvenil
Federația Română de Fotbal a anunțat, vineri, printr-un comunicat de presă, că a adoptat prin Comitetul de Urgență hotărârea introducerii cartonașului negru în competițiile de copii și juniori, prin care arbitrul poate opri definitiv meciul în urma comportamentului abuziv al spectatorilor. 'Începând din
Polo masculin: CSA Steaua a câștigat derby-ul cu CS Dinamo, în Cupa României
CSA Steaua București a învins-o pe CS Dinamo București cu scorul de 19-12 (7-4, 4-1, 4-2, 4-5), joi seara, în ultima etapă din faza grupelor Cupei României la polo pe apă masculin, competiție care are loc la Focșani. Andrei Neamțu (5 goluri), Jerko Marinic Kragic (4) și Victor Antipa (3) au fost cei mai buni de la învin
Handbal masculin: CS Dinamo București, debut cu înfrângere în noul sezon al Ligii Campionilor (GALERIE FOTO)
CS Dinamo București a fost învinsă de formația franceză Montpellier Handball, cu scorul de 27-23 (11-9), joi seara, în Sala Polivalentă ''Ioan Kunst-Ghermănescu'' din Capitală, într-un meci din Grupa E a primei etape a Ligii Campionilor la handbal masculin. Prima repriză a fost echilibrată, dar oaspeții au reu
Ciclism: Belgianul Rutger Wouters, câștigătorul etapei a doua a Turului României
Ciclistul belgian Rutger Wouters (King of The Flemish Mountains) a câștigat etapa a doua a Turului României, desfășurată joi între Iași și Piatra Neamț. Wouters a fost cronometrat pe cei 150 km cu timpul de 3 h 26 min 59 sec, urmat la trei secunde de irlandezul Ronan O'Connor (APS Pro Cycling Cadence Cyclery) și la 13 secunde de maghiarul













