logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Mihai Badea a înotat 72 de ore în Dunăre pentru susținerea copiilor cu nevoi speciale

Imagine din galeria Agerpres

Înotătorul român Mihai Badea și invitații săi, printre care slovenul Martin Strel, au înotat 72 de ore în Dunăre, o cursă de anduranță dedicată strângerii de fonduri pentru construirea Casei dintre Brazi din Zărnești (județul Brașov) destinată copiilor cu nevoi speciale, se arată într-un comunicat remis, marți, AGERPRES.

Sub înaltul patronaj al Alteței Sale Regale Principesa Maria a României, Fundația Copii în Dificultate a marcat, la Opera Națională, încheierea acțiunii de solidaritate sportivă care va ajuta la ridicarea primului centru de tip ''respite care'' din țară destinat copiilor cu diagnostice severe și din medii defavorizate.

Inițiativa cursei a aparținut înotătorului de anduranță Mihai Badea, ambasador sportiv al fundației, care a parcurs timp de trei zile același kilometru - zi și noapte - în Canalul Siderurgic din Călărași în perioada 17-20 iulie 2025, și a atras donații și mesaje de susținere din întreaga lume.


Alteța Sa Regală Principesa Maria a României a mulțumit celor care au contribuit la reușita acestei performanțe extraordinare și a decernat premii. Primii care au fost felicitați au fost eroii evenimentului: Mihai Badea, înotătorul de anduranță care a înotat 72 de ore (aproximativ 100 km), precum și susținătorii săi sportivi - în primul rând invitatul de onoare Martin Strel, o legendă a înotului în ape deschise. Supranumit Big River Man, slovenul Martin Strel este deținătorul a 5 Guinness World Records și a străbătut înot cele mai mari fluvii ale lumii: Dunărea, Mississippi, Yangtze, Nilul, Parana și Amazonul.

Mihai Badea și-a exprimat recunoștința față de echipa care i-a stat alături, față de susținătorii săi și față de organizatorii evenimentului sportiv, amintind tuturor că ceea ce îi unește este visul copiilor sprijiniți de Fundația Copii în Dificultate.

Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO


Martin Strel, care a înotat alături de Mihai Badea în cea de-a doua și cea mai grea noapte a încercării sale, l-a felicitat public pe român pentru performanța sa, subliniind gradul de dificultate al acestei curse de mare anduranță. Strel și-a reafirmat solidaritatea pentru copiii în dificultate, pe care o vede parte din cauza căreia i se dedică de ani de zile: pace în lume și ape curate.

Au fost premiați în cadrul evenimentului de la Opera Națională și înotătorii români de elită care l-au susținut pe Mihai, înotând alături de el: Cameliu Costache, Ionuț Alex Nicoară, Bogdan Zurbagiu și Robert Vasiliu. În sprijinul lui Mihai Badea au venit și 72 de tineri înotători de la Bucharest Sport Club.

Ideea ''Casei dintre Brazi'' a pornit chiar de la copiii îngrijiți de fundație, care visau la o vacanță la munte, într-un loc sigur și special. Proiectul s-a transformat într-un concept pionierat în România: un centru ''respite care'', similar celor existente în Marea Britanie și SUA, locuri în care copiii grav bolnavi beneficiază de îngrijire medicală, recuperare și recreere, oferind totodată o pauză binemeritată familiilor lor.

Construcția centrului a început la Zărnești, județul Brașov, iar donațiile sunt în continuare esențiale pentru finalizarea acestui proiect. Cei care doresc să susțină cauza pot dona online pe https://www.cid.org.ro/doneaza sau lunar prin SMS la 8844 cu textul ZILE (2 euro/lună).
AGERPRES (AS-autor: Marius Țone, editor: Mihai Țenea, editor online: Gabriela Badea) 

Afisari: 645

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Sport Intern 15-11-2026 01:59

Înot: ACS Aqua Sport Citius a obținut patru noi titluri la Naționalele în bazin scurt

ACS Aqua Sport Citius a obținut, sâmbătă, patru titluri la Campionatele Naționale de înot în bazin scurt (25 metri), de la Otopeni. Cristian Lăpădat a câștigat la 100 m mixt masculin, Andreea Luiza Comna s-a impus la 200 m liber, Irina Micu a ieșit victorioasă la 100 m fluture, iar Daria Asaftei la 200 m bras.

Sport Intern 15-11-2026 01:38

Volei feminin: CSO Voluntari și CSM Volei Alba-Blaj au obținut victorii în Divizia A1

CSO Voluntari 2005 și CSM Volei Alba-Blaj au obținut victorii, sâmbătă, în etapa a 7-a a Diviziei A1 la volei feminin. Campioana CSO Voluntari a dispus de CS Rapid București cu scorul de 3-1 (25-9, 22-25, 25-12, 25-11), în Sala Polivalentă ''Gabriela Szabo''. Laura Pascua a realizat 21 de puncte, Nicole van de

Sport Intern 15-11-2026 01:21

Fotbal: Tudor Băluță - Victoria cu Polonia ne dă o gură de aer și putere pentru meciul cu Bosnia

Mijlocașul Tudor Băluță a declarat, sâmbătă seara, după victoria echipei naționale de fotbal a României în fața Poloniei, cu scorul de 2-1, în Liga Națiunilor, că acest rezultat le oferă tricolorilor un moral mai bun înaintea ultimei partide din competiție, cu Bosnia-Herțegovina, dar și în perspectiva preliminariilor Campionatului

Sport Intern 15-11-2026 01:15

Fotbal: Gheorghe Hagi - După patru înfrângeri, jucătorii mi-au arătat azi că potențialul naționalei e enorm

Selecționerul echipei naționale de fotbal a României, Gheorghe Hagi, a declarat, sâmbătă seara, în conferința de presă de după victoria cu Polonia (scor 2-1), prima într-o partidă oficială în noul său mandat, că jucătorii i-au arătat în această seară că potențialul primei reprezentative este enorm. 'Să n

Sport Intern 15-11-2026 01:04

Fotbal: Radu Drăgușin - A fost o revanșă a noastră, în tur a fost o înfrângere greu de digerat

Fundașul Radu Drăgușin a declarat, sâmbătă seara, după victoria cu Polonia, scor 2-1, în Liga Națiunilor, că succesul naționalei de fotbal a României reprezintă o revanșă pentru înfrângerea suferită în meciul tur, una greu de digerat pentru tricolori. 'A fost o revanșă a noastră în fața Poloniei. N

Sport Intern 15-11-2026 01:01

Volei masculin: SCM 'U' Craiova, lider provizoriu în Divizia A1

SCM ''U'' Craiova a devenit lider provizoriu în Divizia A1 la volei masculin, după ce a învins-o pe CS Știința Explorări Baia Mare cu scorul de 3-1 (25-23,19-25, 25-18, 25-15), sâmbătă, în Sala Polivalentă ''Lascăr Pană'', în etapa a 5-a. Janis Eduards Medenis, cu 23 de puncte, a fo

Sport Intern 15-11-2026 00:49

Baschet masculin: CSM CSU Oradea și CSM Târgu Mureș, victorioase în Liga Națională

CSM CSU Raiffeisen Oradea și CSM Târgu Mureș au obținut victorii, sâmbătă, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 7-a a Ligii Naționale de baschet masculin. Vicecampioana CSM CSU Raiffeisen Oradea a dispus de CS SCM Politehnica Timișoara cu 85-70 (26-18, 18-23, 16-8, 25-21). David Christopher Nichols, cu 22 de puncte, 3 r

Sport Intern 15-11-2026 00:41

Fotbal: Marius Corbu - Pentru mine este o seară de vis, le mulțumesc celor care au crezut în mine

Mijlocașul Marius Corbu, care a debutat în echipa națională a României în victoria cu Polonia, scor 2-1, în Liga Națiunilor, a declarat, sâmbătă seara, că trăiește o seară de vis și le-a mulțumit tuturor celor care au avut încredere în el. 'Cred că este o victorie meritată pentru România, iar

Sport Intern 15-11-2026 00:36

Handbal masculin: Minaur a câștigat la Constanța, în Liga Națională

CS Minaur Baia Mare a învins-o în deplasare pe CSM Constanța cu scorul de 29-26 (13-14), sâmbătă, în etapa a 7-a a Ligii Naționale de handbal masculin. Mamadou Diocou și Antonio Ovidiu Bordeanu au marcat câte 6 goluri pentru Minaur, iar portarul Darius-Cătălin Makaria a avut 11 intervenții. CSU din

Sport Intern 15-11-2026 00:12

Fotbal: Alexandru Cicâldău - Cred că este victoria de care aveam nevoie

Mijlocașul Alexandru Cicâldău a declarat, sâmbătă seara, după victoria echipei naționale de fotbal a României în fața Poloniei, cu scorul de 2-1, în Liga Națiunilor, că acest succes era necesar după cele patru înfrângeri suferite anterior de tricolori și că echipa a demonstrat că poate obține rezultate în fața unor adve

Sport Intern 15-11-2026 00:07

Fotbal: Florinel Coman - Victoria cu Polonia ne dă încredere pentru viitor

Atacantul Florinel Coman a declarat, sâmbătă seara, după victoria echipei naționale de fotbal a României în fața Poloniei, cu scorul de 2-1, în Liga Națiunilor, că acest rezultat le oferă tricolorilor încredere pentru viitor și reprezintă un nou început pentru reprezentativa României. 'Am făcut un

Sport Intern 14-11-2026 23:42

Fotbal: România a învins Polonia cu 2-1, în Liga Națiunilor

Selecționata României a învins echipa Poloniei cu scorul de 2-1 (0-0), sâmbătă seara, pe Arena Națională din București, în Grupa B4 a Ligii Națiunilor la fotbal. România a obținut cu mari emoții prima victorie în grupă și, totodată, prima victorie oficială în al doilea mandat al lui Gheorghe Hagi. Tric

Sport Intern 14-11-2026 20:49

Rugby: România, învinsă clar de SUA, în Cupa Națiunilor

Reprezentativa României a fost învinsă de selecționata Statelor Unite, cu scorul de 53-24 (22-10), sâmbătă seara, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf din București, în Cupa Națiunilor, competiție organizată de World Rugby. ''Stejarii'' au fost dominați de echipa Statelor Unite, ocupanta loculu

Sport Intern 14-11-2026 20:40

Fotbal - Liga Națiunilor: România - Polonia, echipele de start

Echipele de start pentru meciul dintre selecționatele României și Poloniei, care are loc sâmbătă seara (ora 21:45), pe Arena Națională din București, în Grupa B4 a Ligii Națiunilor la fotbal: România: 12. Otto Hindrich - 2. Andrei Rațiu, 4. Andrei Coubiș, 3. Radu Drăgușin, 15. Lisav Eissat - 8. Alexandr

Sport Intern 14-11-2026 16:12

Baschet masculin: U-BT Cluj-Napoca, victorioasă în ABA League

U-BT Cluj-Napoca a învins echipa slovenă Perspektiva Ilirija Ljubljana, cu scorul de 77-71 (16-13, 23-15, 14-21, 24-22), sâmbătă, în BTarena, în Grupa B a competiției de baschet masculin ABA League.ț Campioana României venea după două eșecuri consecutive în competiție și cinci înfrângeri la rând în to