Fotbal: Radu Drăgușin - Va trebui să joc toată viața cu această accidentare
Internaționalul român Radu Drăgușin, fundașul echipei engleze de fotbal Tottenham Hotspur, a afirmat, într-un interviu acordat cu ocazia semnării unui parteneriat de imagine, că accidentarea de la finalul lunii ianuarie, când a suferit o ruptură de ligamente încrucișate la un genunchi, l-a afectat destul de puternic și că va trebui să țină cont de ea toată cariera sa.
Internaționalul român s-a arătat însă încrezător că va reveni pe terenul de joc mult mai puternic decât înainte.
''Cu siguranță cel mai greu moment din cariera mea a fost accidentarea pe care am suferit-o la sfârșitul lui ianuarie. Atunci când ești fotbalist, te simți imbatabil. Te simți că nimic nu se poate întâmpla, n-ai ce să pățești, ești în cea mai mare forță din viața ta. Într-o milisecundă, un pas greșit îți ia acest sentiment și te aduce puțin cu picioarele pe pământ, să spun așa. O să trebuiască să joc cu această accidentare toată viața mea. Și mai mult decât de trecut peste acest moment este să-l accepți și să te împaci cu faptul că va fi mereu cu tine această accidentare. Cu siguranță m-au ajutat foarte mult familia și iubita mea care m-au susținut în toate momentele grele, mai ales în acesta. Ușor-ușor mă recuperez, ușor-ușor o să revin la forma pe care o aveam, și mai puternic o să fiu. Eu cred că e ceva de acceptat și să înveți cum să trăiești cu această accidentare. A fost dificil, pentru că în momentul când am aflat diagnosticul nu mi-a venit să cred. Este una, dacă nu cea mai dificilă accidentare din fotbal. Eu sunt tipul de om care acceptă o provocare când i se pune în față și eu așa am luat-o, am luat-o ca pe o provocare, să demonstrez că o să revin și mai puternic'', a declarat Drăgușin.
''În momentul în care m-am accidentat, am avut câteva zile de liber ca să las genunchiul, să nu-l supun la niciun fel de efort. Dar după câteva zile am simțit că deja vreau să mă întorc la teren și să încerc să fac orice, să încep deja recuperarea. Abia după două săptămâni m-am operat. Dar, cum spuneam, noi ca fotbaliști avem o rutină și în momentul în care ieșim din această rutină, nu suntem confortabili. Deci am vrut cât de repede să mă întorc la teren și să fiu printre colegii mei, chiar dacă eram accidentat, ca să pară cât de cât normal și să încep ușor recuperarea'', a completat acesta.
Întrebat când va reveni pe teren, Drăgușin a spus că nu vrea să se grăbească pentru a nu păți lucruri mai grave: ''Când o să fie momentul, nu știu, pentru că este genul de accidentare pe care dacă o grăbești, riști să pățești alte lucruri mai grave. Am început ușor-ușor pe teren, urmez îndeaproape programul pe care îl pregătesc cei de la Tottenham și cum am spus, ușor-ușor o să revin și mai puternic''.
Fundașul în vârstă de 23 de ani consideră că marea schimbare din viața sa s-a produs atunci când a ajuns la clubul italian Juventus Torino.
''Aș putea spune că momentele care m-au format ca sportiv au fost cele în care am ieșit din confortul meu. Momentul în care am plecat la Juventus, practic, a fost cea mai mare schimbare pentru mine. Când aveam doar 16 ani, am lăsat tot în România și am venit să-mi urmăresc visul de a ajunge fotbalist profesionist. Ãla a fost momentul care a schimbat toată traiectoria carierei mele. În momentul în care pleci din România, dai de o lume de care nici nu realizezi până în momentul în care ajungi în afară. Acolo oameni sunt foarte stricți, foarte punctuali, foarte preciși și doar cei care reușesc să mențină toate aceste lucruri ajung'', a afirmat Drăgușin.
Fundașul naționalei a menționat că depășirea fazei grupelor cu România la EURO 2024 a fost unul dintre cele mai frumoase momente din cariera sa.
''Probabil cele mai frumoase sunt victoriile. Una dintre ele, aș putea spune, a fost la EURO 2024, după al treilea meci, unde ne-am și calificat din grupe și a fost unul dintre cele mai puternice sentimente din viața mea. Să știu acolo, alături de colegii mei de la națională și de o țară întreagă, că am reușit să facem ceva important pentru România a fost de nedescris. Iar în același timp, după câștigarea Europa League, cu toate că nu am fost în lot deoarece am fost accidentat, n-a mai contat. Am fost alături de colegii mei și acele momente alături de ei au fost unice'', a mai spus Dărgușin.
În privința echipei sale de club, Tottenham Hotspur, Radu Drăgușin a afirmat că transferul s-a realizat rapid pentru că întotdeauna și-a dorit să evolueze în fotbalul englez.
''Transferul la Tottenham a fost un transfer foarte rapid. Mi-aduc aminte că era perioada de transferuri, în ianuarie 2024. Și bineînțeles în perioada de transferuri sunt foarte multe zvonuri, foarte multe știri, foarte multe transferuri ipotetice. Și mi-aduc aminte că a venit această ofertă din partea lui Tottenham. Pot spune că mereu am avut această dorință de a juca în Premier League. Mi se pare că este cel mai frumos campionat din lume, nu numai din Europa, cel mai frumos show. Datorită acestui lucru am vrut să joc acolo în cariera mea. A fost o decizie, pot spune grea, pentru că eram în al doilea sezon la Genoa, al doilea meu sezon, practic, de Serie A. Dar în același moment am înțeles că trebuie să fac acest pas acum și voiam să fac acest pas. Am fost și sunt în continuare fericit că l-am făcut, e o alegere de care în continuare sunt fericit că am luat-o. Și pot spune că da, este un vis îndeplinit de a juca în Premier League'', a mai spus fundașul echipei Tottenham.
Internaționalul român Radu Drăgușin, fundașul echipei de fotbal Tottenham Hotspur, a suferit o ruptură de ligamente încrucișate la un genunchi la finalul lunii ianuarie a acestui an și a ratat restul sezonului.
Drăgușin s-a accidentat în cursul meciului câștigat de echipa sa în fața formației Elfsborg (3-0), la 31 ianuarie, în cadrul competiției Europa League.
Radu Drăgușin, unul dintre liderii noii generații de fotbaliști români, a semnat un parteneriat de imagine cu BRD Groupe Societe Generale, în calitate de ambasador, el urmând a fi implicat în campanii de comunicare, proiecte educaționale și acțiuni de mentorat, contribuind la consolidarea legăturii dintre sport și societate prin platforma BRD Locker Room.
AGERPRES (AS-autor: Adrian Țone, editor: Mihai Țenea, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Rugby: România s-a clasat pe locul 5 la Campionatul European U20
Selecționata României s-a clasat pe locul 5 la Campionatul European de rugby Under-20, după ce a surclasat Elveția cu 87-0 (40-0), duminică, pe Marketa Stadium din Praga, într-o partidă pentru pozițiile 5-6. ''Stejăreii'' au reușit nu mai puțin de 13 eseuri, prin Edward Brășnean (3), Antonio Mitrea (2), Matei Bivol (2), Codrin Giucă
Înot: ACS Aqua Sport Citius a obținut patru noi titluri la Naționalele în bazin scurt
ACS Aqua Sport Citius a obținut, sâmbătă, patru titluri la Campionatele Naționale de înot în bazin scurt (25 metri), de la Otopeni. Cristian Lăpădat a câștigat la 100 m mixt masculin, Andreea Luiza Comna s-a impus la 200 m liber, Irina Micu a ieșit victorioasă la 100 m fluture, iar Daria Asaftei la 200 m bras.
Volei feminin: CSO Voluntari și CSM Volei Alba-Blaj au obținut victorii în Divizia A1
CSO Voluntari 2005 și CSM Volei Alba-Blaj au obținut victorii, sâmbătă, în etapa a 7-a a Diviziei A1 la volei feminin. Campioana CSO Voluntari a dispus de CS Rapid București cu scorul de 3-1 (25-9, 22-25, 25-12, 25-11), în Sala Polivalentă ''Gabriela Szabo''. Laura Pascua a realizat 21 de puncte, Nicole van de
Fotbal: Tudor Băluță - Victoria cu Polonia ne dă o gură de aer și putere pentru meciul cu Bosnia
Mijlocașul Tudor Băluță a declarat, sâmbătă seara, după victoria echipei naționale de fotbal a României în fața Poloniei, cu scorul de 2-1, în Liga Națiunilor, că acest rezultat le oferă tricolorilor un moral mai bun înaintea ultimei partide din competiție, cu Bosnia-Herțegovina, dar și în perspectiva preliminariilor Campionatului
Fotbal: Gheorghe Hagi - După patru înfrângeri, jucătorii mi-au arătat azi că potențialul naționalei e enorm
Selecționerul echipei naționale de fotbal a României, Gheorghe Hagi, a declarat, sâmbătă seara, în conferința de presă de după victoria cu Polonia (scor 2-1), prima într-o partidă oficială în noul său mandat, că jucătorii i-au arătat în această seară că potențialul primei reprezentative este enorm. 'Să n
Fotbal: Radu Drăgușin - A fost o revanșă a noastră, în tur a fost o înfrângere greu de digerat
Fundașul Radu Drăgușin a declarat, sâmbătă seara, după victoria cu Polonia, scor 2-1, în Liga Națiunilor, că succesul naționalei de fotbal a României reprezintă o revanșă pentru înfrângerea suferită în meciul tur, una greu de digerat pentru tricolori. 'A fost o revanșă a noastră în fața Poloniei. N
Volei masculin: SCM 'U' Craiova, lider provizoriu în Divizia A1
SCM ''U'' Craiova a devenit lider provizoriu în Divizia A1 la volei masculin, după ce a învins-o pe CS Știința Explorări Baia Mare cu scorul de 3-1 (25-23,19-25, 25-18, 25-15), sâmbătă, în Sala Polivalentă ''Lascăr Pană'', în etapa a 5-a. Janis Eduards Medenis, cu 23 de puncte, a fo
Baschet masculin: CSM CSU Oradea și CSM Târgu Mureș, victorioase în Liga Națională
CSM CSU Raiffeisen Oradea și CSM Târgu Mureș au obținut victorii, sâmbătă, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 7-a a Ligii Naționale de baschet masculin. Vicecampioana CSM CSU Raiffeisen Oradea a dispus de CS SCM Politehnica Timișoara cu 85-70 (26-18, 18-23, 16-8, 25-21). David Christopher Nichols, cu 22 de puncte, 3 r
Fotbal: Marius Corbu - Pentru mine este o seară de vis, le mulțumesc celor care au crezut în mine
Mijlocașul Marius Corbu, care a debutat în echipa națională a României în victoria cu Polonia, scor 2-1, în Liga Națiunilor, a declarat, sâmbătă seara, că trăiește o seară de vis și le-a mulțumit tuturor celor care au avut încredere în el. 'Cred că este o victorie meritată pentru România, iar
Handbal masculin: Minaur a câștigat la Constanța, în Liga Națională
CS Minaur Baia Mare a învins-o în deplasare pe CSM Constanța cu scorul de 29-26 (13-14), sâmbătă, în etapa a 7-a a Ligii Naționale de handbal masculin. Mamadou Diocou și Antonio Ovidiu Bordeanu au marcat câte 6 goluri pentru Minaur, iar portarul Darius-Cătălin Makaria a avut 11 intervenții. CSU din
Fotbal: Alexandru Cicâldău - Cred că este victoria de care aveam nevoie
Mijlocașul Alexandru Cicâldău a declarat, sâmbătă seara, după victoria echipei naționale de fotbal a României în fața Poloniei, cu scorul de 2-1, în Liga Națiunilor, că acest succes era necesar după cele patru înfrângeri suferite anterior de tricolori și că echipa a demonstrat că poate obține rezultate în fața unor adve
Fotbal: Florinel Coman - Victoria cu Polonia ne dă încredere pentru viitor
Atacantul Florinel Coman a declarat, sâmbătă seara, după victoria echipei naționale de fotbal a României în fața Poloniei, cu scorul de 2-1, în Liga Națiunilor, că acest rezultat le oferă tricolorilor încredere pentru viitor și reprezintă un nou început pentru reprezentativa României. 'Am făcut un
Fotbal: România a învins Polonia cu 2-1, în Liga Națiunilor
Selecționata României a învins echipa Poloniei cu scorul de 2-1 (0-0), sâmbătă seara, pe Arena Națională din București, în Grupa B4 a Ligii Națiunilor la fotbal. România a obținut cu mari emoții prima victorie în grupă și, totodată, prima victorie oficială în al doilea mandat al lui Gheorghe Hagi. Tric
Rugby: România, învinsă clar de SUA, în Cupa Națiunilor
Reprezentativa României a fost învinsă de selecționata Statelor Unite, cu scorul de 53-24 (22-10), sâmbătă seara, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf din București, în Cupa Națiunilor, competiție organizată de World Rugby. ''Stejarii'' au fost dominați de echipa Statelor Unite, ocupanta loculu
Fotbal - Liga Națiunilor: România - Polonia, echipele de start
Echipele de start pentru meciul dintre selecționatele României și Poloniei, care are loc sâmbătă seara (ora 21:45), pe Arena Națională din București, în Grupa B4 a Ligii Națiunilor la fotbal: România: 12. Otto Hindrich - 2. Andrei Rațiu, 4. Andrei Coubiș, 3. Radu Drăgușin, 15. Lisav Eissat - 8. Alexandr














