România participă cu 64 de sportivi la Universiada de Vară din regiunea Rin-Ruhr
România va participa cu 64 de sportivi la 9 discipline, la Jocurile Mondiale Universitare (Universiada de Vară), care se vor desfășura în regiunea Rin-Ruhr (Germania), în perioada 16-27 iulie, a anunțat, luni, într-un comunicat de presă, Federația Sportului Școlar și Universitar (FSSU).
Competiția este organizată de Federația Internațională a Sportului Universitar (FISU) și este adresată studenților sportivi.
'În urma discuțiilor cu federațiile sportive naționale incluse în program, cele care asigură selecția studenților sportivi participanți și o parte din cheltuielile de participare, România va fi reprezentată la competiția din Germania la 9 ramuri de sport, cu o delegație de 78 de persoane: atletism (feminin), baschet (feminin, masculin), gimnastică ritmică, înot (feminin, masculin), judo (feminin, masculin), volei pe plajă (feminin, masculin), taekwondo (feminin, masculin), tir cu arcul (feminin, masculin), tenis de masă (feminin, masculin). Participarea la această competiție se face în baza parteneriatelor încheiate de FSSU cu federațiile sportive naționale implicate, în care sunt detaliate drepturile și obligațiile părților cu privire la toate aspectele necesare participării, inclusiv obligațiile financiare ale fiecărei părți', precizează FSSU.
Delegația României la Universiada de Vară din Rin-Ruhr:
Atletism: Maria Mihalache, Dragoș Luca Pop, Diana Ana Maria Ion, Maria Diana Lătărețu, Mihaela Maria Blaga, Marinela Mirea (antrenor);
Gimnastică ritmică: Andreea Verdeș (foto), Cătălina Radu (antrenor);
Judo: Alexandru Sibișan, Florina Bădiceanu, Florentina Ivănescu, Elian Narcis Rabolu (antrenor);
Taekwondo: Ingrid Gabriela Busuioc, Mihaela Nicoleta Bajan, Tristan Scutaru, Raul Mario Filip Mureșanu, Laurențiu Andrei Snacov, Augustin Fricățel, Vasile-Lucian Ion (antrenor);
Tenis de masă: Darius Emanuel Movileanu, Andrei Teodor Istrate, Andrei Eduard Ionescu, Darius Toma, Ioana Sîngeorzan, Andrea Teglas, Elena Adriana Zaharia, Evelyn Szidonia Ungvari, Adrian Crișan (antrenor);
Baschet: Nicole Isabel Simescu Stoia, Alexandra Cătălina Ion, Bianca Maria Nan, Alexia Maria Dobă, Kriszta Kozman, Alexia Frîncu, Rebecca Raluca Lipovan, Ștefania Patricia Cătinean, Evelina Maria Petrof, Mihaela Andreea Mazilu, Anisia Croitoru, Maria-Alexandra Militaru, Claudio Garcia Morales (antrenor), Alina Alexandra Șerban (antrenor), Luca Năstrut, Matei Alexandru Dorneanu, Dragoș Lucian Axinte, Ștefan Gabriel Gribinic, David Călin Lăpuște, Anton Grigorie Rotaru, Luca Ștefan Cârstea, Luca Andrei Colceag, Mihnea-Tudor Brie, David Antonescu, George-Cristian Cotoară, David-Andrei Pătru, Milan Skobalj (antrenor), Cezar-Eduard Bărăgău (antrenor);
Volei pe plajă: Iannis Alb, Radu-Mihai Mureșan, Bianca Pup, Ioana-Maria Bobei, Ioan-Cristian Santa-Moldovan (antrenor);
Înot: Patrick Dinu, Alexandru Constantinescu, Rebecca Diaconescu, Maysa Rațiu, Lorena Diaconescu (antrenor);
Tir cu arcul: Mădălina Ștefania Amăistroaie, Bernadett Haragos, Elena Teodora Topliceanu, Maria Alexandra Creangă, Nectarios Condurache, Adrian Ioan Vlase, Rareș Daniel Alexandrescu, Victor Gabriel Sandu, Eduard Szekely, Cezar Iulian Alexandrescu (antrenor), Ioana Georgiana Covaliu (antrenor).
Șef de delegație din partea FSSU la Universiada de Vară din regiunea Rin-Ruhr va fi Diana Zorilă.
Federația Sportului Școlar și Universitar, subordonată Ministerului Educației și Cercetării, este afiliată cu drepturi depline la FISU și are competența exclusivă de reprezentare a României la această competiție.
AGERPRES (AS-autor: Adrian Țone, editor: Mihai Țenea, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Assad Al Hamlawi (U Craiova) - Suntem foarte fericiți pentru cele trei puncte
Atacantul Assad Al Hamlawi a declarat, joi seara, după victoria cu 3-1 cu Inter Club d'Escaldes, în Conference League la fotbal, că el și colegii săi de la Universitatea Craiova sunt foarte fericiți pentru cele trei puncte câștigate. 'Suntem foarte fericiți pentru cele trei puncte. Dar în același timp sunt recunoscăto
Baschet feminin: Universitatea Cluj a pierdut fără drept de apel în EuroCup
Universitatea Cluj a fost învinsă fără drept de apel echipa letonă TTT Riga, cu scorul de 84-62 (25-17, 19-14, 27-12, 13-19), joi seara, în Sala Sporturilor ''Horia Demian'', în Grupa F a competiției feminine de baschet EuroCup. ''U'' a pierdut al doilea său meci la rând. C
Fotbal: Filipe Coelho (U Craiova) - Cred că românii pot fi mulțumiți de evoluția noastră
Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Filipe Coelho, a declarat, joi, că românii pot fi mulțumiți de evoluția formației sale în meciul cu Inter Club d'Escaldes, câștigat cu scorul de 3-1, în Conference League, tehnicianul portughez apreciind atitudinea jucătorilor săi și considerând că victoria este meritată.
Fotbal: Ștefan Baiaram (U Craiova) - Puteam să înscriem mai multe goluri, dar mă bucur că am câștigat
Fotbalistul Ștefan Baiaram a declarat, joi seara, după victoria cu 3-1 obținută de Universitatea Craiova în deplasare cu Inter Club d'Escaldes, că formația sa putea să înscrie mai multe goluri, dar este bucuros de victorie. 'Ne bucurăm că am câștigat, am făcut o primă repriză extraordinară. Cred că a fost cea mai bună
Fotbal: Ricardo Sousa (Petrolul) - Meciul cu Botoșani este unul dificil, dar sper într-un joc de calitate
Antrenorul echipei de fotbal Petrolul Ploiești, portughezul Ricardo Sousa, a declarat, joi, într-o conferință de presă, că meciul cu FC Botoșani va fi unul dificil, de luptă, cu două formații care vor să câștige, și speră la un joc bun calitativ din partea elevilor săi. ''Știm că Botoșani este o echipă dificilă pe teren pro
Fotbal: Florin Maxim (Corvinul) - Meciul cu 'U' Cluj este unul foarte important pentru noi
Antrenorul echipei de fotbal Corvinul Hunedoara, Florin Maxim, a declarat joi, într-o conferință de presă, că meciul cu Universitate Cluj este foarte important și îl așteaptă cu interes. ''Va fi cu totul și cu totul alt meci și pentru noi și pentru Universitatea Cluj. Vom vedea cum se va prezenta gazonul stadionului nostru
Auto: Simone Tempestini va concura în finala Campionatului European, în Portugalia
Proaspăt campion național absolut pentru a 11-a oară în ultimele 12 sezoane, Simone Tempestini își poate trece în palmares al doilea titlu continental consecutiv pe echipe cu MRF Tyres, în acest weekend, în Raliul Portugaliei, se arată într-un comunicat remis, joi, AGERPRES. Cursa îl poate duce și pe l
Fotbal: Cristiano Bergodi (U Cluj) - Meciul cu Corvinul este unul greu, dar vrem să câștigăm
Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Cluj, Cristiano Bergodi, a declarat joi, într-o conferință de presă, că partida cu Corvinul Hunedoara va fi una dificilă, cu o formație surpriză a campionatului, dar vrea ca elevii săi să obțină cele trei puncte. ''Va fi un meci dificil, jucăm la doar patru zile distanță de meciul cu FC
Baschet feminin: CS Rapid București, surclasată de Fenerbahce în Euroligă
CS Rapid București a fost surclasată de echipa turcă Fenerbahce Tarfin Istanbul, cu scorul de 101-51 (21-13, 35-8, 21-13, 24-17), miercuri seara, în Sala Rapid, într-un meci din Grupa C a Euroligii feminine de baschet. Rapid, o debutantă în Euroligă, nu a avut nicio șansă în fața deținătoarei trofeului, care a câș
Baschet masculin: U-BT Cluj-Napoca, învinsă acasă de London Lions, în EuroCup
U-BT Cluj-Napoca a fost întrecută de echipa engleză London Lions cu scorul de 89-72 (21-22, 19-15, 24-18, 25-17), miercuri seara, în BTarena din Cluj-Napoca, într-un meci din Grupa B a competiției de baschet masculin EuroCup. ''U'' a suferit al doilea eșec în patru meciuri în a doua competiție cont
Handbal masculin: Victorie categorică pentru CS Dinamo București în Liga Campionilor
CS Dinamo București a învins categoric formația daneză SAH - Aarhus, cu scorul de 37-23 (16-12), miercuri seara, în Sala Polivalentă ''Ioan Kunst-Ghermănescu'' din Capitală, în Grupa E a Ligii Campionilor la handbal masculin. Dinamo a reușit prima sa victorie în acest sezon al Ligii Campionilor, după o repriză secundă de
Baschet masculin: CSM CSU Oradea a obținut a doua sa victorie din grupă în FIBA Europe Cup
CSM CSU Raiffeisen Oradea a învins formația letonă VEF Riga, cu scorul de 92-84 (20-23, 20-17, 25-22, 27-22), miercuri seara, în Oradea Arena, în Grupa H a competiției de baschet masculin FIBA Europe Cup. Vicecampioana României a obținut a doua sa victorie în trei etape, la capătul unui meci cu oscilații pe tabela
Futsal: România, învinsă de Portugalia cu 6-1, în preliminariile CM 2028
Naționala României a fost învinsă de echipa Portugaliei cu scorul de 6-1 (4-1), miercuri seara, în Sala Polivalentă din Târgu Mureș, într-un meci din Grupa a 7-a a fazei principale a preliminariilor Cupei Mondiale din 2028. Unicul gol al tricolorilor a fost înscris de Richard Iszlai (1'13''), în timp ce pen
Fotbal: Universitatea și CFR, amendate de Comisia de Disciplină a FRF după derby-ul Clujului
Cluburile Universitatea Cluj și CFR Cluj au fost amendate de Comisia de Disciplină din cadrul Federației Române de Fotbal (FRF), reunită miercuri, după incidentele petrecute la meciul direct din etapa a 4-a a Superligii, desfășurat pe 8 octombrie. Dacă Universitatea a fost amendată cu 10.000 de lei, CFR Cluj a primit o amendă de 5.000 de lei.
Fotbal: Marius Croitoru (Botoșani) - Meciul cu Petrolul este unul important, suntem obligați să-l câștigăm
Antrenorul formației FC Botoșani, Marius Croitoru, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că partida de vineri cu Petrolul Ploiești, în Superliga de fotbal, este una importantă, pe care echipa sa este obligată să o câștige, mai ales că joacă acasă, unde a avut un parcurs bun în acest sezon. ''Un meci ca toate celelalt










