Fotbal: Mijlocașul Ștefan Bană, împrumutat de Universitatea Craiova la Oțelul

Mijlocașul Ștefan Bană a fost împrumutat de echipa de fotbal Universitatea Craiova la SC Oțelul Galați, până la finalul sezonului competițional 2025-2026, au anunțat, joi, cele două cluburi pe Facebook.
Bană (20 ani) va fi una dintre soluțiile clubului de la Dunăre pentru regula Under-21, a precizat Oțelul.
''Transferul chiar și sub formă de împrumut la Oțelul este o provocare importantă pentru mine și îmi doresc să demonstrez că nu întâmplător sunt așteptări mari în privința mea. Vreau să ajut Oțelul să își atingă toate obiectivele următorului sezon și mă bucur că noii mei colegi m-au primit foarte bine. Avem mult de muncă pentru pregătirea noului campionat și le transmit suporterilor să aibă încredere în echipă. Hai, Oțelul!'', a declarat Bană pe site-ul clubului.
Ștefan Daniel Bană a adunat 27 de meciuri în Superligă și 5 în Cupa României. El a marcat până acum 3 goluri pentru Universitatea, oferind și 2 assist-uri. De asemenea, are selecții la naționala Under-20.
Gălățenii i-au mai adus în această vară pe mijlocașul Andrei Ciobanu (Farul Constanța), fundașul Răzvan Trif (UTA), atacantul capverdian Patrick Fernandes (Maritimo Funchal) și pe tânărul atacant Daniel Sandu (Metaloglobus).
Universitatea s-a mai despărțit în această vară de fundașul nord-macedonean Gjoko Zajkov, de atacantul brazilian Allison Safira și de atacantul bosniac Jovo Lukic.
AGERPRES (AS-autor: Mihai Țenea, editor: Teodor Ciobanu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Scrimă: Mihai Covaliu - Acești copii pot câștiga, peste 3 ani, o medalie olimpică la Jocurile Olimpice
Președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, Mihai Covaliu, a declarat că a venit în primul rând la aeroportul Otopeni în calitate de părinte, să-și întâmpine și să-și felicite fiul, Vlad, unul dintre componenții echipei de sabie a României, medaliată cu bronz la Mondialele de la Tbilisi. ''Am venit la ae
Scrimă: Radu Nițu - După meciul cu Ungaria am crezut în șansa noastră pentru bronz
Radu Nițu, unul din componenții echipei masculine de sabie a României, medaliată cu bronz la Mondialele de la Tbilisi, a declarat pe aeroportul Otopeni, la revenirea în țară, că după meciul din semifinale cu Ungaria, campioana mondială și vicecampioana olimpică, tricolorii au început să creadă în șansa lor de a urca pe podiumul mondial.
Înot: Mihai Covaliu - Mă bucur că David și-a reconfiormat statutul de lider mondial în proba de 200 m liber
Președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, Mihai Covaliu, a salutat victoria înotătorului David Popovici în finala de la 200 m liber, disputată marți la Campionatele Mondiale de natație de la Singapore. ''Mă bucur că el și-a reconfirmat statutul de lider mondial în proba de 200 de m liber. Așteptăm proba de 100 de m
Fotbal: Mircea Lucescu - Situația echipelor din cupele europene poate fi îngrijorătoare și pentru națională
Selecționerul Mircea Lucescu a afirmat, marți, într-o conferință de presă, că ultimele rezultate ale echipelor FCSB, CFR Cluj, Universitatea Craiova și Universitatea Cluj în cupele europene, care nu au reușit să obțină victoria, sunt îngrijorătoare pentru echipa națională de fotbal a României. El și-a exprimat însă speranța că toa
Natație: Camelia Potec, aleasă în Biroul Executiv al World Aquatics
Președinta Federației Române de Natație și Pentatlon Modern, Camelia Potec, a fost aleasă, marți, în Biroul Executiv al World Aquatics (WA), în cadrul Congresului entității de la Singapore, unde au loc în aceste zile Campionatele Mondiale de natație. ''Este un moment de bucurie pentru mine. Nu a fost o ambiție p
Fotbal: Mircea Lucescu, celebrat la împlinirea vârstei de 80 de ani printr-o expoziție cu tricourile colecționate în carieră (GALERIE FOTO)
Mircea Lucescu, cel mai titrat antrenor român din istorie, este celebrat la împlinirea vârstei de 80 de ani printr-o expoziție temporară deschisă, marți, la Muzeul Fotbalului din Capitală, în care iubitorii fotbalului vor putea vedea tricourile colecționate de selecționerul României în perioada în care era jucător.
Buzău: Gloria Buzău se va desființa; va ajunge cu siguranță pe mâna unui executor judecătoresc
FC Buzău, club care a evoluat în sezonul trecut sub denumirea de Gloria Buzău, va fi desființat, a anunțat conducerea Consiliului Județean (CJ) Buzău, după retrogradarea din Superliga de fotbal, insuccesul fiind pus pe seama unui management defectuos, dar și a calității prestațiilor unor jucătorii străini. În cadrul unei conferințe
Gimnastică ritmică: Irina Deleanu - FRGR și FRG nu se pot uni, o să iasă un război fantastic
Președinta Federației Române de Gimnastică Ritmică, Irina Deleanu, a declarat, pentru AGERPRES, că nu se poate realiza o unire cu Federația Română de Gimnastică, chiar dacă la nivel internațional doar instituția condusă de Ioan Suciu este afiliată la FIG, și că toate zvonurile au la bază tentativa anumitor cercuri de a o demite din funcție.
Fotbal: Victorie dramatică pentru Universitatea Craiova cu Universitatea Cluj (2-1), în Superligă
Universitatea Craiova a învins-o dramatic pe Universitatea Cluj, cu scorul de 2-1 (0-1), luni seara, în Bănie, în ultimul meci din etapa a treia a Superligii de fotbal. Oaspeții au făcut o primă repriză mai bună și au marcat prin portughezul Miguel Silva (32), cu o lovitură de cap de la colțul scurt, în urma unui corner
Fotbal: FC Botoșani a surclasat-o pe Unirea Slobozia cu 4-0, în Superligă
FC Botoșani a surclasat-o pe Unirea Slobozia cu scorul de 4-0 (2-0), luni seara, pe teren propriu, într-un meci din etapa a treia a Superligii de fotbal. Gazdele au deschis scorul rapid, prin Sebastian Mailat (2), cu un șut din centrul careului. A fost al patrulea cel mai rapid gol al sezonului, după un minut și 55 de secunde. FC Botoșani
Baschet masculin: Cupa României, cu 17 echipe la start
Federația Română de Baschet a anunțat, luni, că 17 echipe vor concura în sezonul 2026-2026 al Cupei României la baschet masculin, doar una, CSU ASE București, fiind din cel de-al doilea eșalon valoric. 'Federația Română de Baschet a organizat astăzi, la Pitești, Tragerea la sorți pentru Cupa României 2025 la B
Polo masculin: CSM Oradea și CSA Steaua și-au aflat adversarele din Liga Campionilor
CSM Oradea și CSA Steaua București și-au aflat adversarele din Liga Campionilor la polo pe apă masculin, ediția 2025-2026, în urma tragerii la sorți efectuate luni, la Zagreb. Astfel, campioana României, CSM Oradea, va evolua în Grupa C, alături de FTC Telekom (Ungaria), echipă care a câștigat ultimele două ediții ale c
Fotbal: Oțelul Galați, la prima victorie în noul sezon al Superligii, 2-1 cu FC Dinamo
Oțelul Galați a obținut prima victorie în acest sezon al Superligii de fotbal, 2-1 (1-0) cu FC Dinamo București, duminică seara, pe teren propriu, într-un meci din etapa a treia. Gazdele au deschis scorul prin atacantul portughez Paulinho (18), din centrarea lui Ștefan Bană. Dinamo a egalat după pauză, prin fundașul francez Maxime
Fotbal: CFR Cluj, învinsă acasă de FC Argeș (0-2), în Superligă
CFR Cluj a fost învinsă de FC Argeș cu scorul de 2-0 (1-0), duminică seara, pe teren propriu, în etapa a treia a Superligii de fotbal. Nou-promovata a obținut prima sa victorie din acest sezon, la meciul cu numărul 800 al lui Dan Petrescu în cariera de antrenor. Dintre acestea, fostul internațional s-a aflat pe bancă în
Baschet masculin: România a obținut a doua victorie la EuroBasket U18 de la Pitești și Mioveni
Selecționata României a obținut a doua sa victorie la Campionatul European de baschet masculin Under-18 - FIBA U18 EuroBasket, Division B, de la Pitești și Mioveni, 90-67 (26-17, 24-14, 21-15, 19-21) cu Ucraina, duminică, în Pitești Arena, în Grupa B. România a învins Azerbaidjanul (60-34) în primul meci, da