logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Fotbal: Costel Gâlcă vrea titlul cu Rapid - Nu suntem aici doar pentru a ne califica în cupele europene

Imagine din galeria Agerpres

Noul antrenor al echipei de fotbal Rapid, Costel Gâlcă, a afirmat, luni, într-o conferință de presă în care a fost prezentat oficial că nu ascunde faptul că își dorește câștigarea titlului în Superliga României, precizând că nu a preluat acest post doar pentru a califica formația giuleșteană în cupele europene.

'Vrem să ne calificăm în cupele europene, vrem o cupă a României, nu ascund acest lucru, și, de ce nu, campionatul, pentru că nu ne aflăm aici doar ca să ne calificăm în cupele europene. În general sunt două-trei echipe care se luptă la campionat, dar în fiecare an e o echipă care surprinde. Acum sperăm ca noi să fim echipa aia care să surprindă și care să lupte pentru așa ceva. Bineînțeles că nu va fi ușor. Sunt conștient de asta dar și ambiția mea este mare, îmi doresc să reușesc în România, mai ales cu un club cum este Rapid, care își dorește, și nu numai prin vorbe, ci prin fapte', a declarat Costel Gâlcă.

'Sunt bucuros că fac parte din acest club și îmi doresc ca acest an să fie unul foarte bun, cu satisfacții, și cu toții să ne bucurăm pentru acest an. Bineînțeles că știam bine liga românească, cunoșteam jucătorii Rapidului, avem jucători foarte buni, tineri, de viitor, și îmi doresc ca mulți dintre ei să ajungă la echipa națională. Îmi doresc să creăm o coeziune între suporteri și echipă prin jocul nostru. Mie îmi place să mă impun, să am un joc ofensiv, să am o echipă care să poată să facă pressing, cu intensitate pentru că ăsta este fotbalul modern. Echipa trebuie să joace ofensivă, să își impună jocul și mai ales pe teren propriu, pentru că trebuie să ne conectăm cu suportării noștri. Ei dau totul transmit prin sprijinul lor multă energie, timp de 90 de minute. Trebuie să ne câștigăm meciurile, să fim o echipă cu pedigree ca să zic așa', a completat tehnicianul.

Costel Gâlcă le-a transmis suporterilor să nu îi ceară să înjure altă echipă sau să sărute emblema clubului Rapid, pentru că nu o va face: 'Știu că suporterii reacționează în funcție de rezultat și cu siguranță dacă le vom da rezultate pozitive ei vor fi alături de echipă. Nu spun alături de mine, dar alături de echipă. Nu știu dacă va conta trecutul meu stelist, dar eu cred că în viața mea de sportiv am vorbit cu respect față de celelalte cluburi, indiferent ce echipă a fost și ce jucători. Rapid a demonstrat prin investițiile pe care le-a făcut că vrea să revină la trofeele pe care le-a câștigat în trecut și trebuie să ne gândim și la acest lucru, presiunea va exista tot timpul. Suporterii să nu îmi ceară să sărut steagul sau să înjur altă echipă, pentru că nu o voi face. Pentru că nu demonstrez nimic cu acest lucru. Categoric'.

În ceea ce privește lotul de jucători, Gâlcă spune că prioritate vor avea jucătorii care sunt sub contract acum cu Rapid, care vor trebui să se adapteze la stilul său, precizând totodată că mai are nevoie de un atacant și de un fundaș central.

'Sunt câteva poziții care trebuie acoperite, însă nu ne-am hotărât în acest sens. Ne așteptăm ca jucătorii pe care îi avem la dispoziție să răspundă foarte bine. Eu nu sunt adeptul marilor schimbări, știm cu toții că dacă aducem mulți jucători, sunt greu de integrat. Sunt 27 de jucători la reunirea lotului, e important pentru noi să îi integrăm cât mai bine. Pentru că ei sunt prima opțiune pentru noi. Mi-ar mai trebui un atacant. Din punctul meu de vedere este foarte important pentru noi să creeze concurență pentru Burmaz și Koljic și apoi un fundaș central e foarte important pentru noi. Mai sunt câteva poziții de acoperit, dar așa cum am spus, prima opțiune sunt jucătorii pe care îi avem. Sunt mulți atacanți care îmi plac dar sunt scumpi, acum depinde și de club. Sunt jucători tineri importanți, dar care au oferte din câte știu eu de la cluburi din afara țării', a mai spus Gâlcă, tehnicianul lăudând jocul prestat de Rapid în sezonul trecul sub conducerea lui Marius Șumudică, care 'din păcate în play-off nu a mai avut aceeași constanță'.

Tehnicianul Constantin Gâlcă, ultima oară la Universitatea Craiova, este noul antrenor al echipei de fotbal FC Rapid, el semnând un contract valabil până în vara anului 2027, a anunțat, marți, gruparea giuleșteană pe site-ul său oficial.

Constantin Gâlcă îl înlocuiește în funcție pe Marius Șumudică, antrenor care și-a reziliat de comun acord contractul la 20 mai. În ultimul meci al sezonului, Rapid a fost condusă ca interimar de antrenorul echipei de tineret a clubului, Octavian Chihaia.

Gâlcă este liber de contract din 21 ianuarie când împreună cu conducerea clubului Universitatea Craiova a decis de comun acord încetarea raporturilor contractuale.

În vârstă de 53 de ani, Constantin Gâlcă a mai antrenat în trecut echipele FCSB, Espanyol, Al-Taawoun, Al-Fayha, Vejle BK, Al-Hazem și Radomiak Radom. El are în palmares un titlu de campion al României, Cupa României și Cupa Ligii, toate cu FCSB.
AGERPRES (A, AS-autor: Adrian Țone, editor: Vlad Constantinescu, editor online: Ada Vîlceanu)

Afisari: 522

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Sport Intern 15-11-2026 16:48

Rugby: România s-a clasat pe locul 5 la Campionatul European U20

Selecționata României s-a clasat pe locul 5 la Campionatul European de rugby Under-20, după ce a surclasat Elveția cu 87-0 (40-0), duminică, pe Marketa Stadium din Praga, într-o partidă pentru pozițiile 5-6. ''Stejăreii'' au reușit nu mai puțin de 13 eseuri, prin Edward Brășnean (3), Antonio Mitrea (2), Matei Bivol (2), Codrin Giucă

Sport Intern 15-11-2026 01:59

Înot: ACS Aqua Sport Citius a obținut patru noi titluri la Naționalele în bazin scurt

ACS Aqua Sport Citius a obținut, sâmbătă, patru titluri la Campionatele Naționale de înot în bazin scurt (25 metri), de la Otopeni. Cristian Lăpădat a câștigat la 100 m mixt masculin, Andreea Luiza Comna s-a impus la 200 m liber, Irina Micu a ieșit victorioasă la 100 m fluture, iar Daria Asaftei la 200 m bras.

Sport Intern 15-11-2026 01:38

Volei feminin: CSO Voluntari și CSM Volei Alba-Blaj au obținut victorii în Divizia A1

CSO Voluntari 2005 și CSM Volei Alba-Blaj au obținut victorii, sâmbătă, în etapa a 7-a a Diviziei A1 la volei feminin. Campioana CSO Voluntari a dispus de CS Rapid București cu scorul de 3-1 (25-9, 22-25, 25-12, 25-11), în Sala Polivalentă ''Gabriela Szabo''. Laura Pascua a realizat 21 de puncte, Nicole van de

Sport Intern 15-11-2026 01:21

Fotbal: Tudor Băluță - Victoria cu Polonia ne dă o gură de aer și putere pentru meciul cu Bosnia

Mijlocașul Tudor Băluță a declarat, sâmbătă seara, după victoria echipei naționale de fotbal a României în fața Poloniei, cu scorul de 2-1, în Liga Națiunilor, că acest rezultat le oferă tricolorilor un moral mai bun înaintea ultimei partide din competiție, cu Bosnia-Herțegovina, dar și în perspectiva preliminariilor Campionatului

Sport Intern 15-11-2026 01:15

Fotbal: Gheorghe Hagi - După patru înfrângeri, jucătorii mi-au arătat azi că potențialul naționalei e enorm

Selecționerul echipei naționale de fotbal a României, Gheorghe Hagi, a declarat, sâmbătă seara, în conferința de presă de după victoria cu Polonia (scor 2-1), prima într-o partidă oficială în noul său mandat, că jucătorii i-au arătat în această seară că potențialul primei reprezentative este enorm. 'Să n

Sport Intern 15-11-2026 01:04

Fotbal: Radu Drăgușin - A fost o revanșă a noastră, în tur a fost o înfrângere greu de digerat

Fundașul Radu Drăgușin a declarat, sâmbătă seara, după victoria cu Polonia, scor 2-1, în Liga Națiunilor, că succesul naționalei de fotbal a României reprezintă o revanșă pentru înfrângerea suferită în meciul tur, una greu de digerat pentru tricolori. 'A fost o revanșă a noastră în fața Poloniei. N

Sport Intern 15-11-2026 01:01

Volei masculin: SCM 'U' Craiova, lider provizoriu în Divizia A1

SCM ''U'' Craiova a devenit lider provizoriu în Divizia A1 la volei masculin, după ce a învins-o pe CS Știința Explorări Baia Mare cu scorul de 3-1 (25-23,19-25, 25-18, 25-15), sâmbătă, în Sala Polivalentă ''Lascăr Pană'', în etapa a 5-a. Janis Eduards Medenis, cu 23 de puncte, a fo

Sport Intern 15-11-2026 00:49

Baschet masculin: CSM CSU Oradea și CSM Târgu Mureș, victorioase în Liga Națională

CSM CSU Raiffeisen Oradea și CSM Târgu Mureș au obținut victorii, sâmbătă, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 7-a a Ligii Naționale de baschet masculin. Vicecampioana CSM CSU Raiffeisen Oradea a dispus de CS SCM Politehnica Timișoara cu 85-70 (26-18, 18-23, 16-8, 25-21). David Christopher Nichols, cu 22 de puncte, 3 r

Sport Intern 15-11-2026 00:41

Fotbal: Marius Corbu - Pentru mine este o seară de vis, le mulțumesc celor care au crezut în mine

Mijlocașul Marius Corbu, care a debutat în echipa națională a României în victoria cu Polonia, scor 2-1, în Liga Națiunilor, a declarat, sâmbătă seara, că trăiește o seară de vis și le-a mulțumit tuturor celor care au avut încredere în el. 'Cred că este o victorie meritată pentru România, iar

Sport Intern 15-11-2026 00:36

Handbal masculin: Minaur a câștigat la Constanța, în Liga Națională

CS Minaur Baia Mare a învins-o în deplasare pe CSM Constanța cu scorul de 29-26 (13-14), sâmbătă, în etapa a 7-a a Ligii Naționale de handbal masculin. Mamadou Diocou și Antonio Ovidiu Bordeanu au marcat câte 6 goluri pentru Minaur, iar portarul Darius-Cătălin Makaria a avut 11 intervenții. CSU din

Sport Intern 15-11-2026 00:12

Fotbal: Alexandru Cicâldău - Cred că este victoria de care aveam nevoie

Mijlocașul Alexandru Cicâldău a declarat, sâmbătă seara, după victoria echipei naționale de fotbal a României în fața Poloniei, cu scorul de 2-1, în Liga Națiunilor, că acest succes era necesar după cele patru înfrângeri suferite anterior de tricolori și că echipa a demonstrat că poate obține rezultate în fața unor adve

Sport Intern 15-11-2026 00:07

Fotbal: Florinel Coman - Victoria cu Polonia ne dă încredere pentru viitor

Atacantul Florinel Coman a declarat, sâmbătă seara, după victoria echipei naționale de fotbal a României în fața Poloniei, cu scorul de 2-1, în Liga Națiunilor, că acest rezultat le oferă tricolorilor încredere pentru viitor și reprezintă un nou început pentru reprezentativa României. 'Am făcut un

Sport Intern 14-11-2026 23:42

Fotbal: România a învins Polonia cu 2-1, în Liga Națiunilor

Selecționata României a învins echipa Poloniei cu scorul de 2-1 (0-0), sâmbătă seara, pe Arena Națională din București, în Grupa B4 a Ligii Națiunilor la fotbal. România a obținut cu mari emoții prima victorie în grupă și, totodată, prima victorie oficială în al doilea mandat al lui Gheorghe Hagi. Tric

Sport Intern 14-11-2026 20:49

Rugby: România, învinsă clar de SUA, în Cupa Națiunilor

Reprezentativa României a fost învinsă de selecționata Statelor Unite, cu scorul de 53-24 (22-10), sâmbătă seara, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf din București, în Cupa Națiunilor, competiție organizată de World Rugby. ''Stejarii'' au fost dominați de echipa Statelor Unite, ocupanta loculu

Sport Intern 14-11-2026 20:40

Fotbal - Liga Națiunilor: România - Polonia, echipele de start

Echipele de start pentru meciul dintre selecționatele României și Poloniei, care are loc sâmbătă seara (ora 21:45), pe Arena Națională din București, în Grupa B4 a Ligii Națiunilor la fotbal: România: 12. Otto Hindrich - 2. Andrei Rațiu, 4. Andrei Coubiș, 3. Radu Drăgușin, 15. Lisav Eissat - 8. Alexandr