VIDEO/Handbal: Cristina Neagu - A fost o zi memorabilă cu multe emoții, un eveniment unic
Handbalista Cristina Neagu a afirmat, duminică, la Sala Polivalentă, la finalul meciului său de retragere, că a fost o zi memorabilă cu multe emoții, precizând că întreaga gală a fost un eveniment unic.
'M-am simțit minunat. Faptul că aceste nume imense ale handbalului românesc și internațional au răspuns pozitiv la această invitație cred că spune totul despre ceea ce am reușit în cariera mea. Sunt fericită sunt și puțin obosită. A fost o zi emoționantă care continuă. Le mulțumesc oamenilor care au fost alături de noi, au stat la 40 de grade pentru poze și autografe, apoi la meci. Sper că și ei sunt la fel de bucuroși ca și mine. A fost și pentru ei multă emoție și o zi memorabilă. Emoțiile le-am simțit mai tare la ultimul meci oficial. Acum știam că este mai mult pe pozitiv, pe sărbătoare și am avut o stare diferită. Evenimentul în sine a fost extraordinar aș putea spune, unic în handbal. Și vreau să mulțumesc tuturor celor care au fost implicați în această gală. A fost un weekend minunat, sper că s-au bucurat și oamenii, jucătoarele cu siguranță au fost impresionate ca și mine de altfel. Și de acum încolo va rămâne omul Cristina Neagu', a declarat Neagu.
Fosta handbalistă se așteaptă să îi fie mai greu atunci când va reîncepe sezonul și nu va mai fi nevoită să se pregătească pentru meciuri.
'Și când mă uit la televizor la meciuri nu neapărat am emoții, dar e o stare diferită față de atunci când jucam, pentru că acum trebuie să vorbesc la trecut. Chiar nu știu cum o să fie în tribună. Cu siguranță va fi un pic straniu când sezonul va începe și eu nu va mai trebui să merg la antrenamente și să mă pregătesc pentru meciuri. Dar urmează un nou capitol pentru mine. Am încheiat un capitol frumos al vieții mele. L-am încheiat foarte frumos așa cum mi-am dorit și vom vedea ce va urma. Las lucrurile să vină de la sine și vom vedea ce va aduce viitorul', a mai spus Neagu.
Handbalista Cristina Neagu a disputat ultimul său meci din carieră, în gala care i-a purtat numele și s-a desfășurat duminică la Sala Polivalentă din Capitală, în prezența unor personalități din sport și societate, în frunte cu președintele Nicușor Dan.
Gala a cuprins un meci între două selecționate, Home Legends și World Stars, încheiat cu 21-21.
Evenimentele organizate cu ocazia meciul de retragere al cele mai valoroase handbaliste române au început, duminică, încă de la ora 11:00 cu deschiderea Fan Zone-ului, acolo unde suporterii au avut ocazia să ia autografe și să se fotografieze cu Cristina Neagu și invitatele sale.
Pentru Cristina Neagu (36 ani) sezonul 2024-2025 a fost ultimul pe terenul de handbal.
Legitimată la CSM București din 2017, jucătoarea a reușit să câștige atât titlul de campioană, cât și Cupa României în actualul sezon.
Născută în Capitală, Cristina Neagu a început handbalul la vârsta de 12 ani, la CSȘ Nr. 5 din București. Ca senioară a mai jucat pentru HC Activ Ploiești, Rulmentul Brașov, Oltchim Rm. Vâlcea și ZRK Buducnost Podgorica.
În decembrie 2023, Cristina Neagu și-a anunțat retragerea din echipa națională, la revenirea lotului de la Campionatul Mondial din Danemarca, Norvegia și Suedia.
Palmaresul său cuprinde, între altele, Liga Campionilor (cu Buducnost Podgorica, în 2015), o medalie de bronz la Mondiale (2015), o medalie de bronz la Europene (2010), cu echipa națională.
Palmaresul său individual numără patru titluri de cea mai bună jucătoare a lumii (IHF), în 2010, 2015, 2016, 2018, cea mai bună jucătoare a CM 2015, al cărui golgheter a fost, cea mai bună jucătoare europeană în 2017, 2018, golgheterul all-time al Campionatului European, golgheterul Campionatului European din 2010, golgheterul all-time al al Ligii Campionilor.
AGERPRES (A, AS-autor: Adrian Țone, editor: Mihai Țenea, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Rugby: România s-a clasat pe locul 5 la Campionatul European U20
Selecționata României s-a clasat pe locul 5 la Campionatul European de rugby Under-20, după ce a surclasat Elveția cu 87-0 (40-0), duminică, pe Marketa Stadium din Praga, într-o partidă pentru pozițiile 5-6. ''Stejăreii'' au reușit nu mai puțin de 13 eseuri, prin Edward Brășnean (3), Antonio Mitrea (2), Matei Bivol (2), Codrin Giucă
Înot: ACS Aqua Sport Citius a obținut patru noi titluri la Naționalele în bazin scurt
ACS Aqua Sport Citius a obținut, sâmbătă, patru titluri la Campionatele Naționale de înot în bazin scurt (25 metri), de la Otopeni. Cristian Lăpădat a câștigat la 100 m mixt masculin, Andreea Luiza Comna s-a impus la 200 m liber, Irina Micu a ieșit victorioasă la 100 m fluture, iar Daria Asaftei la 200 m bras.
Volei feminin: CSO Voluntari și CSM Volei Alba-Blaj au obținut victorii în Divizia A1
CSO Voluntari 2005 și CSM Volei Alba-Blaj au obținut victorii, sâmbătă, în etapa a 7-a a Diviziei A1 la volei feminin. Campioana CSO Voluntari a dispus de CS Rapid București cu scorul de 3-1 (25-9, 22-25, 25-12, 25-11), în Sala Polivalentă ''Gabriela Szabo''. Laura Pascua a realizat 21 de puncte, Nicole van de
Fotbal: Tudor Băluță - Victoria cu Polonia ne dă o gură de aer și putere pentru meciul cu Bosnia
Mijlocașul Tudor Băluță a declarat, sâmbătă seara, după victoria echipei naționale de fotbal a României în fața Poloniei, cu scorul de 2-1, în Liga Națiunilor, că acest rezultat le oferă tricolorilor un moral mai bun înaintea ultimei partide din competiție, cu Bosnia-Herțegovina, dar și în perspectiva preliminariilor Campionatului
Fotbal: Gheorghe Hagi - După patru înfrângeri, jucătorii mi-au arătat azi că potențialul naționalei e enorm
Selecționerul echipei naționale de fotbal a României, Gheorghe Hagi, a declarat, sâmbătă seara, în conferința de presă de după victoria cu Polonia (scor 2-1), prima într-o partidă oficială în noul său mandat, că jucătorii i-au arătat în această seară că potențialul primei reprezentative este enorm. 'Să n
Fotbal: Radu Drăgușin - A fost o revanșă a noastră, în tur a fost o înfrângere greu de digerat
Fundașul Radu Drăgușin a declarat, sâmbătă seara, după victoria cu Polonia, scor 2-1, în Liga Națiunilor, că succesul naționalei de fotbal a României reprezintă o revanșă pentru înfrângerea suferită în meciul tur, una greu de digerat pentru tricolori. 'A fost o revanșă a noastră în fața Poloniei. N
Volei masculin: SCM 'U' Craiova, lider provizoriu în Divizia A1
SCM ''U'' Craiova a devenit lider provizoriu în Divizia A1 la volei masculin, după ce a învins-o pe CS Știința Explorări Baia Mare cu scorul de 3-1 (25-23,19-25, 25-18, 25-15), sâmbătă, în Sala Polivalentă ''Lascăr Pană'', în etapa a 5-a. Janis Eduards Medenis, cu 23 de puncte, a fo
Baschet masculin: CSM CSU Oradea și CSM Târgu Mureș, victorioase în Liga Națională
CSM CSU Raiffeisen Oradea și CSM Târgu Mureș au obținut victorii, sâmbătă, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 7-a a Ligii Naționale de baschet masculin. Vicecampioana CSM CSU Raiffeisen Oradea a dispus de CS SCM Politehnica Timișoara cu 85-70 (26-18, 18-23, 16-8, 25-21). David Christopher Nichols, cu 22 de puncte, 3 r
Fotbal: Marius Corbu - Pentru mine este o seară de vis, le mulțumesc celor care au crezut în mine
Mijlocașul Marius Corbu, care a debutat în echipa națională a României în victoria cu Polonia, scor 2-1, în Liga Națiunilor, a declarat, sâmbătă seara, că trăiește o seară de vis și le-a mulțumit tuturor celor care au avut încredere în el. 'Cred că este o victorie meritată pentru România, iar
Handbal masculin: Minaur a câștigat la Constanța, în Liga Națională
CS Minaur Baia Mare a învins-o în deplasare pe CSM Constanța cu scorul de 29-26 (13-14), sâmbătă, în etapa a 7-a a Ligii Naționale de handbal masculin. Mamadou Diocou și Antonio Ovidiu Bordeanu au marcat câte 6 goluri pentru Minaur, iar portarul Darius-Cătălin Makaria a avut 11 intervenții. CSU din
Fotbal: Alexandru Cicâldău - Cred că este victoria de care aveam nevoie
Mijlocașul Alexandru Cicâldău a declarat, sâmbătă seara, după victoria echipei naționale de fotbal a României în fața Poloniei, cu scorul de 2-1, în Liga Națiunilor, că acest succes era necesar după cele patru înfrângeri suferite anterior de tricolori și că echipa a demonstrat că poate obține rezultate în fața unor adve
Fotbal: Florinel Coman - Victoria cu Polonia ne dă încredere pentru viitor
Atacantul Florinel Coman a declarat, sâmbătă seara, după victoria echipei naționale de fotbal a României în fața Poloniei, cu scorul de 2-1, în Liga Națiunilor, că acest rezultat le oferă tricolorilor încredere pentru viitor și reprezintă un nou început pentru reprezentativa României. 'Am făcut un
Fotbal: România a învins Polonia cu 2-1, în Liga Națiunilor
Selecționata României a învins echipa Poloniei cu scorul de 2-1 (0-0), sâmbătă seara, pe Arena Națională din București, în Grupa B4 a Ligii Națiunilor la fotbal. România a obținut cu mari emoții prima victorie în grupă și, totodată, prima victorie oficială în al doilea mandat al lui Gheorghe Hagi. Tric
Rugby: România, învinsă clar de SUA, în Cupa Națiunilor
Reprezentativa României a fost învinsă de selecționata Statelor Unite, cu scorul de 53-24 (22-10), sâmbătă seara, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf din București, în Cupa Națiunilor, competiție organizată de World Rugby. ''Stejarii'' au fost dominați de echipa Statelor Unite, ocupanta loculu
Fotbal - Liga Națiunilor: România - Polonia, echipele de start
Echipele de start pentru meciul dintre selecționatele României și Poloniei, care are loc sâmbătă seara (ora 21:45), pe Arena Națională din București, în Grupa B4 a Ligii Națiunilor la fotbal: România: 12. Otto Hindrich - 2. Andrei Rațiu, 4. Andrei Coubiș, 3. Radu Drăgușin, 15. Lisav Eissat - 8. Alexandr














