Fotbal: Rapid, învinsă de CFR Cluj cu 4-1, la ultimul meci al lui Săpunaru în Giulești
FC Rapid București a fost învinsă de CFR Cluj cu scorul de 4-1 (3-0), luni seara, în etapa a noua a fazei play-off a Superligii de fotbal, la ultimul meci al lui Cristian Săpunaru pe Stadionul Giulești.
CFR s-a impus fără drept de apel, prin golurile marcate de Adrian Păun (11), Virgiliu Postolachi (40), Ciprian Deac (45+3) și Leo Bolgado (70).
Golul de onoare al gazdelor a fost reușit Alexandru Dobre (90), din centrarea lui Andrei Borza și a fost dedicat lui Săpunaru.

CFR a mai avut ocazii prin Deac (25) și prin Meriton Korenica (76), în timp ce Rapid a ratat prin Dobre (51), Claudiu Petrila (61) și Borisav Burmaz (67 - bară).
Săpunaru, care și-a anunțat retragerea din activitate la finalul acestui sezon, a fost înlocuit în min. 50 cu Gojkovic, a fost îmbrățișat de coechipieri și adversari, iar apoi a urcat în galerie pentru o perioadă de timp.

Toți jucătorii Rapidului au purtat tricouri pe care era imprimat numele lui Săpunaru.
Acest succes le asigură clujenilor locul al doilea la finalul sezonului.
Cele două echipe s-au întâlnit în principala competiție internă de 50 de ori, de 21 de ori au câștigat bucureștenii, de 17 ori s-au impus ardelenii, iar alte 12 partide s-au terminat la egalitate.

Palmaresul cu Rapid gazdă este de 25 de jocuri, 15 victorii Rapid, 4 remize, 6 succese CFR Cluj.
FC Rapid București - FC CFR 1907 Cluj 1-4 (0-3), Giulești Superbet Arena - București
Au marcat: Alexandru Dobre (90), respectiv Adrian Păun (11), Virgiliu Postolachi (40), Ciprian Deac (45+3), Leo Bolgado (70).
Arbitru: Adrian Viorel Cojocaru (Galați); arbitri asistenți: Imre-Laszlo Bucsi (Sfântu Gheorghe), Marius Cristian Marchidanu (Brăila); al patrulea oficial: Horia Gabriel Mladinovici (București)
Arbitru video: Marcel Bîrsan (București); arbitru asistent video: Claudiu Marcu (Constanța)
Observatori: Adrian Comănescu (Râmnicu Vâlcea) - CCA, Paul Mincu (București) - LPF
AGERPRES (AS-editor: Mihai Țenea, editor online: Alexandru Cojocaru)
Foto: (c) IONUT ANGHEL (C) / AGERPRES FOTO
***Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO
Citiţi şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Dinamo București - Universitatea Cluj 2-1, în Superligă
Dinamo București a învins-o pe Universitatea Cluj cu scorul de 2-1 (1-0), sâmbătă seara, pe Stadionul Arcul de Triumf din Capitală, într-un meci din etapa a șasea a Superligii de fotbal. Dinamo este noul lider al Superligii, după ce s-a impus prin golurile marcate de scoțianul Danny Armstrong (34, 49), cu șuturi din marginea
Handbal masculin: CS Dinamo a cucerit Supercupa României
CS Dinamo București a cucerit Supercupa României la handbal masculin, după ce a învins-o în finală pe HC Buzău cu scorul de 33-25 (19-12), sâmbătă, în finala găzduită de TeraPlast Arena din Bistrița. Dinamo, campioana en titre, și-a trecut în palmares al nouălea trofeu în Supercupă, dintre care ultimel
Fotbal: UTA Arad, ținută în șah de Corvinul Hunedoara (0-0), în Superligă
UTA Arad și Corvinul Hunedoara au terminat la egalitate, 0-0, sâmbătă, într-un meci între cele două echipe care împart Arena ''Francisc Neuman'', jucat în etapa a șasea a Superligii de fotbal. Meciul a fost unul echilibrat, cu foarte multe faulturi, care, combinate cu analize VAR, au dus repriza se
Handbal feminin: Gloria Bistrița și Corona Brașov vor juca finala Supercupei României
CS Gloria Bistrița și Corona Brașov vor juca finala Supercupei României la handbal feminin, duminică, în TeraPlast Arena din Bistrița, după ce s-au impus în semifinale. Corona Brașov a învins-o la limită pe SCM Râmnicu Vâlcea, cu 25-24 (11-14). Echipa vâlceană a condus cu 24-22 dar Corona a marcat golu
Rugby: Victorii pentru SCM Timișoara și Știința Baia Mare, în Liga Națională
SCM Timișoara și Știința Baia Mare au obținut victorii importante, sâmbătă, în etapa a 12-a a Ligii Naționale de rugby. SCM USV Timișoara a învins-o pe CSA Steaua cu 42-35, pe Stadionul ''Gheorghe Rășcanu'' din Timișoara, printr-un eseu marcat pe final de Nikoloz Apțiauri și transformat de Tudor Boldor. Fundașul bănățenilor, M
Baschet feminin: România a încheiat Campionatul European U16 cu o victorie
Selecționata României a învins formația Bulgariei cu scorul de 75-71 (20-19, 16-11, 21-21, 18-20), sâmbătă, la Mioveni, în meciul pentru locurile 15-16 la Campionatul European de baschet feminin U16 - FIBA U16 EuroBasket 2026 care se desfășoară la Pitești și Mioveni . România a obținut prima sa victorie, după șase
Tenis: Teodora Miron, calificată în semifinale la Bistrița (ITF)
Teodora Miron este singura jucătoare română de tenis calificată în semifinalele turneului ITF de la Bistrița (W35), dotat cu premii totale de 30.000 de dolari, după ce Maria Sara Popa (a patra favorită) și Diana-Ioana Simionescu au fost eliminate vineri. Maria Sara Popa (21 ani, 432 WTA), care duminică a câștigat un titlu ITF
Handbal masculin: CS Dinamo și HC Buzău vor juca finala Supercupei României
CS Dinamo București și HC Buzău vor juca finala Supercupei României la handbal masculin, după ce s-au impus, vineri, în semifinalele găzduite de TeraPlast Arena din Bistrița. Campioana CS Dinamo București a dispus în prima semifinală de SCM Politehnica Timișoara cu 35-25 (19-13). De la Dinamo s-au remarcat Bran
Fotbal: Rapid a învins-o pe Petrolul cu 2-0, la Ploiești, în Superligă
Rapid București a învins-o pe Petrolul Ploiești cu scorul de 2-0 (0-0), vineri seara, pe Stadionul ''Ilie Oană'', în primul meci al etapei a șasea a Superligii de fotbal. Rapid s-a impus în Primvs Derby prin golurile marcate de Alexandru Dobre (55) și Olimpiu Moruțan (90), după recuperări în terenul adve
Fotbal: FC Botoșani a transferat un jucător irlandez
Echipa de fotbal FC Botoșani a anunțat, vineri, transferul jucătorului irlandez Roland Idowu, într-o postare pe site-ul său oficial. Născut pe 21 ianuarie 2002, la Dublin (Irlanda), Roland Idowu va purta numărul 8 la FC Botoșani și poate evolua atât ca mijloc
Baschet feminin: România a retrogradat în Divizia B a Campionatului European U16
Selecționata României a retrogradat în Divizia B a Campionatului European de baschet feminin U16 - FIBA U16 EuroBasket 2026, care se desfășoară la Pitești și Mioveni, după ce a fost învinsă de Israel cu scorul de 70-51 (18-8, 19-15, 14-17, 19-11), vineri, la Mioveni, pentru locurile 13-16. Tricolorele au suferit a șasea &icir
Fotbal: Dinamo l-a transferat pe mijlocașul portughez Diogo Pinto
Echipa de fotbal Dinamo București l-a transferat pe mijlocașul ofensiv portughez Diogo Pinto, în vârstă de 27 de ani, a anunțat, vineri, clubul din Superligă pe pagina sa de Facebook. Format la academiile de juniori ale celor de la Sporting Lisabona și Benfica Lisabona, Diogo Pinto a evoluat la nivel de seniori pentru Ascoli, Poten
Fotbal: Rapid, în grupă cu UTA, Corvinul și FC Botoșani în Cupa României
Rapid București a fost inclusă în Grupa A, cea mai echilibrată a Cupei României la fotbal, alături de UTA Arad, Corvinul Hunedoara, FC Botoșani, Minerul Lupeni și Politehnica Timișoara, conform tragerii la sorți efectuate, vineri, la JW Marriott Bucharest Grand Hotel. Universitatea Craiova, deținătoarea trofeului, a fost repartizat
Handbal masculin: Minaur Baia Mare a câștigat turneul ''Lascăr Pană''
CS Minaur Baia Mare a câștigat turneul internațional de handbal masculin ''Lascăr Pană'', după ce a învins-o pe CSU din Suceava cu scorul de 31-29 (17-14), vineri, în Sala Sporturilor ''Lascăr Pană'' din Baia Mare, într-o veritabilă finală a competiției. Miercuri, CS Minaur Baia Mare o &i
Handbal feminin: Victorie pentru Dunărea Brăila la Cupa Slatinei
HC Dunărea Brăila a învins-o pe CSM Târgu Jiu cu scorul de 34-24 (18-12), vineri, în ziua a doua a turneului de handbal feminin Cupa Slatinei, găzduită de Sala LPS din localitate. Joi, în prima partidă a competiției, CSM Slatina a dispus de CSM Târgu cu scorul de 34-29 (15-13). Meciul care va decide













