Fotbal: Mirel Rădoi (Universitatea Craiova) - Un rezultat de egalitate cu FCSB era mult mai echitabil
Antrenorul echipei Universitatea Craiova, Mirel Rădoi, a afirmat, sâmbătă, la finalul partidei cu FCSB, pierdut cu 0-1, pe Arena Națională din București, că un rezultat de egalitate ar fi fost mult mai echitabil după cum au decurs ostilitățile pe teren.
'Cred că per total un rezultat de egalitate era mult mai echitabil. Nu cred că neapărat în seara asta s-a văzut o lipsă de atitudine. Cred că e un final de sezon și oboseală acumulată în timp, asta cred că a făcut diferența în seara asta. Și apoi situațiile pe care le avem, dacă din 4 metri nu reușim să marcăm, e clar că avem și o lipsă de valoare acolo în față', a spus Mirel Rădoi la postul Prima Sport.
Tehnicianul echipei craiovene a precizat că formația sa este dependentă de evoluțiile lui Alexandru Mitriță: 'Chiar suntem dependenți în acest moment de Mitriță și nu e din această etapă. Cu astfel de echipe, când ai ocazie și nu dai gol, cum te prind, imediat îți dau gol. Asta s-a întâmplat, la prima situație ne-au și dat gol'.
Mirel Rădoi spune că are emoții și în ceea ce privește ocuparea locului 4 în clasament la finalul acestui sezon în Superliga.
'Sunt emoții și pentru poziția a patra, în situația în care suntem acum. Orice este posibil. În play-off orice este posibil. Dacă nu reușim să facem puncte și coeficient cu locurile 2 și 3, poate reușim cu locul 10. Trebuie să acceptăm chiar și supărarea din vestiar. Am avut o discuție cu ei și le-am spus că din toată amărăciunea și toată frustrările pe care le avem ar trebui să ne hrănim tocmai cu astfel de lucruri câteva zile, pentru că deocamdată nu știm când se va juca cu Dinamo', a adăugat antrenorul craiovenilor.
Echipa de fotbal FCSB a învins-o pe Universitatea Craiova cu scorul de 1-0 (1-0), sâmbătă, pe Arena Națională din Capitală, într-o partidă din etapa a 9-a a Superligii. La sfârșitul acestui meci, FCSB a sărbătorit cel de-al doilea titlu de campioană consecutiv alături de cei peste 53.000 de suporteri prezenți.
FCSB a devenit campioană din punct de vedere matematic în 10 mai, după ce urmăritoarele sale din clasament, Universitatea Craiova și CFR Cluj, au remizat, 2-2, în etapa a 8-a a fazei play-off a Superligii de fotbal.
Prin victoria cu U Craiova, FCSB își continuă seria de invincibilitate, ajungând la 23 de partide consecutive fără înfrângere în Superligă. Ultimul eșec al campioanei a fost înregistrat la 21 noiembrie 2024, 0-1 în deplasare cu FC Botoșani.
La finalul întâlnirii de pe Arena Națională a avut loc ceremonia de înmânare a trofeului, tricourilor și medaliilor de campioni. Sărbătoarea câștigării titlului de către FCSB va continua în Piața Constituției din București, acolo unde conducerea clubului a pregătit un moment festiv pentru suporteri.
AGERPRES (A, AS-autor: Adrian Țone, editor: Marius Țone, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Rugby: România s-a clasat pe locul 5 la Campionatul European U20
Selecționata României s-a clasat pe locul 5 la Campionatul European de rugby Under-20, după ce a surclasat Elveția cu 87-0 (40-0), duminică, pe Marketa Stadium din Praga, într-o partidă pentru pozițiile 5-6. ''Stejăreii'' au reușit nu mai puțin de 13 eseuri, prin Edward Brășnean (3), Antonio Mitrea (2), Matei Bivol (2), Codrin Giucă
Înot: ACS Aqua Sport Citius a obținut patru noi titluri la Naționalele în bazin scurt
ACS Aqua Sport Citius a obținut, sâmbătă, patru titluri la Campionatele Naționale de înot în bazin scurt (25 metri), de la Otopeni. Cristian Lăpădat a câștigat la 100 m mixt masculin, Andreea Luiza Comna s-a impus la 200 m liber, Irina Micu a ieșit victorioasă la 100 m fluture, iar Daria Asaftei la 200 m bras.
Volei feminin: CSO Voluntari și CSM Volei Alba-Blaj au obținut victorii în Divizia A1
CSO Voluntari 2005 și CSM Volei Alba-Blaj au obținut victorii, sâmbătă, în etapa a 7-a a Diviziei A1 la volei feminin. Campioana CSO Voluntari a dispus de CS Rapid București cu scorul de 3-1 (25-9, 22-25, 25-12, 25-11), în Sala Polivalentă ''Gabriela Szabo''. Laura Pascua a realizat 21 de puncte, Nicole van de
Fotbal: Tudor Băluță - Victoria cu Polonia ne dă o gură de aer și putere pentru meciul cu Bosnia
Mijlocașul Tudor Băluță a declarat, sâmbătă seara, după victoria echipei naționale de fotbal a României în fața Poloniei, cu scorul de 2-1, în Liga Națiunilor, că acest rezultat le oferă tricolorilor un moral mai bun înaintea ultimei partide din competiție, cu Bosnia-Herțegovina, dar și în perspectiva preliminariilor Campionatului
Fotbal: Gheorghe Hagi - După patru înfrângeri, jucătorii mi-au arătat azi că potențialul naționalei e enorm
Selecționerul echipei naționale de fotbal a României, Gheorghe Hagi, a declarat, sâmbătă seara, în conferința de presă de după victoria cu Polonia (scor 2-1), prima într-o partidă oficială în noul său mandat, că jucătorii i-au arătat în această seară că potențialul primei reprezentative este enorm. 'Să n
Fotbal: Radu Drăgușin - A fost o revanșă a noastră, în tur a fost o înfrângere greu de digerat
Fundașul Radu Drăgușin a declarat, sâmbătă seara, după victoria cu Polonia, scor 2-1, în Liga Națiunilor, că succesul naționalei de fotbal a României reprezintă o revanșă pentru înfrângerea suferită în meciul tur, una greu de digerat pentru tricolori. 'A fost o revanșă a noastră în fața Poloniei. N
Volei masculin: SCM 'U' Craiova, lider provizoriu în Divizia A1
SCM ''U'' Craiova a devenit lider provizoriu în Divizia A1 la volei masculin, după ce a învins-o pe CS Știința Explorări Baia Mare cu scorul de 3-1 (25-23,19-25, 25-18, 25-15), sâmbătă, în Sala Polivalentă ''Lascăr Pană'', în etapa a 5-a. Janis Eduards Medenis, cu 23 de puncte, a fo
Baschet masculin: CSM CSU Oradea și CSM Târgu Mureș, victorioase în Liga Națională
CSM CSU Raiffeisen Oradea și CSM Târgu Mureș au obținut victorii, sâmbătă, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 7-a a Ligii Naționale de baschet masculin. Vicecampioana CSM CSU Raiffeisen Oradea a dispus de CS SCM Politehnica Timișoara cu 85-70 (26-18, 18-23, 16-8, 25-21). David Christopher Nichols, cu 22 de puncte, 3 r
Fotbal: Marius Corbu - Pentru mine este o seară de vis, le mulțumesc celor care au crezut în mine
Mijlocașul Marius Corbu, care a debutat în echipa națională a României în victoria cu Polonia, scor 2-1, în Liga Națiunilor, a declarat, sâmbătă seara, că trăiește o seară de vis și le-a mulțumit tuturor celor care au avut încredere în el. 'Cred că este o victorie meritată pentru România, iar
Handbal masculin: Minaur a câștigat la Constanța, în Liga Națională
CS Minaur Baia Mare a învins-o în deplasare pe CSM Constanța cu scorul de 29-26 (13-14), sâmbătă, în etapa a 7-a a Ligii Naționale de handbal masculin. Mamadou Diocou și Antonio Ovidiu Bordeanu au marcat câte 6 goluri pentru Minaur, iar portarul Darius-Cătălin Makaria a avut 11 intervenții. CSU din
Fotbal: Alexandru Cicâldău - Cred că este victoria de care aveam nevoie
Mijlocașul Alexandru Cicâldău a declarat, sâmbătă seara, după victoria echipei naționale de fotbal a României în fața Poloniei, cu scorul de 2-1, în Liga Națiunilor, că acest succes era necesar după cele patru înfrângeri suferite anterior de tricolori și că echipa a demonstrat că poate obține rezultate în fața unor adve
Fotbal: Florinel Coman - Victoria cu Polonia ne dă încredere pentru viitor
Atacantul Florinel Coman a declarat, sâmbătă seara, după victoria echipei naționale de fotbal a României în fața Poloniei, cu scorul de 2-1, în Liga Națiunilor, că acest rezultat le oferă tricolorilor încredere pentru viitor și reprezintă un nou început pentru reprezentativa României. 'Am făcut un
Fotbal: România a învins Polonia cu 2-1, în Liga Națiunilor
Selecționata României a învins echipa Poloniei cu scorul de 2-1 (0-0), sâmbătă seara, pe Arena Națională din București, în Grupa B4 a Ligii Națiunilor la fotbal. România a obținut cu mari emoții prima victorie în grupă și, totodată, prima victorie oficială în al doilea mandat al lui Gheorghe Hagi. Tric
Rugby: România, învinsă clar de SUA, în Cupa Națiunilor
Reprezentativa României a fost învinsă de selecționata Statelor Unite, cu scorul de 53-24 (22-10), sâmbătă seara, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf din București, în Cupa Națiunilor, competiție organizată de World Rugby. ''Stejarii'' au fost dominați de echipa Statelor Unite, ocupanta loculu
Fotbal - Liga Națiunilor: România - Polonia, echipele de start
Echipele de start pentru meciul dintre selecționatele României și Poloniei, care are loc sâmbătă seara (ora 21:45), pe Arena Națională din București, în Grupa B4 a Ligii Națiunilor la fotbal: România: 12. Otto Hindrich - 2. Andrei Rațiu, 4. Andrei Coubiș, 3. Radu Drăgușin, 15. Lisav Eissat - 8. Alexandr














