Fotbal: Rădoi (Universitatea Craiova), înaintea partidei cu Rapid - Echipele se vor axa mai mult pe puncte
Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Mirel Rădoi, a declarat, joi, într-o conferință de presă, că atât formația sa cât și FC Rapid se vor axa mai mult pe puncte decât pe calitatea jocului în meciul direct de sâmbătă din etapa a 2-a a play-off-ului Superligii.
'Este un meci mult așteptat de ambele echipe. Sunt convins că atât ei, cât și noi ne vom concentra în mare parte doar pe rezultatul acestei partide. Ambele echipe se vor axa mai mult pe puncte, decât pe calitatea jocului. Suntem în acest moment puțin în dezavantaj, pentru că avem jucători care încă sunt pe drum de la echipele naționale și o să vedem la ora meciului pe cine ne putem baza. Va trebui să fim foarte deștepți. Chiar dacă este mai dificil, poate fi un moment în care putem să arătăm că putem fi și mai uniți și să plecăm de pe Giulești cu cele trei puncte. Din lotul nostru sunt 13 jucători care au lipsit fiind la naționale. Deci e clar că în momentul ăsta suntem în dezavantaj. Dar să nu se creadă că ne creăm o scuză dacă nu vom câștiga în Giulești', a spus tehnicianul.
'Nu știu dacă în ultimul meci de acolo a fost o victorie neapărat meritată a Rapidului, pentru că jocul a fost unul echilibrat. Dar eu spun că meciurile din play-off vor fi mult mai disputate. Meciul de sâmbătă va avea o încărcătură specială pentru că și ei se gândesc că dacă pierd se va mări distanța lor față de primele trei clasate. Cred că presiune este și de o parte, și de alta', a adăugat Rădoi.
Antrenorul s-a arătat bucuros de faptul că aproximativ 600 de copii, suporteri ai Universității Craiova, vor face deplasarea la București pentru meciul cu Rapid care se va disputa cu porțile închise.
'Am mai participat la un meci al naționalei unde în tribune au fost numai copii. Mă bucur și le mulțumesc părinților că au încredere să îi lase la această partidă. E benefic pentru că pe viitor ei poate sunt următorii jucători sau suporteri ai Universității Craiova', a explicat Rădoi.
Echipa de fotbal Universitatea Craiova întâlnește formația FC Rapid, sâmbătă, de la ora 20:00, pe Stadionul Giulești din Capitală, într-o partidă contând pentru etapa a 2-a a play-off-ului Superligii.
Meciul se va disputa cu porțile închise, însă, conform regulamentului în tribune vor avea acces copiii cu vârste sub 14 ani. Articolul 27 din Regulament Disciplinar al FRF prevede ca regulă de acces un adult (bărbat sau femeie) la minimum 7 și maximum 10 copii.
La 12 martie, Comisia de Disciplină din cadrul Federației Române de Fotbal (FRF) a decis să sancționeze clubul FC Rapid București cu disputarea unui meci fără spectatori, din cauza incidentelor produse de suporteri la meciul cu FCSB prin introducerea, aprinderea de materiale explozive pe stadion.
AGERPRES (A, AS-autor: Marius Țone, editor: Mihai Țenea, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Handbal feminin: Dunărea Brăila s-a calificat în grupele EHF European League
HC Dunărea Brăila s-a calificat în grupele competiției de handbal feminin EHF European League, după ce a învins formația norvegiană Molde Elite, cu scorul de 33-24 (15-13), duminică, în Sala Polivalentă Danubius, în manșa secundă a turului al treilea preliminar. Dunărea Brăila pierduse prima manșă la diferență de un gol
Handbal feminin: CSM București și-a luat revanșa în fața echipei Brest, în Liga Campionilor
CSM București a învins echipa franceză Brest Bretagne Handball, cu scorul de 34-30 (18-14), duminică seara, în Sala Polivalentă ''Ioan Kunst-Ghermănescu'', într-un meci din Grupa A a Ligii Campionilor la handbal feminin. Vicecampioana României și-a luat revanșa după eșecul drastic suferit în urmă c
Rugby: România s-a clasat pe locul 5 la Campionatul European U20
Selecționata României s-a clasat pe locul 5 la Campionatul European de rugby Under-20, după ce a surclasat Elveția cu 87-0 (40-0), duminică, pe Marketa Stadium din Praga, într-o partidă pentru pozițiile 5-6. ''Stejăreii'' au reușit nu mai puțin de 13 eseuri, prin Edward Brășnean (3), Antonio Mitrea (2), Matei Bivol (2), Codrin Giucă
Înot: ACS Aqua Sport Citius a obținut patru noi titluri la Naționalele în bazin scurt
ACS Aqua Sport Citius a obținut, sâmbătă, patru titluri la Campionatele Naționale de înot în bazin scurt (25 metri), de la Otopeni. Cristian Lăpădat a câștigat la 100 m mixt masculin, Andreea Luiza Comna s-a impus la 200 m liber, Irina Micu a ieșit victorioasă la 100 m fluture, iar Daria Asaftei la 200 m bras.
Volei feminin: CSO Voluntari și CSM Volei Alba-Blaj au obținut victorii în Divizia A1
CSO Voluntari 2005 și CSM Volei Alba-Blaj au obținut victorii, sâmbătă, în etapa a 7-a a Diviziei A1 la volei feminin. Campioana CSO Voluntari a dispus de CS Rapid București cu scorul de 3-1 (25-9, 22-25, 25-12, 25-11), în Sala Polivalentă ''Gabriela Szabo''. Laura Pascua a realizat 21 de puncte, Nicole van de
Fotbal: Tudor Băluță - Victoria cu Polonia ne dă o gură de aer și putere pentru meciul cu Bosnia
Mijlocașul Tudor Băluță a declarat, sâmbătă seara, după victoria echipei naționale de fotbal a României în fața Poloniei, cu scorul de 2-1, în Liga Națiunilor, că acest rezultat le oferă tricolorilor un moral mai bun înaintea ultimei partide din competiție, cu Bosnia-Herțegovina, dar și în perspectiva preliminariilor Campionatului
Fotbal: Gheorghe Hagi - După patru înfrângeri, jucătorii mi-au arătat azi că potențialul naționalei e enorm
Selecționerul echipei naționale de fotbal a României, Gheorghe Hagi, a declarat, sâmbătă seara, în conferința de presă de după victoria cu Polonia (scor 2-1), prima într-o partidă oficială în noul său mandat, că jucătorii i-au arătat în această seară că potențialul primei reprezentative este enorm. 'Să n
Fotbal: Radu Drăgușin - A fost o revanșă a noastră, în tur a fost o înfrângere greu de digerat
Fundașul Radu Drăgușin a declarat, sâmbătă seara, după victoria cu Polonia, scor 2-1, în Liga Națiunilor, că succesul naționalei de fotbal a României reprezintă o revanșă pentru înfrângerea suferită în meciul tur, una greu de digerat pentru tricolori. 'A fost o revanșă a noastră în fața Poloniei. N
Volei masculin: SCM 'U' Craiova, lider provizoriu în Divizia A1
SCM ''U'' Craiova a devenit lider provizoriu în Divizia A1 la volei masculin, după ce a învins-o pe CS Știința Explorări Baia Mare cu scorul de 3-1 (25-23,19-25, 25-18, 25-15), sâmbătă, în Sala Polivalentă ''Lascăr Pană'', în etapa a 5-a. Janis Eduards Medenis, cu 23 de puncte, a fo
Baschet masculin: CSM CSU Oradea și CSM Târgu Mureș, victorioase în Liga Națională
CSM CSU Raiffeisen Oradea și CSM Târgu Mureș au obținut victorii, sâmbătă, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 7-a a Ligii Naționale de baschet masculin. Vicecampioana CSM CSU Raiffeisen Oradea a dispus de CS SCM Politehnica Timișoara cu 85-70 (26-18, 18-23, 16-8, 25-21). David Christopher Nichols, cu 22 de puncte, 3 r
Fotbal: Marius Corbu - Pentru mine este o seară de vis, le mulțumesc celor care au crezut în mine
Mijlocașul Marius Corbu, care a debutat în echipa națională a României în victoria cu Polonia, scor 2-1, în Liga Națiunilor, a declarat, sâmbătă seara, că trăiește o seară de vis și le-a mulțumit tuturor celor care au avut încredere în el. 'Cred că este o victorie meritată pentru România, iar
Handbal masculin: Minaur a câștigat la Constanța, în Liga Națională
CS Minaur Baia Mare a învins-o în deplasare pe CSM Constanța cu scorul de 29-26 (13-14), sâmbătă, în etapa a 7-a a Ligii Naționale de handbal masculin. Mamadou Diocou și Antonio Ovidiu Bordeanu au marcat câte 6 goluri pentru Minaur, iar portarul Darius-Cătălin Makaria a avut 11 intervenții. CSU din
Fotbal: Alexandru Cicâldău - Cred că este victoria de care aveam nevoie
Mijlocașul Alexandru Cicâldău a declarat, sâmbătă seara, după victoria echipei naționale de fotbal a României în fața Poloniei, cu scorul de 2-1, în Liga Națiunilor, că acest succes era necesar după cele patru înfrângeri suferite anterior de tricolori și că echipa a demonstrat că poate obține rezultate în fața unor adve
Fotbal: Florinel Coman - Victoria cu Polonia ne dă încredere pentru viitor
Atacantul Florinel Coman a declarat, sâmbătă seara, după victoria echipei naționale de fotbal a României în fața Poloniei, cu scorul de 2-1, în Liga Națiunilor, că acest rezultat le oferă tricolorilor încredere pentru viitor și reprezintă un nou început pentru reprezentativa României. 'Am făcut un
Fotbal: România a învins Polonia cu 2-1, în Liga Națiunilor
Selecționata României a învins echipa Poloniei cu scorul de 2-1 (0-0), sâmbătă seara, pe Arena Națională din București, în Grupa B4 a Ligii Națiunilor la fotbal. România a obținut cu mari emoții prima victorie în grupă și, totodată, prima victorie oficială în al doilea mandat al lui Gheorghe Hagi. Tric














