logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Daniel Pancu (U21): Obiectivul cu Portugalia și Olanda e să ne aducem aminte rapid fotbalul de la națională

Imagine din galeria Agerpres

Selecționerul naționalei Under-21 a României, Daniel Pancu, a afirmat într-un interviu difuzat pe site-ul FRF că obiectivul jucătorilor săi la partidele amicale cu Portugalia și Olanda este de a-și reaminti repede fotbalul pe care îl practică la națională, în perspectiva participării la Campionatul European din vară din Slovacia.

'Pot să spun că după calificare a trecut parcă altfel timpul și suntem cu toții nerăbdători să ne revedem nivelul, să ne vedem potențialul actual. Eu cred că la mulți jucători s-au înregistrat progrese. Avem parte de adversari de aceeași valoare cu cei pe care îi vom întâlni la EURO, deci suntem nerăbdători să ne măsurăm forțele. În primul rând, de la primul meci, pentru că este o deplasare complicată, foarte probabil, fiecare jucător din lot va evolua 45 de minute, deci vor fi două echipe. Sunt unii pe care i-am văzut prea puțin și abia aștept să-i văd împotriva unui adversar de talia Portugaliei, cum se comportă într-o repriză. Sâmbătă o să pierdem toată ziua pe drum, vom avea doar duminică și luni la dispoziție, dar vom fi la Mogoșoaia, unde condițiile de refacere sunt extraordinare să pregătim foarte bine meciul cu Olanda. Deci, sunt partide de verificare, jucătorii au parte de adversari ca la EURO. Obiectivul este să ne consolidăm relațiile de joc, să ne aducem aminte pe repede înainte fotbalul pe care îl jucăm la echipa națională', a declarat Pancu.

'Le-am transmis deja celor nouă jucători prezenți la primul antrenament și le voi transmite și mâine, și poimâine, când vor fi cu toții, că urmează o perioadă fantastică pentru noi. Mi-aș dori să dau timpul înapoi să am parte de asemenea adversari, de asemenea pe partide la nivel internațional, împotriva unor jucători deja cu o cotă foarte bună în fotbalul mondial', a completat selecționerul.

Daniel Pancu are ca prim obiectiv la Campionatul European să treacă de faza grupelor, ceea ce ar însemna că România trebuie să învingă Italia sau Spania, pe lângă Slovacia.

'În primul rând să trecem de grupe. Dar, ca să trecem de grupe, o spun din nou, trebuie să batem obligatoriu ori Spania, ori Italia, doi adversari care nu mai au nevoie de nicio prezentare. Două echipe care au fost de cinci ori campioane la acest nivel. Dar și noi venim cu tradiția noastră extraordinară și tradiția ne-a ajutat să ne calificăm. Suntem la patra prezență consecutivă la un turneu final. Deci sunt convins că și lucrurile astea vor conta, se vor cunoaște în evoluția noastră. Dar sperăm să avem toți jucătorii valizi și cluburile să nu ne creeze probleme', a mai spus tehnicianul.

Echipa națională de tineret a României va disputa două meciuri de verificare în perspectiva Campionatului European, în deplasare împotriva Portugaliei, vineri, 21 martie, de la ora 20:30, și pe teren propriu, pe stadionul Arcul de Triumf, împotriva reprezentativei Olandei, marți, 25 martie, de la ora 19:30.

Reprezentativa U21 a României a obținut în luna octombrie a anului trecut calificarea la EURO U21 din Slovacia, fiind repartizată în Grupa A, alături de Slovacia, Spania și Italia, la turneul final al Campionatului European, care va avea loc în Slovacia, în perioada 11-28 iunie.

Tricolorii se află la a patra prezență consecutivă la un turneu final la Under-21.

La turneul final, România va juca primul meci pe 11 iunie, contra Italiei, la Trnava, apoi va înfrunta Spania, pe 14 iunie, tot la Trnava, ultimul meci din grupă fiind cel contra Slovaciei, pe 17 iunie, la Bratislava.
AGERPRES (A, AS-autor: Adrian Țone, editor: Mihai Țenea, editor online: Ady Ivaşcu)

Afisari: 344

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Sport Intern 15-11-2026 19:26

Handbal feminin: Dunărea Brăila s-a calificat în grupele EHF European League

HC Dunărea Brăila s-a calificat în grupele competiției de handbal feminin EHF European League, după ce a învins formația norvegiană Molde Elite, cu scorul de 33-24 (15-13), duminică, în Sala Polivalentă Danubius, în manșa secundă a turului al treilea preliminar. Dunărea Brăila pierduse prima manșă la diferență de un gol

Sport Intern 15-11-2026 18:48

Handbal feminin: CSM București și-a luat revanșa în fața echipei Brest, în Liga Campionilor

CSM București a învins echipa franceză Brest Bretagne Handball, cu scorul de 34-30 (18-14), duminică seara, în Sala Polivalentă ''Ioan Kunst-Ghermănescu'', într-un meci din Grupa A a Ligii Campionilor la handbal feminin. Vicecampioana României și-a luat revanșa după eșecul drastic suferit în urmă c

Sport Intern 15-11-2026 16:48

Rugby: România s-a clasat pe locul 5 la Campionatul European U20

Selecționata României s-a clasat pe locul 5 la Campionatul European de rugby Under-20, după ce a surclasat Elveția cu 87-0 (40-0), duminică, pe Marketa Stadium din Praga, într-o partidă pentru pozițiile 5-6. ''Stejăreii'' au reușit nu mai puțin de 13 eseuri, prin Edward Brășnean (3), Antonio Mitrea (2), Matei Bivol (2), Codrin Giucă

Sport Intern 15-11-2026 01:59

Înot: ACS Aqua Sport Citius a obținut patru noi titluri la Naționalele în bazin scurt

ACS Aqua Sport Citius a obținut, sâmbătă, patru titluri la Campionatele Naționale de înot în bazin scurt (25 metri), de la Otopeni. Cristian Lăpădat a câștigat la 100 m mixt masculin, Andreea Luiza Comna s-a impus la 200 m liber, Irina Micu a ieșit victorioasă la 100 m fluture, iar Daria Asaftei la 200 m bras.

Sport Intern 15-11-2026 01:38

Volei feminin: CSO Voluntari și CSM Volei Alba-Blaj au obținut victorii în Divizia A1

CSO Voluntari 2005 și CSM Volei Alba-Blaj au obținut victorii, sâmbătă, în etapa a 7-a a Diviziei A1 la volei feminin. Campioana CSO Voluntari a dispus de CS Rapid București cu scorul de 3-1 (25-9, 22-25, 25-12, 25-11), în Sala Polivalentă ''Gabriela Szabo''. Laura Pascua a realizat 21 de puncte, Nicole van de

Sport Intern 15-11-2026 01:21

Fotbal: Tudor Băluță - Victoria cu Polonia ne dă o gură de aer și putere pentru meciul cu Bosnia

Mijlocașul Tudor Băluță a declarat, sâmbătă seara, după victoria echipei naționale de fotbal a României în fața Poloniei, cu scorul de 2-1, în Liga Națiunilor, că acest rezultat le oferă tricolorilor un moral mai bun înaintea ultimei partide din competiție, cu Bosnia-Herțegovina, dar și în perspectiva preliminariilor Campionatului

Sport Intern 15-11-2026 01:15

Fotbal: Gheorghe Hagi - După patru înfrângeri, jucătorii mi-au arătat azi că potențialul naționalei e enorm

Selecționerul echipei naționale de fotbal a României, Gheorghe Hagi, a declarat, sâmbătă seara, în conferința de presă de după victoria cu Polonia (scor 2-1), prima într-o partidă oficială în noul său mandat, că jucătorii i-au arătat în această seară că potențialul primei reprezentative este enorm. 'Să n

Sport Intern 15-11-2026 01:04

Fotbal: Radu Drăgușin - A fost o revanșă a noastră, în tur a fost o înfrângere greu de digerat

Fundașul Radu Drăgușin a declarat, sâmbătă seara, după victoria cu Polonia, scor 2-1, în Liga Națiunilor, că succesul naționalei de fotbal a României reprezintă o revanșă pentru înfrângerea suferită în meciul tur, una greu de digerat pentru tricolori. 'A fost o revanșă a noastră în fața Poloniei. N

Sport Intern 15-11-2026 01:01

Volei masculin: SCM 'U' Craiova, lider provizoriu în Divizia A1

SCM ''U'' Craiova a devenit lider provizoriu în Divizia A1 la volei masculin, după ce a învins-o pe CS Știința Explorări Baia Mare cu scorul de 3-1 (25-23,19-25, 25-18, 25-15), sâmbătă, în Sala Polivalentă ''Lascăr Pană'', în etapa a 5-a. Janis Eduards Medenis, cu 23 de puncte, a fo

Sport Intern 15-11-2026 00:49

Baschet masculin: CSM CSU Oradea și CSM Târgu Mureș, victorioase în Liga Națională

CSM CSU Raiffeisen Oradea și CSM Târgu Mureș au obținut victorii, sâmbătă, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 7-a a Ligii Naționale de baschet masculin. Vicecampioana CSM CSU Raiffeisen Oradea a dispus de CS SCM Politehnica Timișoara cu 85-70 (26-18, 18-23, 16-8, 25-21). David Christopher Nichols, cu 22 de puncte, 3 r

Sport Intern 15-11-2026 00:41

Fotbal: Marius Corbu - Pentru mine este o seară de vis, le mulțumesc celor care au crezut în mine

Mijlocașul Marius Corbu, care a debutat în echipa națională a României în victoria cu Polonia, scor 2-1, în Liga Națiunilor, a declarat, sâmbătă seara, că trăiește o seară de vis și le-a mulțumit tuturor celor care au avut încredere în el. 'Cred că este o victorie meritată pentru România, iar

Sport Intern 15-11-2026 00:36

Handbal masculin: Minaur a câștigat la Constanța, în Liga Națională

CS Minaur Baia Mare a învins-o în deplasare pe CSM Constanța cu scorul de 29-26 (13-14), sâmbătă, în etapa a 7-a a Ligii Naționale de handbal masculin. Mamadou Diocou și Antonio Ovidiu Bordeanu au marcat câte 6 goluri pentru Minaur, iar portarul Darius-Cătălin Makaria a avut 11 intervenții. CSU din

Sport Intern 15-11-2026 00:12

Fotbal: Alexandru Cicâldău - Cred că este victoria de care aveam nevoie

Mijlocașul Alexandru Cicâldău a declarat, sâmbătă seara, după victoria echipei naționale de fotbal a României în fața Poloniei, cu scorul de 2-1, în Liga Națiunilor, că acest succes era necesar după cele patru înfrângeri suferite anterior de tricolori și că echipa a demonstrat că poate obține rezultate în fața unor adve

Sport Intern 15-11-2026 00:07

Fotbal: Florinel Coman - Victoria cu Polonia ne dă încredere pentru viitor

Atacantul Florinel Coman a declarat, sâmbătă seara, după victoria echipei naționale de fotbal a României în fața Poloniei, cu scorul de 2-1, în Liga Națiunilor, că acest rezultat le oferă tricolorilor încredere pentru viitor și reprezintă un nou început pentru reprezentativa României. 'Am făcut un

Sport Intern 14-11-2026 23:42

Fotbal: România a învins Polonia cu 2-1, în Liga Națiunilor

Selecționata României a învins echipa Poloniei cu scorul de 2-1 (0-0), sâmbătă seara, pe Arena Națională din București, în Grupa B4 a Ligii Națiunilor la fotbal. România a obținut cu mari emoții prima victorie în grupă și, totodată, prima victorie oficială în al doilea mandat al lui Gheorghe Hagi. Tric