Rugby Europe Championship 2025: Șase schimbări în echipa României pentru meciul cu Portugalia
Stafful tehnic al naționalei României a efectuat șase modificări față de partida cu Georgia pentru meciul cu Portugalia, de duminică, din finala mică a competiției Rugby Europe Championship 2025, potrivit site-ului Federației Române de Rugby.
Trei noutăți sunt în pachetul de înaintare, cu Savin și Buruiană în prima linie și Immelman în cea de-a doua, și trei pe linia de treisferturi, cu Conache, Sikuea și Gontineac.
'A fost o săptămână bună de pregătire, ne-am axat foarte mult pe apărare și pe jocul la sol, încercând să avem o altă viteză a atacului decât am avut până acum. Echipa își dorește să arate o altă față în acest meci, toți ne dorim revanșa și mai ales, să demonstrăm că la Botoșani a fost doar o întâmplare și că putem mult mai mult, putem face un joc mult mai bun. Îmi doresc să ajut echipa, să dau tot ce am mai bun și la final să ieșim victorioși și să terminăm această campanie europeană cu moralul ridicat pentru a avea o evoluție cât mai bună în meciurile internaționale din vară', a declarat Iulian Hartig.
Cele două echipe s-au mai întâlnit o dată în acest sezon al Campionatului European, Portugalia impunându-se la Botoșani, cu 34-6.
Meciul dintre naționala României și Portugalia va avea loc duminică 16 martie, la Centro Desportivo Nacional do Jamor, lângă Lisabona, de la ora 17:00 (ora României).
Echipa de start a României: 1. Alexandru Savin (CS Rapid), 2. Ștefan Buruiană (USON Nevers), 3. Gheorghe Gajion (Stade Montois), 4. Nicolaas Immelman (CSM Știința Baia Mare), 5. Andrei Mahu (Massy), 6. Matthew Tweddle (CSA Steaua), 7. Cristi Boboc (CSA Steaua), 8. Adrian Mitu (Soyaux - Angouleme XV Charente) , 9. Alin Conache (CSA Steaua), 10. Hinckley Vaovasa (CS Dinamo), 11. Taliauli Sikuea (CSM Știința Baia Mare), 12. Taylor Gontineac (Beziers), 13. Mihai Graure (CS Dinamo), 14. Iliesa Tiqe (SCM USV Timișoara), 15. Marius Simionescu (căpitan; SCM USV Timișoara). Antrenor: David Gerard.
Rezerve: 16. Tudor Butnariu (SCM USV Timișoara), 17. Iulian Hartig (CS Dinamo), 18. Cosmin Manole (CS Dinamo), 19. Adrian Moțoc (Biarritz), 20. Florian Roșu (CSM Știința Baia Mare), 21. Gabriel Rupanu (SCM USV Timișoara), 23. Paul Popoaia (CSM Știința Baia Mare), 24. Marius Iftimiciuc (Carcassonne).
AGERPRES (AS-editor: Mihai Țenea, editor online: Andreea Preda)
Sursa foto: Rugby Romania/Facebook
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Cristian Munteanu - Oțelul Galați cu stadionul plin va fi greu de învins
Președintele clubului Oțelul Galați, Cristian Munteanu, a declarat, vineri, că gruparea sa va fi greu de învins în sezonul următor atunci când va juca acasă cu stadionul plin. 'Urmează un sezon greu pentru noi, de fapt pentru toate echipele, nu numai pentru noi. Spre surprinderea mea jucăm acasă cu CFR Cluj , Dinamo, Crai
Fotbal: Ciprian Deac (CFR Cluj) - Primul obiectiv e să ajungem în grupele Conference League
Fostul fotbalist Ciprian Deac, instalat în funcția de vicepreședinte al clubului CFR Cluj după retragerea din activitate, a declarat, vineri, că primul obiectiv al echipei în noul sezon este calificarea în grupele Conference League. 'Sper ca echipa când începe campionatul să fie într-un ritm foarte bun.
Fotbal: Sorin Cârțu (Universitatea Craiova) - Vom fi mai puternici decât în sezonul trecut
Președintele onorific al campioanei Universitatea Craiova, Sorin Cârțu, a declarat, vineri, după tragerea la sorți a programului Superligii de fotbal, ediția 2026-2027, că formația sa va fi mult mai puternică decât în sezonul precedent. 'Am fost și anul trecut la tragerea la sorți și Universitatea a jucat în prima e
Fotbal: Universitatea Craiova - UTA, în prima etapă a Superligii, sezonul 2026-2027
Universitatea Craiova, campioana en titre, va juca în prima etapă a sezonului 2026-2027 al Superligii de fotbal contra echipei UTA Arad, în Bănie, în weekendul 18-19 iulie, potrivit tragerii la sorți efectuate, vineri, la Hotelul Marriott din Capitală. Universitatea a întâlnit-o pe UTA și în prima etapă a ed
Handbal feminin: Aurelia Brădeanu (CSM București) - Calificarea din grupă se va decide prin constanță și concentrare
Team managerul echipei CSM București, Aurelia Brădeanu, a afirmat, vineri, după tragerea la sorți a grupelor Ligii Campionilor la handbal feminin, că este încrezătoare în potențialul formației pregătite de Bojana Popovic și că depășirea acestei faze a competiției europene va fi decisă de constanță și concentrare. 'Ne așteaptă o
Fotbal: Petrolul Ploiești a achiziționat un fundaș elvețian
Fundașul central elvețian Breston Malula, care are și cetățenie congoleză, a semnat un contract cu echipa de fotbal Petrolul Ploiești, valabil pentru următoarele două sezoane, a anunțat, joi seara, clubul prahovean pe site-ul său oficial. Născut la Berna, Breston Malula Sumbula a evoluat, până acum, doar în Elveția, acolo unde s-a
Tenis: Cezar Crețu s-a calificat în semifinalele turneului challenger Intaro Open de la Târgu Mureș
Tenismanul român Cezar Crețu s-a calificat, joi, în semifinalele turneului challenger Intaro Open, de la Târgu Mureș, dotat cu premii totale de 97.640 de euro, după ce l-a învins juniorul german Niels McDonald, cu 6-3, 6-4. Crețu (25 ani, 287 ATP), intrat pe tablou ca ''alternate'', a obținut victoria du
Fotbal: FC Argeș, victorioasă în primul test desfășurat în stagiul din Slovenia
Echipa de fotbal FC Argeș a învins formația sârbă FK Cukaricki cu scorul de 2-0 (1-0), joi, la Domzale, în stagiul de pregătire din Slovenia, potrivit paginii de Facebook a clubului. Michael Idowu a deschis scorul (22), fiind pe fază după o execuție spectaculoasă a lui Mario Tudose, respinsă de portarul advers, precizează sur
Fotbal: FC Botoșani a câștigat meciul amical cu Dunfermline (1-0)
Echipa de fotbal FC Botoșani învins formația scoțiană Dunfermline cu scorul de 1-0 (0-0), joi, în primul test din stagiul de pregătire centralizat de la Bansko (Bulgaria). Golul a fost marcat de Zoran Mitrov în minutul 61, potrivit paginii de Facebook a clubului din Superligă. Antrenorul Marius Croitoru a &icir
Fotbal: Antrenorul Ianis Zicu revine la conducerea echipei Metaloglobus
Antrenorul Ianis Zicu revine la conducerea tehnică a echipei de fotbal Metaloglobus, retrogradată în Liga a II-a la finalul sezonului recent încheiat, după aproximativ un an de când a părăsit-o. 'Metaloglobus anunță revenirea lui Ianis Zicu în funcția de antrenor principal al echipei noastre. Ianis Zicu se înt
Fotbal: Clubul Dinamo a anunțat transferul fundașului spaniol Martin Pascual
Clubul de fotbal Dinamo a anunțat, joi, pe un site de socializare, transferul lui Martin Pascual, fundaș central care a evoluat ultima oară în eșalonul secund din țara sa natală, la CD Mirandes. 'Fundașul central spaniol în vârstă de 26 de ani sosește din postura de jucător liber de contract. Crescut la academia celor de
Rugby: David Gerard - Sper că dorința de revanșă va fi foarte puternică în rândul jucătorilor
Selecționerul echipei naționale de rugby a României, David Gerard, a declarat, miercuri, că speră ca dorința de revanșă a elevilor săi să fie puternică în meciurile cu Chile, Uruguay și Samoa din World Rugby Nations Cup, după înfrângerile suferite anul trecut în turneul amical desfășurat tot în America de Sud.
Fotbal: Rapid a adus un preparator fizic de la Genoa
Echipa de fotbal Rapid a anunțat, miercuri, prin intermediul paginii oficiale de Facebook, cooptarea în stafful tehnic a preparatorului fizic italian Eros Giglia, care a activat anul trecut la formația de Genoa, patronată de acționarul rapidist Dan Șucu. 'Eros Giglia se alătură staffului tehnic! Deținător al licențelor FIGC și UEFA B
Fotbal: FRF a stabilit perioadele de transfer pentru sezonul 2027 / 2028
Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal a aprobat, miercuri, cu unanimitate de voturi perioadele de transfer pentru sezonul 2027-2028, respectiv 15 iunie - 6 septembrie 2027 și 11 ianuarie - 7 februarie 2028, informează FRF într-un comunicat publicat pe site-ul oficial. FRF precizează că pentru fotbal în sală, perio
Fotbal: FCSB s-a despărțit de Alhassan, Kiki, Thiam și Graovac
Clubul de fotbal FCSB a anunțat, miercuri, că jucătorii Baba Alhassan, David Kiki, Mamadou Thiam și Daniel Graovac nu vor continua în tricoul roș-albastru în sezonul 2026-2027. Mijlocașul Baba Alhassan a disputat 26 de jocuri în sezonul recent încheiat. Fundașul David Kiki a adunat doar 4 partide în









