logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Fotbal: FCSB, învinsă de Olympique Lyon cu 3-1, în optimile Europa League

Imagine din galeria Agerpres

FCSB a fost învinsă de echipa franceză Olympique Lyon cu scorul de 3-1 (1-0), joi seara, pe Arena Națională din București, în prima manșă a optimilor de finală ale competiției de fotbal Europa League.

FCSB a pierdut nemeritat, după două goluri marcat pe final de Malick Fofana (86, 89). Oaspeții au deschis scorul prin Nicolas Tagliafico (30), iar campioana României egalase prin Alexandru Băluță (68).

 

Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO


Echipa antrenată de Elias Charalambous a început bine și a controlat primele 20-25 de minute, perioadă în care și-a creat și câteva ocazii notabile. Miculescu (8) a recuperat mingea din fața lui Niakhate, a trecut de portar, dar a tras pe lângă din unghi. Edjouma (19) a reluat superb cu capul mingea centrată de Radunovic, dar brazilianul Lucas Perri a respins senzațional de sub transversală. Goalkeeper-ul oaspeților a avut o altă intervenție salvatoare (21) la mingea trimisă din doi metri de Ngezana.

 

Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO


OL a echilibrat jocul și a avut prima oportunitate prin internaționalul englez Maitland-Niles (26), cu un șut din careu, fără preluare, însă pe lângă țintă. Nuamah (27) a șutat în plasa laterală.

Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO


În min. 30, campionul mondial Tagliafico a reluat simplu în plasă, cu capul, mingea centrată de Mikautadze și a deschis scorul. Oaspeții au mai creat pericol și prin americanul Tessmann (42), cu un șut de la 25 de metri, deviat de Ngezana peste poartă.

FCSB a început entuziast repriza secundă, șuturile lui Gheorghiță și Șut (50) fiind blocate de defensiva oaspeților.

 

Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO


Mikautadze (58) a avut o mare șansă de a marca, dar a călcat pe minge în careul FCSB într-un moment favorabil.

Radunovic (60) a șutat de la 16 metri, dar mingea s-a dus peste poartă.

 

Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO


Lyon a fost aproape de gol prin Mikautadze (65), însă Târnovanu a respins șutul georgianului. Miculescu (67) a respins de pe linia porții mingea deviată de Tagliafico la cornerul executat de Cherki.

Egalarea s-a produs în min. 68, când Băluță a șutat sub transversală, după ce a rămas liber la centrarea lui Radunovic.

 

Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO


FCSB a continuat să facă un joc bun, iar Miculescu (77) a tras din întoarcere, însă pe lângă poartă.

OL și-a dovedit valoarea pe final, când pragmatismul său a făcut diferența. Fofana (86) a înscris la colțul scurt, după o pasă a lui Cherki. FCSB a avut șansa egalării, însă Lucas Perri a fost din nou providențial, respingând în transversală mingea reluată de Dawa la cornerul lui Radunovic. La lovitura de colț care a urmat, Lucas Perri a degajat lung pentru Cherki, acesta a pornit pe contraatac, l-a găsit pe Fofana, care a reușit dubla (89).

 

Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO


OL a ajuns la 12 meciuri consecutive fără înfrângere în deplasare în Europa League.

FCSB, care nu a putut conta în acest meci pe mai mulți jucători de bază, precum Darius Olaru, Mihai Lixandru, Octavian Popescu, Daniel Bîrligea, Alexandru Pantea (toți accidentați) și Valentin Crețu (suspendat), nu primise gol în trei din ultimele sale patru meciuri jucate acasă în Europa League.

Manșa secundă se va desfășura în data de 13 martie, pe OL Stadium din Decines, lângă Lyon.

Echipa care se va califica în sferturi o va înfrunta pe câștigătoarea dintre Real Sociedad și Manchester United.

FCSB - Olympique Lyon 1-3 (0-1)
Au marcat:
Alexandru Băluță (68), respectiv Nicolas Tagliafico (30), Malick Fofana (86, 89).
București, Arena Națională: 53.028 de spectatori
Europa League - optimi (tur)

Au evoluat echipele:
FCSB:
32. Ștefan Târnovanu - 17. Mihai Popescu, 30. Siyabonga Ngezana, 5. Joyskim Dawa, 33. Risto Radunovic - 42. Baba Alhassan (21. Vlad Chiricheș, 46), 8. Adrian Șut (căpitan) - 11. David Miculescu (15. Marius Ștefănescu, 90), 18. Malcom Edjouma (25. Alexandru Băluță, 46), 31. Juri Cisotti (77. Andrei Gheorghiță, 46) - 7. Florin Tănase (29. Alexandru Musi, 77). Antrenor: Elias Charalambous.
Rezerve neutilizate: 1. Mihai Udrea, 38. Lukas Zima - 22. Mihai Toma.
Lyon: 23. Lucas Perri - 98. Ainsley Maitland-Niles, 22. Clinton Mata, 19. Moussa Niakhate, 3. Nicolas Tagliafico - 8. Corentin Tolisso (căpitan; 4. Paul Akouokou, 90+3), 31. Nemanja Matic (32. Thiago Almada, 76), 15. Tanner Tessmann (7. Jordan Veretout, 76) - 37. Ernest Nuamah (11. Malick Fofana, 68), 69. Georges Mikautadze (10. Alexandre Lacazette, 68), 18. Rayan Cherki. Antrenor: Paulo Fonseca.
Rezerve neutilizate: 40. Remy Descamps, 50. Lassine Diarra - 16. Abner Vinicius, 20. Sael Kumbedi, 27. Warmed Omari, 29. Enzo Molebe, 55. Duje Caleta-Car.

Arbitru: Tobias Stieler; arbitri asistenți: Christian Gittelmann, Mark Borsch; al patrulea oficial: Harm Osmers (toți din Germania)
Arbitru video: Soeren Storks; arbitru asistent video: Robert Schroeder (ambii din Germania)
Observator UEFA pentru arbitri: Haim Jakov (Israel); Delegat UEFA: Efraim Barak (Israel)
Cartonașe galbene: Șut (11), Miculescu (47).
AGERPRES (AS-editor: Mihai Țenea, editori online: Gabriela Badea, Andreea Preda)

* Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO

** Citiţi şi:

Fotbal: Alexandru Băluță (FCSB), după 1-3 cu Olympique Lyon - Mergem în Franța să reușim o minune

Fotbal: Elias Charalambous (FCSB) - Rezultatul nu reflectă jocul de azi, un egal era mai echitabil 

Afisari: 1181

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Sport Intern 15-11-2026 19:26

Handbal feminin: Dunărea Brăila s-a calificat în grupele EHF European League

HC Dunărea Brăila s-a calificat în grupele competiției de handbal feminin EHF European League, după ce a învins formația norvegiană Molde Elite, cu scorul de 33-24 (15-13), duminică, în Sala Polivalentă Danubius, în manșa secundă a turului al treilea preliminar. Dunărea Brăila pierduse prima manșă la diferență de un gol

Sport Intern 15-11-2026 18:48

Handbal feminin: CSM București și-a luat revanșa în fața echipei Brest, în Liga Campionilor

CSM București a învins echipa franceză Brest Bretagne Handball, cu scorul de 34-30 (18-14), duminică seara, în Sala Polivalentă ''Ioan Kunst-Ghermănescu'', într-un meci din Grupa A a Ligii Campionilor la handbal feminin. Vicecampioana României și-a luat revanșa după eșecul drastic suferit în urmă c

Sport Intern 15-11-2026 16:48

Rugby: România s-a clasat pe locul 5 la Campionatul European U20

Selecționata României s-a clasat pe locul 5 la Campionatul European de rugby Under-20, după ce a surclasat Elveția cu 87-0 (40-0), duminică, pe Marketa Stadium din Praga, într-o partidă pentru pozițiile 5-6. ''Stejăreii'' au reușit nu mai puțin de 13 eseuri, prin Edward Brășnean (3), Antonio Mitrea (2), Matei Bivol (2), Codrin Giucă

Sport Intern 15-11-2026 01:59

Înot: ACS Aqua Sport Citius a obținut patru noi titluri la Naționalele în bazin scurt

ACS Aqua Sport Citius a obținut, sâmbătă, patru titluri la Campionatele Naționale de înot în bazin scurt (25 metri), de la Otopeni. Cristian Lăpădat a câștigat la 100 m mixt masculin, Andreea Luiza Comna s-a impus la 200 m liber, Irina Micu a ieșit victorioasă la 100 m fluture, iar Daria Asaftei la 200 m bras.

Sport Intern 15-11-2026 01:38

Volei feminin: CSO Voluntari și CSM Volei Alba-Blaj au obținut victorii în Divizia A1

CSO Voluntari 2005 și CSM Volei Alba-Blaj au obținut victorii, sâmbătă, în etapa a 7-a a Diviziei A1 la volei feminin. Campioana CSO Voluntari a dispus de CS Rapid București cu scorul de 3-1 (25-9, 22-25, 25-12, 25-11), în Sala Polivalentă ''Gabriela Szabo''. Laura Pascua a realizat 21 de puncte, Nicole van de

Sport Intern 15-11-2026 01:21

Fotbal: Tudor Băluță - Victoria cu Polonia ne dă o gură de aer și putere pentru meciul cu Bosnia

Mijlocașul Tudor Băluță a declarat, sâmbătă seara, după victoria echipei naționale de fotbal a României în fața Poloniei, cu scorul de 2-1, în Liga Națiunilor, că acest rezultat le oferă tricolorilor un moral mai bun înaintea ultimei partide din competiție, cu Bosnia-Herțegovina, dar și în perspectiva preliminariilor Campionatului

Sport Intern 15-11-2026 01:15

Fotbal: Gheorghe Hagi - După patru înfrângeri, jucătorii mi-au arătat azi că potențialul naționalei e enorm

Selecționerul echipei naționale de fotbal a României, Gheorghe Hagi, a declarat, sâmbătă seara, în conferința de presă de după victoria cu Polonia (scor 2-1), prima într-o partidă oficială în noul său mandat, că jucătorii i-au arătat în această seară că potențialul primei reprezentative este enorm. 'Să n

Sport Intern 15-11-2026 01:04

Fotbal: Radu Drăgușin - A fost o revanșă a noastră, în tur a fost o înfrângere greu de digerat

Fundașul Radu Drăgușin a declarat, sâmbătă seara, după victoria cu Polonia, scor 2-1, în Liga Națiunilor, că succesul naționalei de fotbal a României reprezintă o revanșă pentru înfrângerea suferită în meciul tur, una greu de digerat pentru tricolori. 'A fost o revanșă a noastră în fața Poloniei. N

Sport Intern 15-11-2026 01:01

Volei masculin: SCM 'U' Craiova, lider provizoriu în Divizia A1

SCM ''U'' Craiova a devenit lider provizoriu în Divizia A1 la volei masculin, după ce a învins-o pe CS Știința Explorări Baia Mare cu scorul de 3-1 (25-23,19-25, 25-18, 25-15), sâmbătă, în Sala Polivalentă ''Lascăr Pană'', în etapa a 5-a. Janis Eduards Medenis, cu 23 de puncte, a fo

Sport Intern 15-11-2026 00:49

Baschet masculin: CSM CSU Oradea și CSM Târgu Mureș, victorioase în Liga Națională

CSM CSU Raiffeisen Oradea și CSM Târgu Mureș au obținut victorii, sâmbătă, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 7-a a Ligii Naționale de baschet masculin. Vicecampioana CSM CSU Raiffeisen Oradea a dispus de CS SCM Politehnica Timișoara cu 85-70 (26-18, 18-23, 16-8, 25-21). David Christopher Nichols, cu 22 de puncte, 3 r

Sport Intern 15-11-2026 00:41

Fotbal: Marius Corbu - Pentru mine este o seară de vis, le mulțumesc celor care au crezut în mine

Mijlocașul Marius Corbu, care a debutat în echipa națională a României în victoria cu Polonia, scor 2-1, în Liga Națiunilor, a declarat, sâmbătă seara, că trăiește o seară de vis și le-a mulțumit tuturor celor care au avut încredere în el. 'Cred că este o victorie meritată pentru România, iar

Sport Intern 15-11-2026 00:36

Handbal masculin: Minaur a câștigat la Constanța, în Liga Națională

CS Minaur Baia Mare a învins-o în deplasare pe CSM Constanța cu scorul de 29-26 (13-14), sâmbătă, în etapa a 7-a a Ligii Naționale de handbal masculin. Mamadou Diocou și Antonio Ovidiu Bordeanu au marcat câte 6 goluri pentru Minaur, iar portarul Darius-Cătălin Makaria a avut 11 intervenții. CSU din

Sport Intern 15-11-2026 00:12

Fotbal: Alexandru Cicâldău - Cred că este victoria de care aveam nevoie

Mijlocașul Alexandru Cicâldău a declarat, sâmbătă seara, după victoria echipei naționale de fotbal a României în fața Poloniei, cu scorul de 2-1, în Liga Națiunilor, că acest succes era necesar după cele patru înfrângeri suferite anterior de tricolori și că echipa a demonstrat că poate obține rezultate în fața unor adve

Sport Intern 15-11-2026 00:07

Fotbal: Florinel Coman - Victoria cu Polonia ne dă încredere pentru viitor

Atacantul Florinel Coman a declarat, sâmbătă seara, după victoria echipei naționale de fotbal a României în fața Poloniei, cu scorul de 2-1, în Liga Națiunilor, că acest rezultat le oferă tricolorilor încredere pentru viitor și reprezintă un nou început pentru reprezentativa României. 'Am făcut un

Sport Intern 14-11-2026 23:42

Fotbal: România a învins Polonia cu 2-1, în Liga Națiunilor

Selecționata României a învins echipa Poloniei cu scorul de 2-1 (0-0), sâmbătă seara, pe Arena Națională din București, în Grupa B4 a Ligii Națiunilor la fotbal. România a obținut cu mari emoții prima victorie în grupă și, totodată, prima victorie oficială în al doilea mandat al lui Gheorghe Hagi. Tric