Handbal feminin: CSM București a perfectat un nou transfer pentru sezonul viitor
Echipa feminină de handbal CSM București a anunțat, luni, transferul interului dreapta norvegian Kristina Sirum Novak, de la Brest Bretagne Handball, valabil din sezonul viitor, potrivit site-ului oficial al clubului.
Kristina Novak, 24 de ani, a marcat în actualul sezon 20 de goluri în Liga Campionilor, având o eficiență a aruncărilor de 75% în cele 9 meciuri la care a participat.
Novak a debutat în naționala de senioare a Norvegiei în aprilie 2022, într-un meci câștigat de scandinave împotriva Macedoniei de Nord. În luna noiembrie a aceluiași an, Novak a participat la primul turneu final major, Campionatul European, unde a și triumfat alături de colegele sale. Un an mai târziu, la primul său Campionat Mondial de senioare, Novak a făcut parte din echipa care a câștigat medaliile de argint. Kristina Novak a adunat până acum 34 de selecții și 47 de goluri pentru reprezentativa care domină handbalul feminin.
''Sunt bucuroasă să vă anunț că am semnat cu CSM București pentru următorii doi ani. Sunt încântată de acest nou capitol din cariera mea și abia aștept să contribui la succesului echipei'', a declarat Kristina Novak.
Acesta este al doilea transfer pentru sezonul viitor anunțat de CSMB, după cel al interului stânga danez Anne Mette Hansen (Metz Handball).
Totodată, extrema dreapta daneză Trine Oestergaard și extrema stânga Alexandra Dindiligan și-au prelungit contractele cu ''tigroaicele''.
AGERPRES (AS-autor: Mihai Țenea, editor: Mihai Dragomir, editor online: Ada Vîlceanu)
Sursa foto: CSM Bucuresti / Facebook.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Rugby: SCM USV Timișoara a realizat scorul campionatului, 90-3 cu RC Gura Humorului
SCM USV Timișoara a realizat scorul acestui debut de sezon al Ligii Naționale de rugby, 90-3 (43-0) cu nou-promovata Rugby Club Gura Humorului, sâmbătă, pe Stadionul ''Gheorghe Rășcanu'', într-un meci din etapa a 2-a. Aripa David Bălan a fost desemnat cel mai bun jucător al meciului, al fiind și jucătorul cu cele ma
Fotbal: FCSB, învinsă la Botoșani cu 3-2, în faza play-out a Superligii
FCSB a fost învinsă neașteptat de FC Botoșani, cu scorul de 3-2 (1-2), vineri seara, în deplasare, într-o partidă din etapa a treia a fazei play-out a Superligii de fotbal. Campioana a deschis scorul prin Darius Olaru (4), cu un șut de la circa 22 de metri, și a controlat prima repriză. Gazdele au reușit egalarea prin francez
Tenis: Mariano Navone, calificat în semifinale la Țiriac Open (ATP)
Tenismanul argentinian Mariano Navone, finalistul din 2024, s-a calificat în semifinalele turneului Țiriac Open (ATP 250), dotat cu premii totale de 612.620 de euro și găzduit de Centrul Național de Tenis ''Simona Halep'' din București, după ce l-a învins, vineri, pe slovacul Alex Molcan, cu 3-6, 6-2, 6-3. Sud-ameri
Handbal masculin: CS Dinamo București, la a 11-a victorie consecutivă în campionat
CS Dinamo București a obținut a 11-a sa victorie consecutivă în campionat, 37-24 (17-6) cu CSU din Suceava, vineri, în Sala Dinamo, într-un meci din etapa a 18-a a Ligii Naționale de handbal masculin. Campioana și-a consolidat poziția de lider în clasament. Andrii Akimenko a marcat 8 goluri pentru Dinamo,
Tenis: Victor Cornea s-a oprit în sferturile probei de dublu la Țiriac Open (ATP)
Tenismanul român Victor Cornea și portughezul Nuno Borges au fost învinși de cuplul Yuki Bhambri (India)/Michael Venus (Noua Zeelandă), cu 6-4, 2-6, 10-4, vineri seara, în sferturile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului Țiriac Open (ATP 250), dotat cu premii totale de 612.620 de euro și găzduit de Centrul Național de Tenis ''Si
Handbal: Constantin Din, Sorin Dinu, Cristian Potoră și Bogdan Voina, candidați la președinția FRH
Președintele în exercițiu al FRH, Constantin Din, vicepreședintele Sorin Dinu, președintele Asociației Județene de Handbal Cluj, Cristian Potoră, și fostul handbalist Bogdan Voina sunt cei patru candidați la alegerile pentru președinția Federației Române de Handbal, a declarat, pentru AGERPRES, secretarul general al instituției, Nicolae Luca.
Fotbal: Bogdan Andone (FC Argeș) - Va fi un joc extrem de dificil cu Dinamo, echipă cu o posesie covârșitoare
Antrenorul echipei FC Argeș, Bogdan Andone, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că meciul cu Dinamo va fi unul extrem de dificil, având în vedere că formația bucureșteană are cea mai mare posesie. ''Ne așteaptă cu siguranță un joc dificil. Noi venim după o înfrângere, iar Dinamo la fel. Ambele
#AnulNadia COSR a sărbătorit Ziua Internațională a Sportului pentru Dezvoltare și Pace alături de micii gimnaști (GALERIE FOTO)
Comitetul Olimpic și Sportiv Român, prin Academia Olimpică Română, a organizat, vineri, la Sala de Gimnastică ''Mariana Bitang'' din incinta Clubului Sportiv Dinamo un eveniment prin care a sărbătorit Ziua Internațională a Sportului pentru Dezvoltare și Pace alături de mici gimnaști și foste glorii ale gimnasticii românești.
Fotbal: Filipe Coelho (Universitatea Craiova) - CFR Cluj e o echipă cu calitate, sigur va fi un meci dificil
Antrenorul principal al echipei de fotbal Universitatea Craiova, Filipe Coelho, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că adversara de luni, CFR Cluj, este o formație cu calitate și meciul va fi cu siguranță dificil. ''Întâlnim o echipă pe care am mai întâlnit-o, ultimele două dăți pe teren propri
Fotbal: Kopic (Dinamo) - Trebuie să dăm totul pentru a schimba seria aceasta de rezultate mai slabe
Antrenorul echipei de fotbal Dinamo București, Zeljko Kopic, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că în meciul cu FC Argeș, din etapa a 3-a a play-off-ului Superligii, jucătorii săi trebuie să dea totul pentru a schimba seria de rezultate mai slabe din ultimul timp. ''Urmează un nou meci dificil pentru noi. Știm
Tenis: Ruxandra Bertea - Sperăm să încheiem Billie Jean King Cup cu capul sus (GALERIE FOTO)
Jucătoarea de tenis Elena Ruxandra Bertea (292 WTA) a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că își dorește ca ea și colegele sale din lotul național al României să încheie cu capul sus Grupa C a zonei Europa/Africa din Grupa I din cadrul Billie Jean King Cup. ''Sunt fericită să fiu din nou în postu
Fotbal: Mihai Stoichiță (FRF) - Sunt foarte îngrijorat de ceea ce s-a întâmplat cu Mircea Lucescu
Directorul tehnic al Federației Române de Fotbal, Mihai Stoichiță, a declarat, vineri, la Casa Fotbalului, că este foarte îngrijorat de starea de sănătate a fostului selecționer Mircea Lucescu, după infarctul miocardic acut suferit la spital, mai ales că joi îl vizitase și starea tehnicianului părea una bună. 'Sunt foarte îngrijorat
Tenis: Alexandra Dulgheru - Nu ne place grupa în care suntem la BJK Cup, dar va fi o provocare interesantă
Căpitanul nejucător al echipei naționale a României, Alexandra Dulgheru, a declarat, vineri, într-o conferință de presă susținută înaintea plecării în Portugalia, că nu îi place Grupa C a zonei Europa/Africa din Grupa I a Billie Jean King Cup, din care mai fac parte Franța, Letonia și Norvegia, dar a subliniat că meciurile reprezintă o provocare
Fotbal: Gheorghe Hagi, propunerea Comisiei Tehnice a FRF pentru postul de selecționer
Fostul mare internațional Gheorghe Hagi se află primul pe lista cu propuneri a Comisiei Tehnice a Federației Română de Fotbal pentru postul de selecționer al echipei naționale, a declarat, vineri, la Casa Fotbalului, directorul tehnic al FRF, Mihai Stoichiță. El a mai precizat că pe lista cu tehnicieni cu care președintele FRF, Răzvan Burleanu, urmează s
#CentenarBox INTERVIU Leonard Doroftei: Nu suntem nici codași, nici fruntași, dar ne vom reveni sigur
Fostul mare boxer Leonard Doroftei a declarat într-u interviu, pentru AGERPRES, că boxul românesc nu traversează o perioadă foarte bună, dar s-a arătat încrezător că această disciplină își va reveni și că vor reapărea sportivi capabili să se lupte pentru medalii la Europene, Mondiale sau Jocurile Olimpice. 'Trecem într-o perio










